Organizaţiile sindicale de la SNTFC CFR Călători au încheiat în data de 30.09.2014 un ACORD cu conducerea acestei societăţi, ACORD care este valabil pe o perioadă de şase luni începând cu 01.10.2014. Obiectivul primordial avut în vedere la această negociere a fost revenirea la drepturile de călătorie ale salariaţilor, membrilor de familie ai acestora şi pensionarilor, drepturi care au fost obţinute de peste 100 de ani de înaintaşii noştri, neîndrăznind chiar nici regimul dictatorial să se atingă de ele.
SĂRBĂTORI PASCALE BINECUVÂNTATE!
Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă, armonie, linişte şi speranţă în suflet pentru un viitor mai bun!
103 Responses
Pentru o informare cât mai corectă a salariaților CFR-iști , prin intermediul site-ului https://www.fstf.ro, vă aduc la cunoștință că Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor CFR Călători (S.U.S. CFR Călători) este afiliat la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ).
Pentru o informare cât mai corectă a salariaților CFR-iști , prin intermediul site-ului http://www.fstf.ro, vă aduc la cunoștință că s-a constituit Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor CFR Călători (S.U.S. CFR Călători) ce este o organizaţie cu personalitate juridică, constituit la nivel național cu membrii de sindicat ce sunt salariați din Unitatea Feroviară SNTFC,,CFR Călători,,SA .
Cred că accesând site-ul http://www.fstf.ro trebuie să găsim, în comentariile de pe acest site , răspunsurile cele mai adecvate la problemele feroviare apărute în practică urmărind să înțelegem ce se întâmplă cu noi în realitate.
Mai cred că accesând site-ul http://www.fstf.ro trebuie să ne informăm reciproc, sau altfel spus să existe o varietate a informațiilor oferite, precum și posibilitatea de verificare a informațiilor prin confirmarea lor și de către alți cititori ai site-ului ce cunosc mai mult despre informațiile, ce nu sunt cu caracter secret, confidential etc , care se aduc prin comentarile de pe site-ul http://www.fstf.ro .