INFORMARE

Conducerea FSTFR vă aduce la cunoştinţă că nu cenzurează comentarile cititorilor, dar datorită unui vocabular neadecvat care se foloseşte uneori la comentariile articolelor ce sunt publicate pe site, suntem nevoiţi a nu le mai da acceptul acelor comentarii la care facem referire de a fi postate.

Scopul acestui site, este ca membrii de sindicat FSTFR şi toți cititorii care vizitează acest site să poată dialoga între ei, precum și pentru ca cei din conducerea FSTFR să poată dialoga si să afle în timp util poziția și punctele de vedere ale membrilor săi de sindicat şi celor care îl accesează.

Chiar dacă suntem foarte nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în unitățile feroviare de stat ( observăm că nemulțumirile sunt foarte mari), trebuie să dăm dovadă că suntem civilizați (nu că ne-ar cere-o cineva, dar pentru că vrem să ne respectăm pe noi şi pe cititori în primul rând), să ne exprimăm în scris cu un vocabular adecvat chiar și atunci când nu există comunicare cu partenerii de Dialog Social, astfel încât să nu lăsăm nemulțumirile să se exprime în locul nostru…

SHARE

67 Responses

  1. Subscriu pt-“si e doar inceputul”-(nici) “eu n-as fi dat mana cu Dragnea”Un Craciun cu liisnte si lumina in suflet si…curajos in lupta cu “Gerila”…Mih

  2. Am arătat că FSTFR a organizat un MITING în 31.05.2013 și ce a cerut pe parcusul protestului. Vom arăta ce a înțeles Managerul Privat al CFR Călători -domnul Valentin Dorobanțu din Mitingul din 31.05.2013 și punctul său de vedere în acest sens exprimat în ședința din 18.06.2013. Vom solicita apoi întâlnirea cu Ministrul Transporturilor așa cum de altfel s-a stabilit anterior Mitingului din 31.05.2013 organizat de FSTFR și în funcție de situațiile în care ne vom afla după aceste etape parcurse în speranța că s-a activat Dialogul Social și la Nivel de unitate SNTFC,,CFR Călători,,SA, ne vom declara mulțumiți de rezultatele MITINGULUI din 31.05.2013 și vom opri protestele pentru că am constatat că s-a revenit la un Dialog Social real și la Nivel de unitate SNTFC,,CFR Călători,,SA menit să rezolve multiplele probleme ale CFR Călători din care multe apărute odată cu înscăunarea ca Director General a domnului Valentin Dorobanțu sau vom trece la organizarea altui MITING , la Pichetări și la alte forme de protest, inclusiv la cele de executare silită și chiar și la efectuarea de plângeri penale dacă se vor impune , până când membrii de sindicat ai FSTFR, Sindicatele afiliate la FSTFR și conducerea FSTFR , îi vom opri pe toți cei pe care noi salariații CFR Călători îi considerăm TERMINATORII din interiorul CFR Călători ai SNTFC,,CFR Călători,,SA… Avertizăm pe cei pe care îi considerăm Terminatorii din interiorul CFR Călători că dacă își mai forțează norocul , s-ar putea să devină Istorie și să fie dați exemplu pentru istoria întunecată a CFR Călători…

  3. Vă faceam cunoscut ca in data de 24.05.2013 la Primăria Municipiului Bucuresti s-a înregistrat o Adresă a FSTFR cu intenția de organizare a unui Miting de către F.S.T.F.R. in data de 31.05.2013 intre orele 10:30 – 13:30, in Bucuresti, in locatia din parcul din fata Ministerului Transporturilor. Scopul manifestării este ca SINDICALIȘTII de la FSTFR să facă cunoscut opiniei publice ce se întâmplă în sistemul de transport feroviar de călători din România și pentru ca SINDICALIȘTII de la FSTFR să dovedească că nu sunt nici ,,ORBI,, și nici ,,MUȚI,, față de ce se întâmplă în sistemul de transport feroviar de călători din România și pentru ca SINDICALIȘTII de la FSTFR să dovedească că nu sunt nici sclavii Managerului Privat de la CFR Călători-domnul VALENTIN DOROBANȚU , iar exprimarea protestului se face în principal fata de:
    – faptul că ne aflăm pe Direcția ce are sensul greșit , respectiv cel al falimentării sistemului feroviar de calatori de stat datorita strategiei neadecvate a Consiliului de Administratie al SNTFC CFR Călători SA si a Managerului Privat al Societatii Nationale de Transport Feroviar CFR Călători SA , strategie care se bazează în special pe anulări de trenuri de călători ale CFR Călători pentru ca acestea să ajungă ulterior la privați cu tot cu subvenție(cu tot cu compensație), strategie care se bazează și pe desființări de dormitoare pentru ca acestea să ajungă ulterior la privați, strategie care se bazează pe desființări de Puncte de lucru de Tracțiune și pe desființări Puncte de Lucru de Vagoane pentru ca spațiile respective să ajungă ulterior la privați, pe micșorări permanente ale slariului lunar al angajaților CFR Călători (reducere normă lunară, sancțiuni disciplinare pentru orice , anularea sau suspendarea rînd pe rând a tuturor drepturilor salariale, precum și a autorizațiilor de călătorie etc.) , pe o atmosferă în care amenințările vin de la toate nivelurile administrației SNTFC CFR Călători SA și pe crearea unei imagini negative ce se prezintă opiniei publice despre salariații ce aduc veniturile la CFR Călători, respectiv pentru mecanicii de locomotivă și automotor și pentru șefii de tren și conductorii de bilete e tocmai pentru a se spune că CFR Călători și din această cauză nu este profitabilă și pe degradarea continuă a condițiilor de muncă ale angajaților CFR Călători pentru ca să-i determine pe aceștia să ajungă și ei la privați , precum si datorita lipsei surselor de finantare datorate în principal susținerii de către Ministerul Transporturilor și de către Guvernul României a managementului defectuos din calea ferata prin acceptarea fără nici o justificare reală a mutării prestației pe bucăți de la CFR Călători la societățile private cu tot cu subvenție (compensație) aferentă și subfinanțarea permanentă a societății statului ,,CFR CĂLĂTORI,, ( prin acordarea în ultimii ani a unei compensații mult mai mici decât cea necesară pentru prestația efectuată, respectiv de 43% din total venituri ale CFR Călători) pentru a putea muta finanțarea la societățile de transport feroviar de călători privați( prin acordarea în ultimii ani a unei compensații cel puțin egală cu compensația necesară pentru prestația efectuată, respectiv de circa 85% din totalul veniturilor societăților de transport feroviar de călători privați);
    – nesiguranta locurilor de munca chiar și în anul 2013 datorată anularilor nejustificate a peste 150 de trenuri de calatori/zi din cele 1400 trenuri de calatori/zi ale S.N.T.F.C. ,, CFR Călători” SA ce conduce la posibilitatea pierderii de locuri de muncă, etc…

  4. FEDERATIA SINDICATELOR TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMANIA vă face cunoscut ca in data de 24.05.2013 la Primăria Municipiului Bucuresti s-a înregistrat Adresă cu intenția de organizare a unui Miting de către F.S.T.F.R. in data de 31.05.2013 intre orele 10:30 – 13:30, in Bucuresti, in locatia din parcul din fata Ministerului Transporturilor.
    La aceasta manifestare vor participa circa 1000 de persoane.
    Scopul manifestarii il constituie exprimarea protestului fata de:
    – falimentarea sistemului feroviar de calatori datorita strategiei neadecvate a Consiliului de Administratie al SNTFC CFR Călători SA si a Managerului Privat al Societatii Nationale de Transport Feroviar CFR Călători SA, precum si datorita lipsei surselor de finantare datorate în principal managementului defectuos din calea ferata;
    – nesiguranta locurilor de munca datorată anularilor nejustificate a peste 150 de trenuri de calatori/zi din cele 1400 trenuri de calatori/zi ale S.N.T.F.C. ,, CFR Călători” SA ce conduce la posibilitatea pierderii de locuri de muncă, etc..;
    – diminuarea salariului lunar al angajatilor SNTFC CFR Calatori SA timp de 5 luni în anul 2013;
    – Degradarea conditiilor de munca si de odihnă prin desfiintarea unor dormitoare si prin desfiintarea unor puncte de lucru, etc..;
    – anularea si suspendarea drepturilor salariatilor CFR-sti cum ar fi autorizatiile de calatorie si majoritatea permiselor de calatorie ale membrilor de familie, etc.
    – impunererea de către administrația SNTFC CFR Călători SA ca unii din membrii de sindicat să renunțe la calitatea de membru de sindicat ;
    – impunererea de către administrația SNTFC CFR Călători SA de a da declații de confidențialitate chiar și la președinții de federații, sindicate, etc.. ;
    – amenințările de orice fel asupra membrilor de sindicat ai FSTFR, etc. ;
    – nerespectarea cadrului general stabilit a cerintelor minime ale dreptului la informare si consultare a angajatilor si a reprezentantilor sindicatelor în care angajatii SNTFC ,, CFR Calatori” SA sunt membri de sindicat;
    – nerespectarea unor prevederi din C.C.M .2012- 2014 la nivel de SNTFC ,,CFR Calatori” SA privind drepturile angajatilor etc..
    – si alte probleme care vor fi expuse de invitatii delegati la Miting și de către ceilalții participanți la Miting.
    Precizam ca întrunirea grupului de manifestanti se va face in Piata Garii de Nord între ora 09:30 si ora 10:30.
    Manifestanti se vor grupa in zona parcului din fata Ministerului Transportului incepand cu ora 10:00 si vor manifesta de la ora 10.30 pana la ora 13:30. Comunicarea cu grupul de manifestanti se va asigura cu un autovehicol dotat cu mijloace de sonorizare.
    Dupa incheierea manifestarilor din zona parcului din fata Ministerului Transportului, grupul de manifestanti se va dispersa catre Calea Grivitei, B-dul I. Gh. Duca si B-dul Dinicu Golescu si în Gara de Nord la trenuri pentru a se deplasa spre casa.
    Precizăm că alături de acest anunț este anexată informarea asupra măsurilor ce privesc buna desfășurare a Adunării publice organizată de FSTFR în data de 31.05.2013 intre orele 10:30 – 13:30, in locatia din parcul din fata Ministerului Transporturilor.
    Presedinte F.S.T.F.R.

  5. Putem observa din comportmentul administratiei ura care inconjoara sectorul feroviar indiferent de locul de munca,ura care se transmite in cadrul unitatilor de baza,provocand in permanenta dezinformare,minciuna, neloialitate intre colegi. Vedem cu totii ca nu se respecta decizii judecatoresti, ordine si regulamente de serviciu care numai printr-o minune nu au dus la producerea de evenimente si accidente feroviare prin stresul aplicat angajatilor.
    Incertitudinile in aplicarea unui program corect de reorganizare a societatii vor da nastere in continuare la blocaje care in viitor nu vor mai putea fi depasite, atunci putand distruge compania din temelii.
    Va trebui sa strangem randurile si sa sensibilizam toti factorii de decizie asupra dezastrului care se preconizeaza a afecta transportul feroviar roman considerat cu nu mult timp in urma a doua armata a tarii si mandria poporului raman.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  6. Acum când sosește clipa mult așteptată când o să putem spune ,,Hristos a înviat! ,, și acum când putem ura un ,,Paște fericit alături de cei dragi,, sosește și momentul împăcării, bucuriei și binecuvântării sufletelor! Să eliminăm ceea ce ne desparte pentru că sosește și momentul împăcării, bucuriei și binecuvântării noastre și să mulțumim DOMNULUI pentru tot ce ne dăruiește! ,,Hristos a înviat! și ,,Paște fericit alături de cei dragi,, la tot Poporul Român!…

  7. Gaby ce ști la Ședința CNC al FSTFR din 23.05.2013 se vor discuta propunerile pentru sesizarea Comisiei Mixte Patronat -Sindicate de la nivel de SNTFC CFR Călători SA de către FSTFR? Să înțelegem că propunerile pentru sesizarea Comisiei Mixte Patronat -Sindicate de la nivel de SNTFC CFR Călători SA de către FSTFR sunt ca urmare a faptului că deși trebuia negociat salariul salariaților CFR CĂLĂTORI până la sfârșitul lunii martie 2013, acest fapt nu s-a realizat până acum și astfel salariații CFR Călători -cred membrii de sindicat ai FSTFR- mai pierd lunar începând cu luna aprilie 2013 și ați bani pe care i-ar fi obținut prin negocierea salariului la timp, respectiv dacă s-ar fi respectat data limită de negociere a Actului Adițional la CCM așa cum este prevăzut în CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe 2012-2014…

  8. Domnule Prim-ministru Victor Ponta

    Angajații și totodată membrii de sindicat,ai Societății SNTFC,,CFR CĂLĂTORI,,SA, condusă de Managerul Privat Valentin Dorobanțu, societate subordonată Ministerului Transporturilor, condus de Ministrul pe care Coaliția USL din care faceți parte, la numit pe Relu Fenechiu și care la râdu-i la numit pe Managerul Privat, ca Alegători și Contribuabili la Bugetul Cosolidat al României, cu respect vă aducem la cunoștință situația dezastroasă în care se află acestă Societățe.
    Suntem conștienți că multe din situații v-au fost aduse la cunoștință, dar credem că nu în totalitate. De aceea ne-am decis să vă facem cunoscute toate problemele noastre așa cum le vedem noi, adică cele reale, cele de pe teren și nu cele care vă sunt cozmetizat arătate. De acea vom începe cu menegmentul defectuos -ca să nu-l numim altfel- pe care Managerul Privat Valentin Dorobanțu îl practică la SNTFC,,CFR CĂLĂTORI,,SA :
    – Cedări de trenuri, în favoarea Operatorilor Privați și defavoarea cetățeanului, care este și călătorul pe care noi îl deservim.
    – Cedări de secții de circulație, împreună cu Managerul Privat al CFR Infrastructură.
    – Nealocarea de fonduri, pentru reparații curente și dotări minime materialului rulant motor, care dealtfel concură la Siguranța Circulației.
    – Nealocarea de fonduri, pentru materialul rulant tractat(vagoane), care stau prin triaje fără RP.
    – Nealocarea de fonduri, pentru Automotoare și Rame Electrice.
    – Amenințări, peste amenințări de tot felul, aduse angajaților CFR Călători. Pentru că practică un Managment de tip Autoritar, chiar Dictatorial, întreţine un climat de austeritate, de neîncredere în subordonaţi, suntem trataţi niște sclavi pe moșia dânsului.
    – Își schimbă colaboratorii (directorii) în fiecare zi și bulversează activitatea de producție, se poate spune Haos total.
    – Dialogul Social, atât de necesar pentru BUNUL MERS al unei societăți, lipsește cu desăvârșire. Face un simulacru de Dialog Social numai cu sindicatele, Federațiile pe care le agrează dânsu și care îi sunt aservite necondiționat și care de altfel își urmăresc numai interesele lor mărunte ( a se vedea Actul Adițional la CFR Infrastructură).
    -…………………………
    VĂ ROG, MAI DEPARTE CONTINUAȚI TOȚI CEI CARE CITESC ACEST SITE ȘI BINENȚELES AU CEVA DE SPUS. CEI CARE CRED CĂ LE MERGE BINE SĂ NU CONTINUE SCRISOAREA ADRESATĂ PRIMULUI-MINISTRU.

  9. Domnilor mecanici, d-l Dorobanțu ne roagă să eșalonăm sentințele judecătorești, câștigate în instanțele de judecată. Când îl rugăm noi să plătească eșalonările deja existente se face că ,,plouă,, și nu plătește decât eșalonările semnate cu actuala conducere. Asta dă notă, cât de rău intenționat poate fi.
    -Noi îl rugăm să nu mai taie din trenuri-ptr. că sunt aducătoare de venit-el este surd și mut (mai dă și secții de circulație).
    -Noi îl rugăm să respecte CCM, el interpretează legi și articole din CCM.
    – Noi îl rugăm să plătească salarile, el ne dă câte o zi liberă pe lună(CFS) numai și numai ptr. a ne tăia din venituri.
    -Noi îl rugăm să se pună la masă, împreună cu Sindicatul și Federația care ne reprezintă, el dă câte un act de amenințare în teritoriu.
    -ETC.
    Voi, ce aveți de spus domnilor mecanici?

    1. si noi il rugam sa -si dea DEMISIA de ONOARE (care onoare,lasa de dorit la dumnealui), daca e barbat…dar se pare ca nu e decat un specimen (cu niste “alea” consiliere care-i “sugereaza” numai ineptii in interesul lor personal) care taie si spanzura pe toti care muncesc corect si cinstit si il incomodeaza in misiunea de distrugere totala a CFR.
      culmea e ca bani pentru achizitii de miliarde pe banda rulanta, sunt din plin, pentru drepturile oamenilor, nu mai sunt…
      e bine …justitia isi face treaba