LEGEA NR. 202/2016 PRIVIND INTEGRAREA SISTEMULUI FEROVIAR DIN ROMÂNIA ÎN SPAŢIUL FEROVIAR UNIC EUROPEAN

În Monitorului Oficial nr. 900 din 9 noiembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 202 din 4 noiembrie 2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european. Legea nr. 202 care este în vigoare din data de 12.11.2016, a fost promulgată prin Decretul nr. 916/2016 publicat în acelaşi Monitor Oficial.

Prin Legea 202/2016 se stabilesc:

a) normele aplicabile pe teritoriul României privind administrarea infrastructurii feroviare şi activităţile de transport feroviar ale operatorilor de transport feroviar care îşi au sediul sau care urmează să îşi stabilească sediul într-un stat membru, enunţate în cap. II;

b) criteriile aplicabile eliberării, înnoirii sau modificării licenţelor de transport feroviar de către Organismul de Licenţe Feroviare Român, destinate operatorilor de transport feroviar care sunt înfiinţaţi sau urmează să fie înfiinţaţi în România, stabilite în cap. III;

c) principiile şi procedurile aplicabile în privinţa stabilirii şi perceperii tarifelor pentru utilizarea infrastructurii feroviare şi în privinţa alocării capacităţilor de infrastructură feroviară, stabilite în cap. IV.

Prezenta lege se aplică utilizării infrastructurii feroviare pentru serviciile de transport feroviar intern şi internaţional operate pe teritoriul României.

Descarca aici…Legea nr. 202 in format pdf

 

SHARE

48 Responses

  1. Domnule Podină Cristian la întrebarea ,, dacă cineva vrea să adere la acest sindicat trebuie să semneze că cunoaște statutul și ROF-ul și legea 62/2011 ,cum ar putea să facă asta ? ,, vă comunic că art. 7 din Statutul SUS CFR Călători precizează că ,, Calitatea de membru al SUS CFR Călători se obține pe baza adeziunii la această organizație prin care salariatul care dorește să devină membru al SUS CFR Călători se angajează să respecte prevederile statutare și numai pe baza unei cereri de aderare aprobată … ,, .

    1. în adeziune scrie că cunoști statutul și ROF-ul ,poi cum ? dacă nici eu ca membru nu-l cunosc ? și vreau să-l cunosc dar nu mi-l dați ,dar unuia care nu e membru îl veți da ,judecați cam strâmb ,d-nu Rodrigo ,fără supărare

      1. Domnule Podina, dupa cate am inteles cand ai primit adeziunea ai luat la cunostinta si despre statut. Totodata am inteles ca ai discutat cu domnul presedinte cand ai fost de fata la SM si la momentul respectiv nu ai avut nicio obiectiune, respectiv nu ai ridicat intrebari sau ceva de genul asta. Daca vrei sa cunosti statutul si ROF-ul de ce nu mergi la sediul sindicatului din Satu Mare (sau Bucuresti) si sa-l citesti, iei notite ce nu intelegi si gata. Tot vad ca esti singurul care comentezi si care nu pricepi ca statutul este confidential si nu se expune pe toate gardurile(hotararea de a fi confidential s-a luat de comun acord in adunarea generala unde erau toti liderii de sindicat). Ai vazut multe statute sau adeziuni ale sindicatelor expuse pe facebook, sau statutele partidelor? Eu nu sunt inca membru SUS, dar cand o sa devin, merg il citesc (chiar daca nu sunt inca membru) apoi daca imi convine semnez adeziunea si ma supun celor ce scrie in statutul respectiv. Sincer, vad ca domnul Rodrigo are multa rabdare sa-ti raspunda, respectiv pe adresa de mail dupa cate am inteles. Ce este asa greu de inteles???

      2. Domnule Podina Cristian dacă nu vreti sa veniti la sediul din București pentru a studia și aprofunda Statutul SUS CFR CĂLĂTORI puteți sa mai faceți o cerere de adeziunie la SUS CFR CALATORI-FST SATU MARE și să o semnati numai dacă va convine și numai la sediul din SATU MARE după ce citiți si studiati statutul atent …

      3. Apropo, daca tot esti din Satu Mare, mergi la sediul sindicatului SUS FST Satu Mare, citesti statutul si daca iti convine iei si o adeziune devenind astfel membru de sindicat. Apoi cand ai chef si timp liber mergi si il studiezi la sediu fara sa mai iscam discutii inutile in spatiul public(Facebook, site fstf.ro, precum si alte site-uri de socializare)…

        1. poi dacă există la Satu Mare de ce nu mă lasă să-l citesc ?eu l-am cerut pe email tocmai pt că la Satu Mare liderul local d-nu Ianceu a zis că nu poate să mi-l dea ,și am așteptat o lună ,ca să mi-l dea ,abia după o lună am trimis cerere la d-nu președinte ,ce trebuia să fac ?

          1. Domnule Podina Cristian în SUS CFR CALATORI-FST SATU MARE sunteți tot membru de sindicat al SUS CFR CALATORI , dar aveți ca Președinte de SUS CFR CALATORI-FST SATU MARE pe domnul CADAR CALIN și ca Președinte SUS CFR CALATORI pe Maxim Rodrigo Gabriel și în consecință puteți sa mai faceți o cerere de adeziunie la SUS CFR CALATORI-FST SATU MARE —cotizația rămâne aceeași dar SEDIUL LA CARE VI SE PUNE LA DISPOZIȚIE (de data aceasta de către domnul CADAR CALIN ) SPRE STUDIU STATUTUL SINDICATULUI este la SATU MARE și astfel puteți să semnati o nouă cerere de adeziunie la SUS CFR CALATORI-FST SATU MARE numai la sediul din SATU MARE după ce citiți si studiati statutul sindicatului atent și numai dacă va convine . Mai mult vă precizez că la sediul Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători din Satu Mare există și vicepreședintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România – domnul Chiorean Radu care vă poate da și acesta informații suplimentare despre Federația Sindicală din care face parte SUS CFR CĂLĂTORI … Domnul Ianceu are atribuții de organizare și de informări periodice ale membrilor de sindicat din SUS CFR Călători din ramura Comercial de la Comanda Satu Mare, iar cel care este împuternicit la SATU MARE pentru a pune la dispoziție STATUTUL SINDICATULUI , la Sediul Sindicatului, pentru studiu, la dispoziția membrilor de sindicat ai SUS CFR CĂLĂTORI-FST SATU MARE este domnul CADAR CALIN ) atât atunci când vor să adere la SUS CFR Călători-FST Satu Mare și ori de câte ori aceștia solicită în scris cu precizarea că Statutul sindicatului SUS CFR Călători este confidential și este numai pentru membrii de sindicat ai SUS CFR Călători și nu pentru a fi postat pe FACEBOOK și pe alte site- uri, etc.

          2. Pentru a citi statutul sindicatului mergeți la sediul sindicatului din Satu Mare la Președintele de SUS CFR CALATORI-FST SATU MARE domnul CADAR CALIN și la vicepreședintele FSTFR- domnul Chiorean Radu, care vă va pune la dispoziție Statutul Sindicatului la sediul sindicatului din Satu Mare la solicitarea scrisă a dumneavoastră …

      4. Mă bucur să văd că vreți să cunoașteți și să respectați prevederile statutare ale Sindicatului din care faceți parte. Și da ,, să cunoașteți și să respectați prevederile statutare ale Sindicatului din care faceți parte ,, este una din obligațiile pe care le are un membru de sindicat al SUS CFR Călători , motiv pentru care în Cererea dumneavoastră de Aderare la SUS CFR Călători se precizează înainte de semnătura dumneavoastră că ați luat la cunoștință de Statutul SUS CFR Călători și de prevederile Legii nr. 62/2011-Legea Dialogului Social și că vă obligați să le respectați . Altă obligație a membrului de sindicat al SUS CFR Călători este : să participe la îndeplinirea deciziilor și hotărârilor organelor de conducere și control ale sindicatului ; să participe în mod solidar la acțiunile întreprinse de conducerea sindicatului, iar în cazul neparticipării la acțiunile conducerii sindicatului, membrul de sindicat este obligat să se abțină de la orice demers care ar leza scopul și interesul acțiunilor ; să-și aducă contribuția la cultivarea și dezvoltarea relațiilor interpersonale în rândul membrilor de sindicat și al tuturor salariaților SNTFC,,CFR Călători,,SA ; să plătească lunar cotizația sindicală și să-și aducă contribuția la întărirea prestigiului și autorității sindicatului SUS CFR Călători . Pentru membrii de sindicat care nu respectă obligațiile enumerate mai sus se poate dispune excluderea din sindicat de către Președintele SUS CFR Călători sau de Președintele unui SUS CFR Călători-FST din care face parte membrul de sindicat care nu respectă obligațiile de mai sus în baza unei hotărâri semnată de Președintele SUS CFR Călători sau de Președintele unui SUS CFR Călători-FST .

        1. de aceea doresc să le cunosc ,pt că doresc să cunosc acele decizii ,pt că dacă nu le cunosc cum le pot respecta ?sau alții nu neapărat eu,Hotărârile trebuie să fie publice ca să le poată cunoaște fiecare membru ,greșesc ? d-nu președinte ? de aceea am cerut statutul ,ca să mă informez ,Vreau să cunosc atribuțiile fiecăruia ,de la președinte la simplu membru ,e ceva rău în asta ? Referitor la excludere vreau și asta să cunosc ,să văd ce trebuie să fac ca să nu fiu exclus ,bănuiesc că pt păreri nu ești exclus ,greșesc ?

          1. Domnule Podina Cristian în primul rând vreau să vă urez Crăciun fericit? În al doilea rand o sa va urez la mulți ani! Căt privește Statutul v-am răspuns deja în scris atât pe emailul indicat de dumneavoastră cât și pe site-ul http://www.fstf. ro la tot ceea ce ați întrebat… La sediul sindicatului din Satu Mare puteți studia și analiza fiecare propoziție din Statutul Sindicatului . La fel și la sediul Sindicatului din București puteți studia și analiza fiecare propoziție din Statutul SUS CFR CĂLĂTORI… ÎN AMBELE SITUATII va veți convinge ca Statutul SUS CFR CALATORI respectă întocmai Legea nr. 62/2011 și ca Statutul SUS CFR CĂLĂTORI este unul din cele mai democratice Statute de sindicat și ca răspunsurile pe care le-ați primit deja la întrebările dumneavoastră reprezintă împreună în mare Statutul SUS CFR CĂLĂTORI…

        2. un an nou fericit tuturor ,statutul sindicatului SUS CFR Călători încă nu l-am citit dar sper că anul ăsta voi reușii , în rest numai bine la toată lumea

    2. legea 62/2011Art. 6
      (1) Statutele organizatiilor sindicale cuprind cel putin urmatoarele prevederi cu privire la:
      a) scopul constituirii, denumirea si sediul organizatiei sindicale;
      b) modul in care se dobandeste si inceteaza calitatea de membru al organizatiei sindicale;
      c) drepturile si indatoririle membrilor;
      d) modul de stabilire si incasare a cotizatiei;
      e) organele executive de conducere, denumirea acestora, modul de alegere si de revocare, durata mandatelor si atributiile lor;
      f) conditiile si normele de deliberare pentru modificarea statutului si de adoptare a hotararilor;
      g) marimea si compunerea patrimoniului initial;
      h) divizarea, comasarea sau dizolvarea organizatiei sindicale, transmiterea ori, dupa caz, lichidarea patrimoniului.
      (2) Clauzele statutare contrare legilor in vigoare sunt nule de drept.

  2. Domnule Podină Cristian referitor la întrebarea dumneavoastră referitoare la rolul Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători vă comunic că rolul și scopul Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători este de a apăra drepturile și libertățile membrilor săi în conformitate cu legislația națională, cu pactele, tratatele și convențiile la care este parte România, cu contractele colective de muncă și cu acordurile pe care le negociază și semnează pentru promovarea intereselor profesionale , economice, sociale, culturale și sportive .

      1. Domnule Podina Cristian consider ca dacă intr-un singur sindicat SUS CFR CALATORI sunt 2500 membrii de sindicat și continua să se facă cereri de adeziune de la salariații SNTFC CFR CĂLĂTORI SA înseamnă ca sindicatul SUS CFR CĂLĂTORI apară drepturile membrilor săi de sindicat și mai înseamnă ca salariații SNTFC CFR CĂLĂTORI vor sa se unească într -un singur sindicat care sa devină reprezentativ la nivel de unitate SNTFC CFR CĂLĂTORI S A …

        1. 2500 din 12693 ,e ceva ,dar nu e normal să nu îmi permiteți să știu ce drepturi am în acest sindicat ,și ce obligații ,ce poate fi secret ? cum să fie secrete atribuțiile fiecăruia ? cum să nu le permiteți liderilor să comunice cu membrii de sindicat ,cum e posibil așa ceva ?

          1. Vad ca esti cam greu de cap mosule, daca este confidential cum sa ti-l dea pe mail? dute si citeste-l acolo la sediu si gata cu vorbaria asta goala …..

          2. ,, să cunoașteți și să respectați prevederile statutare ale Sindicatului din care faceți parte ,, este una din obligațiile pe care le are un membru de sindicat al SUS CFR Călători , motiv pentru care în Cererea dumneavoastră de Aderare la SUS CFR Călători se precizează înainte de semnătura dumneavoastră că ați luat la cunoștință de Statutul SUS CFR Călători și de prevederile Legii nr. 62/2011-Legea Dialogului Social și că vă obligați să le respectați . Altă obligație a membrului de sindicat al SUS CFR Călători este : să participe la îndeplinirea deciziilor și hotărârilor organelor de conducere și control ale sindicatului ; să participe în mod solidar la acțiunile întreprinse de conducerea sindicatului, iar în cazul neparticipării la acțiunile conducerii sindicatului, membrul de sindicat este obligat să se abțină de la orice demers care ar leza scopul și interesul acțiunilor ; să-și aducă contribuția la cultivarea și dezvoltarea relațiilor interpersonale în rândul membrilor de sindicat și al tuturor salariaților SNTFC,,CFR Călători,,SA ; să plătească lunar cotizația sindicală și să-și aducă contribuția la întărirea prestigiului și autorității sindicatului SUS CFR Călători . Pentru membrii de sindicat care nu respectă obligațiile enumerate mai sus se poate dispune excluderea din sindicat de către Președintele SUS CFR Călători sau de Președintele unui SUS CFR Călători-FST din care face parte membrul de sindicat care nu respectă obligațiile de mai sus în baza unei hotărâri semnată de Președintele SUS CFR Călători sau de Președintele unui SUS CFR Călători-FST .

          3. Domnule Podină Cristian referitor la afirmația ,,dar nu e normal să nu îmi permiteți să știu ce drepturi am în acest sindicat ,, vă comunic că : ,,membrii Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători au următoarele drepturi : să participe la adunările generale ordinare sau extraordinare pentru dezbaterea și soluționarea activității profesionale, sociale și sindicale, pentru alegerea organelor de conducere și control a sindicatului ; să aleagă și să fie aleși în organele de conducere și control ale sindicatului ; să solicite și să participe la dezbaterea cu privire la activitatea lor ; să solicite în scris asistență sindicală când sunt chemați la Notă de Relații . ,, .

  3. de ce e secret statutul sindicatului SUS CFR Călători

    1. Domnule Podină Cristian referitor la întrebarea ,, de ce este secret Statutul sindicatului SUS CFR Călători ,, vă comunic că nu este secret Statutul SUS CFR Călători , dar s-a hotărât de Adunarea Generală a SUS CFR Călători când acesta s-a constituit și ulterior constituirii acestui sindicat , ca membrii Consiliului Național de Conducere al SUS CFR Călători (ce este un sindicat de 2500 membrii de sindicat ce sunt salariați ai SNTFC,,CFR Călători,,SA) să practice o politică de confidențialitate care să permită însă ca toți membrii de sindicat ai SUS CFR Călători la momentul aderării și ulterior când aceștia solicită în scris să li se pună la dispoziție la sediul SUS CFR Călători sau, după caz, la sediul SUS CFR Călători- FST…, să i/li se pună la dispoziție atât Statutul cât și alte înscrisuri solicitate de membrul/membrii de sindicat al/ai SUS CFR Călători , cu precizarea că Statutul și înscrisurile puse la dispoziția membrului/membrilor de sindicat sunt numai pentru membrii de sindicat ai SUS CFR Călători ( adică sunt confidențiale) și în consecință se vor pune la dispoziție fără a se permite însă fotografierea și multiplicarea lor , precum și fără a se permite postarea pe Facebook (și facem precizarea gândindu-ne la faptul că cererea de adeziune a dumneavoastră după ce v-am transmis-o pe emai-lul indicat de dumneavoastră am și văzut-o postată apoi imediat pe Facebook) și fără a se permite postarea pe alte site-uri etc …

      1. dacă cineva vrea să adere la acest sindicat trebuie să semneze că cunoaște statutul și ROF-ul și legea 62/2011 ,cum ar putea să facă asta ?

      2. dintr-un grup închis nu se poate distribui o postare ,postarea se vede doar din cei din grup ,d-v sunteți cu alt nume în grup ? pt că din câte știu nu aveți cont pe facebook sau aveți ?

  4. Domnilor colegi, dupa cum v-a scris si Domnul Presedinte RODRIGO, in data de 30/01-12-2016 s-a produs un tragic incident in halta NEPTUN care datorita prezentei de spirit a mecanicului de locomotiva care si-a pus viata in pericol pentru a salva viata calatorilor si BOMBELE pe roti numite AUTOMOTOARE a ajuns pe patul de spital la sectia ATI (arsi) al spitalului SFINTUL ANDREI din CONSTANTA, la mometul care va scriu a fost coborat pe sectia de chirurgie plastica si reparatorie pentru curatarea si toaletarea ranilor de la FATA care este afectata, inclusiv urechile si scalpul, MAINILE, din care mana stanga este cea mai afectata din prima clipa si pana in momentul de fata atat eu cat si toti colegii de pe regionala CONSTANTA i-am fost alaturi inclusiv financiar ,de aceea rog pe toti colegii sa se roage pentru insanatosirea DOMNULUI MECANIC LOCOMOTIVA-AUTOMOTOR MURESAN NELU, iar eu, PAVAL MARIAN Lider Zonal Sud va doresc multa sanatate, sa aveti parte numai de bucurii, sa va iubiti aproapele, fie ca va este (PRIETEN sau DUSMAN).,,

  5. Liderul de Sindicat Pavăl Marian a sesizat și în scris CFR Călători și SUS CFR Călători să facă ceva deoarece la începutul anului 2016 și pe parcursul acestuia au luat foc mai multe locomotive ale CFR Călători, iar la sfârșit an 2016 s-a ajuns să avem locomotive care ard , precum și situații în care ajunge focul și la mecanicul de locomotivă … CFR Călători faceți ceva cu SCRL Brașov SA și absorbiții odată pe reparatorii de locomotive și automotor pentru că în situația actuală în care sunt separați de CFR Călători, deși sunt locomotive ale CFR Călători ce iau foc, considerăm că SCRL Brașov SA nu găsește soluții reale de remediere a cauzelor ce conduc spre incendii ale locomotivelor …

  6. CFR Călători faceți ceva că acum nu ard numai locomotivele , ci acum ajunge focul și la mecanicul de locomotivă . Urmăriți și analizați ce s-a întâmplat în 29.11.2016 în remorcarea trenului 8389 pe relația Constanța-Mangalia și fața și mâinile mecanicului de locomotivă Mureșan Nelu. Țineți cont că la chirurgie plastică de la spitalul clinic de urgență ,,Sfântul Andrei ,, se află mecanicul de locomotivă Mureșan Nelu și solicităm CFR Călători și pe acestă cale să-i acorde urgent un ajutor social pentru medicamente etc. , pentru că mecanicul de locomotivă Mureșan Nelu este singur întreținător de familie și are 4 copii mici în întreținere. Colegii săi au stâns bani pentru un ajutor social și se va da un ajutor social și de la sindicat, dar tratamentul și recuperarea este de lungă durată și trebuie ca CFR Călători să-i acorde și aceasta urgent un ajutor social …

  7. Dorel sugerezi cumva că era depăsit serviciul maxim admis pe locomotivă sau chiar ști ceva când afirmi că : ,,Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel cazut la datorie si sa-l ajute pe celalalt coleg ranit grav! Am zis cazut pentru ca ma intreb de cat timp o fi fost pe roata, plecat de acasa? Uitat in serviciu si de unul singur, fiind la moda simplificarea, pe utilaje reconditionate… ,, .
    Cred că Sindicatul din care face parte și soția mecanicului ,,căzut la datorie,, ar trebui să verifice câte foi de parcurs avea mecanicul ,,căzut la datorie,, în comanda când a fost de serviciu și a ,,căzut la datorie,, și dacă era depăsit serviciul maxim admis pe locomotivă atât la ,, cel cazut la datorie cât si la celalalt coleg ranit grav ,, …

    1. Nu sugerez, ma intreb numai de ce zic unii prin tirg despre: unde or fi fost si ce so fi intimplat cu ajutorii, ….cum de numai cu o zi inainte unii zic ca-l vazusera la mansa unor trenuri (si se pare cu aceasi masina)..altii zic ca in timpul noptii il auzisera prin statie la manevra…Oficial se pare ca fusese de serviciu numai in ziua de dinaintea tragicului eveniment, daca e asa si tot ma intreb cat timp lucrase si daca s-a asigurat repausul obligatoriu dupa o tura de 12 ore…iar daca masina a fost cu probleme, pe care se pare ca le mai manifestase cu putin timp inainte,(ce o fi fost scris in carnetul de bord al masinii…) si se pare ca nu era singura masina cu aceeasi boala…ce masuri s-au luat de conducatori…multe intrebari… la care din pacate se ofera raspunsuri tocmai de cei care…conduc si aveau stiinta de multe…!Pacat ca a trebuit sa moara doi ceferisti, iar cineva ai are pe constiinta… ( si cel de-al doilea s-a stins…tocmai cand astepta decizia de pensionare…)!

      1. Din pacate ,nu o singura data LE icol ,a ramas cu comanda tractiune pe crestere si datorita mecanicului care a deconectat disjunctorul din F8,, pentru cei care cunosc ,nu sa intamplat ca la Barsesti.Dar ulciorul nu merge de multe ori la apa.Dumnezeu sa va aiba in paza dragi mecanici.

  8. La multi ani ,tuturora care poarta numele de Andrei,Andreea ,sa fiti sanatosi alaturi de cei dragi.

  9. Dedicatie pentru toti , in primul rand , CELOR DIN S.U.S. C.F.R. CALATORI Ssi tuturor CFR-istelor /istilor cu ocazia ZILEI DE 1 DECEMBRIE 1918 . Atunci cand sub sabia unui strain ,care a iubit ROMANIA mai mult decat toti Romanii de atunci la un loc, REGELE FERDINANT!!! Stefan Ilie -Cantec de Dor , Balada Dobrogeana

  10. ,, Un accident feroviar a avut loc in noaptea de marti spre miercuri in triajul garii din Arad. O locomotiva a intrat cu viteza mare in mai multe cisterne, pline cu motorina. …
    Totusi, in urma impactului, vagonul a fost ridicat de pe sine si a ajuns pana la liniile de inalta tensiune.Mecanicul si seful de tren au scapat teferi. In urma recoltarii probelor biologice a rezultat ca acestia consumasera alcool si sunt cercetati acum de politisti. Cele peste o mie de tone de combustibil ar fi trebuit sa ajunga la Oradea. Acum, linia ferata pe care se afla vagonul este decuplata de la reteaua electrica, iar un echipaj ISU asigura zona. Garnitura va fi pusa inapoi pe sine cu ajutorul unei macarale si, de aproape 12 ore, se lucreaza la remedierea situatiei.,, .
    Citiți :
    http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/o-locomotiva-a-intrat-in-plin-in-mai-multe-cisterne-cu-motorina-in-gara-arad-ce-facusera-inainte-mecanicul-si-seful-de-tren.html

    1. Crede cineva ,ca un mecanic de locomotiva care a lucrat conform ord 310/441/1993 adica conducere simplificata ,nu este obosit la 50 de ani?O sa vedem de acum inainte multe asemenea ,din pacate suntem multi care tragem de noi si nu ne vede nimeni sa ne scoata la pensie ca in 1998.

    2. Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel cazut la datorie si sa-l ajute pe calalalt coleg ranit grav! Am zis cazut pentru ca ma intreb de cat timp o fi fost pe roata, plecat de acasa? Uitat in serviciu si de unul singur, fiind la moda simplificarea, pe utilaje reconditionate…

  11. ANUNT pentru secistii care ma vor ANCHETA luni la ,,Gestapo” (cam 31 reg. C.F.R. Bucuresti) !!!!! Un fost Corsar nu se sperie nici de dama de negru. Abia astept sa dau mola ancora la velierul SPERANTA CFR-ISTILOR in portul domniilor voastre.

  12. ,, Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă. El fost ridicat de la domiciliul său din Constanţa de către poliţişti după ora 13.00 și dus la sediul IPJ. Ulterior va fi încarcerat la penitenciarul Poarta Albă, unde îşi va ispăşi pedeapsa. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=7&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiKzrLcj8HQAhXKshQKHR7LD74QFgg4MAY&url=http%3A%2F%2Fwww.digi24.ro%2Fstiri%2Factualitate%2Fjustitie%2Fmihai-necolaiciuc-condamnat-la-8-ani-de-inchisoare-618038&usg=AFQjCNGpZoy1dU79EiUjel1UbcpKRPcs1Q&bvm=bv.139782543,d.bGg

  13. ,, Mihai Necolaiciuc, fost director la CFR, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru fapte de abuz în serviciu prin care compania ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 56,7 milioane de euro. Decizia e definitivă. În plină instanţă, Necolaiciuc avea o pedeapsă de 10 ani, dar aceasta i-a fost redusă la 8. Infracţiunile din acest dosar sunt concurente cu cea pentru care Mihai Necolaiciuc a fost deja condamnat, într-o altă cauză, la patru ani şi şase luni de închisoare, prin sentinţa din 7 ianuarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală din 17 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&sqi=2&ved=0ahUKEwiv1b_i4sDQAhUELsAKHV8qA8oQFgglMAM&url=http%3A%2F%2Fwww.stiripesurse.ro%2Fmihai-necolaiciuc-fost-ef-al-cfr-condamnat-la-ani-grei-de-inchisoare_1165075.html&usg=AFQjCNGGIyk4E_g4-PocIkyz4VzSI8hHDw&bvm=bv.139782543,d.bGg

  14. Ma fratimiu , asculta acilea la mine , auzi tu , asculta acilica: ,,Dmnezeu nu greseste ,Natura este indiferenta , Tehnica este facuta si exploatata de mana Omului. ” CITAT din : Dezastrul tancului petrolier Unirea , vezi youtube, nave romanesti , daca vrei binenteles.

  15. Aveam de gand sa nu mai scriu nimic pe acest sait, nimic , ba chiar sa curat P.C-ul de tot ce exista in el despre acest sait, daca azi dimineata nu sar fi intinplat ceva care mi- a dat de gandit dupa reincarcarea cu greu a cardului de calatorie ne nominal pe R.A.T.B. la iesirea din serviciu m-am urcat in troleul 86 sa merg la OTP BANC pentru achitarea unei rate de credit si la apropierea cadului de aparatul de taxare abia dupa a5 a incercare a functionat corect , cele lante incercari afisand fiecare diferit dar fara ,,repetati validarea la acelasi aparat” cum arata uneori in mod obisnuit . Infata mea o colega vazuta din profil sa intors cu fata spre mine si a facut remarca urmatoare : ,, De cand v-ati luat cu sefii nici cardul nu mai vrea sa va functioneze”. Atunci pe moment sa pornit soneria de alarma, semn ca comandantul navei are ceva de comunicat , si a comunicat : Bai Drunken sailor vezi dracului ca esti monitorizat electrenic prin telefonul mobil . vezi ce patesti daca iei apararea celor napastuiti care circula pe calea ferata conducand niste torpile cu plasma isi risca vietile . CUu o seara inainte si sotia sa speriat de vocea mea la telefonul mobil , iar alte doua persoane cu care am vorbit la telefon mi au reprosat ca am vocea schimbata la telefon iar eu iam linistit ca probabil sau defectat statiile de frecventa pentru curenti purtatori ale companiei telefonice respective. STIU TOATE ASTEA DIN ARMATA DIN SCOALA REGIMENTALA DE TRANSMISIUNI U.M. 01668 PE ATUNCI REG. 48 TRANSMISIUNI. DE UNDE AM fost uschit dupa absolvire la U.M. 01658 POARTA ALBA IAR DE ACOLO LA LAS PALMAS la flota de pescuit oceanic ca sa scape 48 transmisiuni de unul care impartea tuica si vin din Otopeni cu marmida prin tot reg.-ul. A, erea sa uit, parsivnaia cielavec, aparatcic C.M. se cam aude zornait de bratari si cainta la Manastirea GRATIA. NU MA CREZI ? AI SA VEZI. Stampilat si semnat HUSSEIN.

Share:

Alte articole