În sfârșit “CFR Călători vrea trenuri noi”

CFR Călători vrea trenuri noi, iar cinci garnituri ar putea fi cumpărate chiar în acest an. Bani există – 100 de milioane de lei de la bugetul de stat. Nevoile sunt însă de 50 de ori mai mari. Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători: „Iniţial am dorit să achiziţionăm 120 de rame electrice şi 120 de automotoare. Cam ăsta ar fi necesarul de material rulant pe următorii 7 ani”.
Un plan ambiţios dat peste cap, însă, de lipsa banilor. Şefii companiei feroviare şi-au dat seama că nu le vor ajunge fondurile decât pentru cel mult 104 trenuri electrice şi automotoare tip Săgeată Albastră. Şi asta în condiţiile în care pe lângă fondurile proprii şi alocările de la bugetul de stat vor accesa şi bani europeni.
Licitaţia pentru primele trenuri ar putea fi lansată chiar în primăvară, iar cu puţin noroc contractul se poate semna până la finalul anului.
Iosif Szentes: „Sunt alocate pentru acest an 100 de milioane de lei. Am putea să cumpărăm 4-5 rame electrice sau automotoare noi. CFR Călători mai dispune de o sumă de 126 de milioane de lei”.
Şefii companiei vor licitaţie internaţională şi au şi câteva cerinţe destul de clare.
Iosif Szentes: „Trebuie să corespundă la temperaturi minime de -40 de grade, la temperaturi maxime la nivelul şinei de +50 de grade”.
În România s-au construit în ultimii doi ani două trenuri electrice. Au făcut-o craiovenii de la Softronic, care au în plan să mai realizeze unul. Şefii de la CFR Călători se aşteptă însă la oferte şi din partea unor mari firme străine.
„Săgeţile albastre” sunt cele mai noi trenuri ale CFR Călători. Au fost cumpărate în perioada 2003-2007 şi au costat 320 de milioane de euro.
Au fost achiziţionate atunci 120 de astfel de automotoare. Din ele doar jumătate mai funcţionează, iar alte 4 ar trebui să iasă în acestă lună de la reparaţii.
Restul locomotivelor şi vagoanelor au o vechime cuprinsă între 25 şi 40 de ani.
CFR Călători are nevoie de trenuri noi, spun călătorii, nemulţumiţi de condiţiile din vagoane.
După ce vor fi cumpărate noile trenuri vor circula din Capitală spre Craiova, Constanţa şi Braşov, dar şi pe tronsoanele din vestul ţării care au fost modernizate. Trenurile de stat au transportat anul trecut aproximativ 55 de milioane de călători.

Citiți :
http://www.cfrcalatori.ro/presa/Investiții-la-CFR-Calatori-56/s-1/p-1

SHARE

9 Responses

  1. În legătură cu managementul dezastruos al conducerii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”, FSTFR sesiza organele decidente ale Statului Român din anul 2013.
    ,, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) a sesizat, pe 19 august 2013, Consiliul de supraveghere din domeniul feroviar, din cadrul Consiliului Concurenţei, în legătură cu managementul dezastruos al conducerii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”, în frunte cu managerul privat Valentin Dorobanţu. După mai bine de o lună, preşedintele Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, Otilian Neagoe, a dat un răspuns de complezenţă şi a pasat responsabilitatea soluţionării celor sesizate de sindicalişti către Ministerul Transporturilor.
    Preşedintele FSTFR, Gabriel Maxim Rodrigo, a solicitat Consiliului Concurenţei să verifice dacă CFR Călători „respectă prevederile legale ale Contractului de prestări servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015″. Reprezentantul sindicaliştilor a cerut să se verifice modul prin care managerul privat Valentin Dorobanţu a desfiinţat, de la începutul anului 2013 şi până acum, „un număr de 150 de trenuri de călători rentabile din punct de vedere financiar pentru companie, trasee care, ulterior, în bună parte, au fost preluate de către operatorii privaţi de transport feroviar de călători”.,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwjv4rvv5L3KAhUG3iwKHR_RBtAQFggsMAM&url=http%3A%2F%2Fwww.ziuanews.ro%2Fdezvaluiri-investigatii%2Fconsiliul-concurentei-gireaza-jaful-de-la-cfr-calatori-104920&usg=AFQjCNFuy6dapYWR35XHq28AaY3YORXT9w&bvm=bv.112454388,d.bGg

  2. ,, Oana Manolescu, deputat: Una este să îi dai un claxon scurt şi alta este să claxonezi până îl scoţi pe cel din faţă din sărite.
    Reporter: Poliţiştii spun că e o problemă. Ei nu au cum să dovedească dacă a claxonat scurt sau să îl depisteze într-o intersecţie. Nu se poate dovedi fapta.
    Oana Manolescu: Mda.
    Deşi iniţiatorii acestei propuneri legislative susţin că toate ideile lor vor duce la dispariţia şoferilor agresivi, senatorii nu au cerut până acum opinia Ministerului de Interne sau a Poliţiei Române.
    „Un poliţist nu poate demonstra că ce a auzit este claxonul meu şi nu claxonul celui din dreapta sau stânga. Claxonul nu a fost inventat la maşină ca un gadget. Inclusiv acest claxonat este util întrucât dacă nu ne defulăm o să luăm parul ca să spargem parbrizul celui din faţă”, spune Ana Bulai, psiholog. ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Proiect+de+lege+Soferii+care+abuzeaza+de+claxon+pot+ramane+fara+?ref=yfp

  3. ,, Maxim Rodrigo, sindicalist: Neavand aceste unitati de deszapezire,la care se adaugă materialul rulant vechi si neavand garnituri, vagoane, automotoare, rame care sa faca fata pe vreme rea se intampla astfel de situatii pe calea ferata.” ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiKlOi4tLXKAhWBORoKHcPSDXkQFggjMAM&url=http%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fvideo%2Fpasagerii-din-trenul-arad-constanta-au-mers-12-ore-in-vagoane-plina-de-zapada-explicatia-data-de-cfr-calatori%2F61764137&usg=AFQjCNHPMgqMD7rrvO37hv8E2bogveKFeg&bvm=bv.112064104,d.d2s

  4. ,,În timp ce, în Japonia, un tren cu șapte vagoane plutește deasupra șinei de cale ferată cu o viteză de peste 500 km pe oră, în România, s-a ajuns la „performanţa“ ca 100 de kilometri să fie parcurşi în două ore. Viteza medie s-a redus cu 20 kilometri pe oră faţă de acum 25 de ani. În acest ritm, există riscul ca, într-o jumătate de secol, trenurile de călători nici să nu mai plece din staţie – dacă, nu cumva, compania falimentează între timp. Situaţia s-a degradat de la an la an, chiar dacă, la sfârşitul lui 2014, societatea obţinea un profit contabil. Starea parcului rulant, calitatea serviciilor de întreţinere şi planurile de achiziţii nu prea dau speranţe de redresare. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=7&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiq34fIzrvKAhWHGCwKHXDYC80QFgg2MAY&url=http%3A%2F%2Fwww.capital.ro%2Fdaca-o-tin-tot-asa-in-50-de-ani-trenurile-cfr-calatori-nici-nu-vor-mai-pleca-din-statie.html&usg=AFQjCNGe81IgSMqZirL0ItZ4kx55iFsZlA

  5. Autoritățile Române ar trebui să țină cont că reînnoirea parcului de material rulant al operatorului economic SNTFC,,CFR Călători,,SA duce la profitabilitatea pe termen lung a acestui operator economic și la asigurarea confortului călătorilor cu trenurile de călători ale SNTFC,,CFR Călători,,SA ce își doresc de mai mulți ani să se facă cât mai urgent reînnoirea materialului rulant la SNTFC,,CFR Călători,,SA și să circule cu operatorul de transport feroviar de călători de stat în condiții de confort așa cum circulă de altfel toți călătorii europeni în celelalte țări din EUROPA …

  6. Din cele circa 30 Automotoare noi ce se vrea a se achiziționa de SNTFC,,CFR Călători,,SA în următorii 6 ani spe ca jumătate să vina la Depoul Automotoare findcă este singurul Depou de Automotoare din România și pentru că în present trebuie deja luat în calcul înoirea parcului acestui Depou de Automotoare cu circa 15 sau 16 automotoare pentru asigurarea și în viitor a prestației zilnice , ținând cont față de evoluția din present că la automotoarele existente, în următorii 6 ani vor exista imobilizări de cel puțin 15 automotoare din cele existente din cauza osiilor etc.

Share:

Alte articole