Directorul General (MANAGERUL PRIVAT) al SNTFC CFR Calatori face presiuni asupra Organizatiilor Sindicale…

Directorul General ( manager privat) al SNTFC CFR Calatori Valentin Dorobantu, face presiuni asupra Organizatiilor Sindicale fortand membrii de sindicat care au functii de conducere (sefi birou, sefi servicii, etc) in structura SNTFC CFR Calatori, sa se retraga (mai nou declaratie de renuntare la calitatea de membru de sindicat!!!!!) din organizatiile sindicale din care fac parte, astfel se incalca grav legile nationale si internationale privitor la Organizatiile Sindicale (Constitutia Romaniei, Legea Dialogului Social 62/2011, Convenţia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE, etc.)

 

SHARE

225 Responses

  1. Domnule Președinte, cum rămâne cu Actul Adițional la CCM 2012-2014. Trebuie să notificăm SNTFC, pentru începerea negocierilor la Actul Adițional CCM 2013-2014, deoarece actuala conducere a SNTFC-ului nu respectă art.129(1-6) din legea Dialogului Social(62/2011), dealtfel cum nu respectă nici-o înțelegere sau Lege.

  2. Domnul Dorobanțu spune în actul 1/2521/22.04.2013 că a plătit toate eșalonările scadente până în luna aprilie pentru cei care au avut convenții de eșalonare. Eu vă spun că minte deoarece de câte ori am verificat cardul să văd dacă s-au virat banii din drepturile câștigațe în instanțe și pentru care am avut convenție de eșalonare am constatat cu amărăciune că aceștia nu au fost virați, dl. manager privat, ne-a ,,privat” de drepturile noastre (nu a vrut să ne facă o bucurie de Paști), încălcând cu nonșalanță legile acestei țări, mă întreb până când.
    Mai mult de atât dl. manager privat și-a permis să nu vireze către sindicate cotizația reținută de la membrii, pentru ca nici acestea să nu poată oferi membrilor ajutoare de Paști încălcând cu nonșalanță legile acestei țări, mă întreb până când.
    În luna decembrie 2012, cu sprijinul și înțelegerea Domului Director General Roșeanu (care a înțeles că redresarea societății trebuie făcută prin introducerea de trenuri pentru a atrage cât mai mulți călători), a fost trasat mersul de tren 2012-2013 pentru 58 milioane de tren kilometru, în luna iunie 2013 dl manager privat vrea să falimenteze societatea prin trasarea unui nou mers de tren pentru 49 milioane tren kilometru și alungarea a cât mai mulți călători. Probabil își pregătește un loc călduț pe la operatorii privați la care ajung trenurile anulate de domia sa de la societatea pe care o ,,conduce”.
    De cînd a fost numit manager privat dl Dorobanțu se poartă cu angajații ca un moșier (angajează și demite după bunul plac), amenință toți angajații care nu jocă după cum cântă el, că le desface disciplinar CIM-ul, dar se pare că toate acestea nu au făcut decât să-i întărească pe aceștia, în hotărârea lor de a executa silit societatea.
    Domule Maxim Rodrigo Gabriel, vă felicit pentru curajul dumneavoastră de a-i ține piept managerului privat (cred că sunteți singurul președinte de federație care face acest lucru) și consider că este absolut necesară întrunirea comisiei mixte patronat-sindicate pentru ca toate problemele arătate de colegii noștrii pe acest site să fie aduse la cunoștința acestei comisii pentru a fi rezolvate.

  3. Domnule Presedinte al FSTFR ,nu inteleg cum DL director DOROBANTU i-si permite sa incalce Legea si sa ordone sa nu se vireze cotizatia catre sindicate si federatii? De o bucata buna de timp au venit din ce in ce mai multi membrii ai SMLD Ploiesti si ma intreaba de ce se doreste pensionarea unor salariati care au inplinit 50-52 de ani,va intreb si eu pe DVS.DLE.dir.gen.oare pleaca la pensie aia uitati cu buna stiinta tipi care iau cca.1000EURO net lunar gen Cirita Ghe.,Bolos etc.,care a aburito?Nici o basculanta de lamai nu-mi vindeca greata cand aud de aceste astfel de oameni care nu au facut nimic pentru bunul mers al CFR si salariatii sai care din zi in zi sunt tot mai disperati.Va anunt Dle PRESEDINTE CA majoritatea membrilor SMLDP AU SEMNAT UN TABEL PE CARE AM SA VIL TRANSMIT IN CARE SOLICITA EXECUTAREA SILITA PENTRU DREPTURILE CASTIGATE IN INSTANTA IREVOCABIL.SA stiti ca in ciuda zvonurilor care circula cum ca cei care cer ezecutor vor fi dati afara,membrii SMLDP nu vor esalonarea,deoarece au aflat ca unii au luat banii integral.

  4. NU ne mai dați trenurile de călători ale CFR Călători, pentru că noi vom striga tot timpul SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!
    dl. Ministru Relu Fenechiu se aude ??????????????????
    dl PrimMinistru Ponta se aude ??????????????????
    dl Președinte Băsescu se aude ??????????????????…

  5. NU ne mai dați trenurile de călători ale CFR Călători, pentru că noi vom striga tot timpul SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!
    dl. Ministru Relu Fenechiu se aude ??????????????????
    dl PrimMinistru Ponta se aude ??????????????????
    dl Președinte Băsescu se aude ??????????????????…

  6. NU ne mai dați trenurile de călători ale CFR Călători, pentru că noi vom striga tot timpul SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!
    dl. Ministru Relu Fenechiu se aude ??????????????????
    dl PrimMinistru Ponta se aude ??????????????????
    dl Președinte Băsescu se aude ??????????????????…

  7. NU ne mai dați trenurile de călători ale CFR Călători, pentru că noi vom striga tot timpul SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINA ROSEANU !!!!!!!!!!!
    dl. Ministru Relu Fenechiu se aude ??????????????????
    dl PrimMinistru Ponta se aude ??????????????????
    dl Președinte Băsescu se aude ??????????????????…

  8. Ziare. Ton spun,, Ne-am săturat de miniştri ai transporturilor rupţi de realitate, care nu pun piciorul în tren. Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu spunea cu nonşalanţă că nu a mers cu trenul de trei-patru ani, nici măcar după ce a devenit, de patru luni, Ministru al Transporturilor. Cum poţi fi Ministru fără să vezi personal ce condiţii sunt în trenuri şi în gări?… ,Mulți din salariații CFR Călători se întreabă cum poți fi Ministru când ai desemnat Manager Privat la CFR Călători pe domnul Valentin Dorobanțu ?…

  9. Anca spunea ,,Domnilor sindicalisti sper ca aceste recente decizii date de Managerul Privat al CFR Călători (decizii ce vor fi retrase) vă dau de gândit si sper ca începând din acest moment să vă determine sa luati atitudine si să vă apărati drepturile, sa aveti curajul sa le apărati si sa nu va ascundeti dupa functii. Astazi vi se poate lua dreptul de a fi membru de sindicat, iar maine dreptul de a fi salariat……( printr-o demisie …..solicitata)…..,, . Anca te asigur că CFR-iștii au văzut aceste recente decizii date de Managerul Privat al CFR Călători -domnul Valentin Dorobanțu (decizii ce vor fi retrase) și că sigur le-au dat de gândit si sper și eu că începând din acest moment îi va determina sa ia atitudine si să își apere drepturile…

  10. UE spuneai că ,, NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE !!!!!
    Ce se petrece LA CFR CĂLĂTORI e de domeniul science fiction, de aceea FACEM APEL LA INSTITUTIILE STATULUI ROMAN,LA PREMIERUL VICTOR PONTA,LA PRESEDINTELE ROMANIEI, SA SE AUTOSESIZEZE REFERITOR LA ABUZURILE DIN SNTFC CFR CALATORI SA !!!!!!!!!! ,,.
    Să ști că FSTFR începe cu sesizarea Comisiei Mixte Patronat Sindicate de la CFR Călători și va continua cu sesizarea Instanțelor și va face apoi apel și la INSTITUTIILE STATULUI ROMAN,LA PREMIERUL VICTOR PONTA,LA PRESEDINTELE ROMANIEI, SA SE AUTOSESIZEZE REFERITOR LA ABUZURILE DIN SNTFC CFR CALATORI SA !!!!!!!!!! …

  11. Mariana spuneai că ,,SUNTEM UMILITI SI BATJOCORITI DE UN NEICA NIMENI,ORBIT DE PUTERE SI DE AROGANTA. CAT IL MAI RĂBDĂM ?,,
    Să ști că numai de noi depinde ,,CAT IL MAI RĂBDĂM ?,,…

  12. Chirica se întreba ,,Dnilor lideri FSTFR ce ati facut in ultimul timp pentru salariati. Sunt mecanic de locomotiva si nu v-am vazut in ultima perioada.,, . Pentru Chirica am contribuit la modificarea înrobitorului Ordin de Ministru pentru serviciul maxim admis pe locomotivă…Am oprit de mai multe ori micșorarea prestației CFR Călători…Am câștigat în instanțe definitiv și irevocabil toate drepturile salariale neplătite din 2006 și până în prezent, am câștigat în instanțe definitiv și irevocabil reintegrarea salariaților concediați în 2011 și 2012 etc.

  13. Aurelian spune ,,pur si simplu Managerul Privat -domnul Valentin Dorobanțu prin măsurile pe care le ia , face loc traselor operatorilor privati .Domnule presedinte Maxim Rodrigo Gabriel spuneati intr-o postare anterioara ca Managerul Privat-domnul Dorobantu Valentin datorita salariului de manager privat va fi motivat sa faca sa mearga bine societatea CFR Călători , dar prin ceea ce face eu văd contrariul si vă asigur ca sunt apt medical și sunt foarte curios daca are cineva incredere in acest manager privat ?… ,, . Să fiu sincer eu Maxim Rodrigo Gabriel nu am încredere în Managerul Privat-domnul Valentin Dorobanțu…și nu am argumente să contrazic afirmația ta că pur si simplu Managerul Privat -domnul Valentin Dorobanțu prin măsurile pe care le ia , face loc traselor operatorilor privati …

  14. Ca Președinte al Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România am ascultat pe Managerul Privat -domnul Valentin Dorobanțu când a cerut eșalonări pentru drepturile salariale câstigate definitiv și irevocabil în instanțe și ținând cont că majoritatea membrilor de sindicat ai FSTFR încă de pe timpul Directorului General Ștefan Roșeanu au făcut eșalonări dar la amenmințările Directorului General Valentin Dorobanțu salariații- membrii nostrii de sindicat au acționat prin solicitarea integrală a drepturilor salariale castigate în instantă definitiv și irevocabil sau dacă nu prin executare silită,am refuzat ca salariat să semnez un act prin care mi se impunea acceptarea eșalonării tuturor drepturilor salariale ce le voi câștiga în instantă( pentru că cele castigate până acum au fost eșalonate), ținând cont că Domnul Manager Privat nu a ținut cont de apostilele pe Notificările de la SDLBC , SMLC Mureș, SMLC Sighișoara etc și nici de faptul că de exemplu eșalonarea drepturilor salariale castigate definitiv și irevocabil în instantă așa cum a fost dispus de instantă pentru SMLC Suceava nu se vrea și s-a făcut alt calcul ce forțează folosirea executorului judecătoresc pentru conformare cu plata conform deciziei definitive și irevocabile a instanței …

  15. Domnul Pavăl Marian solicita ca în cadrul Comisiei Mixte Patronat-sindicate la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA să i se solicite Domnului Dorobantu Valentin să motiveze în scris justificarea dispoziției sale ce a dus la oprirea cotizatiei membrilor de sindicat pe luna martie 2013 si la nevirarea acesteia în contul sindicatului decât dupa o interventie a Domnului Presedinte Popescu Ion de la Confederatia Națională Sindicală MERIDIAN , ținând cont că această situație reprezintă o încălcare a prevederilor CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe anii 2012-2014 și că această nevirare a cotizației vine într-un moment în care salariații CFR Călători au salarile micșorate din dispoziția Directorului General Valentin Dorobanțu și într-un moment în care multe sindicate dădeau diverse ajutoare sociale de sărbători pentru ca membrii lor de sindicat să poată să-și dea seama că este Sărbătoarea de Paște și în anul 2013 și se întreabă și membrii nostril de sindicat ce are Managerul Privat Valentin Dorobanțu cu salariații CFR Călători ?

  16. Primvicepreședintele Alianței Naționale Sindicale Feroviare(ANSF) preciza ,,Sunt semne de întrebare, la care eu aș răspunde, că angajații și membrii de sindicat s-au săturat de amenințări și mai ales de Valentin Dorobanțu ca Manager Privat. ,, .
    Președintele Alianței Naționale Sindicale Feroviare(ANSF) a refuzat să semneze că a luat la cunoștință de un act prin care se dispunea să semneze o Declarație de Confidențialitate TIP ce se anexa Actului menționat …a refuzat să semneze un act prin care se obliga să depună declaratie pe proprie răspundere cu privire la calitatea de asociat, de angajat și ai altor angajatori și dacă are calitatea de pensionar, pentru că pe site-ul ANI ,a existat și există atât declaratie de avere, cât și declaratie de interese pe numele lui Maxim Rodrigo Gabriel…și da și eu cred că angajații și membrii de sindicat s-au săturat de amenințările lui Valentin Dorobanțu din postura de Manager Privat…

  17. Salariați de la Ramura Tracțiune de pe STFC București m-au anunțat că s-a cerut anularea trenurilor de călători 9434 și 9435 pe distanța Târgoviște-Titu-Târgoviște pentru a se elimina prezentarea din Titu a mecanicilor de locomotivă de la SELC Basarab …Am fost anunțat că și pe Târgoviște-Pietroșița se vor anula trenurile de călători ale CFR Călători .Mulți din membrii de sindicat ai SDLBC afiliat la FSTFR au solicitat ca FSTFR și SDLBC să sesizeze Comisia mixtă patronat-sindicate de la SNTFC,,CFR Călători,,SA despre anulările haotice a trenurilor de călători ale CFR Călători după ce a apărut MERSUL DE TREN PE ANUL 2013 ceea ce duce la încălcari repetate ale CCM în vigoare și ale Codului Muncii și care deja au ca efect ca de la ore suplimentare să se ajungă la asigurarea normei de lucru lunară cu CO obligatoriu, dar nelegal , dar și cu pierderea de venituri din încasări nejustificată…

  18. Șeful de tren Trifan Viorel și alți salariați de la Ramura Comercial și de la Ramura Tracțiune de pe STFC Cluj m-au anunțat că din 15/16.05.2013 se anulează pe distanța Cluj Napoca-Oradea și retur trenurile 531 și 532 ce erau singurele trenuri de călători de la Capitală la Oradea și de la Oradea la Capitală pe timp de zi , deși călători plătitori existau pe tot parcursul și deși aceste trenuri de călători au circulat tot timpul după Revoluție și până în present , fără a se anula nici partial pe o distanță și nici pe toată distanța…S-a solicitat FSTFR să sesizeze despre încălcarea CCM comisia mixtă patronat-sindicate , precum și de faptul că prin anularea a câteva sute de trenuri de călători de la CFR Călători, în cele 4 luni, între 17 ianuarie 12013-17 mai 2013 ,după ce a apărut Mersul de tren de călători pe anul 2013, nu fac altceva decât să scadă veniturile CFR Călători din încasările de la trenurile de călători respective și nu fac altceva decât să scadă încrederea călătorilor plătitori în CFR Călători și toate astea din cauza anulărilor trenurilor de călători ale CFR Călători din Mersul de tren pe 2013 pe timpul Managerului Privat-domnul Valentin Dorobanțu…și toate trenurile de călători anulate ale CFR Călători au ca efect navete neplătite impuse mecanicilor de locomotivă și automotor, dispariții nejustificate de subunități de la Ramura Tracțiune etc. …

  19. Mecanicii de Locomotivă de la PAE Bistrița m-au avizat că Clădirea PAE Bistrița s-a predat la Ramura Comercial și restul de PAE Bistrița este în conservare până probabil o vor lua privații (posibil Viatera su alții…).Mecanicii de Locomotivă de la PAE Bistrița m-au avizat că pentru a exista Clădirea PAE Bistrița , atât ei cât și Sindicatul din care fac parte au contribuit cu bani și cu muncă voluntară pentru întreținerea acestei clădiri care acum le este practic ,,luată nejustificat,, și mai mult de atât pentru mecanicii de locomotivă lise dă acum navetă neplătită obligatorie pentru a se putea prezenta la programul de lucru lunar la circa 70 Km de domiciliu , la Dej .Mecanicii de Locomotivă de la PAE Bistrița m-au avizat că Turnusul la Dej este provizoriu pentru că din 15.05.2013 dispare aproape jumătate din prestația PAE Bistrița prin anularea nejustificată după apariția Mersului de tren pentru anul 2013 a peste jumătate din trenurile de călători ce se făceau cu mecanici de locomotivă de la PAE Bistrița și în consecință mecanicii de locomotivă de la PAE Bistrița solicit FSTFR să sesizeze Comisia Mixtă Patronat -Sindicate de la CFR Călători cu încălcarea CCM în vigoare de către Managerul Privat- domnul Vaqlentin Dorobanțu și solicită să li seexplice de ce la Bistrița se poate menține Revizia de Vagoane Bistrița doar pentru trenul 4376 format din o locomotivă și 2 vagoane și de ce PAE Bistrța trebuie să dispară, De ce la Jibou unde există un singur tren de călători din locomotivă+vagoane(tren 1641), există totuși Revizia de Vagoane Jibou și de ce PAE Bistrța trebuie să dispară și întrebările au continuat în acest sens și s-au finalizat cu întrebarea de ce totdweauna se face eficientizare doar la Ramura Tracțiune și de ce de la eficientizare prin forțarea limitei superior a eficientizării Ramurii Tracțiune din CFR Călători se ajunge la dezorganizarea Ramurii Tracțiunii de la CFR Călători? Întimp ce la Ramura Vagoane la 800 vagoane în exploatare sunt aproximativ 4000 salariați, la Ramura Tracțiune sunt circa 1200 locomotive,automotoare și rame electrice și circa 2400 mecanici de locomotivă și la Ramura Comercial sunt salariați circa 6000, respectiv cât la Tracțiune și Vagoane la un loc și mecanicii de locomotivă de la PAE Bistrița doresc să sesizăm Comisia Mixtă Patronat- Sindicate pentru ca Managerul Privat-domnul Valentin Dorobanțu să comunice sindicatelor programele de reorganizare și restructurare a Depourilor de Locomotive, PAE etc de la Ramura Tracțiune…

    1. In urma hotararii Consiliului de Administratie al CFR Calatori, de cedare a remizei de locomotive PAE Bistrita catre STFC Bistrita aducem la cunostiinta cazul angajatilor de la PAE Bistrita, care in urma deciziilor luate au fost transferati la PL Dej obligandu-i la prezentarea in aceasta locatie situata la 70 km de Bistrita. Fara sa se tina cont ca este necesara deplasarea mecanicilor de la domiciliu inainte de luarea in primire a locomotivei cu circa 9 ore inainte de intrarea in serviciu,fara a i se asigura odihna minima necesara inainte de prezentarea la serviciu.
      Exemplu -pentru tren 4372 pe relatia Dej Calatori – Bistrita Nord prezentarea in Dej C, ora 4:15 , trebuie sa plecam din Bistrita N cu tren 4371 la ora 19:30.
      -tren 4372-4103-4308- tranzit statia Dej C ora 19:30 si sosim in statia Bistrita N cu tren 4106, ora 22:47 dupa 28 ore si 35 min de la plecarea de acasa fara sa se acorde nici macar ore de regie.
      -in Dej C nu sunt suficiente camere la dormitor pentru asigurarea odihnei iar de la anumite trenuri care se remizeaza sau se dau tranzit in statia Dej C trec si circa 3-4 ore pana la primul tren care pleaca spre Bistrita.
      -aceeasi situatie o au si colegii nostrii din statia Ilva Mica
      Intrucat este periclitata siguranta circulatiei cerem sa se asigure prezentarile la IDM din statiile Bistrita N si Ilva Mica, intrucat mai mult de jumatate din trenurile pe care le deservim se formeaza in aceste statii.

  20. Laur spune ,,am o intrebare, desi am fost pe listele intocmite pentru instanta, de la Bucuresti cand sa facut disjungerea dosarelor pentru judecarea la nivel de judetul de domiciliu, nu am mai aparut pe nici o lista si nimeni numi poate spune despre situatia cu procesul daca am fost reprezentat sau nu, un numar de dosar si sentinta daca exista. Mentionez ca in situatia mea se mai afla si alti angajati ,, .
    Pentru a putea ca cineva să îți răspundă Laure trebuie să-ți spui Numele și Prenumele întreg, Sindicatul din care faci parte și dreptul sau drepturile salariale pentru care s-a introdus acțiunea în instantă și perioada pentru care s-a introdus acțiunea în instantă…pentru a se face verificările pe tabelele nominale , pe Sentința Civilă de la Tribunal și pe Decizia Curții de Apel și după verificările menționate Președintele Sindicatului din care faci parte îți va putea răspunde la întrebarea pusă de tine…Laure pentru ceilalți angajați care se află în aceeași situație cu a ta și ei vor trebui să-și spună Numele și Prenumele întreg, Sindicatul din care face parte și dreptul sau drepturile salariale pentru care s-a introdus acțiunea în instantă și erioada pentru care s-a introdus acțiunea în instantă…pentru a se face verificările pe tabelele nominale , pe Sentința Civilă de la Tribunal și pe Decizia Curții de Apel și după verificările menționate Președintele Sindicatului din care fac ei parte le va putea răspunde la întrebarea pusă de tine și pentru ei…

  21. Domnule Președinte Maxim Rodrigo, întrucât a-ți solicitat reunirea Comisiei Mixte Patronat Sindicate, am câteva întrebări ptr. această comisie:
    1.-De ce se fac presiuni de administrație, în speță de managerul privat asupra sindicatelor și liderilor acestora?
    2.-De ce nu s-au virat banii din cotizația membrilor de sindicat, în conturile Sindicatelor comform CCM-ului în viguare?
    3.- De ce suntem forțați să semnăm tot felul de acte cu titlu de confidențialitate ?
    4.- De ce se interpretează de către Managerul Privat CCM-ul în viguare și Legile statului Român.
    5.- De ce nu se pun în plată sentințele judecătorești, câștigate în instanță?
    1.- Întrucât în Privat nu există sindicate, nu ptr. că legea nu le permite, ci datorită faptului că Privații nu agrează ideea de sindicat și ptr. faptul că sunt interesați ca angajații să nu aibe drepturi(cine să le apere drepturile), ci doar obligații, întrun cuvânt, SCLAVI.
    2.- Cred că nu s-au virat banii din cotizația membrilor de sindicat, în conturile Sindicatelor ptr. că administrația este neputincioasă. De ce să se dea ajutoare materiale de Paște de către Sindicate, dacă ei nu pot și nu vor. Din puținii banii pe care îi au sindicatele, fiecare Lider s-a gândit să-și ajute membrii de sindicat cu ceva. Cât de puțin dar înseamnă ceva ptr. noi. Și atunci, hai să nu le virăm banii, bun MANAGER PRIVAT.
    3.-Ce vor să facă cu aceste acte, să le folosească împotriva noastră?
    4.-CCM-festivele peste normă-, Legea Dialogului Social, Legea 53 republicată.
    5.- De ce s-a adresat managerul privat, întâi angajaților SNTFC, apoi membrilor de sindicat și pe urmă Sindicatelor(liderilor)? Sunt semne de întrebare, la care eu aș răspunde, că angajații și membrii de sindicat s-au săturat de amenințări și mai ales de Valentin Dorobanțu ca Manager Privat.
    Vă rog ca aceste întrebări să le puneți, cînd se va reunii această comisie, în numele meu.

  22. Domnule Presedinte am citit ca ati cerut reunirea comisiei mixte Patronat Sindicate in termen de 10 zile, Rugam in mod expres a ni se da o declaratie scrisa a Domnului Dorobantu Valentin a motivului care a dus la oprirea cotizatiei membrilor de sindicat si ne virarea acestea in contul sindicatului, decat dupa o interventie a Domnului Presedinte de la confederatia MERIDIAN si a dumnevoastra ca Presedinte FSTF tind sa cred ca acest MANAGER al CFR CALATORI sufera de aceasi boala care a suferit si HITLER , CEAUSESCU. ETC. deci in concluzie este necesar sa citesca tot CFR-istu raspunsul dat de catre o minte DIABOLICA!!!! iar daca rugamintea nu este onorata acest lucru va dovedi multe din banuelile noastre.

  23. Aureliane,,sunt foarte curios daca are cineva incredere in acest manager ?,, Da, cea mai mare încredere o are actualul Ministru al Transporturilor NEPREGĂTITUL Relu Fenechiu.

  24. Domnilor, văd că bunul simț nu a dispărut CFR-istului. Dacă tot nu aveți curajul să scrieți pe acest site cel puțin aveți bunul simț de-a nu mai intra și citii. După cum văd s-a înjumătățit numărul celor care intră și citesc acest site. Duceți politica ,,struțului,,. Asta este bine, ptr. că ce nu știi, nu-ți poate face rău (oare?). Ne și vă întrebați ce fac Liderii. Ce să facă ei, dacă prin cel mai simplu și comfortabil mod posibil(Tehnologia și Internetul), d-tră nu luați atitudine? Tehnologia avansată vă permite să stați comfortabil în fotoliu și să faceți propuneri, să luați atitudine și mai ales să vă trageți la răspundere Liderii. Dacă nici acest mod de comunicare nu mai este facil și la îndemâna tuturor, atunci nu știu ce să mai spun. Oricum dacă ne cheamă la ședințe(este o obligație, pardon, noi avem numai drepturi) nu mergem, din diferite motive. Și atunci cum vreți să ne meargă bine? Am rugămintea de-a nu mai vorbii liderii pe la colțuri și-ai face în toate felurile, dacă majoritatea sunteți lași și nu aveți puterea răspunderii. Eu unul mi-am propus acest lucru. Așa membrii de sindicat , așa lideri.
    Vă salut cu respect și eu n-am să dezarmez. Am să continui să critic dar voi venii și cu propuneri, pentru că nu-mi este indiferentă, soarta mea la CFR.
    PS. Și dacă astăzi sunt Floriile ,,LA MULȚI ANI,, tuturor celor care poartă nume de flori și PAȘTE FERICIT.

  25. Felicitari domnule presedinte asta inseamna sa ai demnitate si sa fii alaturi de oameni ,prin astfel de decizii corecte oamenii vor capata incredere si vor fi alaturi de tine . Presiunile si amenintarile de care face abuz Dorobantu nu erau folosite nici inainte de 89 ,acest dictator face uz de orice numai sa intimideze si sa bage frica in proprii salariati ,D-zeu il va judeca mult mai aspru decat noi. Se zvoneste ca privatizeaza linia 202 simeria -filias ,dar se pare ca nu sunt doar zvonuri ,se renoveaza toate statiile de pe aceasta linie asa cum se procedeaza inainte de fiecare privatizare (de ce sa mai investeasca privatul ).Stau si ma intreb cat mai stam cu mainile in san si ce ar mai trebuii sa faca acest manager ca sa facem ceva cat mai suportam ?.Nu avem destule dovezi de abuz ,amenintari si incalcarea legii sindicatelor pentru plangere penala impotriva acestui manager domnule presedinte?incepand cu 1 mai anuleaza foarte multe trenuri(rentabile si de navetisti) de pe stfc timisoara probabil asa face in toata tara loveste in extremitati vrea sa slabeasca adversarul?, nu poate fi acuzat de subminare ? ,pur si simplu face loc traselor operatorilor privati .Domnule presedinte spuneati intr-o postare anterioara ca managerul Dorobantu datorita salariului „ va fi motivat sa faca sa mearga bine societatea de calatori ,prin cea ce face eu vad contrariul si va asigur ca sunt apt medical ,sunt foarte curios daca are cineva incredere in acest manager ?.

  26. Dnilor lideri FSTFR ce ati facut in ultimul timp pentru salariati. Sunt mecanic de locomotiva si nu v-am vazut in ultima perioada.

  27. Vă informez că conform art. 26.-(1) din Codul Muncii republicat avem că ,, Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata Contractului Individual de Muncă și după încetarea acestuia , să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului , în condițiile stabilite în regulamentele interne , în contractile collective de muncă sau în contractile individuale de muncă.,,.
    Vă informez și că conform art.26.-(2) din Codul Muncii republicat avem că ,, Nerespectarea acestei clause de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpa la plata de daune interese. ,,.
    Am înțeles că pe actul CFR Călători ce se dorea să-l semnez că l-am luat la cunoștință fără a mi se da o copie a actului respectiv , se preciza că nerespectarea obligațiilor prevăzute în textul Declarației de Confidențialitate TIP , unilateral stabilit de societate pentru salariații societății printre care și pentru Președinții de Federații Sindicale Feroviare din cadrul societății CFR Călători, va fi considerată abatere disciplinară…Așa cum am mai comentat anterior , am refuzat să semnez că am luat la cunoștință de un act prin care se dispunea să semnez o Declarație de Confidențialitate TIP ce se anexa Actului menționat … Sunt fericit că am refuzat să semnez că am luat la cunoștință de un act prin care se dispunea să semnez o Declarație de Confidențialitate TIP ce se anexa Actului menționat pentru că am constatat că în CFR Călători , salariații vorbesc acum mai puțin decât pe timpul Dictatorului…Altfel spus am constatat că cei care au semnat Declarația de Confidențialitate impusă de societate într-un format TIP,vorbesc acum mai puțin decât pe timpul Dictatorului…

  28. Astăzi am refuzat să semnez că am luat la cunoștință de un act prin care se dispunea să semnez o Declarație de Confidențialitate TIP ce se anexa Actului menționat …Ca Președinte al Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari consider că clauza de confidențialitate ca să devină aplicabilă trebuie:
    -să fie convenită în mod expres între angajator și salariat (ea trebuie inclusă în CCM sau în Act Adițional la CCM sau într-un acord separate între părți) ;
    -să se precizeze expres datele și informațiile confidențiale care nu trebuie dezvăluite și care chiar dacă nu sunt neapărat nominalizate să fie descrise prin indicarea unor referințe relevante ( spre exemplu ,, toate informațiile regăsite în documentele interne marcate cu termenul-simbol CONFIDENȚIAL etc.);
    -să vizeze date/informații de care salariații să fi luat la cunoștință în timpul executării efective a funcției de salariat și să nu vizeze date/informații de care salariații să fi luat la cunoștință în timpul executării efective a funcției de conducere din cadrul organizației sindicale din care fac parte ;
    -să vizeze date/informații care nu sunt publice și pentru care prin păstrarea confidențialității să nu reprezinte o încălcare a vreunei legi ori a vreunei solicitări oficiale din partea vreunei autorități…
    Cu alte cuvinte ca Președinte al Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari consider că nimeni nu are dreptul să dea o Dispoziție prin care să oblige toți salariații CFR Călători din anumite servicii să completeze și să depună o Declarație de Confidențialitate TIP stabilită unilateral de societate fără a fi convenită în mod expres între angajator și salariat și fără a fi inclusă în CCM sau în Act Adițional la CCM sau într-un acord separat între părți)…În baza art. 103 din CCM la Nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe anii 2012-2014 se va sesiza de către FSTFR , Comisia Mixtă Patronat Sindicate, prin act scris, ce va conține mai multe încălcări ale prevederilor CCM menționat sau cu neîndeplinirea obligaților stabilite pin CCM menționat în legătură cu executarea CCM la Nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe anii 2012-2014 și se va solicita reunirea Comisiei Mixte Patronat Sindicate în termen de maxim 10 zile calendaristice de la primirea cererii FSTFR de către SNTFC,,CFR Călători,,SA pentru a analiza sesizările pe care le va înainta FSTFR…și notificăm că art. 103.-(7) din CCM-ul menționat precizează că ,, Sesizarea comisiei, precum și hotărârile acesteia nu aduc atingere competenței instanțelor de Drept Comun ,, …

  29. “Relu Fenechiu, expresia perfectă a clasei politice nepăsătoare faţă de plătitorii de taxe
    Ne-am săturat de miniştri ai transporturilor rupţi de realitate, care nu pun piciorul în tren

    Ministrul transporturilor Relu Fenechiu spune cu nonşalanţă că nu a mers cu trenul de trei-patru ani, nici măcar după ce a devenit, de patru luni, ministru al transporturilor. Cum poţi fi ministru fără să vezi personal ce condiţii sunt în trenuri şi în gări?

    Ministrul trans­portu­ri­lor Relu Fenechiu (47 de ani) a spus ieri la emisiunea „După 20 de ani“ că nu a mers cu trenul de 3-4 ani, deşi este de patru luni ministrul transporturilor.

    Fenechiu a devenit astfel expresia perfectă a clasei politice care, deşi este chemată să administreze eficient şi performant bunurile publice, nu îi pasă în realitate cum arată şi cum funcţionează acestea.

    Ministrul transporturilor nu ştie cum arată Gara de Nord şi nu a pus piciorul în tren de când este ministru, ministrul de finanţe şi şeful Agenţiei Na­ţio­nale de Ad­minis­trare Fiscală nu merg în restaurante şi magazine să vadă că nu se dau bonuri fiscale, ministrul agriculturii nu merge în pieţe să vadă cum producătorii nu ajung să îşi vândă marfa. Cum poţi să ştii care este adevărata situaţie a transportului feroviar de călători când nu te-ai urcat într-un tren nici măcar din curiozitate sau în marja obligaţiei pe care o ai ca ministru de resort? Cum să nu iei trenul să vezi – pleacă la timp, este curat, cum arată gara, ce spun călătorii, este hârtie igienică şi apă la toalete, ajunge la timp, ai unde să îşi laşi bagajele, eşti anunţat când trebuie să cobori, ce spun călătorii.

    Cum poate să spună un şef de companie că nu a consumat „de 3-4 ani“ din produsele firmei sale şi să nici nu ştie eventual ce produse vinde sau, dacă ştie, să spună eventual, că, de fapt, preferă produsele companiei rivale pentru că ale sale sunt modeste?

    Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim, cu afaceri de 70 mil. euro şi 1.500 de angajaţi, spune că dacă un business nu este controlat direct de cei care îl conduc riscă să primească doar informaţii trunchiate, dacă nu chiar false, mai ales în sistemul de stat.

    De aceea, antreprenorul care a creat unul dintre cele mai importante afaceri în domeniul procesării de carne este de părere că managerii trebuie să fie tot timpul conectaţi la business.

    „În managementul românesc lipseşte controlul, şi la stat, şi la privat. Diferenţa este că la stat nu ai con­curenţă, pierderile îţi sunt iertate, iar datoriile şterse. La noi, la privat, rişti să intri în faliment foarte repede.“

    Timiş a spus că el i-a sfătuit pe reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Finanţelor şi ANAF să meargă pe teren înainte de a implementa TVA de 9% la pâine. „Să meargă în 100 de locuri să vadă că nu primesc bon fiscal. Dacă nu mergi în piaţă să vezi ce se întâmplă acolo măsurile pe care vrei să le iei se pot dovedi un fiasco.“

    „Vizitez regulat magazinele Selgros. Dialogul cu oamenii este important, este cu totul altceva să vezi care sunt problemele la faţa locului faţă de ceea ce vorbeşti la telefon“, spune Alexandru Vlad, director la Selgros, lanţ de retail cu 19 magazine, 802 milioane de euro cifră de afaceri şi peste 4.000 de angajaţi.

    Alexandru Vlad a ţinut însă se spună că un ministru are responsabilităţi mult mai mari decât un director de companie, deci nu este neapărat o comparaţie.

    Însă pentru Transporturi cea mai gravă situaţie din toate sectoarele – rutier, feroviar, fluvial, maritim, aerian – este acum la căile ferate, unde de ani de zile investiţiile, dacă se fac, se scurg abuziv în buzunare private, iar viteza medie orară a trenurilor este de 44 de km pe oră, mai redusă decât în 1990. De asemenea, gările arată deplorabil, iar majoritatea călătorilor sunt nemulţumiţi de condiţiile din trenuri.

    Fenechiu are în subordine căile ferate în structura CFR SA, care cuprinde toate gările din România şi liniile de cale ferată, cu 23.000 de angajaţi, CFR Călători, cu 14.000 de angajaţi, CFR Marfă, cu 8.000 de angajaţi. Aeroportul Otopeni are 1.000 de angajaţi, Tarom are 2. 300 de angajaţi.

    Compania de Drumuri şi Autostrăzi, cu 5.000 de angajaţi, a ieşit de la Transporturi şi a mers la Ministerul Marilor Proiecte.

  30. ATATEA ABUZURI NU S-AU FACUT NICIODATA LA CFR CALATORI, BATAIA DE JOC A ACESTUI MANAGER CARE PRACTIC DISTRUGE TOT SI PE NOI TOTI SUB ACOPERIREA “SPATELUI” POLITIC.
    MAI MULT, SUNTEM UMILITI SI BATJOCORITI DE UN NEICA NIMENI,ORBIT DE PUTERE SI DE AROGANTA.
    CAT IL MAI RABDAM ?

  31. La nivelul Guvernului vor avea loc, în perioada următoare, câteva câteva schimburi de ministere între PSD şi PNL. Din informaţiile deţinute de ZIUAnews, prima rocadă la nivelul USL vizează două ministere cu probleme.

    Astfel, liberali vor renunţa la Ministerul Transporturilor, iar la schimb vor primi Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. Ca atare, Relu Fenechiu va fi debarcat de la șefia Ministerului Transporturilor, unde va fi instalat ministru un om al PSD agreat şi garantat de Liviu Dragnea, iar Rovana Plumb va părăsi Ministerul Mediului şi locul său va fi luat de actualul ministru-delegat Lucia Varga.

  32. Dany, acestea sunt numai scuze, la CFR Călători, toți angajații sunt pregătiți, din toate punctele de vedere. Și cu scrisul, dă-mi voie să-ți spun că la câte examinări srise au participat, încă nimeni nu s-a plâns că nu știu să scrie.
    Concluzia: scuzele nu-și au rostul. Caută alceva mai palpabil.

  33. Domnișoară sau doamnă Anca, cu respectul cuvenit vă aduc la cunoștință, că de când s-a schimbat conducerea FSTFR, în urmă cu 2 ani, nu facem decât să ne gândim și luăm decizii numai și numai în interesul membrilor de sindicat, afiliați la această Federație. Din păcate membrii de sindicat pe care noi îi reprezentăm, se și vă implicați prea puțin sau deloc, în decizile care se iau sau s-au luat. Acest site de aceea s-a înfințat, ptr. a putea ține o legătură cât mai strânsă cu membri și liderii de sindicat. Dar din păcate încă acest site nu și-a atins scopul. Totuși mai sper încă, doar să nu fie prea târziu, deoarece actuala administrație se mișcă foarte repede, după cum bine-ați observat.
    Vă felicit ptr. curaj, ptr. comentariu și vă rog să continuați să comentați. Comentarile d-tră sunt necesare ptr. noi.

  34. Domnule Lucian spuneți că ,,Peste 300 de cititori până la ora 15.00 ai acestui site, de la ora la care am postat comentariul meu dar nici unul nu a avut curajul să completeze sau să-mi spună că este o prostie propunerea mea cu scrisoarea către Primul-Ministru.” Nu cred că cititorii nu au curajul să o facă, poate nu au aceeași capacitate de analiză, poate nu dețin date suficiente, poate trebuie să-și întrețină familia muncind și în altă parte, poate le este teamă ca, comentariul lor să nu pară ridicol, etc. Eu le spun tuturor cititorilor acestui site să nu le fie teamă de ridicol, să-și facă timp, să se informeze și să scrie ceea ce gândesc pentru că numai astfel pot apare idei noi care pot fi folosite în avantajul nostru, al membrilor de sindicat și de asemenea pentru a ne informa și încuraja reciproc pentru a nu ceda presiunilor de tot felul pe care le face administrația ( a se vedea presiunile făcute pentru retragerea din sindicat a unor membrii, ceea ce este pedepsit de lege).
    În ceea ce privește scrisoarea către Primul Ministru cred că este o idee bună, poate că domnia sa chiar nu cunoaște situația reală de la SNTFC CFR ,,Călători” SA, de asemenea această scrisoare poate fi adresată și Domnului Traian Băsescu, Președintele României, care poate lua atitudine față de distrugerea infrastructurii feroviare din România și față de distrugerea transportului public de călători efectuat de către compania de stat.

  35. Domnule Olteanu, toate cele arătate de dumneavoastră sunt adevărate, păcat însă că cele arătate, nu ajung să fie cunoscute de membrii de sindicat (pătura mare a cotizanților), păstoriți de cei care au semnat actul adițional în numele lor, deoarece vor să beneficieze în continuare de ,,micile” avantaje oferite de administrație ca recompesă pentru că și-au vândut membrii. Poate dacă reușim fiecare în parte, vorbind cu colegii noștrii de la CFR infrastructură să-i convingem pe aceștia să citească acest site (la FNFMC nu se fac comentarii libere, doar cenzurate de conducere și numai laudative la adresa conducerii), poate reușim să le schimbăm vederile pentru refacerea unui sindicat mare care să le reprezinte interesele.

  36. Peste 300 de cititori până la ora 15.00 ai acestui site, de la ora la care am postat comentariul meu dar nici unul nu a avut curajul să completeze sau să-mi spună că este o prostie propunerea mea cu scrisoarea către Primul-Ministru.
    Din cauza fricii dumneavoastră o ducem așa de ,,bine,, iar administrația profită și se folosește de ea.
    Da d-le Vasile Ion, avem dreptate, dar cu noi doi nu se face primăvară. Cea ce fac toți cei care citesc acest site, din păcate caracterizează CFR-istul și poporul Român.
    Frica. frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica, frica.

  37. LUCIAN, ai dreptate! ar trebui sa se respecte legea!
    De ce nu se schimba conducerea federatilor implicate?

  38. Domnilor sindicalisti sper ca aceste recente decizii date de manager privat al cfr calatori (decizii ce vor fi retrase) va dau de gandit si sper ca incepand din acest moment sa va determine sa luati atitudine si sa va aparati drepturile, sa aveti curajul sa le aparati si sa nu va ascundeti dupa functii. Astazi vi se poate lua dreptul de a fi membru de sindicat iar maine dreptul de a fi salariat……( printr-o demisie …..solicitata)…..

  39. Domnule Olteanu am uitat. Semnarea actului Adițional la CFR Infrastructură s-a făcut pe 2 (doi ani). De ce? Răspunsul este în comentariul d-tră. AVANTAJE, AVANTAJE și iar AVANTAJELE LIDERILOR SEMNATARI AI ACESTUI ACT ( vezi CCM 2012-2014 semnat la CFR Călători. Similitudine la indigo) în dezavantajul tuturor angajaților și în numele cărora s-a semnat.
    Da, da, d-le Rodrigo dar mai sunt și alte sindicate(angajați) care sunt în situația noastră. Nu cred că se vor lăsa intimidați de actuala administrație (cel puțin mecanicii de locomotivă). Fi-ți alături de noi până la capăt. Eu unul voi merge, iar dacă se continuă cu amenințările, cu presiunile de orice fel, voi merge până la forurile UE, OIM(Organizația Internațională a Muncii) și CURTEA EUROPEANĂ a DREPTURILOR OMULUI , ptr. drepturile mele. Dacă muncesc cinstit și corect, doresc să fiu tratat la fel. Atâta coloană vertebrală mai am și doresc să fiu asistat de d-tră în demersurile pe care voi fi nevoit să le fac.

  40. Domnule Olteanu Mihai, pentru curajul de a ne arăta cum s-a negociat sau așa zisul negociat act Adițional la CCM, în cadrul CFR Infrastructură, VĂ FELICIT (nu știu dacă are vre-o importanță pentru dumneavoastră), și aș vrea să fie cât mai mulți asemenea d-tră.
    Tot aceeași ,,Lideri,, (cu mici excepții) urmează să negocieze Adiționalul la CCM și la CFR Călători. Se va întâmpla exact același lucru. Ei cu AVANTAJELE, cu banii din cotizații și SPONSORIZĂRILE acordate de administrație(comform celor scrise de d-tră), iar noi cu MUNCA (cine va mai avea la CFR) și toate drepturile, veniturile, tăiate. DOMNILOR ANGAJAȚI TREZIȚIVĂ.
    D-le Olteanu, spune-o pe șleau. spune că ai fost la negocieri din partea FSTFR, singura Federație care se opune acestei Administrații și care dorește revigorarea CFR Călători, implicit angajați mulțumiți.
    CFR-iști nu mai HIBERNAȚI, a venit Primăvara, TREZIȚIVĂ(sau vă ve-ți trezi fără locuri de muncă).

  41. UE, asta este propunerea mea:
    Domnule Prim-ministru Victor Ponta

    Angajații și totodată membrii de sindicat,ai Societății SNTFC,,CFR CĂLĂTORI,,SA, condusă de Managerul Privat Valentin Dorobanțu, societate subordonată Ministerului Transporturilor, condus de Ministrul pe care Coaliția USL din care faceți parte, la numit pe Relu Fenechiu și care la râdu-i la numit pe Managerul Privat, ca Alegători și Contribuabili la Bugetul Cosolidat al României, cu respect vă aducem la cunoștință situația dezastroasă în care se află acestă Societate.
    Suntem conștienți că multe din situații v-au fost aduse la cunoștință, dar credem că nu în totalitate. De aceea ne-am decis să vă facem cunoscute toate problemele noastre așa cum le vedem noi, adică cele reale, cele de pe teren și nu cele care vă sunt cozmetizat arătate. De acea vom începe cu menegmentul defectuos -ca să nu-l numim altfel- pe care Managerul Privat Valentin Dorobanțu îl practică la SNTFC,,CFR CĂLĂTORI,,SA :
    – Cedări de trenuri, în favoarea Operatorilor Privați și defavoarea cetățeanului, care este și călătorul pe care noi îl deservim.
    – Cedări de secții de circulație, împreună cu Managerul Privat al CFR Infrastructură.
    – Nealocarea de fonduri, pentru reparații curente și dotări minime materialului rulant motor, care dealtfel concură la Siguranța Circulației.
    – Nealocarea de fonduri, pentru materialul rulant tractat(vagoane), care stau prin triaje fără RP.
    – Nealocarea de fonduri, pentru Automotoare și Rame Electrice.
    – Amenințări, peste amenințări de tot felul, aduse angajaților CFR Călători. Pentru că practică un Managment de tip Autoritar, chiar Dictatorial, întreţine un climat de austeritate, de neîncredere în subordonaţi, suntem trataţi niște sclavi pe moșia dânsului.
    – Își schimbă colaboratorii (directorii) în fiecare zi și bulversează activitatea de producție, se poate spune Haos total.
    – Dialogul Social, atât de necesar pentru BUNUL MERS al unei societăți, lipsește cu desăvârșire. Face un simulacru de Dialog Social numai cu sindicatele, Federațiile pe care le agrează dânsu și care îi sunt aservite necondiționat și care de altfel își urmăresc numai interesele lor mărunte ( a se vedea Actul Adițional la CFR Infrastructură).
    -…………………………
    VĂ ROG, MAI DEPARTE CONTINUAȚI TOȚI CEI CARE CITESC ACEST SITE ȘI BINENȚELES AU CEVA DE SPUS. CEI CARE CRED CĂ LE MERGE BINE SĂ NU CONTINUE SCRISOAREA ADRESATĂ PRIMULUI-MINISTRU.

    1. -de acord cu srisoarea
      -am postat-o pe FB-ucul meu
      -https://www.facebook.com/johny.ro1?ref=tn_tnmn

  42. dorobantule daca nu stiai , legile statului roman ,Constitutia Romaniei, drepturile si libertatile fundamentale ale UE nu sunt facute de dumneata,marcela nae,popescu carmen,miu elena & compania… ati intrecut orice limita a demnitatii umane…si a bunului simt .
    v-ati jucat destul cu nervii salariatilor, AJUNGE !!!!!!!
    sunteti niste loseri in lumea voastra paralela cu realitatea. cum de va mai rabda pamantul ?????
    NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE !!!!!
    Ce se petrece LA CALATORI e de domeniul science fiction, de aceea FACEM APEL LA INSTITUTIILE STATULUI ROMAN,LA PREMIERUL VICTOR PONTA,LA PRESEDINTELE ROMANIEI, SA SE AUTOSESIZEZE REFERITOR LA ABUZURILE DIN SNTFC CFR CALATORI SA !!!!!!!!!!

  43. Este adevărat că drepturile salariale neplătite castigate în instanțe, definitiv și irevocabil, sunt drepturile salariaților asupra cărora nu poate dispune sindicatele sau federațiile, iar salariații CFR Călători ce sunt membrii de sindicat ai FSTFR sunt și vor fi bine informați despre toate informările făcute de administrație către sindicate și pe care le solicită societatea ca să le facă sindicatele mai departe membrilor săi de sindicat în momentul când vor decide ce vor face pe viitor în raport cu celelalte drepturi salariale neplătite ce le vor câștiga în instantă…Este adevărat că neplata drepturilor salariale neplătite castigate în instanțe, definitiv și irevocabil,ce au fost apostilate de fostul Director General Roșeanu Ștefan că se vor plăti în anul 2013 eșalonat conform apostilei sale, dar care nu sunt plătite de actualul Director General Valentin Dorobanțu, nici la salariații ce sunt membrii de sindicat ai SDLBC și nici ai SMLC Târgu Mureș și nici ai SMLC Sighișoara, vor avea probabil o nouă executare silită a SNTFC,,CFR Călători,,SA, de la salariații de la cele trei sindicate ce și-au exprimat opțiunea în acest sens, deoarece între acești salariați și administrație a fost o înțelegere finalizată cu o eșalonare a plății acelor drepturi salariale neplătite nici după ce au fost castigate în insanțe definitiv și irevocabil și trebuie reținut că altă reeșalonare nu mai acceptă salariații în cauză …

    1. am o intrebare, desi am fost pe listele intocmite pentru instanta, de la bucuresti cand sa facut disjungerea dosarelor pentru judecarea la nivel de judetul de domiciliu, nu am mai aparut pe nici o lista si nimeni numi poate spune despre situatia cu procesul daca am fost reprezentat sau nu, un numar de dosar si sentinta daca exista. mentionez ca in situatia mea se mai afla si alti angajati.

  44. Directorul General ( manager privat) al SNTFC CFR Calatori, domnul Valentin Dorobantu în cel mai scurt timp posibil va dispune virarea sumelor din cotizațiile sindicale reținute pentru luna martie 2013 de la salariați dar nevirate în aprilie 2013 în contul sindicatelor ce au membrii de sindicat ce sunt salariați ai SNTFC,,CFR Călători,,SA, dar intenția sa spune multe…Oricum sindicatele încep să-l notifice în scris să le vireze cotizațiile pentru că în caz contrar vor introduce noi acțiuni în instantă…

  45. Directorul General ( manager privat) al SNTFC CFR Calatori, domnul Valentin Dorobantu în cel mai scurt timp posibil își va retrage solicitarea mai nouă de a se da declaratie de renuntare la calitatea de membru de sindicat!!!!! din organizatiile sindicale din care fac parte salariații de la TESA din SNTFC,,CFR Călători,,SA, dar intenția sa spune multe…

  46. Spuneați că ,,Directorul General ( manager privat) al SNTFC CFR Calatori Valentin Dorobantu, face presiuni asupra Organizatiilor Sindicale fortand membrii de sindicat care au functii de conducere (sefi birou, sefi servicii, etc) in structura SNTFC CFR Calatori, sa se retraga (mai nou declaratie de renuntare la calitatea de membru de sindicat!!!!!) din organizatiile sindicale din care fac parte,, … Nu uitați că suntem cetățeni Europeni și că avem drepturi… și că Directorul General( manager privat) al SNTFC CFR Calatori Valentin Dorobantu are obligațile funcției…

  47. Olteanu Mihai negociator din partea AFTF în Comisia de Negociere a CCM la nivel de CNCF,,CFR,,SA pe 2012-2013 și care ar fi trebuit să fie negociator din partea AFTF în Comisia de Negociere a Actului Adițional pe 2013-2014 la CCM la nivel de CNCF,,CFR,,SA 2012-2013 sau negociator din partea Alianței Naționale Sindicale Feroviare(ANSF) în Comisia de Negociere a CCM la nivel de CNCF,,CFR,,SA pe 2013-2014 , vi se adresează stimati colegi, prieteni, cfr –isti adevarati pentru că consider ca a sosit momentul sa aveti cu adevarat informatia reala si sa beneficiati de respectul pe care il meritati din partea celor in care ati avut incredere si ia-ti desemnat sa va reprezinte interesele in cadrul intalnirilor cu administratia privind negocierea CCM –urilor la nivel de unitate la CNCF ,,CFR’’ SA în ultimii 2 ani.
    Si ca sa aveti realitatea faptelor din ultima perioada de timp, plecam de la intrebarea retorica, cum se face ca din 2012 pana acum cfr-isti au avut numai de pierdut, pana si aceel drept de calatorie in interes de serviciul ca si dreptul de calatorie gratuita al membrilor de familie.
    Dar sa o luam metodic si sa prezentam de fapt adevarata fata a celor care au beneficiat de unele avantaje sindicale din partea administratiei cum ar fi: plecari in interesul societatii peste hotare, trimiteri la diferite cursuri de perfectionare, si toatea acestea pentru ce?
    Pentru apararea interesului salariatului (conditii de munca decente, salariul conform competentelor, respect pentru fiecare salariat pe domeniul de activitate) pe care il reprezinta, NU, ci pentru a putea face compromisurile in rezolvarea problemelor personale sau de grup, in relatie si cu administratia, care si ea reprezinta nu interese ale acestei companii cu capital de stat ci a persoanelor sau grupului de persoane care sunt numite in functiile de director la toate nivelurile (cum va explicati ca anumite persoane ocupa aceste functii de conducere de aproape 10 ani si au adus aceasta companie la situatia economica de astazi….doriti nume, le gasiti in foaia oficiala, in documente si adresa……).
    Sa revenim la situatia din ultimul timp legat de negocierea CCM pe anii 2013 – 2014 la nivel de CNCF ,,CFR’’ SA.
    De ce nu s-a incheiat un nou CCM pe anii 2013 -2014 ci un act aditional la CCM-ul pe anii 2012 – 2013?
    Trebuie sa stiti adevarul adevarat si nu stările torsionate, date de ,,baieti destepti – cei care detin puterea dată de dumneavostra ca membrii de sindicat si pe care o speculeaza foarte bine in tandem cu administratia, si in consecinta mă adresez dumneavoastră pentru ca în cunoștință de cauză sa hotarati singuri pentru binele dumneavoastra si al familiei dumneavoastra.
    In primul rand consider că toți CFR-iștii ar trebui sa citească Codul Muncii si Legea nr 62/2012 – legea dialogului social (mă refer la cei care nu au făcut acest lucru deja). Aveti dreptul sa cunoasteti legislatia muncii pentru că sunteti oameni int-o societate românească care se doreste libera, sa fiti salariati si sa va alegeti sau sa fiti alesi sub aceasta forma, sa va reprezentanti interesele tuturor sau sa fiti intr-o forma asociativa de forma organizatie sindicala care conform legii trebuie sa functioneza pe baza consimtamantuilui liber prin contributia din salariul brut de 1% si nu mai mult.
    Acesta este aspectul pentru care la contractul de munca 2012 – 2013 administratia impreuna cu federatiile Alianta Federatiilor Tehnice Feroviare, FN Feroviara Miscare Comercial, FN Drum de Fier nu au acceptat reprezentantul salariatilor legal ales, respectiv pe subsemnatul Olteanu Mihai și nici pe negociatorul Olteanu Mihai din partea AFTF în Comisia de Negociere a Actului Adițional pe 2013-2014 la CCM la nivel de CNCF,,CFR,,SA 2012-2013 și nici pe negociatorii din partea Alianței Naționale Sindicale Feroviare(ANSF) în Comisia de Negociere a CCM la nivel de CNCF ,,CFR,, SA pe 2013-2014 pentru motivul ……. va las sa ghiciti, dispar din avantajele sindicale din capitolul IX (dreptul sindical) din CCM pe anii 2012 – 2013.
    De ce nu au acceptat CCM pe anii 2013 – 2014 pentru urmatoarele aspecte:
    – a mai aparut la negocierea CCM-ului o alta organizatie sindicala, care le incurca interesele pe care vi le voi preciza mai jos in ordine cronologica;
    – aceasta organizatie sindicala nu mai era de acord cu o parte din avantajele unora din liderii de sindicat din capitolul IX (drepul sindical — lecturati toate procesele verbale din zilele de negociere cu atentie si analizati la rece aceste aspecte);
    – aceasta organizatie sindicala a solicitat revenirea la statutul de cfr-ist prin acordarea autorizatiei si a permisului fara a se mai opri impozit pe acest drept, si totodata actualizarea anexei nr.1 a salariilor cu salariul minim pe economie;
    – a solicitat in conformitate cu legea si participarea reprezentantilor salariatilor, ceea ce nici administratia nici celelalte trei organizatii sindicale nu au dorit, pentru simplul motiv ca dumeavoastra cei ce cititi aceste randuri nu veti mai fi de acord sa acceptati ca cei care se lauda ca va reprezinta de fapt se folosesc impreuna cu administratia de fondurile sindicale pentru a sponsoriza prin firmele deschise in cadrul federatiilor diferite echipe cluburi de sport ca fotbalul, popicele, handbal. Cine beneficiaza de avantajele unor astfel de sponsorizari, de ce contributiile dumneavostra nu se reantorc inapoi la dumneavoastra ca beneficiari pentru bilete de tratament si odihna. Cum a disparut si cine s-a folosit ani de-a randul de fondul de 800 ron cu refacerea fortei de munca , nu va-ti intrebat niciodata, sunt sigur;
    – acum este acum, surpriza surprizelor, daca se incheia un contract colectiv de munca nou se negociau la sange clauzele privind salariile compensatorii, poate nu stiti ca cei care va reprezinta cunosc foarte bine si cu acordul lor ca si in anul 2011 au acceptat disponibilizari colective. Ei stiu si sunt de accord cu acest lucru intrucat au intelegeri cu conducerea companiei implicit cu conducerea ministerului despre o astfel de situatie. Sa va explic pe intelesul fiecaruia: de fapt nu se dau plati compesatorii , se scoate la vanzare sectiile cu personal cu tot ,respective cele care au fost trecute din regim interoperabil in regim neinteroperabil. (Cine de fapt le-a facut clasificarea????) Astfel le preia privatul pentru o perioada de timp, privatul care atentie nu joaca pe aceasta piata singur ci cu personajele din organizatiile sindicale mai marii acestora, cum, uita asa: toti acesti salariati vor ramane prin voia marinimiei privatului ca membrii de sindicat ai celor trei Organizații Sindicale semnatare ale actului aditional la CCM pe anii 2012 -2013, ca sa poata in continuare sa profite de aceste sume din cotizațiile de membrii de sindicat care de fapt nu fac decat sa mareasca prin sponsorizare capitalul acestora, iar dupa o anumita perioada acestia vor fi trecuti in somaj fara alte plati compensatorii. Si uite asa se face trocul intre ministerul transporturilor, conducerea admninistrativa a CNCF ,,CFR’’ SA, mai marii organizatiilor sindicale semnatare a actului aditional la CCM –ul 2012 – 2013 prin puterea investita data de membrii de sindicat acestor liderii si gestionarul privat. Astfel intelegerea parafata a fost un suces total, unii din cei care au participat la jaful CFR-ului sunt si astazi pe baricadele functiilor la toate nivelurile. De ce nu pot fi inlocuiti???
    Si uite asa se poate intelege cum se manevreaza mase mari de oameni prin asa ,,lideri’’ cunoscatori intrutoate cele, dar ce ar zice acestia daca maine ati lua atitudine si vati indrepta fiecare dintre dumneavoastra pe calea justitiei si iati actiona în instanță fiindca nu v-au reprezentat interesele asa cum prevede statutele de functionare ale acestor organizatii sindicale, ia ganditiva bine si porniti la drum ca să vă recuperați toate drepturile salariale și nu numai din ultimii ani. SUCCES. Fara FRICA.
    Asteptati ca in luna noiembrie sa vi se ofere si ,, rabdarile prajite” dupa cum se precizeaza in actul aditional la CCM –ul 2012 – 2013 la ceea ce ramane de la masa smecherilor. Si nu vreau sa inchei decat intr-o stare de dezamăgire pentru unele persoane care nu credeam ca poat fi la acest nivel cu urarea la mai multe ,,frimituri prajite’’ pentru cei fara caracter, onoare, demnitate, generozitate, umnaitate, si reponsabilitate. Citeste ca nici nu stii ce pierzi…

  48. Tin sa aduc in discutie ca doar Legea Dialogului Social 62/2011 prin aricolele mentionate mai jos, prevede o serie de obligatii,drepturi, sanctiuni…
    Art. 7
    (1) Organizatiile sindicale au dreptul de a-si elabora reglementari proprii, de a-si alege liber reprezentantii, de a-si organiza gestiunea si activitatea si de a-si formula programe proprii de actiune, cu respectarea legii.
    (2) Este interzisa orice interventie din partea autoritatilor publice, a angajatorilor si a organizatiilor acestora de natura sa limiteze ori sa impiedice exercitarea drepturilor prevazute la alin. (1).
    Art. 9
    Membrilor organelor de conducere alese ale organizatiilor sindicale li se asigura protectia legii contra oricaror forme de conditionare, constrangere sau limitare in exercitarea functiilor lor.
    Art. 10
    (1) Sunt interzise modificarea si/sau desfacerea contractelor individuale de munca ale membrilor organizatiilor sindicale pentru motive care privesc apartenenta la sindicat si activitatea sindicala.
    (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si raporturilor de serviciu ale functionarilor publici si functionarilor publici cu statut special.
    …………………………………………………………….
    Titlul IX – Sanctiuni
    Art. 217
    (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza astfel:
    a) incalcarea prevederilor prevazute la art. 7 alin. (2), cu amenda de la 15.000 lei la 20.000 lei;

    b) refuzul angajatorului de a incepe negocierea contractului colectiv de munca, cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei si 10.000 lei;
    c) nedepunerea spre publicare de catre partile semnatare a contractului colectiv de munca la nivel de grup de unitati sau sector de activitate, cu amenda de 3.000 lei. Responsabilitatea revine solidar partilor;
    d) nerespectarea obligatiei prevazute la art. 162 alin. (1), cu amenda de la 1.000 lei la 3.000 lei;
    e) nerespectarea prevederii prevazute la art. 194 alin. (1), cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei;
    f) impiedicarea in orice mod a accesului inspectorului de munca pentru constatarea eventualelor contraventii, conform art. 195, de catre oricare dintre partile aflate in conflict, cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.
    (2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre Inspectia Muncii.
    (3) Contraventiilor prevazute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Art. 218
    (1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda de la 20.000 lei la 50.000 lei fapta persoanei care, prin amenintari ori prin violente, impiedica ori obliga un angajat sau un grup de angajati sa participe la greva ori sa munceasca in timpul grevei.
    (2) Conditionarea sau constrangerea, in orice mod, avand ca scop limitarea exercitarii atributiilor functiei membrilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
    (3) Actiunea penala este pusa in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, cu exceptia infractiunii prevazute la alin. (1).
    (4) Declararea grevei de catre organizatori cu incalcarea conditiilor prevazute la art. 191 alin. (1) ori la art. 202—205 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

    Sa speram ca actuala conducere nu va incalca legile in vigoare…Nu de alta, dar vad ca justitia romana in ultimul timp isi face datoria!!!