SCURTA DESTAINURIE A UNUI TANAR FEROVIAR

Nu cu mult timp in urma, am primit la sediul FSTFR un amplu material al unui tanar CFR-ist, care isi exprima punctul de vedere si totodata o dezamagire la ceea ce se intampla in CALEA FERATA (a se citi furata) ROMANA. Ulterior ne-a promis ca va mai trimite astfel de materiale…

Am meditat indelung asupra formei, mesajului si intelesului pe care sa le dobandeasca acest scurt text. Unele aspectele prezentate aici, au mai fost transmise cu diverse ocazii catre persoane apropiate din domeniul feroviar. Am decis in cele din urma ca merita sa-l dezvolt pentru a-i da forma unei relatari logice, coerente si documentate. Nu am pretentii ca acest mesaj sa fie perceput ca un mare „strigat de ajutor”. De altfel, avand in vedere contextul material in care imi desfasor in prezent viata, nu am prea multe de pierdut prin exprimarea in scris a anumitor idei proprii – poate suparatoare si cel putin sensibile. Afinitatile mele vor ramane la calea ferata si inginerie, dar nu in ultimul rand la posibilitatea de a genera un viitor sigur pentru generatiile care vor veni. Imi este greu sa ma definesc drept un nationalist (posibil excentric) sau poate un veritabil patriot. Am cautat in general sa fiu apreciat obiectiv de catre altii. Din pacate, ca urmare a stilului prea pragmatic, prea agitat, materialist si concupiscent in care ne desfasuram in prezent activitatile, dar mai ales a „comprimarii” continue a timpului cotidian, cei mai multi dintre „altii” nu mai au timp si interes sa actioneze/reactioneze le ceea ce gandesc cei de langa ei – cu atat mai mult, subalterni sau oameni simplii fara pozitii decizionale inalte. Iar cand acei „altii” sunt decizionali sau lideri veritabili de opinie, lucrurile sunt parca mult mai lipsite de speranta unei schimbari in mai bine. Cea mai mare parte dintre noi ne-am anihilat perspectivele si viitorul indepartat in schimbul unor „incropiri” rapide si simplificatoare a actiunilor prezente si „de maine”. Am obliterat aproape complet viitorul copiilor si nepotilor nostri. Pe foarte putini ne mai intereseaza perspectivele evolutive sau intrebarea „Dar dupa maine ce va fi [sau cum va fi]?”.

Intr-o acceptie mult mai larga, la niveluri inalte de decizie din majoritatea domeniilor de baza a activitatilor umane (politic, militar, intelligence, protectia mediului, energie, industrie, cultura si laic), am putea accepta faptul ca paradigma acestei intrebari determina sansele de „supravietuire” a insasi speciei umane. In completare, merita parafrazat unul dintre marii analisti ai relatiilor internationale pe nume Karl W. Deutz, ce a emis un rationament pe care l-am adoptat si adaptat intr-o oarecare masura la situatia actuala. Il consider cat se poate de potrivit: Daca civilizatia noastra va fi distrusa in urmatorii treizeci de ani, acest fapt nu va fi cauzat de foamete, vreun dezastru natural global sau ciuma bubonica, ci de politicile externe si relatiile internationale. Putem invinge foametea si epidemiile, insa nu putem „trata” puterea armelor de care dispunem si nici comportamentul nostru in calitate de state-natiuni [sau grupuri de interese]. Avand la dispozitie o serie de instrumente fara precedent pentru actiunile nationale (ideologii si arme) statele nationale au devenit mijloace tot mai periculoase de propagare a conflictelor internationale [inchise sau deschise, preponderent asimetrice], avand potentialul escaladarii lor catre distrugerea reciproca si anihilarea finala [militara sau economica]. Parantezele patrate imi apartin.

Acelasi fenomen are loc la nivel de grupuri si organizatii.

Intr-o abordare simplista, toate acestea ar putea fi justificate cinic prin acceptarea ideii conform careia, ce gresim noi acum din punct de vedere strategic si geopolitic, vor regreta altii. Și atunci, de ce sa ne mai impacientam – s-ar intreba cei (majoritatea) ce poseda o gandire limitata? Este cert faptul ca adevaratele efecte ale nepasarii si vinderii acestei tari pentru avantaje pur financiare (de termen scurt), nu vor fi resimtite in cursul vietii noastre.

Cei care ma cunosc de mult timp, cei cu care am interactionat sub diferite forme, ma percep ca un pasionat al sistemului de transport feroviar, care şi-a dedicat intreaga tinereţe unui domeniu tehnic complex. Mai mult de-atat, sunt un individ care a avut cu mulţi ani in urma speranţe puternice si solide ca (si) in Romania un asemenea sistem are o şansa. Poate mai am si acum asemenea sperante – dar sunt vagi. Am renunţat la multe lucruri şi am marginalizat aspecte din viata unui tanar (poate importante – pe care este posibil sa le regret la un moment dat) in avantajul documentarii si implicarii intense in sistemul feroviar. In cele din urma, visurile şi planurile mareţe de odinioara s-au naruit parţial. Intotdeauna un optimist veritabil atunci cand incepe sa se documenteze si sa descopere realitatea, devine un realist, iar cand acesta se documenteaza cu mult peste media celorlalti, devine un pesimist (uneori iremediabil). Cineva imi spunea la un moment dat ca pesimismul ar fi de fapt un semn elocvent de maturitate sociala. Din pacate, in adolescenţa nu cunoşteam in profunzime problemele reale, mai ales cele etice din sistemul feroviar romanesc si din societatea actuala. Nu realizam ca insaşi calea ferata de la noi este un sistem PROBLEMA, intr-o ŢARA PROBLEMA. Se pare ca la randul ei aceasta tara se gaseste intr-un context geopolitic INCERT si dificil de gestionat. Cel puţin aşa stau lucrurile in prezent.

Intr-un cadru internaţional (majoritatea statelor din Occident si tarile puternic dezvoltare din Asia – China si Japonia) in care transportul pe calea ferata inregistreaza un avant tehnologic şi logistic fara precedent, intregul eşichier politic şi decizional din Romania ultimilor 23 de ani, a considerat ca este „eficient” sa nu fie acordata vreo importanţa unui element „greoi” şi complex pentru acesta, deosebit de reglementat, ce nu permite desfaşurarea unor fraude şi nereguli de sute de milioane de euro pe an, cum sunt cele din domeniul rutier. Desigur, de furat s-a furat şi la calea ferata, dar intr-o pondere incomparabil mai mica fata de domeniul „marilor proiecte de autostrazi”.

La intrebarea profunda „De ce aşa?” „De ce a fost neglijata calea ferata din Romania?” nu am incercat sa aprofundez vreo consideraţie sau solutie, deoarece am acceptat un raspuns deosebit de simplu şi cinic primit intamplator de la un prieten din domeniul feroviar: „Ce inclina sa obtina ca spaga un politician… un autoturism de lux sau o locomotiva?”. Ideea este cat se poate de simpla şi lamuritoare. Eu aici aş adauga: Ce este mai uşor sa gestionezi? Un domeniu complex unde inalta pregatire profesionala şi respectarea riguroasa a unui volum mare de reglementari sunt indispensabile avand astfel o siguranţa de peste 99,9%, sau un sistem simplu şi mult mai uşor coruptibil, unde aproape oricine şi oricand poate deveni şoferul unui microbuz sau autocar plin de oameni, care la nivel de ţara, „baga in pamant” cca. 3 – 4 persoane pe parcursul unei zile?

Spre deosebire de domeniul transportului rutier, in transportul feroviar pentru ca o persoana sa devina conducatorul unui vehicul (feroviar), este nevoita sa parcurga un intreg algoritm de teste verificari si vizite medicale riguroase. Nu este la fel de usor sa ajungi mecanic de locomotiva sau impiegat de miscare, cum poti ajunge „sofer experimentat” la o firma privata de transport rutier de persoane sau marfa. Pe de alta parte, cheltuielile necesare si eforturile pe care trebuie sa le depuna persoana, sunt incomparabile. Cu alte cuvinte, sistemul de transport feroviar reclama un nivel inalt de profesionalism si seriozitate, indiferent de functie.

 Romania a ales in final „simplul” şi „elementul mai uşor de gestionat”. Romania a renunţat la siguranţa in transporturi, la reducerea semnificativa a consumurilor energetice şi mai ales la posibilitatea de proteja mediul.

In sprijinul celor menţionate anterior, trebuie subliniat faptul ca sistemul feroviar prezinta o siguranţa in exploatare de aproximativ 2.000 de ori mai ridicata decat transportul rutier. Cu alte cuvinte, corespunzator unei victime inregistrate intr-un anumit fel in urma accidentelor cauzate exclusiv de calea ferata, sunt inregistrate peste 2.000 de victime in diverse evenimente rutiere.

Cel puţin teoretic, calea ferata ofera soluţia cea mai eficienta din punct de vedere al comportarii energetice. De asemenea, prezinta un grad ridicat de independenta faţa de factorii externi in comparaţie cu celelalte sisteme de transport.

In tot acest timp, lumea civilizata se gandeşte serios şi deja acţioneaza prin ample proiecte şi teste in vederea implementarii unor reţele feroviare de trenuri de foarte mare viteza (WHS), cu ajutorul carora calatorii se vor deplasa intre marile metropole cu viteze comparabile cu 0.5 Mach. Intr-o asemenea perspectiva, daca domeniul transportului aerian de pasageri nu va implementa avioanele de linie supersonice, va fi confruntat cu serioase provocari cauzate de „noul concurent incomod” – care este posibil sa „zboare pe şine”.

De aproximativ 10 ani, retelele de linii de mare viteza din Occident, genereaza mari probleme concurentiale companiilor aeriene. S-a dovedit de multe ori ca este mai avantajos din punct de vedere a mobilitatii si eficientei, utilizarea pentru deplasarea intre marile metropole a unui tren de mare viteza decat avionul.

Aproape o lume intreaga o concluzionat şi a considerat ca sistemul de transport feroviar merita (trebuie) sa ramana o prioritate. De aceea, se procedeaza la dezvoltarea şi imbunatatirea sa necontenita. De cealalta parte, in Romania perceptiile sunt diferite, chiar antagonice cu cele europene. Se accepta ca „este mai uşor sa tai, sa distrugi şi sa vinzi la fier vechi un sistem care a fost construit cu truda in peste un secol”. Mai mult de-atat, calea ferata de la noi nu mai beneficiaza de o protectie eficienta. Sub diferite forme, se fac „invitaţii” pentru furturi şi sustrageri sistematice, deoarece desigur… „nu reprezinta un pericol public”. Numai in Romania poate fi acceptata o idee de un cinism de neegalat conform careia, a pune in pericol zeci sau sute de oameni nevinovaţi prin sustragerea anumitor elemente de la calea ferata, nu inseamna un pericol public. Eu unul, aş denumi aceste acţiuni ca fiind un pericol naţional – sau international, deoarece aproape oriunde pe reteaua de cale ferata europeana pot circula persoane si bunuri apartinand oricarui stat membru si nu numai.

Din pacate, contextul economic, politic şi geopolitic in care gaseşte Statul Roman in prezent, nu constituie un cadru de generare a unui posibil vector pentru o dezvoltare ampla a infrastructurii feroviare. Cauzele sunt multiple, fiind cunoscute de mai toata lumea.

SHARE

44 Responses

  1. Domnule Mecanic (i)responsabil este adevărat că avem în continuare reprezentativitate prin AFTF la nivel de SNTFC CFR Călători SA pe 2012-2014 și avem semnatarii de CCM la nivel de SNTFC CFR Călători SA pe 2012-2014 din Comisia de Negociere a AFTF a CCM la nivel de SNTFC CFR Călători SA pe 2012-2014. Urmează să-i aducem la cunoștință în scris și Managerului Privat de la SNTFC CFR Călători SA -domnului Valentin Dorobanțu.

  2. Ia-ți adus la cunoștință și menegerului privat?

  3. D-le Rodrigo, să înțeleg că avem în continuare reprezentativitate, adică avem semnatari de CCM?

  4. Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare (AFTF) este formată din trei Federații Sindicale :FMLR, ELCATEL și FSTFR. După ce FMLR și ELCATEL au încercat în 26.07.2013 excluderea Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) din Alianța Federaților Tehnice Feroviare (AFTF), în data de 25.10.2013 Instanța a dispus suspendarea înregistării modificărilor actelor constitutive ale persoanei juridice Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare (AFTF) fără Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) până la soluționarea definitivă a dosarului în care se va hotărâ dacă Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) a fost exclusă ilegal din Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare (AFTF) . Până la soluționarea dosarului menționat mai sus Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) face în continuare parte din Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare (AFTF) și are în continuare reprezentanții săi semnatari de CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe 2012-2014.

  5. “Țara noastră riscă să piardă o investiție de 330 de milioane de euro, 85% contribuția BERD și 15% bani românești, pentru construcția tronsonului de cale ferată Simeria-Vințu de Jos • Ministerul Transporturilor, atât pe vremea lui Silaghi, cât și pe vremea lui Relu Fenechiu, a făcut o licitație românească pentru acest tronson – un consorțiu a fost declarat câștigător și un altul a primit lucrările • Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție au dat câștig de cauză asocierii conduse de Swietelsky Baugesellschaft MBH, însă mai există o cale de atac, la completul de cinci judecători, dosar care a primit termen la începutul anului viitor”
    La CFR Infrastructura la fel de “bine” ca la CFR Calatori, traiasca managerii privati platiti cu sute de milioane de lei /luna.
    De unde atatia bani pentru lipsa de performanta a acestora ?
    Poate ne raspunde si noua dna.MANESCU , ministrul transporturilor !

  6. Am văzut din comentarile de pe site-ul http://www.fstf.ro și din articolele din ziare că CFR Călători este concurat serios în transportul rutier prin viitoarele curse județene, dar va fi concurat în viitorul apropriat și în transportul feroviar de călători pentru că se aude că la schimbarea noului Mers de Tren de exemplu pe secția Timișoara Nord- Jimbolia unde CFR Călători are 400 abonamente de călătorie lunare , deși s-a cerut la CNCF,,CFR,,SA de către STFC Timișoara aceleași trase de trenuri de călători ca în anul 2013 și în anul 2014 nu s-au aprobat la nivel de CREÎR Timișoara aceste trase pentru că un alt operator de transport feroviar de călători privat care nu a mai avut până acum pe secția Timișoara Nord- Jimbolia trase de trenuri de călători a cerut și acesta trase de trenuri de călători care sunt asemănătoare la ore cu ale CFR Călători. Se aude că CREÎR Timișoara le-a aprobat pe ale operatorului de transport feroviar de călători privat . Se vorbește acum că negocierea s-a mutat la București pentru că STFC Timișoara nu a fost de accord cu mutarea trenurilor sale de la ore potrivite la ore nepotrivite astfel încât ulterior acele trenuri de la ore nepotrivite să fie anulate pentru că sunt nerentabile. Oare nici CNCF,,CFR,,SA care este o companie de stat să-l discrimineze pe operatorul de transport feroviar de călători de stat, respective pe CFR Călători ?????

    1. DL. GABI, CE RELATATI MAI SUS SE INTAMPLA IN TOATA TARA , ADICA LA TOATE STFC-urile , PE MANAGERUL DE LA CFR CALATORI NU-L INTERESEAZA DE CALATORI SI NICI DE ADUCEREA SOCIETATII PE PROFIT , EL CENTREAZA , EL DA CU CAPUL DUPA BUNUL PLAC, ORICUM NU- L INTREABA NIMENI NIMIC. NICI NU AU CURAJUL !
      DEBANDADA DE LA CFR CALATORI INSTAURATA IN PERIOADA IANUARIE -OCTOMBRIE 2013 , CONTINUA , HAOSUL S-A INSTALAT URMEAZA , VORBA PRIMULUI MINISTRU, ANARHIA.
      OARE PENTRU CE MAI EXISTA AGA SI CA , ?
      A MAI RAMAS O SINGURA SPERANTA, CA ORGANELE ABILITATE ALE STATULUI ROMAN SA-SI FACA DATORIA, CHIAR ESTE MOMENTUL , SURPRIZELE VOR FI DE PROPORTII.

  7. În timp ce FSTFR, își face griji pentru SNTFC(federație nesemnatară a CCM și drepturi tăiate), cei care spun că reprezintă 80% din membri de sindicat de la SNTFC, adică FNFMC și FML(semnatari a CCM și apărătorii drepturilor!!! sindicaliștilor care-i plătesc și încă cu ce bani !?), se ocupă cu disponibilizările de la CFR Marfă.
    Îi doare pe ei undeva de CFR Călători. La anul se vor ocupa de disponibilizările de la SNTFC și CFR Infrastructură; ne vor arăta cât sunt ei de ocupați cu apărarea drepturilor membrilor lor de sindicat și cum se vor lupta ei cu managerii privați pentru reducerea numărului de disponibilizați!!!!!!
    Stați și dormiți liniștiți sau frica duceți-o până la disponibilizări(2014).

  8. Licitaţiile traseelor de microbuze prevăzute prin Programul de Transport Județean ce s-a făcut public în 23.10.2013 cred că încalcă Regulamentul din servicii publice pe transportul feroviar și rutier nr. 1370/2007 , articole: 2 litera f , 3 și 4 pentru că eu cred că în momentul în care acorzi exclusivitate unui operator pe rută în acel moment trebuie să fie făcut și contract de prestări servicii dar în cazul de față se dau doar licențe dacă am înțeles eu bine,iar în momentul în care acorzi exclusivitate unui operator pe o rută menționez încă odată că eu consider că nu trebuie doar să li se dea licența pentru a circula decât acel operator pe ruta respectivă , licență care presupune că îl autorizează ca operator și îi dă voie să facă curse cu microbuze de 10 locuri și cu microbuze de 23 locuri dar nu se licitează real și cursele pentru că licitația pentru acordarea curselor constă în primul venit cu solicitarea pentru o anume cursă va fi primul servit. Cine se pricepe mai bine la transportul rutier poate să ne lămurească dacă am înțeles bine cum stau lucrurile cu Licitaţiile traseelor de microbuze prevăzute prin Programul de Transport Județean ce s-a făcut public în 23.10.2013 ?

  9. Este semnalat în 24 și 25.10.2013 în presa scrisă cu titluri ca : ,,Licitaţiile traseelor de microbuze țintesc falimentarea CFR Călători ,, și ,,Microbuzele iau şi ultimii călători de la CFR Călători ,, că : ,, “Majoritatea transportatorilor auto de persoane şi-au făcut orarul în aşa fel să concureze trenurile CFR, dar până acum cei de la Ministerul Transporturilor se fac că plouă, iar ARR nu vede că majoritatea microbuzelor de 10 locuri sunt de fapt dubiţe de marfă modificate pentru transportul de persoane. Ne mai mirăm că sunt atâtea accidente cu microbuze de persoane. Pentru că de fapt ele au fost de maşini de marfă şi acum transportă călători, dar ele nu îndeplinesc condiţiile de siguranţă rutieră pentru transportul de persoane. Practic, prin aceste licitaţii se face o concurenţă neloială companiei CFR Călători, şi de fapt se urmăreşte falimentarea operatorului feroviar de stat”, a declarat un oficial al Ministerului Transporturilor pentru ZIUAnews ,, și că: ,,Transportatorii, oameni cu simţul afacerilor, profită din plin de actuala politică a CFR Călători de scoatere din circulaţie a sute de trenuri şi vin cu oferte paralele pe traseele cele mai solicitate. Altfel spus, în timp ce CFR Călători scoate trenuri, transportatorii vin cu sute de microbuze care preiau pasagerii, din jumătate în jumătate de oră, la preţuri mai mici. În funcţie de rută, se va opera fie cu microbuze cu 10 locuri (foste microbuze de marfă în care s-au instalat scaune), fie cu microbuze cu 23 de locuri. ,, .

  10. Așa cum am mai arătat în comentariul anterior în data de 23.10.2013 s-a afișat pe site-ul autorizațiiauto.ro, Programul de Transport prin care se scot la licitații rute din interiorul județelor-cursele de persoane cu microbuze de 10 locuri și cursele de persoane cu microbuze de 23 de locuri , multe dintre ele paralele cu Calea Ferată Română și care vor fi valabile până în anul 2019 și fiind în număr foarte mare pe parcursul zilei acestea vor satisfice nevoile de transport ale călătorilor . Această situație este semnalată și în presa scrisă, citiți:
    http://www.ziuanews.ro/stiri/licitatiile-traseelor-de-microbuze-intesc-falimentarea-cfr-calatori-106293

  11. Întrucât membrii de sindicat, salariații SNTFC, federațile reprezentative(asta o spun ei) semnatare a CCM și în special acest manager privat(plătit cu o grămadă de Euro), nu au nimic împotriva introducerii de noi trase de transport auto intrajudețean de persoane, care să facă concurenţă trenurilor SNTFC CFR CĂLĂTORI(adică locul unde ne mai desfășurăm încă activitatea), nu mai am ce comenta. Stați și dormiți liniștiți sau frica duceți-o până la disponibilizări(2014).
    http://www.ziuanews.ro/stiri/licitatiile-traseelor-de-microbuze-intesc-falimentarea-cfr-calatori-106293

  12. Am observant că în data de 23.10.2013 s-a afișat pe site-ul autorizațiiauto.ro, Programul de Transport prin care se scot la licitații rute din interiorul județelor-cursele de persoane cu microbuze de 10 locuri și cursele de persoane cu microbuze de 23 de locuri , multe dintre ele paralele cu Calea Ferată Română și care vor fi valabile până în anul 2019 și fiind în număr foarte mare pe parcursul zilei acestea vor satisfice nevoile de transport ale călătorilor . Această situație este semnalată și în presa scrisă, citiți:
    http://www.puterea.ro/economie/microbuzele-iau-si-ultimii-calatori-de-la-cfr-80316.html

  13. Comentariul perfect ce reprezintă o radiografie adevarată a sistemului feroviar este făcut de Tânărul ceferist…Ne bucurăm să vă avem alaturi de noi.

  14. Vreau sa raspund domnului Stefan Ion despre transportul auto ,care este subventionat de stat , cel de persoane, o parte din el cel putin si se pare ca anumite dedicatii cu trase merg si catre ei .Vreau sa va spun ca se continua anularea de trenuri rentabile sau se limiteaza in Bucuresti .Ex 1822/1821 ,tren utilizat in proportie de 70% in extrasezon si 100% in sezonul de vara pentru litoral .Sunt alaturi de FSTF si de presedintele acesteia .

  15. Comentarul excelent ,radigrafie adevarata a sistemului d-le Tanar ceferist…FELICITARI si bun venit alaturi de noi.

  16. Domnilor traim intr-o economie de piata ,un patron daca vrea sa -si falimenteze compania (din diverse motive) o poate face oricand.In cazul nostru C.F.R. calatori companie cu capital de stat,statul se comporta ca un patron in relatiile cu angajati si ca o mama buna in relatiile cu conducerea(sau vaca buna de muls).In ce priveste sindicatul trebuie sa spunem ca un sindicat ne agreat de conducere este sortit esecului,fara suparare domnul presedinte Rodriogo chiar are curaj ,de la mineriade nu a mai fost un lider de sindicat care sa se opuna cu vehementa tuturor prostiilor cu caracter de lege date de conducere (patronat),sa fim seriosi omul chiar nu poate face mai mult ,cati dintre noi au venit sa-si spuna parerea si sa zica –DA FRATE MERG CU TINE PANA LA CAPAT— in caz de conflict brusc ne aducem aminte ca avem probleme,de aceia colegi care au aderat la celalalt sindicat crede cineva ca acesti oameni pot schimba ceva in bunul mers al lucrurilor, sunt doar masa de manevra, un sindicat controlat in totalitate de conducere nu se numeste sindicat ci birou de spionaj si control .C.F. sa deprofesionalizat ,a disparut respectul muncitorului pentru sef dar mai mult a disparut respectul sefilor pentru muncitor acestia din urma sunt priviti ca obiecte personale ale conduceri care oricand pot fi aruncate la cos.Daca conducerea nu lucreaza la respectul muncitorului nu ne mai scapa nici zece sindicate. In ce priveste controlul corpului de control al cui o fi el , erea de asteptat — Vin ai nostri ,pleaca ai nostri,noi ramanem tot ca prosti.–. In ultimul rand in ce priveste transportul auto acesta este in proportie de % privat si nu primeste subventie in achimb plateste zeci de taxe zeci de autorizari si amenzi incepand de la sute de milioane de la ARR ,ISCTR,POLITIE ,toate acestea + taxele la combustibil se duc in visteria statului pe cana la CFR in afara de spaga data de patron cui trebuie, de functii politice, de vaca de muls pentru venit la partid sau personal,statul nu vrea sa castige de pe urma CFR de asta se comporta cum se comporta ,de asta nu vad o redresare a CFR .Daca statul nu priveste CFR cu ochi unui patron adevarat nu-si respecta angajati pana la functia lui PAULICA (Depoul B.C. stie) o sa ne ia DRACU pe toti cu alte cuvinte.Si cum zice GURITA -Doamne ajuta ?

    1. D-le Ștefan, pentru că nu ai informația sau nu ești informat corect, te informez că și transportul de călători auto este subvenționat și chiar într-o proporție destul de mare.Întradevăr subvenția este dată sub altă formă dar este tot subvenție. Nu dezvolt.

  17. E bine ca sindicatul constata. Doar atat.
    Presupunem ca in Grivita mai este un singur membru al sindicatului, s-a facut ceva pentru el? S-a constatat. Atat.
    Umbla vorba ca doar “gagauzii” (membri noului sindicat) au ramas pe tura lor.
    Locomotivele au inceput sa fie retrase cand era un singur sindicat. Una noaptea, doua noaptea. S-a constatat. Atat.
    Trenuri date sau schimbate cu alte depouri in defavoarea mecanicilor BC. S-a constatat. Atat.
    Supraconsumuri de motorina. Unele instante au argumentat in defavoarea administratiei ca “Înstalaţia respectivă nu poate fi verificată metrologic deoarece nu respectă cerinţele listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului legal LO- 2004, astfel că instalaţia nu trebuie utilizată în domenii de interes public. Cu alte cuvinte indicaţiile instalaţiei respective din punct de vedere metrologic nu pot fi considerate în mod absolut certe, decât în măsura în care s-ar corobora cu alte mijloace de probă.
    Potrivit omologării tehnice produsul feroviar se încadrează într-o clasă de risc LB iar sub aspect tehnic sunt recunoscute posibile erori de măsură. ” Oare sindicatul nu ar avea sanse mai mari daca ar cere in instanta ca interpretarile icl sa nu mai poata fi folosite abuziv la cercetarea “supraconsumurilor”?
    Un mecanic din depoul BC a renuntat la viata. S-a gandit cineva ca acuzatile false, desconsiderarea, presiunile, remuneratia slaba, programul facut in bataie de joc, au fost un factor care i-a influentat decizia?
    Sindicatul a organizat mitinguri. S-a rezolvat ceva? Nimic.
    Sindicatul a informat directori, secretari de stat, ministri despre problemele membrilor de sindicat. Au primit promisiuni. Atat. O ducem mai rau.
    In depou toata lumea (nu doar mecanici) spune ca avem cea mai slaba conducere din ultimi ani. Oare sindicatul nu poate face nimic?
    Se vorbeste chiar si aici pe site de greva, e singura solutie ca sa fim luati in seama. E greu sa se faca tabele si sa se vada optiunea sindicalistilor?
    Se aude ca la manevra se doreste ca dupa terminarea turei, toti mecanici sa mearga in Depou sa sufle in fiola (suntem considerati toti alcolisti probabil) si sa ia la cunostinta de urmatoarea comanda. Atunci vom inchide foaia in depou dupa ce facem raport de spraconsum si suflam in fiola, la ora respectiva? Sindicatul ce crede?
    Sindicatul obtine drepturile salariale in procese. Dupa atatea discuti rate sau executare, sindicatul spune cautati-va executor. Ne inecam ca tiganul la mal. Cati au sa aiba curajul sa execute cfr singuri?
    Un lider de sindicat trebuie sa spuna si sa faca ce micul membru de sindicat nu are curaj (in limitele legi).
    Mecanici au nevoie de puterea liderului de sidicat. Au nevoie toti, nu unul-doi care vin personal la lider sa ii ajute.
    Gabita stiam ca ai curaj si tupeu.

    1. Da d-le Bogdan, sindicatul constată. Pentru că aveți toată informația pe acest site, nu trebuie decât să o culegeți, sindicatul constată. Pentru că trebuie să veniți și să venim cu propuneri, pentru următoarele acțiuni sindicale (legale), sindicatul costată. Pentru că ceea ce face FSTFR, trebuia făcut de la începuturile luptei sindicale, adică membrul de sindicat să fie informat corect de lider(lideri), iar membrul(ii) să vină cu propuneri pentru următoarele acțiuni. Un membru de sindicat adevărat trebuie informat, obligat să se informeze(nu are numai depturi) și să-și impună punctul de vedere.Un adevărat membru de sindicat are și obligații, nu numai drepturi( așai că sunt antipatic?).
      O marionetă, a făcut societatea Românească, politicianul român, din membru de sindicat (din sindicat) de la Revoluție încoace. Singurii vinovați suntem noi. Nu este încă prea târziu să ne trezim și să refacem ceea ce înseamnă sindicat, membru de sindicat, luptă sindicală. Pentru că: „Gabita stiam ca ai curaj si tupeu.” haideți să facem front comun și să-l(ne) ajutăm pe Rodrigo Maxim în lupta cu această administrație care este pusă numai pe distrus.
      Cei slab de înger( să-i numesc frumos) să trecă în sindicatul administrației, adică a …. (nu știu cul îl cheamă pe omul și sindicatul administrației) iar cei puternici și bine pregătiți (știți ce vreau să spun) să strângă rândurile în jurul Președintelui Rodrigo Maxim și numai atunci vom fi o forță de luat în seamă. Sunt curios să văd câți sunt„ slab de înger” în Depoul BC și câți nu. Să văd dacă întradevăr de la BC se „trage ceasul” și se dă „ora exactă”.

  18. Cred ca deja este prea tarziu, domnule Rodrigo… Cum la fel, cred ca va fi externalizata manevra statiei Bucuresti – Grivita catre alt operator feroviar…. Cred ca usor, usor o sa apara si un act care ne va aduce la cunostina, eventualele concedieri colective…. De la 1 Noiembrie Depoul Bucuresti Calatori, ramane fara alte 2 perechi de trenuri, respectiv 1745/1746 si 1595/1594….. Numarul locomotivelor de manevra se scad de la o tura la alta…. Acum un an se introducea de la 1 noiembrie Partea a-IV-a la manevra, anul asta… IOC….. Sunt convins ca vor urma CONCEDIERI pentru ca cel putin in Depoul Bucuresti Calatori, cam incepem sa ne “calcam pe picioare” datorita faptului ca nu mai avem prestatie….. E strigator la cer, dar ce sa facem, totul se rezuma la factorul POLITIC…. Am votat “Urmeaza Saracie Lucie”…. am votat!!! Asta o sa primim…. Uitati-va in toate domeniile de activitate, nu numai la cel feroviar….. peste tot situatia este CATASTROFALA…. Privatizari esuate…. Conditii de trai din ce in ce mai grele…. Situatia socio – economica a Romaniei e PRAF….. Imi pare foarte rau pentru ceea ce se intampla la SNTFC “CFR Calatori” S.A, dar nu are nimeni nici o putere in fata lor…. Si aici ma refer, ministru, secretari de stat, directori, sefi de servicii si birouri, toti vor sa vada aceasta companie SCUFUNDATA….. Guvernul parca nici nu exista cand vine vorba de aceasta companie de stat….. Nu i-a atitudine de jaful care a fost, este si va fi la calea ferata…. Ce masuri s-au luat in urma trimiterii Corpului de Control la SNTFC…. Aud??? Nimic….. Totul este curat la lacrima…. Licitatii, vanzari si cumparari, achizitii publice, angajari de personal care este rupt de calea ferata….. Pot sa se mai infiinteze 100 de sindicate, parerea mea este ca nu ne mai scoate nimeni din mocirla in care suntem! Cu stima!

  19. Constat că după apariția încă a unui sindicat în Depoul de Locomotive București Călători care este format majoritar din o parte din mecanicii de locomotivă de manevră din Stația Grivița numărul de locomotive de manevră din stația Grivița și în consecință și numărul necesar de mecanici de locomotive din stația Grivița a scăzut de la 11 locomotive la manevră și împins ajungând de exemplu Vineri/Sâmbătă și Sâmbătă/Duminică în tură de noapte la 3 locomotive de împins și 4 locomotive de manevră între 1.00-7.00 și 6 locomotive de manevră între 19.00-1.00, iar cei doi mecanici de manevră în tură de la cele 2 locomotive de manevră cu program de lucru 19.00-1.00, lucrează de la 19.00-1. 00 după care de la 1.00 închid foaia de parcurs și pleacă la ora 1.00 sîmbăta și duminica acasă.
    În concluzie un sindicat în plus cu membrii de sindicat mecanici de manevră, adică din un sindicat acum avem două sindicate cu membrii de sindicat ce sunt mecanici de manevră în Depoul de Locomotive București Călători, în schimb numărul locomotivelor de manevră scad, numărul mecanicilor de manevră din stația Grivița scad și condițiile de muncă se înrăutățesc la mecanicii de manevră care termină sâmbăta și duminica tura de serviciu noaptea la 1.00 și cei care nu au mașini sau care nu sunt din București și fac naveta nu au cum să ajungă până dimineața acasă. Observăm că reducerea cheltuielilor la CFR Călători presupune reducerea numărului trenurilor de călători/zi din mersul de tren pe 2013 care contribuie și el la reducerea locomotivelor de manevră din stația Grivița și a numărului de mecanici de locomotivă de manevră și a condițiilor de lucru la cei ce fac serviciu V/S și S/D la manevră în stația Grivița , dar la salariații SNTFC,,CFR Călători,,SA conducerea societății se gândește?
    Mecanicii de locomotive de manevră din Depoul de Locomotive București Călători se întreabă acum după ce s-au împărțit ca obțiune sindicală în două părți, ce a fost rău când era un singur sindicat SDLBC în Depoul de Locomotive București Călători dacă atunci erau 11 locomotive zi și noapte la manevră și împins în stația Grivița de a fost necesar crearea încă a unui sindicat? Ce a adus bun noul sindicat de a fost necesară crearea lui ? Timpul va permite sigur răspunsuri la aceste întrebări, să sperăm că nu va fi prea târziu să remediem situația…

  20. În Depoul de Locomotive București Călători mecanicii de locomotive de manevră sunt scoși la recunoaștere la drum, alții sunt sancționați disciplinar și trecuți 60 zile mecanici ajutori, perioadă în care se face ore suplimentare la manevră , după care fără a fi autorizați la drum cei care au fost scoși la recunoaștere sunt trecuți din nou la manevră și apoi sunt scoase locomotive de manevră de pe manevra din stația Grivița și sunt cedate trenuri de călători la alte depouri pentru a se acorda compensări și astfel mecanicii de locomotive au salariul micșorat încă odată pe lângă micșorarea normei de lucru lunară și micșorarea corespunzătoare a salariului din această cauză , care vin peste micșorările de salariul provenite de la sancțiuni disciplinare etc.

  21. Menționez că pe ruta București –Ploiești (Sud și/sau Vest ) ultimul tren de călători Regio al SNTFC,,CFR Călători,,SA este trenul nr. 5023 care pleacă din București Nord Grupa B la ora 19.52 și respectivul grup ar dori analizarea oportunității de a introduce un tren de călători Regio al SNTFC,,CFR Călători,,SA cu plecare în jurul orei 22.00 pentru a putea prelua salariații care lucrează în schimbul doi etc.

  22. Precizez că trenul de călători Regio nr. 3002 înregistrează în mod frecvent întârzieri , iar mulți din semnatarii grupului format din 97 de cetățeni din satul Dârza a adresei înregistrată la Primăria comunei Crevedia din județul Dâmbovița cu nr. 7890/10.10.2013 întârzie la rândul lor în mod repetat la serviciu sau la școli după caz.

  23. Primarul Comunei Crevedia-domnul Teodorescu Florin Ștefan ca urmare a adresei înregistrată cu nr. 7890/10.10.2013 a unui grup format din 97 de cetățeni din satul Dârza care au semnat pe un Tabel Nominal solicitarea către Primăria comunei Crevedia din județul Dâmbovița de a face demersuri către SNTFC ,,CFR Călători,,SA și a îi sprijini pentru ca să se obțină aprobarea unei opriri în Halta Comercială Dârza la trenul de călători Regio nr. 5024 care circulă pe ruta Ploiești Sud-București Basarab, se aresează în scris SNTFC,,CFR Călători,,SA în acest sens menționând că există foarte mulți elevi și salariați care fac naveta la București cu acest mijloc de transport.

  24. Felicitari Domnule Tanar Ceferist pt articolul publicat pe saitul FSTFR. Acest lucru ne arata ca inca mai exista tineri la calea ferata carora le place meseria de ceferist si ce este imbucurator este faptul ca inca mai au nadejde ca serviciul de transport feroviar( calatori sau marfa ) se va redresa si va deveni ceea ce a fost o data, un serviciu in folosul comunitatii pe care orce cetatean roman din categoria celor defavorizati sa-l poata folosi. Numai ca faptele din ziua de astazi ne arata contrariul,trenuri anulate pe care aceasta categorie le folosea iar la celelalte trenuri s-au scumpit biletele. Si inca un exemplu-am participat in prima zi la Simpozionul Zilele Feroviare la care au participat invitati de seama de peste hotare ( comisari europeni pe probleme din transport feroviar, manageri de firme feroviare de prestigiu ). Din partea guvernului nimeni,din partea comisiei de industrie din Parlament nimeni ,din partea societatilor feroviare din MT au stat pana la pauza de cafea si au plecat exact cand se discutau probleme foarte importante, despre politici de finantare,despre infrastructura,mentenanta, sustinerea transportului social. De astfel un vorbitor european dupa ce a prezentat strategia din transporturi feroviare pt urmatorii ani in care se aloca suma de 1,4 miliarde euro pe an pentru aceste proiecte,ne-a sugerat ca daca nu atragem bani din aceste fonduri sa ne lasam de meserie. Revenind la articolul colegului nostru ceferist,cred ca este o radiografie pertinenta a ceea ce se intampla in sistemul feroviar din Romania. Dar as fi vrut un comentariu mai pe intelesul tuturor cu cuvinte mai clare,se vede ca aveti la baza o facultate si vorbiti inginereste. Inca o data felicitari si ma bucur ca in comentariul dumnevoastra nu va-ti pus problema plecarii din sistem. Poate ca si alti tineri cu pregatire si dornici sa faca ceva pt Calea Ferata vor avea curajul de a lua atitudine si a spune lucrurilor pe nume si de ce nu? ,chiar ei sa conduca destinele companiilor de transport feroviar. Si ar trebui ca toti salariatii sa se uneasca in jurul acestor tineri si sa-i sustina neconditionat.

  25. Constatăm în ultimul timp că cei care sunt în aceeași situație ca TINARUL FEROVIAR sfârșesc foarte mulți prin a renunta la a mai face meserie si se “vopsesc politic” sau ” imbratiseaza cariere sindicale de specialisti relatii sociale”.
    Cei care rămân să-și facă cu adevărat meseria în Calea Ferată Română fără să se “vopsească politic” pentru a avansa profesional trebuie susținuți de cei care intră în conducerea sindicatelor de la Calea Ferată Română fără ca să ” îmbrătișeze cariere sindicale de specialisti relatii sociale” dar cu scopul de a se reprezenta pe ei însăși corect și de a îi reprezenta corect și pe cei care rămân să-și facă cu adevărat meseria fără să se “vopsească politic” . Cei care intră în conducerea sindicatelor de la Calea Ferată Română fără ca măcar să dorească să ” îmbrătișeze cariere sindicale de specialisti relatii sociale” sunt speranța ,, de mai bine,, a CFR-știlor de la cele 3 Unități Feroviare de Stat din România: CFR Infrastructură, CFR Marfă și CFR Călători , precum și a celor de la Filialele celor 3 Unități Feroviare de Stat din România: CFR Infrastructură, CFR Marfă și CFR Călători .

  26. Traiasca sustinatorii “sabotorului” Dorobantu Valentin, managerul “smart” de la CFR Calatori , adica Fratica G. si Mantescu I.
    Vorba cuiva , gasca , nu gluma.

  27. FSTFR și MEMBRII SĂI de SINDICAT AȘTEPTĂ MĂSURI CONCRETE DE LA MINISTRUL TRANSPORTURILOR-DOAMNA RAMONA MĂNESCU PENTRU STOPAREA MICȘORĂRII NEJUSTIFICATE A PRESTAȚIEI SOCIETĂȚII NAȚIONALE de TRANSPORTURI FEROVIARE de CĂLĂTORI ,,CFR CĂLĂTORI,,SA ( SNTFC,,CFR CĂLĂTORI,,SA) SUB CONDUCEREA MANAGERULUI PRIVAT- DOMNUL VALENTIN DOROBANŢU.
    UN EXEMPLU DE MICȘORĂRII NEJUSTIFICATE A PRESTAȚIEI SNTFC,,CFR CĂLĂTORI,,SA SUB CONDUCEREA MANAGERULUI PRIVAT- DOMNUL VALENTIN DOROBANŢU ESTE DAT ÎN ZIUANEWS:
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/valentin-dorobantu-a-anulat-cel-mai-rentabil-tren-al-cfr-calatori-constanta-bucuresti-oradea-106042

  28. Toata stima domnule TANAR FEROVIAR frumos articol. Dorobantu nu numai desfinteaza depouri, remize, puncte de lucru,revizii,anuleaza trenuri face cadou trase si sectii de remorcare,mai nou emite si semneaza ordine de serviciu(OP26/2/955/11.10.20013) pentru dotarea locomotivelor cu doua (desi locomotiva are 4 robineti frontali)DOPURI DE LEMN ,numai un cap de lemn poate debita o asemenea prostie.Dorobantule sa vii si sa intri tu la peron printre calatori cu dopuri de lemn sub presiunea de 10 atm,eu unul nu ma supun unui astfel de ordin ,sau poate sunt dopuri instruite si autorizate AFER .A consultat un reprezentant de la protectia muncii ???.DEMISIA DOROBANTULE

  29. “Valentin Dorobanţu a anulat cel mai rentabil tren al CFR Călători: Constanţa – Bucureşti – Oradea .
    PÂNĂ ACUM, ÎNSĂ, RAMONA MĂNESCU NU A DISPUS NICIO MĂSURĂ CONCRETĂ PENTRU STOPAREA JAFULUI REGIZAT DE DOROBANŢU.
    Între timp, Corpul de Control al premierului a descins la CFR Călători şi deja s-a declanşat un conflict destul de grav, pentru că managerul privat Valentin Dorobanţu a prezentat documente FALSE oamenilor premierului Victor Ponta.”
    Dle Maxim ce ar trebui sa se mai intimple ????
    DNA !!!!!!!!!!!!!!!!
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/valentin-dorobantu-a-anulat-cel-mai-rentabil-tren-al-cfr-calatori-constanta-bucuresti-oradea-106042

  30. Cit timp politicul ajuns la guvernare se preocupa ca si pina acum de “copilul nedorit” care este transportul feroviar, cu nepasare mai ales ca de aici nu prea ies “firfirei” pentru potentatii zilei, adevaratii specialisti si muncitori calificati din cefere vor suferi in continuare pentru traiul lor zilnic tot mai greu si pentru caderea in dispret a meseriei. Nu poti sa faci din rahat bici si sa mai si pocneasca! Daca banii se indreapta numai spre sectoare “profitabile” (exemplu cazul accizelor la motorina care se duc la rutier cu toate ca se merge pe “fier”) iar pentru infrastructura feroviara ce se mai aloca e insufucient si se mai gasesc si “praduitori” nu sunt sperante de mai bine! Mai grav este ca printre “pradatori” sunt si mari lideri de sindicat, uitati de timp in functii sindicale dublate de functii administrative, sustinuti (acceptati) in continuare de marea masa din ce in ce mai “anesteziata”… cind se vor trezi din anestezie va fi prea tirziu… pot constata ca “operatia a reusit, pacientul a murit”! Poate cei cu carte mai multa ar putea sa se trezeasca mai devreme din “anestezie”!

  31. Felicitări domnule TÂNĂR FEROVIAR, dacă în conducerea ministerului transporturilor sau al companiilor feroviare ar fi oameni ca dumneavoastră nu mi-aș face griji pentru viitorul meu și al colegilor angajați la acestea. Din păcate din observațiile mele, oameni asemenea dumneavoastră sunt marginalizați sau chiar îndepărtați din sistem deoarece încurcă. Rugămintea mea este să continuați poate deveniți un ,,Arafat” al CFR-ului.

  32. RESPECT pentru TINARUL FEROVIAR! Inainte vreme cei care isi cistigau respectul erau intimpinati de cunoscuti printr-un gest: scoaterea palariei. Imi scot palaria in fata dumneavoastra,simbolic, oriunde va aflati! Personal am avut (si inca mai am, nu stiu pentru cit timp) onoarea de a lucra alaturi si sub indrumarea unor specialisti, ingineri feroviari de specialitate, care fac cinste breslei de ceferisti. Pacat insa ca vremurile fac ca in “tara problema” culoarea politica sa imputineze din acesti specialisti tineri, acestia renuntind sa-si mai puna pregatirea si expertiza profesionala in slujba caii ferate pentru salarii infime, pentru o cariera incerta pe parcursul careia avansarea nu este definita de ceea ce a demonstrat ca poate face, ci de cita obedienta politico-sindicala poate da dovada (sau de rudele – de singe , aliante sau cumetrie- pe care le are). Astfel ca practicienii meseriilor de baza (de executie) de la calea ferata (indiferent de ramura, unitate sau subunitate) isi defasoara tot mai des activitatea sub conducerea unor indivizi absolventi de studii superioare (din ce in ce mai rar de specialitate si tot mai des absolventi a diverselor “fabrici de diplome”) care acced in functii de conducere/decizie fara sa aiba macar “tragere de inima” pentru vreo meserie de ceferist. Putinii specialisti, ingineri mai de pe “vremurile normale” care mai sunt (schimbul de generatii a lasat un vid la personalul cu studii superioare de specialitate) nu au cui preda stafeta. Din ce in ce mai putini sunt atrasi de a “fura si nitica meserie” pentru a completa cum se cuvine teoria de specialitate (asta in cazul in care ea exista si nu e vreo specialitate de metalurgie, agronomie sau “inginerie in transporturi” -fara vre-un curs din domeniul feroviar). Cei care se incapatineaza sa ramina, ca TINARUL FEROVIAR, sfirsesc cei mai multi prin a se reorienta spre altceva, asta daca nu renunta la a mai face meserie si (“desteptindu-se”) se “vopsesc politic” sau ” imbratiseaza cariere sindicale de specialisti relatii sociale”. Cum sa trudeasca ca inginer si sa parcurga toate etapele pina la un bun si profesionist sef de serviciu sau divizie, cind ia acelesi salariu (sau poate mai mare cu bonusuri) ca “specialist” (singura conditie de minima pregatire si vechime fiind de lider de sindicat)? Ce rost are sa-si manince nervii, linistea, timpul, sa se autoinstruiasca permanent, sa fie model, sa gindeasca de doua ori cind da un ordin, sa ia decizii in timp real, sa aiba grija de “palmasi”, sa gaseasca solutii optime, sa indrume, sa coordoneze sau sa-si asume responsabiltati asteptate de cei din subordine? Pentru ce toate astea cind e mai simplu “ori politic ori sindical”? Putinii visatori si perseverenti, dintre inginerii de specialitate sau cei cu studii superioare, care mai au drag de aceasta cale ferata sunt o “specie pe cale de disparitie”…Citi ingineri de specialitate mai termina Transpoturile -TTF; MR; CT la UPB si citi mai sunt angajati la calea ferata? Daca va documentati o sa vedeti de ce acestia devin cu fiecare an o “rara avis”! Ca fiu de ceferist il auzeam pe bietul tata vorbind acasa cu un respect deosebit (pornit din convingere, nu de complezenta) despre inginerul cutare sau cutare. Functia era de “sef de….” dar trecea pe locul doi cind era vorba de un inginer “de cale ferata”! DOMNULE TINAR FEROVIAR, asemeni tatalui meu va spun DOMNULE INGINER (sper sa fiti si in realitate) m-a “uns la suflet” destainuirea dumneavostra!

  33. Bună d-le inginer (îmi pare rău că nu există și un nume);bună și lectura acestui articol(dacă-mi dați voie să-l numesc așa). Ceea ce îmi pare bine, este faptul că nu suntem singurii-mă refer la sindicaliști- care dorim binele căi ferate. După cum observ, unii din aceea-și tagmă cu managerul privat, încep să ia atitudine, chiar dacă timid și prin intermediul site-ului nostru. Asta începe a arăta, că această căle ferată are un viitor(chiar dacă îndepărtat).
    Ce-mi doresc eu, este să fie câți mai mulți ca dumneavoastră și asta cât mai repede, până mai avem SNTFC; cu acest manager privat, dacă nu ne mișcăm mai repede ca el, s-ar putea să nu mai avem la ce comenta sau pentru ce comenta.
    Deci, rugațivă toți colegii să ia atitudine cât mai repede sau( de vă ie teamă) veniți lângă noi, cei din FSTFR, la fel cum fac mulți alți de un timp încoace, pentru a face din SNTFC, ceea ce trebuie să fie, adică cel mai mare și puternic Operator de Transport Călători pe Calea Ferată.

  34. Citind SCURTA DESTAINURIE A UNUI TANAR FEROVIAR se simte dezamăgirea față de ce se întâmplă în sistemul feroviar românesc și față de faptul că visurile sale referitoare la sistemul feroviar românesc sunt departe de a devein realitate și ține să precizeze că : ,, Cei care ma cunosc de mult timp, cei cu care am interactionat sub diferite forme, ma percep ca un pasionat al sistemului de transport feroviar, care şi-a dedicat intreaga tinereţe unui domeniu tehnic complex. Mai mult de-atat, sunt un individ care a avut cu mulţi ani in urma speranţe puternice si solide ca (si) in Romania un asemenea sistem are o şansa. Poate mai am si acum asemenea sperante – dar sunt vagi. Am renunţat la multe lucruri şi am marginalizat aspecte din viata unui tanar (poate importante – pe care este posibil sa le regret la un moment dat) in avantajul documentarii si implicarii intense in sistemul feroviar. In cele din urma, visurile şi planurile mareţe de odinioara s-au naruit parţial. ,, .

  35. Citind SCURTA DESTAINURIE A UNUI TANAR FEROVIAR am văzut că acesta bine a observat că: ,,Aproape o lume intreaga o concluzionat şi a considerat ca sistemul de transport feroviar merita (trebuie) sa ramana o prioritate. De aceea, se procedeaza la dezvoltarea şi imbunatatirea sa necontenita. De cealalta parte, in Romania perceptiile sunt diferite, chiar antagonice cu cele europene. Se accepta ca „este mai uşor sa tai, sa distrugi şi sa vinzi la fier vechi un sistem care a fost construit cu truda in peste un secol”. Mai mult de-atat, calea ferata de la noi nu mai beneficiaza de o protectie eficienta. Sub diferite forme, se fac „invitaţii” pentru furturi şi sustrageri sistematice, deoarece desigur… „nu reprezinta un pericol public”. ,, .

  36. Citind SCURTA DESTAINURIE A UNUI TANAR FEROVIAR am observat că acesta a ajuns la concluzia că : ,, Nu realizam ca insaşi calea ferata de la noi este un sistem PROBLEMA, intr-o ŢARA PROBLEMA. Se pare ca la randul ei aceasta tara se gaseste intr-un context geopolitic INCERT si dificil de gestionat. Cel puţin aşa stau lucrurile in prezent. ,, .

Share:

Alte articole

LA MULȚI ANI

La mulți ani! Fie ca Noul An să vă găsească cu gânduri bune prieteni dragi și să vă rezerve cele mai înalte realizări. Să avem

Read More »