MITINGUL F.S.T.F. din ROMÂNIA a fost APROBAT

Mitingul organizat  în data de 26.07.2013  între orele 11.00-13.00 de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a fost aprobat de Primarul General al Municipiului  București -domnul Profesor Dr. Sorin Mircea Oprescu,  la Ministerul Transporturilor, în Parcul Gării de Nord, aleea central, latura dinspre Ministerul Transporturilor, în spatial delimitat de forțele de ordine. Membrii de sindicat ai FSTFR și invitații vor folosi  bannere, fluiere, portavoce și alte mijloace de sonorizare..

Se va protesta pentru că:

– nu vrem să se ajungă la  falimentarea sistemului feroviar;

– nu există făcută publică o strategie pe termen scurt a CFR Călători, pentru că nu există făcut public Mandatul Managerului Privat de la CFR Călători și nu există făcut public angajamentul Managerului Privat al CFR Călători că va realiza pe timpul mandatului eficientizarea CFR Călători și pentru că nu este precizat în mandat că nu va mai exista pierderi anuale la CFR Călători pe perioada mandatului;

– nu există un angajament al Managerului Privat că nu se vor mai anula trenurile de călători ale CFR Călători;

– nu se fac investiții în automotoare noi, rame electrice noi și vagoane noi la CFR Călători și pentru că nu se fac demersuri ca banii de la accize pentru motorină să fie folosiți și ei în investiții de automotoare noi, rame electrice noi și vagoane noi la CFR Călători ;

– nu mai vrem concedieri colective nejustificate și pentru ca să nu se mai reducă salariile prin reducerea nejustificată a normei lunare;

– să se acorde din nou autorizațiile salariațiilor CFR Călători și permisele pentru membrii de familie ai salariaților;

– pentru ca Managerul Privat de la CFR Călători să se ocupe de eficientizarea CFR Călători și să  nu se mai ocupe de  activătățile sindicale ale FSTFR;

– membrii de sindicat ai FSTFR vor protesta pentru neasigurarea de către Guvernul României a compensațiilor reale de transport la CFR Călători ceea ce duce de fapt la pierderile anuale ale CFR Călători, pierderi care sunt deci fabricate și nu sunt reale și pentru că nu sunt alocate resursele necesare reabilitării și modernizării infrastructurii feroviare prin alocații de la bugetul statului pentru a putea crește astfel viteza de circulație a trenurilor de călători;

– nu s-au plătit cei 150 milioane lei pentru prestațiile CFR Călători către categoriile de călători  beneficiare de reduceri de tarife ținând cont că în prima jumătate a anului 2013 CFR Călători este pe pierdere chiar cu 150 milioane lei și dacă s-ar fi plătit aceste prestații CFR Călători nu ar mai fi fost pe pierdere ;

– membrii de sindicat ai FSTFR vor protesta și pentru că se încearcă de către Managerul Privat al CFR Călători și de către FMLR din cadrul AFTF și de către FNFMC să minimalizeze importanța pe care o au la CFR Călători mecanicii de locomotivă și automotor de la CFR Călători ce sunt în majoritate la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România , etc.

 

 

SHARE

108 Responses

  1. Alt Scop al Mitingului din 26.07.2013 organizat de FSTFR este acela de a solicita oficial Ministerului Transporturilor și Guvernului României să facă investiții în automotoare noi, rame electrice noi și vagoane noi la CFR Călători și pentru a solicita official să se facă demersuri ca banii de la accize pentru motorină să fie folosiți și ei în investiții de automotoare noi, rame electrice noi și vagoane noi pentru CFR Călători și pentru călătorii lui CFR Călători…

    1. Si asta nu este decat varful aisbergului in ceia ce priveste achizitiile, ca licitatii nu se fac la CFR Calatori !

  2. Scopul Mitingului din 26.07.2013 este : de a solicita oficial să se facă publică o strategie pe termen scurt a CFR Călători, de a solicita oficial să se facă public Mandatul Managerului Privat de la CFR Călători și de a solicita oficial să se facă public angajamentul Managerului Privat al CFR Călători că va realiza pe timpul mandatului eficientizarea CFR Călători și că nu se vor mai anula trenuri de călători ale CFR Călători pe perioada mandatului de Manager Privat, ținând cont că de când a fost numit la conducerea CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu , acesta a anulat în prima jumătate a anului 2013 circa 200 trenuri de călători/zi din cele 1400 trenuri de călători/zi pe care le avea CFR Călători prin Mersul de Tren pe 2013 în vigoare, aprobat și de CFR Călători , de Ministerul Transporturilor și de Guvernul României. Mulți CFR-iști solicită : ,,SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!! ,, pentru că acesta a păstrat prestația CFR Călători la 1400 trenuri de călători/zi, iar după nici 6 luni de când CFR Călători este condusă de Domnul Valentin Dorobanțu în plin sezon avem la CFR Călători doar 1200 trenuri de călători/zi din cele 1400 trenuri de călători/zi ce se regăsesc în Mersul de Tren pe 2013 în vigoare, aprobat și de CFR Călători , de Ministerul Transporturilor și de Guvernul României…

  3. SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!

  4. Dorobantu nu v-a pleca de curand de la sefia CFR Calatori….. Stati “chill” nu mai faceti valuri….. Are “spate” prea dur ca sa plece….. Si daca vine Roseanu ce face si ala???? NIMIC

    1. Cea mai buna descriere a managerului cu spate dur(dorobantu) este urmatoarea:
      „Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie, aidoma paiaţei dintr-un balet, pare marchiz dacă-l priveşti din spate, dar este bădăran dacă-l priveşti din faţă”.

  5. Johnyro în 10 comentarii ale tale pe site-ul http://www.fstf.ro, toate din prima parte a zilei de 21.07.2013, ne spui mereu cu alte cuvinte că ,, mai terminati cu Roseanu ,, și eu îți spun de câte ori vrei tu ,, mai termină cu serviciile tale pentru Dorobanțu,, …și ,,mai termină cu Dorobanțu. ,, .

    1. -mai inteles gresit , nu iau apararea lui dorobantu,am vrut sa arat ca nici roseanu n-a facut nimc pt. cfr

  6. Prin numirea, în iunie 2012, a lui Ștefan Roșeanu la conducerea CFR Călători, s-au organizat licitaţii cu respectarea procedurilor legale,interesant este a se urmări cum s-a procedat din ianuarie 2013 când a fost numit la conducerea CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu…
    Prin numirea, în iunie 2012, a lui Ștefan Roșeanu la conducerea CFR Călători s-a schimbat mersul trenurilor de călători al CFR Călători, o parte și în funcţie de interesele operatorilor privaţi,dar au rămas 59 milioane trenKm și nu 49 milioane trenKm ce se încearcă a se realiza din ianuarie 2013 de când a fost numit la conducerea CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu care a anulat în prima jumătate a anului 2013 circa 200 trenuri de călători/zi din cele 1400 trenuri de călători/zi pe care le avea CFR Călători prin Mersul de Tren pe 2013 în vigoare.
    Prin numirea, în iunie 2012, a lui Ștefan Roșeanu la conducerea CFR Călători s-a angajat de către acesta o mulţime de „pile” , dar interesant este a se urmări cum s-a procedat din ianuarie 2013 când a fost numit la conducerea CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu,când a fost o perioadă în care Valentin Dorobanțu a făcut tot ce a vrut în companie, fiind susţinut pentru că nu erau interesați de ceea ce se întâmplă la CFR Călători de către Secretarul de Stat- Domnul Ghibu și de Ministrul Transporturilor -Domnul Relu Fenechiu …

  7. Armata lui Roșeanu

    Primul lucru pe care l-a făcut Ștefan Roșeanu când s-a văzut în fruntea companiei de stat a fost să-şi asigure o echipă numeroasă, formată, în majoritate, din oameni veniţi de la operatorii privaţi. Astfel, a mărit numărul directorilor generali de la opt la 17, la care se adaugă încă opt directori generali de sucursale, a umflat şi numărul şefilor de servicii şi birouri, de la circa zece, la 41, şi a avut grijă să-şi numească un director de cabinet şi doi consilieri personali. În plus, Roșeanu şi-a făcut şi un corp de control propriu, format din nouă persoane, condus de un general de armată – Florian Pință, membru al lojei masonice „Giuseppe Garibaldi”. Acesta a fost pensionat în 2008, în urma unui scandal, fiind acuzat că a achiziţionat un număr foarte mare de anvelope, în condițiile în care în unitatea sa din Buzău erau numai transportoare blindate de luptă pe șenile.

    Niki Florescu

  8. Imediat după alegerile din 9 decembrie, când toată lumea era cu ochii pe noul Guvern, Ștefan Roșeanu a pregătit câteva licitaţii cu dedicaţie, dar fără respectarea prevederilor legale. Este evident că licitaţiile cu pricina au ca scop îngroparea companiei, câtă vreme, în loc să se menţioneze în anunţ valoarea estimată a contractului sau a cantităţii, CFR Călători anunţă că achiționează între două valori, de la minim la maxim, marja de estimare fiind foarte mare, fapt care lasă loc, cu ușurință, aranjamentelor. Astfel, în anunţul din 13 decembrie 2012, privind contractul, pe 24 de luni, privind salubrizarea vagoanelor de călători, se menţionează că valoarea estimată care face obiectul licitaţiei, de pe data de 17.01.2013, este între 4.107.328,8 şi 6.655.944 de lei. O altă licitaţie de acest gen este cea privind reparaţiile de osii, care va avea loc tot pe 17.01.2013, unde valoarea este între 2.077.500 şi 33.240.000 de lei. Şi licitaţia din 18.01.2013, privind serviciul de întreţinere şi reparaţii roți, are anunţul trimis către SEAP tot pe acest tipar, adică valoarea estimată a contractului este între 87.480 şi 6.923.000 de lei. Pe 28.01.2013, va avea loc o lici

  9. Pe 3 decembrie 2012, directorul general Ștefan Roșeanu l-a angajat la Serviciul Comercial de la SNTFC București, ca instructor central, pe Petru Mogan. A doua zi, prin decizia nr. A1/ 965/ 04.12.2012, același Roșeanu a dispus numirea lui Petru Mogan în funcția de director la STFC Braşov – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Braşov. Numirea lui Mogan pe postul de instructor central s-a făcut fără respectarea Codului Muncii şi a contractului colectiv. El a fost pus în funcție fără concurs, fără examen de autorizare în funcţie, fără curs de metodologie a adultului, iar, ceea ce este mult mai grav, fără ca numitul să dețină o diplomă care să ateste absolvirea unei facultăţi de transport. În plus, Mogan a fost angajat la Serviciul Comercial fără să aibă o vechime de minimum opt ani, aşa cum prevede legea. Concret, Petru Mogan nu îndeplineşte niciuna dintre prevederile legale referitoare la numirea pe postul de director la STFC Braşov.

    Din informaţiile deţinute de ZIUAnews, Petru Mogan este cercetat în dosarul mitei examinatorilor de la Braşov, unde 60 de angajaţi ai CFR au oferit bani pentru a obţine calificative bune la testele periodice de evaluare a competențelor. De asemenea, pe rolul instanţelor braşovene se află mai multe dosare penale pe numele lui Petru Mogan, unele fiind chiar soluţionate (inclusiv un caz de viol asupra unei minore), iar altele sunt pe rol, cum ar fi cele de evaziune fiscală, tăinuire, abuz în serviciu contra interesului public sau dare de mită.

    1. ….in februarie 2013, dorobantu si gasca l-a “UNS” pe acelasi mogan petre SEF SERVICIU LA SCAD Brasov, tot in aceleasi conditii de STUDII SUPERIOARE OXFORD & CAMBRIDGE, fără să aibă o vechime de minimum opt ani, aşa cum prevede legea….si tot cu aceleasi DOSARE PENALE PE ROL…
      prietenii stiu de ce….

  10. Dacă dați clic pe ,, http://www.evz.ro/detalii/stiri/fenechiu-a-plecat-din-minister-dar-vrea-sa-il-conduca-din-umbra-1047927.html ,, și aveți posibilitatea să-l identificați pe Managerul Privat al CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu…
    Mă adresez pentru cei care m-au întrebat dacă pot să le arăt o poză cu Managerul Privat al CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu pentru a ști și dânșii cum arată Managerul Privat al CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu…

  11. Prin numirea, în iunie 2012, a lui Ștefan Roșeanu la conducerea CFR Călători, compania a organizat licitaţii fără respectarea procedurilor legale, a schimbat mersul trenurilor în funcţie de interesele operatorilor privaţi, a înfiinţat o mulţime de direcţii şi servicii și a angajat o mulţime de „pile” şi oameni fără nicio legătură cu activitatea de la calea ferată. Toate aceste acțiuni instrumentate de Roșeanu și echipa sa au avut și au un singur scop: falimentarea companiei de stat prin promovarea intereselor operatorilor privaţi de transport feroviar de persoane. Timp de câteva luni, CFR Călători nu a avut Consiliu de Administraţie, perioadă în care Ștefan Roșeanu a făcut tot ce a vrut în companie, fiind încurajat şi susţinut în proliferarea șmenurilor de către secretarul de stat Septimiu Buzașu şi de secretarul general Tiberiu Bărbulețiu, ministrul Ovidiu Silaghi nefiind interesat de ceea ce se întâmplă la Călători. Degeaba a existat un corp de control la minister, condus de cotroversatul Gheorghe Huțanu, pentru că acesta era preocupat doar de aranjamente personale şi… de chefuri, şi nicidecum de controale sau verificări privind gestionarea legală a patrimoniului de stat. Pe ultima sută de metri a anului 2012, la CFR Călători a fost numit şi un preşedinte al Consiliului de Administrație, în persoana gălăţeanului George Cubasa, care este acuzat de prejudicierea cu 75 de milioane de euro a regiei de apă şi canal din Galați.

  12. Începând cu 2006, cei care s-au aflat la conducerea SNTFC „CFR Călători” SA nu au făcut altceva decât să înglodeze companiile de stat în datorii şi, în același timp, să umfle conturile operatorilor feroviari privaţi de transport persoane. Apogeul amatorismului managerial şi al incompetenței privind transportul feroviar de călători a fost atins în timpul ministrului Ovidiu Silaghi, care a pus în fruntea SNTFC „CFR Călători” SA un profesor de istorie – Ștefan Roșeanu, școlit de celebrii „ceferiști” Mihai Nicolaiciuc și Alexandru Noapteș.

    1. “Zeci de trenuri anulate.
      Ca să „grăbească” disponibilizările, directorul general Valentin Dorobanțu a dispus anularea trenurilor de calatori…
      Demersul va duce la dispariția mai multor trenuri care circulă pe rute așa-zis nerentabile pentru stat. „Trasat pentru 49 milioane tren kilometru”, noul mers va duce la alungarea multor călători de pe rutele deservite de CFR Călători, fapt care îi va favoriza, din nou, pe operatorii privați”
      DOROBANTU SA-SI DEA DEMISIA , SA UITE DE CFR CALATORI, ORICUM TREBUIE SA RASPUNDA PENTRU TOT CE A FACUT DE CAND ESTE “BURICUL PAMANTULUI” , NU-L MAI SCAPA NIMENI.

  13. IL VREM PE ŞTEFAN ROŞEANU MANAGER PRIVAT LA CFR CĂLĂTORI ! singurul DIRECTOR GENERAL CORECT, PERFORMANT ŞI LEGITIM, orientat spre binele companiei, NU SPRE DEVALIZARE IN FAVOAREA NAŞULUI PRIVAT !!!!
    dle. PONTA VICTOR VIOREL , se audeeeeeeeeeeeeeeee/stieeeeeeeeeee la palat ?????? ce se petrece la cfr calatori ?????

    sloganul din 26.07.2013 : SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!SĂ VINĂ ROŞEANU !!!!

  14. CU DOROBANTU NU PUTEM SA AVEM O CAUZA MAI BUNA , ESTE PLIN DE VENIN , DE CAND S-A INFIINTAT CFR CALATORI NU A FOST CE ESTE ACUM IN ACEASTA SOCIETATE SI IN PRIMUL RAND TREBUIE SPUS CA SI-A BATUT JOC DE ANGAJATI CUM A VRUT SI CAND A VRUT.
    OARE CINE SE CREDE SI DE UNDE ATATA FRUSTRARE LA ACEST MANAGER “PERFORMANT” ?

  15. Domnule Ministru Interimar al Transporturilor – Ponta Victor Viorel se aude ??????????????????Domnule Ponta Victor Viorel vă rugăm salvați CFR Călători din căderea liberă condusă de Managerul PRIVAT -domnul Valentin Dorobanțu …..SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!

  16. CFR-iștii protestează pentru că sunt nemulțumiți de faptul că nu au fost alocate fondurile necesare întreținerii , reparării , modernizării infrastructurii feroviare si modernizarii parcului de material rulant și pentru că subvenția alocată către CFR Călători înregistrează o diminuare continua concomitent cu reducerea numărului de trenuri de călători ale CFR Călători.
    Managerul PRIVAT- Dorobantu Valentin- de la CFR Calatori , stie cine a redus numarul de trenuri de călători ale CFR Călători ????????????????
    Daca nu stie el, stim noi cei care protestăm în ultimul timp fără oprire și care vom protesta din ce în ce mai mult până vom opri pe toți cei ce conduc CFR Călători și ce nu sunt în stare să facă eficientizarea reală a CFR Călători și care nu știu decât să concedieze salariații, să le micșoreze salariile lunare etc………

  17. SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!
    dl. Ministru Interimar Ponta Victor Viorel se aude ??????????????????

  18. Valentine nici nu şti cât de mult ai să mai scrii….
    Bravo DNA, bravo ICCJ, să înceapă dansul roţilor de tren….

  19. “valentin dorobantu a fost numit de catre relu fenechiu directorul cfr calatori,fiind unul din OAMENII DE INCREDERE ai fostului ministru”, potrivit evz.
    DNA: 46 de acuzaţii
    Relu Fenechiu a fost trimis în judecată pentru 39 de acuzaţii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Alte şapte acuzaţii – complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial. În total: 46 DE INFRACŢIUNI. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis 5 ANI DE ÎNCHISOARE cu executare pentru ministrul Transporturilor Relu Fenechiu.
    La final, EXTENUAT DE ACUZAŢIILE DNA şi declaraţiile complicilor, Relu Fenechiu ERA DE NERECUNOSCUT.

    cand eşti OMUL DE INCREDERE AL UNUI CONDAMNAT LA INCHISOARE , ai o mareeeeeeeeeeeeee,mareeeeeeeeeeeeeee problemă . stilul “smart” l-a dus pe fenegrup in boxa acuzaţilor…….valentine nici nu şti cât de mult ai să mai scrii….
    bravo DNA, bravo ICCJ, să înceapă dansul roţilor de tren

  20. Cât privește încercarea de a încheia un act aditional la CCM valabil 2012-2014 la CFR Călători fără FSTFR ne face să credem că pentru mecanicii de locomotive și automotor din nou nu se va negocia nimic care să le facă viața mai ușoară măcar prin prevederile noului act additional la CCM…
    Putem afirma acest lucru și bazându-se pe faptul că la Ordinul de Ordin de Ministru pentru serviciul maxim admis pe locomotivă care din punctual FSTFR de vedere ar fi jignit din nou mecanicii de locomotivă pentru că conținea ca timpum maxim admis la mecanicii de locomotivă și automotor să fie de 12 ore din care 5 ore să fie timp inactive. , atât domnul Măntescu Iulian cât și domnul Frățică Gheorghe sau prin reprezentant delegat de dânsul au fost de acord cu un Proiect de Ordin de Ministru pentru serviciul maxim admis pe locomotivă care din punctul FSTFR de vedere ar fi jignit din nou mecanicii de locomotivă pentru că conținea ca timpum maxim admis la mecanicii de locomotivă și automotor să fie de 12 ore din care 5 ore să fie timp inactive. FSTFR aflând mai târziu că la Ședința de Dialog Social din cadru Ministerului Transporturilor se va pune spre aprobare un astfel de Proiect de Ordin de Ministru pentru serviciul maxim admis pe locomotivă care așa cum am mai arătat din punctul FSTFR de vedere ar fi jignit din nou mecanicii de locomotivă pentru că conținea ca timpum maxim admis la mecanicii de locomotivă și automotor să fie de 12 ore din care 5 ore să fie timp inactive, a intervenit în ultima zi posibilă din naintea ședinței menționate la domnul Ministru Relu Fenechiu care ascultând argumentele FSTFR a dispus rediscutare Proiectului menționat în subcomisie din care să facă parte și reprezentanții FSTFR și ulterior în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Transporturilor și astfel a rezultat un Ordin de Ministru pentru serviciul maxim admis pe locomotivă semnat de Domnul Ministru relu Fenechiu care prevedea pentru mecanicii de locomotivă și automotor că timpul maxim admis pe locomotivă la mecanicii de locomotivă și automotor de călători să fie de 9 ore din care 7 ore efectiv lucrate și cel mult 2 ore să fie timp de staționare pe locomotiva de remorcare a trenului de călători…

  21. Domnul Lucian spunea într-un comentariu anterior că: ,,Domnule Președinte Maxim Rodrigo, întrucât a-ți solicitat reunirea Comisiei Mixte Patronat Sindicate, am câteva întrebări ptr. această comisie:
    1.-De ce se fac presiuni de administrație, în speță de managerul privat asupra sindicatelor și liderilor acestora?
    2.-De ce nu s-au virat banii din cotizația membrilor de sindicat, în conturile Sindicatelor comform CCM-ului în viguare?
    3.- De ce suntem forțați să semnăm tot felul de acte cu titlu de confidențialitate ?
    4.- De ce se interpretează de către Managerul Privat CCM-ul în viguare și Legile statului Român.
    5.- De ce nu se pun în plată sentințele judecătorești, câștigate în instanță?
    1.- Întrucât în Privat nu există sindicate, nu ptr. că legea nu le permite, ci datorită faptului că Privații nu agrează ideea de sindicat și ptr. faptul că sunt interesați ca angajații să nu aibe drepturi(cine să le apere drepturile), ci doar obligații, întrun cuvânt, SCLAVI.
    2.- Cred că nu s-au virat banii din cotizația membrilor de sindicat, în conturile Sindicatelor ptr. că administrația este neputincioasă. De ce să se dea ajutoare materiale de Paște de către Sindicate, dacă ei nu pot și nu vor. Din puținii banii pe care îi au sindicatele, fiecare Lider s-a gândit să-și ajute membrii de sindicat cu ceva. Cât de puțin dar înseamnă ceva ptr. noi. Și atunci, hai să nu le virăm banii, bun MANAGER PRIVAT.
    3.-Ce vor să facă cu aceste acte, să le folosească împotriva noastră?
    4.-CCM-festivele peste normă-, Legea Dialogului Social, Legea 53 republicată.
    5.- De ce s-a adresat managerul privat, întâi angajaților SNTFC, apoi membrilor de sindicat și pe urmă Sindicatelor(liderilor)? Sunt semne de întrebare, la care eu aș răspunde, că angajații și membrii de sindicat s-au săturat de amenințări și mai ales de Valentin Dorobanțu ca Manager Privat.
    Vă rog ca aceste întrebări să le puneți, cînd se va reunii această comisie, în numele meu. ,, .

  22. Domnilor haideti la miting, acum vom vedea cine este cu adevarat ceferist. Nu va lasati impresionati de vorbele de multumire ale managerului privat, care de la amenintari a trecut brusc la multumiri si la promisiuni desarte, sper că nu credeti in ele, este un proverb ,, Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”. Oare domnul Dorobantul presimte că ca va fi schimbat? Sper că ne aude cineva acolo sus! NE VEDEM LA MITING, nu trebuie să vina armata, deoarece sunt sigura ca adevărati ceferisti vor fi acolo si vor demonstra că CFR-ul este încă a doua armată a tării! CFR-ști fiți uniți !

  23. Condițiile de muncă ale salariaților CFR Călători se înrăutățesc în ultimul timp alarmant. Trebuie spus la Mitingul din 26.07.2013 și acest fapt.
    Ați semnat dispoziția nr. 80 a CFR Călători domnule Director General -Valentin Dorobanțu și vă întrebăm dacă cunoașteți ceva despre instalația Konvecta montată pe Automotoarele DESIRO ? Ne întrebăm fie vorba între noi profesioniștii , cum ați putut semna o asemenea aberație ? Ce ne sfătuiți când în Automotor sunt mai puțin de jumătate cu grad de ocupare și în interior sunt 30 grade ? …

  24. Vă mai amintiți când vă spuneam că : ,,Fii smart MANAGERULE PRIVAT-domnule VALENTIN DOROBANȚU, halal managment. Așa MINISTRU așa MANAGER, s-a dus dracu* șandramaua :
    Trenuri anulate pe întreaga rută:

    -în data de 26 aprilie trenul IR 12863-2/12863 Iaşi – Galaţi.
    -în zilele de 01, 02 şi 06 mai, trenurile IC 572 şi IC 573 Galaţi – Bucureşti Nord şi retur.
    -în zilele de 01, 02 şi 06 mai, trenurile IC 553 Bucureşti Nord – Mărăreşeşti – Suceava şiIC 563 (ramuara de la trenul 553) Mărăşeşti – Iaşi.
    -în zilele de 01, 02 şi 06 mai, trenurile IR 10552 Suceava – Mărăreşeşti – Bucureşti Nord şiIR 10562 (ramuara pentru tren 10552) Iaşi – Mărăşeşti.
    -în zilele de 01, 02 şi 03 mai, trenurile IR 554 Suceava – Mărăreşeşti – Bucureşti Nord şiIR 564 (ramuara pentru trenul 554) Iaşi – Mărăşeşti.
    -în zilele de 01, 02 şi 03 mai, trenurile IR 10551 Bucureşti Nord – Mărăreşeşti – Suceava şiIR 10561 (ramuara de la trenul 551) Mărăşeşti – Iaşi.
    -în zilele 01, 02 şi 03 mai, trenul IC 593 Bucureşti Nord – Timişoara Nord.
    -în zilele de 01, 02 şi 05 mai, trenul IR 1553 Bucureşti Nord – Ploieşti Sud.
    -în zilele de 02, 03 şi 06 mai, trenul IR 1552 Ploieşti Sud – Bucureşti Nord.
    -în zilele de 01, 02, 03 şi 05 mai, trenul IR 1551 Bucureşti Nord – Buzău.
    -în zilele de 02, 03, 04 şi 06 mai, trenul IR 1550 Buzău – Bucureşti Nord.
    -în zilele de 01, 02, 03 si 05 mai, trenul IR 1657 Bucureşti Nord – Bicaz.
    -în zilele de 02, 03, 04 şi 06 mai, trenul IR 1658 Bicaz – Bucureşti Nord.
    -în zilele de 01, 02, 03 şi 05 mai, trenurile IR 1785 şi IR 1792 Bucureşti Nord – Titu – Piteşti şi retur. La data de 04 mai, trenul IR 1792, se anulează pe distanţa Titu – Bucureşti Nord.
    -în zilele de 04 şi 05 mai, trenurile IR 1881 (ramura de la trenul 1891) şi IR 1884 (ramura pentru trenul 1891) Titu – Pietroşiţa şi retur.
    -în zilele de 01, 02, 03, 04 şi 05 mai, trenurile IR 1885 (ramura de la trenul 1895) şi IR 1888 (ramura pentru trenul 1792) Titu – Pietroşiţa şi retur.
    -în zilele de 01, 02 şi 03 mai, trenurile IR 1594 şi IR 1595 Craiova – BucureştiNord şi retur.
    -în zilele de 04 şi 05 mai, trenurile IR 1596 şi IR 1597 Craiova – Bucureşti Nord şi retur.
    -în zilele de 02, 03, 04 şi 05 mai, trenurile IR 1592 şi IR 1593 Roşiori Nord – Bucureşti Nord şi retur.
    -la data de 05 mai, trenul IR 1599 (ramura de la tren 1591) FilIaşi – Târgu Jiu.
    -la data de 05 mai, trenul IR 1722 (ramura pentru tren 1520) Sibiu – Râmnicu Vâlcea.
    -la data de 05 mai, trenurile IR 1827 (ramura de la tren 1520) şi IR 1828 Caracal – Petroşani şi retur.
    -la data de 05 mai, trenul IR 1723 Caracal – Sibiu.
    -la data de 05 mai, trenul IR 1520 Râmnicu Vâlcea – Bucureşti Nord.
    -în zilele de 04 şi 05 mai, trenul IR 1523 Bucureşti Nord – Râmnicu Vâlcea.
    -în zilele de 01, 02, 03, 04 şi 05 mai, trenul IR 1525 Bucureşti Nord – Râmnicu Vâlcea.
    -în zilele de 01 şi 05 mai, trenurile IR 1826 şi IR 1825 Târgu Jiu – Bucureşti Nord şi retur.
    -în ziua de 05 mai, trenurile IR 1787 şi IR 1788 Bucureşti Nord – Piteşti şi retur.
    -în ziua de 05 mai, trenurile IR 1893 şi IR 1898 Bucureşti Nord – Craiova şi retur.
    -în zilele de 01, 02 şi 05 mai, trenulIR 1793 Bucureşti Nord – Piteşti.
    -în zilele de 01, 02, 03 şi 05 mai, trenulIR 1789 Bucureşti Nord – Piteşti.
    -în zilele de 02, 03, 04 şi 06 mai, trenulIR 1780 Piteşti – Bucureşti Nord.
    -la data de 05 mai, trenurile IR 1891, IR 1890 şi IR 1894 Bucureşti Nord – Craiova şi retur.
    -în zilele de 01, 04, 05 şi 06 mai, trenurile 1698/-1 şi 1699/-2 Reşiţa Nord – Timişoara Nord şi retur.
    -în zilele de 04 şi 05 mai, trenulIR 1743 Timişoara Nord – Baia Mare.
    -în zilele de 05 şi 06 mai, trenulIR 1744 Baia Mare – Timişoara Nord.
    -în zilele de 01, 02, 03, 04, 05 şi 06 mai, trenurileIR 1811/-2 şi IR 1812/-1 Sibiu – Timişoara Nord şi retur.
    -în zilele de 01, 02, 03, 04, 05 şi 06 mai, trenurileIR 1813 şi IR 1814 Sibiu – Vinţu de Jos şi retur.
    -în zilele de 01/02, 02/03, 03/04, 04/05 şi 05/06 mai, trenulIR 1819/-2 Târgu Mureş – Timişoara Nord.
    -în zilele de 01, 02, 03, 04 şi 05 mai,trenulIR 1820/-1 Timişoara Nord – Târgu Mureş.
    -la data de 05 mai, trenulIR 1836/-1 Cluj Napoca – Deva.
    -la data de 06 mai, trenulIR 1835/-2 Deva – Cluj Napoca.
    -în zilele de 02/03, 03/04 şi 05/06 mai, trenurileIR 12843/-2 şi IR 12844/-1 Timişoara Nord – Beclean pe Someş şi retur.
    -în zilele de 04 şi 05 mai, trenurileIR 1736 şi IR 1737 Cluj Napoca – Râmnicu Vâlcea şi retur.
    -în zilele de 01 şi 05 mai, trenurileIR 1720/-1 şi IR 1721/-2 Sibiu – Craiova şi retur.
    -la data de 06 mai, trenul IR 1863/-2 Iaşi – Galaţi.
    -la data de 05 mai, trenul IR 1866/-1 Galaţi – Iaşi.
    -în zilele de 04 şi 05 mai, trenurileIR 1865/-2 şi IR 1864/-1 Iaşi – Galaţi şi retur.
    -în zilele de 03 şi 05 mai, trenurileIR 1573 şi IR 1574 Bucureşti Nord – Galaţi şi retur.
    -la data de 04/05 mai, trenurile IR 1741 şi IR 1742 Bucureşti Nord – Satu Mare şi retur.
    -la data de 04/05 mai, trenurile IR 1695 şi IR 1696 Bucureşti Nord – Timişoara Nord şi retur.
    -la data de 04/05 mai, trenurile IR 1755 şi IR 1754 Bucureşti Nord – Suceava şi retur.
    -la data de 04/05 mai, trenurile 1837/-2 si IR 1838/-1 Iaşi – Timişoara Nord şi retur.
    -la data de 04/05 mai, trenurile IRIR 12765/-2 şi 12766/-1 Iaşi – Timişoara Nord şi retur.
    -la data de 04/05 mai, trenurile IR 1862/-1 Iaşi – Mărăşeşti – Constanţa şi IR 1856 (ramura pentru trenul 1862/-1) Suceava Nord – Mărăşeşti.
    -la data de 04 mai, trenurile IR 1861/-2 Constanţa – Mărăşeşti – Iaşi şi IR 1857 (ramura de la trenul 1861/-2) Mărăşeşti – Suceava Nord.
    Domnilor mecanici, am rugămintea de-a da o mână de ajutor acestui manager și ne luăm toți liber din 01-06. 05.2013. Se pare că-i este foarte greu să anuleze trenuri.Vedem cât se chinuie, să-i curmăm suferința. ,, .

  25. Leonidas SPUNEA : ,,Daca liderii FSTFR vor avea puterea si determinarea de a rezista pina la capat “tentatiilor” din CAP IX din CCM (salarii de specialist, masinute….>) si se vor zbate numai pentru mentinerea si recistigarea drepturilor pierdute, atunci vor fi urmati si sustinuti de membri de sindicat, fiind model si pentru alti lideri de sindicat si alte organizatii sindicale feroviare. Daca nu …..atunci…. ne meritam oropseala! ,, .
    l briePreședintele FSTFR-Maxim Rodrigo Gabriel vă asigură că liderii FSTFR vor avea puterea si determinarea de a rezista pina la capat “tentatiilor” din CAP IX din CCM (salarii de specialist, masinute….>) si se vor zbate numai pentru mentinerea si recistigarea drepturilor pierdute, fiind model si pentru alti lideri de sindicat si alte organizatii sindicale feroviare….

  26. Daca va fi sa traim in continuare oropsiti (aia care mai raminem, daca raminem…) este numai din vina noastra! Spun ca este din vina noastra pentru ca atit administratia cit si sindicatele (mai precis liderii organizatiilor “reprezentative” FNMC si AFTF) si-au “dat mina” in a distruge ce a mai ramas. Daca in privinta administratiei care e numita politic (aproape la toate nivelurile) nu avem ce face decit o data la 4 ani ( si de fiecare data dam gres), in privinta sindicatelor se mai poate face ceva, fara a fi conditionati de timp, cu o singura conditie: SA NE DORIM CU ADEVARAT! Daca sindicatele au ajuns sa fie conduse de lideri fosile ( de 15-20 de ani in functii sindicale si pensionabili profesional) care nu-si mai urmaresc decit propriile interese in “apararea ciolanului de specialist in bonusuri”, iar membrii de sindicat vad ca o duc din rau in mai rau dar nu fac nimic sa-i schimbe, a cui e vina ca o ducem rau? Cei “reprezentativi”, treziti parca de FSTFR, picheteaza pe la Finante si “apoteotic” organizeaza un miting si in 25.07.2013 la MTI. Nu e rau si sper ca rezultatul sa nu fie o “frectie”, chit ca e “nitel” cam tirziu. Avind in vedere ca liderii “reprezentativi” sunt in principal de la Infrastructura, ma intreb totusi de ce nu s-au facut toate astea in aprilie a.c. cind se negocia CCM-ul la Infrastructura ? Negociere s-a incheiat prin semnarea unui MIZERABIL (pentru semnatari) si PAGUBOS ( numai pentru restul) Act Aditional de prelungire CCM. Probabil ca daca ar fi organizat mitinguri la acel moment si-ar fi pierdut salariile si bonusurile de specialisti. Aceasta “trezire” tardiva ma face sa cred ca nu e decit o alta forma de manipulare pentru adormirea nemultumitilor reali, pentru justificarea activitatii specialistilor si pentru a-si demonstra lor si celor din administratie (chiar cu acordul unora) ca daca ar vrea ar putea sa face “multe” ( ca si in cazul “spontanelor”). Metoda de eliminare cu orice pret a FSTFR de la masa negocierilor de la CFR Calatori este identica cu metoda aplicata la Infrastructura, la negocieri, cind au fost eliminati cei de la ANSF. Aceasta asemanare este un argument (pentru mine inca unul) ca “pichetarea si mitingeala” orchestrata de aceeasi lideri FNFMC/AFTF reprezinta inca un “joc de glezne” folosit ca un debuseu pentru “potolirea” nemultumirilor celor oropsiti cu adevarat. MITINGUL din 26.07.2013 organizat de FSTFR IN TIMPUL NEGOCIERILOR pentru incheierea unui Act Aditional la un CCM la care au fost parte ca semnatari, acum DORINDU-SE A FI ELIMINATI DE LA NEGOCIERI, pe fondul masurilor si deciziilor luate de “menegementul” CFR Calatori atit in plan economic/administrativ cit si in planul ingerintelor (gen forte “pumn in gura”) in organizarea sindicala, ESTE O ACTIUNE INDREPTATITA SI LA MOMENTUL OPORTUN! Aceasta actiune TREBUIE SUSTINUTA de toti ceferistii, membrii ai FSTFR si din solidaritate si de cei nemembrii FSTFR. Faptul ca FNMC si AFTF organizeaza un miting cu o zi mai devreme, fara a se uni cu FSTFR in aceeasi zi de miting ( sau daca aceste doua federatii se mobilizau la fel in ambele zile cum ar fi fost normal) este alt argument al “jocului de glezne” gindit si pus in practica de lideri “fosilizati” care nu pot sa-si infringa orgoliile si frustrarile personale in interesul celor care le-au dat votul (mandatul=increderea) in atitia ani si care o duc din ce in ce mai greu.
    Incercarea de a demonstra ca ei sunt “forta” si nu FSTFR-ul, lasind FSTFR singura cu “reactiunea”, se vrea a da dreptate celor care conduc CFR Calatori in incercarea de a nu lua in seama ce-si doresc 3600 de oameni. ESTE O MARE VINA a acestor lideri de la FNFMC si AFTF care prin acest mod de a organiza actiuni sindicale nu fac decit sa-si taie singuri creaca. Prim dezbinarea folosita acum de administratie, va scadea puterea de maine si a lor, va veni un moment in care vor urma dezbinari intre ei. Aliantele facute pe interese personale nu tin, mai ales ca ei se bazeaza pe nepriceperea, lehamitea sau frica membrilor de sindicat, a celor care i-au propulsat acolo unde sunt acum (ca pozitie si avantaje materiale). Prin ce vor semna isi vor da acordul pentru pierderea drepturilor tocmai a acestor membrii de sindicat. FSTFR incearca sa contrabalanseze aceasta alianta a “fosilelor” mizind numai si numai pe adevarul spus si aparat in fata membrilor de sindicat pentru ca acestia sa fie hotariti CIT MAI MULTI in SUSTINEREA actiunilor intreprinse, cum e Mitingul din 26.07.2012.
    Daca liderii FSTFR vor avea puterea si determinarea de a rezista pina la capat “tentatiilor” din CAP IX din CCM (salarii de specialist, masinute….>) si se vor zbate numai pentru mentinerea si recistigarea drepturilor pierdute, atunci vor fi urmati si sustinuti de membri de sindicat, fiind model si pentru alti lideri de sindicat si alte organizatii sindicale feroviare. Daca nu …..atunci…. ne meritam oropseala! Personal mi-am luat 2 zile de c.o. si voi participa la miting atit in 25.07 cit si in 26.07.2013. Sunt un oropsit care poate “ierta adormirea” si care, increzator, apreciaza pe “cei treji si permanent de veghe”.

  27. G T spunea în comentariul lui că ,, SILAGHI ŞI-A PREGĂTIT ŞI EL DEJA LISTA DE „PLECĂRI ŞI SOSIRI ÎN MINISTER”. ,, .
    Alecu spunea în comentariul său : ,,DOROBANȚULE, FI BĂRBAT, DĂ-ȚI DEMISIA ! SAU EȘTI MÂNDRU ? ,, .
    Emil spunea în comentariul său :,,SĂ VINĂ ROȘEANU !!!!!!!!!!! SĂ VINĂ ROȘEANU !!!!!!!!!!! SĂ VINĂ ROȘEANU !!!!!!!!!!! ,, .
    Eu spun : DOROBANȚULE, FI BĂRBAT, DĂ-ȚI DEMISIA CÂT MAI AI TIMP ! …

  28. SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!SA VINĂ ROSEANU !!!!!!!!!!!
    dl. Ministru Interimar Ponta Victor Viorel se aude ??????????????????
    dl Prim Ministru Ponta Victor Viorel și la DVS. la PALAT se aude ?????????

  29. Profitorii de la CFR Călători iubesc trădarea dar nu iubesc trădătorii…

  30. cei 4 MUŞTETARI din foto, oamenii de casa ai fanariotului grup…cristian ghibu,valentin dorobantu,alexandru draghici,ovidiu putura …probleme baieti ???
    “Fostul ministru liberal de la Transporturi, Relu Fenechiu, a avut grijă să îşi lase oamenii de încredere în instituţia pe care o părăsit-o forţat, după ce a primit o sentinţă în dosarul „Transformatorul”. Astfel, cei care iau deciziile- cheie în instituţie la această oră sunt locotenenţii lui Fenechiu: secretarul de stat Cristian Ghibu şi Sorin Trandafirescu, directorul general adjunct de la Proiecte Europene. Iar şefa Corpului de Control al Ministerului este Roxana Cozmanciuc, soţia deputatului PNL de Iaşi Mugur Cozmanciuc, aceştia fiind chiar finii lui Relu Fenechiu, după cum susţin surse EVZ.”

    Potrivit unor surse liberale, Relu Fenechiu a început, cu o săptămână înainte să se dea verdictul în instanţă, să facă demersuri pentru înlăturarea oamenilor lui Ovidiu Silaghi, cel care a ocupat postul de ministru al Transporturilor înaintea lui lui. Motivul? A aflat că propunerea lui – numirea ca şef la Transporturi a deputatului Mugur Cozmanciuc, care ar fi finul său – nu este agreată de liberali şi a decis să îi elimine pe cei pe care îi considera incomozi din tabăra lui Silaghi.

    “Pe lista celor care trebuiau să plece era trecut şi secretarul general al Ministerului, Tiberiu Bărbuleţiu, dar şi alte persoane din minister. Cert este că, deşi Fenechiu ar fi făcut hârtiile de înlocuire a persoanelor incomode, Palatul Victoria nu a dat undă verde, IAR SILAGHI ŞI-A PREGĂTIT ŞI EL DEJA LISTA DE „PLECĂRI ŞI SOSIRI ÎN MINISTER”.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/fenechiu-a-plecat-din-minister-dar-vrea-sa-il-conduca-din-umbra-1047927.html

  31. Vă anunț că azi 20 iulie 2013 într-o zi de sărbătoare, respectiv de ,,Sfântul Ilie,, site-ul https://www.fstf.ro , la ora 13.00 înregistrează un număr de 90.200 cititori în 4 luni de când s-a pus ,,contorul,, pentru ca cititorii site-ului să poată observa și cât de citit este acest site https://www.fstf.ro

  32. Vă anunț că azi 20 iulie 2013 într-o zi de sărbătoare, respectiv de ,,Sfântul Ilie,, site-ul https://www.fstf.ro , la ora 12.30 înregistrează un număr de 90.100 cititori în 4 luni de când s-a pus ,,contorul,, pentru ca cititorii site-ului să poată observa și cât de citit este acest site https://www.fstf.ro

  33. SA VINA ROSEANU !!! el este ADEVARATUL MANAGER PRIVAT. sa nu uitam cum a fost “selectat” din short list dorobantu, de catre fenegrup…

  34. Vă anunț că azi 20 iulie 2013 într-o zi de sărbătoare, respectiv de ,,Sfântul Ilie,, site-ul http://www.fstf.ro , la ora 12.00 înregistrează un număr de 90.000 cititori în 4 luni de când s-a pus ,,contorul,, pentru ca cititorii site-ului să poată observa și cât de citit este acest site http://www.fstf.ro

  35. Vom protesta la Mitingul din 26.07.2013 organizat de FSTFR pentru că subvenția alocată către CFR Călători înregistrează o diminuare continuă, concomitent cu reducerea numărului de trenuri de călători ale CFR Călători și culminează cu anul 2013 când din Mersul de Tren pe 2013 aprobat și de CFR Călători și de Ministerul Transporturilor și de Guvernul României.
    Ne întrebăm și vom întreba și la MITINGUL organizat de FSTFR din 26.07.2013 pentru ce performanțe câștigă un salariu lunar atât de mare domnul Valentin Dorobanțu ce este Managerul Privat de la CFR Călători????
    Pentru că a anulat în 6 luni circa 200 trenuri de călători/zi ale CFR Călători????? Sau pentru că a micșorat timp de 5 luni salariile lunare ale salariaților CFR Călători???? Sau pentru că gândește acum și o concediere colectivă la CFR Călători????? Sau pentru ca să ne spună că CFR Călători nu poate deveini o societate de stat profitabilă ???? Sau poate să ne spună că CFR Călători trebuie să se asocieze cu un operator de transport feroviar de călători privat??????……..Sau poate să ne spună că CFR Călători trebuie să se privatizeze??????…….

    1. DL. MAXIM, DOROBANTU , NU SE GANDESTE LA CONCEDIERE COLECTIVA CI S-A GANDIT, STIE SIGUR, NUMARUL SALARIATILOR CFR CALATORI CARE PLEACA .
      NU CONTEAZA CATI SALARIATI PLEACA IMPORTANT ESTE SA-SI MENTINA FUNCTIA SI SALARIUL DE CATEVA MII DE EURO.
      RESTUL ANGAJATILOR , LIBER LA VOLUNTARIAT.
      DOROBANTULE, FI BARBAT , DA-TI DEMISIA !

  36. Cotizația de membru de sindicat reținută pe Ștatul de plată din salariul meu lunar ce este în cota de 80% din 1 % din salariul brut al meu este un drept sindical doar pentru sindicatul SDLBC din care fac eu parte ca membru de sindicat și cotă parte din cotizația mea , respectiv 20% din 1 % din salariul brut al meu ce sunt membru de sindicat și al FSTFR , reținută din salariul meu lunar este un drept sindical doar pentru Federația Sindicală FSTFR la care sindicatul din care fac parte este afiliat.
    În consecință , Cotizația membrului de sindicat al FSTFR trebuie să fie reținută și virată către FSTFR în cota de 20% din 1 % din salariul brut al fiecărui membru de sindicat al FSTFR conform Statutului Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România …

  37. Un salariat al CFR Călători spunea că : ,,reprezentantul salariaților domnul Liviu Grab a precizat mecanicilor de locomotivă și automotor de călători de la CFR Călători că nu este de acord cu forma actuală a Art. 93.-(1); Art. 94.-(2) și (3) și Art. 101 din CCM la nivel de SNTFC CFR Călători SA pe anii 2012-2014, respectiv că va cere și va consemna în Procesul Verbal al primei ședințe de negociere a unui Act Adițional la CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA ca CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe anii 2012-2014 să se modifice la Art. 93.-(1) prin eliminarea cuvântului ,,mandatare”; la Art. 94.-(2) și (3) eliminarea cuvintelor ,,federațiilor sindicale feroviare profesionale semnatare a CCM” și înlocuirea cu ,,federațiilor sindicale feroviare din care fac parte ca membrii de sindicat” și la Art. 101 să se completeze astfel ” Reprezentanți salariaților și organizațiile sindicale reprezentative…………………….” .
    Domnule Liviu Grab suntem alături de tine…
    Domnule Liviu Grab aș vrea să știți că speranța noastră de mai bine sunteți dumneavoastră domnule LIVIU GRAB și este domnul MAXIM RODRIGO ȘI FSTFR…Să nu cedați domnule Liviu Grab în calitatea pe care o aveți de reprezentant al salariaților CFR Călători, fără dumneavoastră nu se poate negocia și semna Act Aditional la CCM la nivel de CFR Călători și fără Alianța Națională Sindicală Feroviară ( ANSF) unde Președinte este Maxim Rodrigo, nu se poate negocia și semna alt CCM la nivel de CFR Călători…

  38. Membrii de sindicat ai FSTFR susțin că nu vor recunoaste si nu vor semna nici un act adițional la Contractele Individuale de Muncă care nu are precizat că din cotizația de 1 % din salariu reținută pe ștatul de plată, partea de 80% merge către sindicatul din care este membru de sindicat și partea de 20% din cotizația ce îi este reținută se virează la federația din care face parte, respective la FSTFR . Membrii de sindicat ai FSTFR susțin că nu vor semna Actul Adițional la Contractul Individual de Muncă în care se menționează că cotă parte din cotizația de membru de sindicat se va reține și vira la alte federații sindicale feroviare profesionale semnatare ale Contractului colectiv de munca, respectiv FNFMC sau AFTF după caz, dupa cum vor stabili Consiliile de Conducere ale acestora.

  39. DL. DOROBANTU VALENTIN , MANAGER CFR CALATORI, DE CE A FACUT ANGAJARI INCEPAND CU DATA DE 17.01.2013 , DACA ACUM TRIMITE CFR-ISTII ACASA, VOLUNTAR ?
    CUM SI UNDE A ORDONAT DL. DOROBANTU VALENTIN MILIOANELE DE EURO DE LA CFR CALATORI IN CELE 6 LUNI CAT A MANAGERIAT IN TOTALITATE LEGAL , CFR CALATORI ?
    NU AR FI MAI BINE SA PLECE ,VOLUNTAR, DOAR EL SI CFR CALATORI SA-SI INDEPLINEASCA DE ACUM INAINTE, CU SUCCES, ROLUL PE CARE IL ARE ?

  40. Vom protesta la Mitingul din 26.07.2013 organizat de FSTFR pentru că subvenția alocată către CFR Călători înregistrează o diminuare continuă, concomitent cu reducerea numărului de trenuri de călători ale CFR Călători și culminează cu anul 2013 când din Mersul de Tren pe 2013 aprobat și de CFR Călători și de Ministerul Transporturilor și de Guvernul României și care este în vigoare, Managerul Privat al CFR Călători-domnul Valentin Dorobanțu a anulat circa 200 trenuri de călători/zi probabil pentru a arăta că a redus costurile cu motorina și că au crescut încasările la trenurile rămase încă în circulație și pentru a mai putea concedia colectiv alți salariați pentru a spune că s-a micșorat și fondul de salarii, pentru că salariile oricum se micșoraseră anterior prin falsa micșorare a normei lunare.

  41. Vom protesta la Mitingul din 26.07.2013 pentru că nu mai vrem concedieri colective nejustificate la CFR Călători și pentru ca să nu se mai reducă salariile lunare prin reducerea nejustificată a normei lunare și vom protesta la MITING și pentru autorizațiile de călătorie ale salariaților CFR Călători pentru că mulți salariați din țară nu-și permit să plătească din salariul lunar micșorat și călătoria de tren dus-întors pentru a participa la MITING și preferă o formă de protest spontană făcută de fiecare salariat al CFR Călători ce este membru de sindicat al FSTFR în locul în care își desfășoară activitatea…

  42. MITINGUL va fi un protest adresat tuturor celor care direct sau indirect se amestecă în activitatea sindicală a FSTFR pentru a determina modificări ale structurilor organizatorice ale sindicatelor afiliate la FSTFR sau /și ale FSTFR.
    Membrii de sindicat ai FSTFR vor protesta și pentru că se încearcă de către Managerul Privat al CFR Călători și de către FMLR din cadrul AFTF și de către FNFMC să minimalizeze importanța pe care o au la CFR Călători mecanicii de locomotivă și automotor ce sunt în majoritate la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România , etc. Vom protesta împotriva celor care vor să oblige mecanicii de locomotivă și automotor de la CFR Călători ce sunt în majoritate la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România dar și ceilalți membrii de sindicat ai FSTFR din Ramura Comercial și din Ramura Vagoane, precum și cei de la TESA tot de la CFR Călători , contrar legilor în vigoare prin niște prevederi ilegale trecute în CCM și actele adiționale la CCM, șă semnăm noi membrii de sindicat ai FSTFR , fiecare în parte Actul Aițional la CIM ( Actul Aițional la Contractul Individual de Muncă al fiecărui salariat) că banii noștrii rezultați din cotizația noastră vor fi împărțiți în două părți, dintre care una va fi virată spre sindicatul din care facem parte și altă parte nu la Federația Sindicală din care facem parte noi , ci la Federația semnatară profesională în funcție de cum hotărește conducerea Federației semnatare profesionale de Act Adițional la CCM…
    Nu vom recunoaște ca negociatori de CCM sau de Act Adițional la CCM de la CFR Călători pe AFTF (respectiv pe FMLR din cadrul AFTF) și pe FNFMC și vom acționa în instantă pentru toate drepturile dalariale suspendate, pierdute, reduse și pentru orice prevedere din actul aditional la CCM care nu ne convine și în care FSTFR nu a fost negociatoare ( precizez că FSTFR este în ANSF ce are toate reprezentativitățile pentru negocierea de CCM-uri, respectiv și pentru cel de la CFR Călători și deci putem vorbi de FSTFR din cadrul ANSF reprezentativă și negociatoare de CCM și de Acte Adiționale la CCM)…

  43. De rasul curcilor !
    De ce se fac , acum, disponibilizari “voluntare” la CFR Calatori ?
    “ZIUAnews a avut dreptate! Mii de angajați de la CFR vor fi dați afară!

    ZIUAnews a semnalat, încă de la începutul lunii mai, că vor fi disponibilizați peste 10.000 de ceferiști, de la cele trei companii de cale ferată, din subordinea Ministerului Transporturilor. În urma dezvăluirilor noastre, directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanțu, ne-a confirmat, în scris, că vor exista disponibilizări, dar nu a precizat numărul celor care vor rămâne șomeri. Cu toate, informațiile publicate de ZIUAnews, în urmă cu două luni, au fost confirmate parțial ieri, atât de același Valentin Dorobanțu, cât și de Ministerul Transporturilor.

    În urma unui drept la replică trimis redacției noastre de CFR Călători, directorul general, Valentin Dorobanțu, a confirmat informațiile dezvăluite de ZIUAnews, fără să precizeze care va fi numărul ceferiștilor disponibilizați. În schimb, Valentin Dorobanțu s-a arătat mai preocupat de imaginea sa, decât de soarta celor care urmează să rămână fără locuri de muncă. Dar, ieri, Valentin Dorobanțu, a anunțat că vor exista concedieri, însă, deocamdată, nu poate fi dată o cifră exactă.

    Chiar dacă directorul CFR Călători a fost deranjat de informațiile publicate de ZIUAnews la începutul lunii mai, conducerile de la CFR SA și CFR Marfă nu au negat dezvăluirile noastre.
    Ministerul Transporturilor ne-a comunicat, ieri, că vor exista totuși restructurări de personal la CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă, dar se vor face prin disponibilizări voluntare, iar angajații companiilor vor beneficia de măsurile de protecție socială, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.”