ALIANȚA NAȚIONALĂ SINDICALĂ FEROVIARĂ(A.N.S.F.) ÎȘI PĂSTREAZĂ REPREZENTATIVITATEA

Conducerea SNTFC CFR Călători (reprezentată de dl director general Valentin DOROBANȚU), a contestat în instanță reprezentativitatea Alianței Naționale Sindicale Feroviare(reprezentată de dl. președinte Rodrigo-Gabriel MAXIM), iar astazi 21.08.2013 la Curtea de Apel București s-a judecat recursul înaintat de către recurenta SNTFC CFR Călători, astfel că ANSF își păstrează reprezentativitatea conform Legii 62/2011, să negocieze CCM la nivel de sector de activitate terestru și servicii conexe, precum și CCM-urile  la nivel de unitați feroviare, respectiv și pentru cele trei Societăți Feroviare (CNCF CFR, SNTFM CFR Marfă, SNTFC CFR Călători). Alăturat aveți soluția de pe portalul Curții de Apel București…  vezi aici

SHARE

167 Responses

  1. Mecanic (i)responsabil referindu-se la Plângerea făcută de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR) la Consiliul de Supraveghere din Domeniul Feroviar referitoare la concurența neloială ce face posibilă existenta pericolului intrării în faliment a operatorului de stat CFR Călători și al disponibilizării forțate a mii de salariați, dar care pune în pericol și existenta operatorilor de transport feroviar de călători privati, fapt ce se poate demonstra din exemplul dat de operatorul SERVTRANS care exista în anul 2012 și nu mai există în anul 2013 ca operator de transport feroviar de călători privat în România, își pune întrebările : ,, Oare acești așa zis privați nu pot face afaceri și între ei? De ce toate contractele bănoase, se duc de la stat numai la privat? De ce profitul statului se externalizează numai către privat? Privații noștrii știu să facă afaceri numai cu statul? ,, și precizează că : ,,trebuie ca CFR Călători să rămână și în 2013 și în 2014 și în 2015 cu cel puțin la 57,5 mil. tren/km așa cum era prevăzut în HG nr. 74/2012 și chiar aș vrea să văd că vin și operatorii de transport feroviar de călători privați cu același nr. de tren/km ca și CFR Călători pentru ca cețățeanul să aibe cu ce circula(deplasa) și să fie trenuri de călători pe toate rutele din 30 în 30 de minute, dar dacă-s privați atunci să se descurce- dacă cred că pot- fără subvenție/compensație- de la bugetul statului , pentru ca astfel cetățeanul român să poată circula liber în țara lui și chiar să poată alege cu ce se deplasează(CFR Călători,cu operatorii privați, cu microbuze,autobue,etc). ,, și mai întreabă : ,,De ce trebuie statul să hotărască cum și cu ce să se deplaseze cetățeanul? Nu se mai spune că POPORUL ESTE SUVERAN în România? ,, .
    Domnule Mecanic (i)responsabil pot să-ți spun că FSTFR asta și susține, respectiv să existe concurență și pe secțiile neinteroperabile ceea ce se poate realiza numai prin existenta cel puțin a doi operatori de transport feroviar de călători privati sau a operatorului de transport feroviar de călători de stat și cel puțin a unui operator de transport feroviar de călători privat (care să beneficieze fiecare în parte de compensație) pe fiecare secție de circulație neinteroperabilă care se scoate la licitație de către CNCF,,CFR,,SA pentru a fi închiriată gestionarilor privati de infrastructură feroviară și la care toți operatorii de transport feroviar de călători privati care vor circula pe aceeași secție neinteroperabilă închiriată să plătească aceeași Taxă de Utilizare Infrastructură percepută de gestionarii privati de infrastructură feroviară închiriată de la CNCF,,CFR,,SA.
    Domnule Mecanic (i)responsabil pot să-ți spun că FSTFR susține și faptul că pe secțiile interoperabile există concurență și există toți operatorii de transport feroviar de călători și cel de stat și cei private și li se dă compensație la toți și toți plătesc același TUI la CNCF,,CFR,,SA.
    FSTFR mai susține că Consiliul de Supraveghere din Domeniul Feroviar trebuie să țină cont și de modul cum sunt subvenționați în alte țări din Europa operatorii de transport feroviar de călători privati și operatorii de transport feroviar de călători de stat.

  2. De ce? D-le mecanic (i)responsabil,pentru că în țara asta este foarte greu să muncești. Unii privați nu sunt obijnuiți cu munca. Unii fac afcerile și bani, numai din pix(ști ce vreau să spun), așa se întâmplă și la calea ferată.Este mult mai ușor să câștigi banii de la stat-aceștia sunt bani publici(BUGET), nu întrebă nimeni de ei și mai ales nu-i nimeni tras la răspundere-pe când privatul orice contract între ei(privați) este negociat la sânge.Când este vorba să investească, sunt foarte zgârciți. Nici-un privat nu-și dă profitul (reinvestit!!!)dacă nu va avea un profit și mai mare. De aceea sunt ca ulii pe banii publici(buget).Dă-mi un singur exemplu de ordinator de credit de la stat(GUVERN, minister,societate de la stat,SNTFC) care a fost tras la răspundere pentru banii ”aruncați” pe geam(din buget).
    Banii publici se adună(contribuie) de de la toți, pe când banii privatului sunt numai ai lui.
    În ceea ce privește nr. de tren/km subscriu și chiar aș vrea să văd că vine și privatul cu același nr. de tren/km, pentru ca cețățeanul să aibe cu ce circula(deplasa). Să fie trenuri pe toate rutele din 30 în 30 de minute, dar dacă-i privat atunci să se descurce- dacă crede că poate- fără subvenție-compensație- de la bugetul statului , altfel ajungem la ceea ce am comentat mai sus.Cu cât oferta va fi mai mare cu atât va fi mai bine pentru călător.Alegerea să fie numai a călătorului(plătitor)
    Cum spui: PĂREREA MEA CONTEAZĂ.

  3. Nu știu cum se face, dar de câte ori vin la guvernare Liberalii(nici psd-iști nu-s mai buni), tot de atâtea ori fondurile(banii) de la stat se duc către privați. Oare acești așa zis privați nu pot face afaceri și între ei? De ce toate contractele bănoase, se duc de la stat numai la privat? De ce statul nu poate să țină profitul pentru el? De ce profitul statului se externalizează numai către privat? Privații noștri(care sunt în parlament și ministere) știu să facă afaceri numai cu statul?
    Aceste întrebări se potrivesc cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre la CALEA FERATĂ. De ce trebuie statul să taie de la el, numai pentru profitul privaților? D-le Maxim aveți dreptate, când afirmați că trebuie să rămânem cel puțin la 57,5 mil. tren/km, pentru ca cetățeanul român să poată circula liber în țara lui și chiar să poată alege cu ce se deplasează(CFR, privat,
    microbuze,autobue,etc). De ce trebuie statul să hotărască cum și cu ce să se deplaseze. Se spune că POPORUL ESTE SUVERAN în România. Oare chiar așa să fie? Sau este suveran numai la alegeri?
    D-lui Victor Ponta îi dau dreptate, când afirmă că sindicatele au condus CFR-ul. De ce? pentru că acei lideri de federații(FML,FNFMC), când simțeau sau aveau informația că li se va tăia din drepturi, veneau cu amenințări de grevă sau încetare de lucru(se întâmplă în zilele noastre, vezi Ianuarie 2013 cu FNFMC și Frățică la cârmă). Pe noi simpli membrii ne țineau de proști și ne informau numai ceea ce doreau ei.
    Tot d-lui Victor Ponta îi spun (dacă va auzi), că a apărut o federație, FSTFR, care înțelege cuvântul SINDICAT în adevăratul sens al cuvântului-SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice etc. ale membrilor ei. – și tocmai de aceea prin tot ceea ce intreprinde FSTFR și Maxim Rodrigo, deranjează.
    Părerea mea contează.

  4. Batranii nostri au dreptate “PESTELE DE LA CAP SE IMPUTE”

    Liberalul Călin-Bogdan Găurean a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prin decizie a premierului Victor Ponta, după ce propunerea a fost înaintată în acest sens în luna iulie de fostul ministru Relu Fenechiu.
    Decizia a fost semnată miercuri de şeful Guvernului.

  5. Pe aceasta cale ma adresez factorilor de decizie al Guvernului Romaniei si celor de la Consiliul Concurentei si tuturora care pot inpiedica distrugerea CFR Calatori, pentru falsul motiv ca trenurile anulate si inchiderea de secti de circulatie sunt nerentabile si ca aduc pierderi la CFR Calatori .Rog pe acesta cale pe Doamna Ministru al MTI sa ceara o analiza corecta pentru toate trenurile anulate si motivul real al anularilor trenurilor iar daca aceste informati si date vor fi corecte ,aceasta va constata ca este o mare problema la conducerea CFR Calatori .Intrucit consider ca acest mesaj va ajunge acolo unde este adresat rog presedintele FSTF MAXIM RODRIGO GABRIEL sa fie ferm si totodata blind in intilnirile ce le va avea cu conducerea MTI si nemilos cu cei ce vor alt ceva decat binele CFR-istilor.

  6. Rugăm cititorii site-ului http://www.fstf.ro dacă au cunoștință de modul cum sunt subvenționați în alte țări din Europa operatorii de transport feroviar de călători privati să ne comunice pe această cale informațiile pe care le dețin sau să ne comunice dacă informațiile pe care le dețin corespund cu situația subvenționării operatorilor de transport feroviar de călători privați la alții pe care o are FSTFR. Precizăm că din informațiile pe care le are FSTFR în prezent, situația subvenționării operatorilor de transport feroviar de călători privați la alții arată astfel :
    a) În Austria accesul la rețeaua feroviară austriacă este deschis companiilor private , iar din decembrie 2011, un operator privat oferă servicii de transport persoane pe distanțe lungi între Viena și Salzburg, fiind astfel în competiție cu compania de stat OBB Personenverkehr AG . În comparație cu OBB, care este finanțată de guvernul federal și autoritățiile regionale, operatorul privat nu primește finanțare publică.
    b) În Belgia operatorul de stat –NMBS- deține monopolul pe piața tranportului de persoane pe calea ferată.
    c) În Bulgaria – Compania de stat – BDZ- deține în prezent o cotă de 100% pe piața transportului de persoane pe calea ferată și 80% pentru marfă. Căile ferate bulgare sunt deschise accesului operatorilor privați, însă aceste servicii pot fi furnizate pe propriul său risc, fără nici o compensație din partea statului.
    d) În Cehia – la nivel local, transportul de persoane pe cale ferată este susținut de autoritățile locale din fonduri proprii. Nu există subvenții sau alocări plătite de stat. Statul susține doar unele trenuri rapide intra-regionale, inter- regionale și de distanță lungă. Concurența în domeniul transportului feroviar regional este foarte limitată în Cehia, iar operatorii privați dețin mai puțin de 1% din traficul de pasageri.
    e) În Germania – transportul regional de călători este finanțat de guvernul federal. Regiunile primesc în prezent aproximativ șapte miliarde de euro pe an care acoperă, în special, deficitul creat de acest segment al căilor ferate (deservite de DB) . Aceste fonduri sunt completate de către autoritățile regionale de transport feroviar de călători, dintre care multe finanțează, de asemenea, programele de dezvoltare a infrastructurii și achiziționarea de material rulant nou. În plus, guvernul federal și landurile sprijină investițiile efectuate de DB Netz AG în infrastructura feroviară și stații. Transportul regional este subvenționat în mare parte de către guvernul federal și bugetele landurilor. În schimb, pe segmentul trenurilor pe distanță lungă subvențiile sunt foarte rare.
    Cota de piață a operatorilor privați a fost de 12,5% pe transportul regional feroviar de călători și mai puțin de 1% în transporturile de pasageri pe distanțe lungi. Cei mai mari concurenți ai DB Netz AG în transportul feroviar regional sunt Veoila Verkehr, Ne tinera și BENEX.
    f) În Spania – serviciile de transport internațional de călători sunt deschise concurenței, dar la nivel național și regional operează exclusiv compania de stat- RENFE Operadora. Transportul feroviar regional în Spania este finanțat de stat printr-o combinație de contribuții publice și venituri comerciale (vânzări de bilete). Trenurile de lung parcurs și de mare viteză nu sunt finanțate cu bani publici.
    g) În Franța – Guvernul central este obligat să mențină rețeaua feroviară și să sprijine regiunile subvenționând serviciile publice de transport feroviar. La rândul său, SNCF (Societe Nationale des Chemins de fer Francais) deține monopolul asupra serviciilor de transport feroviar de călători, atât local, cât și pentru trenurile de mare viteză și cele pe distanțe lungi. Suma subvențiilor plătite regiunilor este de aproximativ 2 miliarde de euro.
    h) În Ungaria – transportul de călători este oficial deschis operatorilor privați, însă, în lipsa subvențiilor pentru privați, operarea a rămas în sarcina companiilor MAV și GySEV. Sistemul de subvenționare este similar cu cel din România doar că nu acoperă și zona operatorilor privați.

  7. Trebuie să precizăm că cele 150 trenuri de călători ale CFR Călători anulate în prima jumătate a anului 2013 ce făceau parte din cei 9,2 milioane trenKm prevăzuți a fi realizați de CFR Călători în afara pachetului minim social pentru trenurile de călători pe care CFR Călători și le propunea să le transforme în trenuri profitabile din trenurile de călători care aveau un grad ridicat de utilizare fiind trenuri de navetă pentru elevi, studenti , diferite categorii de salariați din România, trenuri Regio care fac legătura cu trenurile de rang superior ce circulă pe magistralele principale etc. , deși sunt trenuri de călători ale CFR Călători pentru care nu se acorda compensație, totuși acestea aduceau venituri zilnice din încasări pe care CFR Călători le-a pierdut din veniturile sale ale anului 2013 și trebuie să nu uităm că CFR Călători în anul 2012 a avut o prestație de 57.534.541 trKm și aceeași subvenție acordată atât în 2012 cât și în anul 2013 cu precizarea că în anul 2013 se tinde la CFR Călători să se ajungă la 49.212.337 trKm deși în HG nr. 74/2012 era prevăzut pentru anul 2013 la CFR Călători tot prestația de 57.534.541 trKm și nu prestația de 49.212.337 trKm la care tinde actuala Conducere a CFR Călători să ajungă până la sfârșitul anului 2013 …………

  8. Inexplicabil pentru FSTFR și pentru Sindicatele afiliate la FSTFR este modul în care Managerul Privat de la CFR Călători-Domnul Valentin Dorobanțu renunță în anul 2013 la o parte din prestația CFR Călători pe care tot dânsul a programat-o pentru anul 2013 la CFR Călători și care pentru anul 2013 era de 58,3 milioane trenKm cu o pierdere totală a societății în 2013 de 405.000.000 lei . Cei 58,3 milioane trenKm reprezentau suma: pachetului minim social din anul 2013 al CFR Călători de 49.3 milioane trenKm precum și a celor 9,2 milioane trenKm în afara pachetului minim social. Trebuie precizat că atunci când s-a programat pentru CFR Călători în anul 2013 o prestație de 58, 3 milioane trenKm se cunoștea că subvenția acordată CFR Călători în anul 2013 este tot 937.188 .000 lei și pierderile anului 2013 vor fi tot 405.000.000 lei și nu era gândită anularea a 150 trenuri de călători/zi în prima jumătate a anului 2013 din Mersul de Tren pe 2013 în vigoare. Precizăm că pentru anul 2013 la CFR Călători erau prevăzuți cei 9,2 milioane trenKm în afara pachetului minim social pentru trenurile de călători pe care CFR Călători și le propunea să le transforme în trenuri profitabile conform actului Directorului General al CFR Călători Ștefan Roșeanu cu nr. 17701/20.11.2012 către domnul Ministru al Transporturilor-Silaghi Ovidiu Ioan și Secretarul de Stat –domnul Iliescu Lucian , către FSTFR și către sindicatele afiliate la FSTFR . În aceste condiții FSTFR consideră că cele 150 trenuri de călători ale CFR Călători anulate în prima jumătate a anului 2013 făceau parte din cei 9,2 milioane trenKm prevăzuți a fi realizați de CFR Călători în afara pachetului minim social pentru trenurile de călători pe care CFR Călători și le propunea să le transforme în trenuri profitabile din trenurile de călători care aveau un grad ridicat de utilizare fiind trenuri de navetă pentru elevi, studenti , diferite categorii de salariați din România, trenuri Regio care fac legătura cu trenurile de rang superior ce circulă pe magistralele principale etc. Trebuie să recunoaștem însă că este adevărat că este mai ușor să anulezi cele 150 trenuri de călători zilnice decât să încerci să le faci profitabile astfel încât să nu mai ai nevoie de subvenție pentru ele.

  9. Dorim să-i transmitem pe această cale domnului Prim-Ministru Victor Ponta că FSTFR și Sindicatele afiliate la FSTFR nu au condus și nu și-au propus să conducă niciodată SNTFC,,CFR Călători,,SA ci doar și-au propus să dialogize cu toți factorii de decizie din România în vederea obținerii soluțiilor adevăratei eficientizări a SNTFC,,CFR Călători,,SA pentru că vrem ca FSTFR și Sindicatele affiliate la FSTFR să facă tot ce pot pe linie sindicală, dar și pe linie professională prin salariații CFR Călători ce sunt membrii lor de sindicat pentru ca în acest fel prin dialog social să venim cu soluții practice prin care dacă vor fi puse în aplicare să salvăm locurile de muncă ce sunt puse în pericol de anulările trenurilor de călători ale CFR Călători din Mersul de Tren pe 2013 în vigoare, Mers de Tren pe anul 2013 care a fost propus de CFR Călători și apoi aprobat de CFR Călători, de Ministerul Transporturilor și de Guvernul României, vrem subvenţii mai mari pentru CFR Călători la nivelul procentelor din total subvenție acordate operatorilor de transport feroviar de călători privați și vrem prestația prevăzută în HG 74/2012 pentru anii 2013, 2014 și 2015, respectiv de 57.500.000 trKm pentru CFR Călători pentru că considerăm că micșorarea prestației CFR Călători în anul 2013 la 49.000.000 trKm la care nejustificat se dorește să se ajungă în anul 2013 la CFR Călători de către actuala Conducere a CFR Călători face să scadă mult veniturile CFR Călători în anul 2013 și în același timp face să crească mult costurile de operare pe fiecare KM parcurs de un tren în circulație al CFR Călători în anul 2013 etc.

  10. Ne-am adresat cu o Plângere la Consiliul de Supraveghere din Domeniul Feroviar pentru că solicităm o explicație la presiunile care se fac de reducere a trenurilor de călători de la CFR Călători și mutarea lor la operatorii de transport feroviar de călători privați cu tot cu compensație aferentă fără ca totalul compensației anuale acordată de Guvernul României să scadă. Vrem lămuriri și precizări de la Consiliul de Supraveghere din Domeniul Feroviar în sensul situației subvenționării operatorilor de transport feroviar de călători privați din alte state din Europa. Vrem să dialogăm,vrem să facem tot ce putem pentru ca să salvăm locuri de muncă, vrem subvenţii mai mari pentru CFR Călători și vrem prestația prevăzută în HG 74/2012 pentru anii 2013, 2014 și 2015, respectiv de 57.500.000 trKm pentru CFR Călători și nu vrem prestația de 49.000.000 trKm la care nejustificat se dorește să se ajungă în anul 2013 la CFR Călători ceea ce face să scadă mult veniturile și să crească mult costurile de operare pe fiecare KM parcurs de un tren în circulație al CFR Călători etc.

  11. Consider că are dreptate Mecanicul (i)responsabil când afirmă că : ,,Sper să nu confunde FSTFR și Maxim Rodrigo, CU FMLR și Iulian Măntescu, CU FNFMC și Frățică. Acest lucru ar fi de neaceptat. D-l Ponta ar fi trebuit să știe că un sindicatele afiliate la FSTFR și o singură federație, a făcut sesizare către Consiliul Concurenței, aceasta fiind FSTFR( Celelalte 2 federații nu au curajul să iasă din cuvântul Managerului Privat, de teamă să nu-și piardă drepturile și favorurile). Singura federație FSTFR care are curajul să se lupte deschis,cu decizile aberante care se iau la SNTFC( zile CS, anulări nejustificate de trenuri de călători ale CFR Călători în anul 2013, încălcări ale CCM, etc.) de către Managerul Privat. ,, .
    FSTFR și sindicatele affiliate la FSTFR ne-am adresat cu Plângere la Consiliul de Supraveghere din Domeniul Feroviar pentru că considerăm că pierderile veniturilor CFR Călători rezultate din anulările nejustificate ale trenurilor de călători ale operatorului de transport de stat SNTFC,,CFR Călători,,SA în anul 2013 corelat cu pierderile veniturilor CFR Călători rezultate din concurența neloială a operatorilor de transport feroviar de călători privați și corelat cu pierderile veniturilor CFR Călători rezultate din limitarea gratuităţilor la transportul feroviar de călători pentru angajaţii CFR duc la o reducere substanțială a veniturilor SNTFC,,CFR Călători,,SA , existând pericolul falimentării acestei societăți şi al disponibilizării forţate a mii de salariați.

  12. Articolul domnului Ovidiu Bărbulescu – Mediafax precizează că ,, Ponta: Dialogăm, dăm subvenţii, dar nu sindicatele conduc CFR Călători. Au condus şi nu a fost bine. Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul acordă în continuare, ca şi în alte ţări, subvenţii pentru CFR Călători şi este dispus să dialogheze cu sindicaliştii, dar a precizat că nu acceptă ca sindicatele să conducă societatea, pentru că au condus-o în trecut şi nu a fost bine. Întrebat cum comentează faptul că reprezentanţi ai sindicatelor de la CFR Călători vor reclama Consiliului Concurenţei că se anulează anumite trenuri de călători, iar pe aceste rute intră operatori privaţi, care primesc subvenţii mai mari de la stat, premierul Ponta a spus că astfel de reclamaţii privind subvenţiile sunt primite şi de la operatorii privaţi. El a adăugat că, în toate ţările, subvenţia pentru transportul feroviar de călători nu este suficientă CFR, iar Guvernul va continua dialogul cu sindicatele, dar nu acceptă ca societatea să fie condusă de sindicate, cum s-a întâmplat în trecut. Ministrul, secretarii de stat vor discuta cu sindicatele, dar au de la mine următorul mandat: nu conduc sindicatele CFR Călători, că l-au condus până acuma şi aţi văzut ce «bine» a fost. L-au condus până acum sindicatele şi nu a fost bine! Dialogăm, facem tot ce putem, salvăm locuri de muncă, dăm subvenţii mai mari pentru CFR Călători, dar să fie totuşi clar cine conduce CFR, a spus Ponta. ,, .

  13. Instalarea Ramonei Mănescu ca ministru al Transporturilor nu este una de bun augur pentru o serie de angajaţii acestei instituţii, în special cei aduşi de către foştii miniştrii Ovidiu Silaghi şi Relu Fenechiu.

    Astfel, noul demnitar le-a sugerat discret celor din conducerea ministerului că vrea să lucreze numai cu oameni în care să aibă încredere, în special în posturile cheie de conducere cum ar fi cel secretar general sau secretar de stat. Practic, Ramona Mănescu a dat de înţeles că va renunța la serviciile secretarului general Tiberiu Bărbulețiu adus de Ovidiu Silaghi şi ale omului lui Fenechiu, secretarul de stat Cristian Ghibu.

  14. Vedem din adresa http://www.mediafax.ro/politic/ponta-dialogam-dam-subventii-dar-nu-sindicatele-conduc-cfr-calatori-au-condus-si-nu-a-fost-bine-11277087#comments , părerea d-lui Ponta. Vorbește Procurorul din el. Vorbește ca un dictator.
    Vedem acum ceea ce au făcut Confederațile,Federațile sindicale din cuvântul SINDICAT de-a lungul timpului(23 de ani). Au făcut un cuvânt perimat, un cuvânt în care nimeni nu mai are încredere.
    Vedem cum: “Ministrul, secretarii de stat vor discuta cu sindicatele, dar au de la mine următorul mandat: nu conduc sindicatele CFR Călători, că l-au condus până acuma şi aţi văzut ce «bine» a fost. L-au condus până acum sindicatele şi nu a fost bine! Dialogăm, facem tot ce putem, salvăm locuri de muncă, dăm subvenţii mai mari pentru CFR Călători, dar să fie totuşi clar cine conduce CFR”, a spus Ponta.
    Întrebarea mea, este dacă d-l Ponta cunoaște realitățile CFR Călători, din ultimele 7 luni? De ce nu așteaptă să vadă ce spune Consiliul Concurenței? Care sunt sindicatele care conduc CFR Călători? Cine conduce CFR Călători și mai ales cum?
    Sper să nu confunde FSTFR și Maxim Rodrigo, CU FML și Iulian Măntescu, CU FNFMC și Frățică. Acest lucru ar fi de neaceptat. D-l Ponta ar fi trebuit să știe că un singur sindicat,federație, a făcut sesizare către Consiliul Concurenței, aceasta fiind FSTFR( Celelalte 2 federații nu au curajul să iasă din cuvântul Managerului Privat, de teamă să nu-și piardă drepturile și favorurile). Singura federație care are curajul să se lupte deschis,cu decizile aberante care se iau la SNTFC( zile CS, anulări de trenuri, încălcări ale CCM, etc.) de către Managerul Privat.
    Mecanic informat, părerea mea contează.

  15. Puțin probabil ca doamna Mănescu să reușească ceva la ministerul transporturilor fără câțiva consilieri bine pregătiți și loiali dânsei, din cauza rechinilor așezați bine în scaune și cu vechi state de servicii în acest minister, unde banii de investiții pot fi canalizați în propriile buzunare….

  16. Întrebarea care o pun acum CFR-iștii este :Ce poate să facă actualul Ministru al Transporturilor doamna Ramona Mănescu pentru CFR în ,,sistemul din Ministerul Transporturilor,, care a avut pe mână miliarde de euro în ultimii ani? Eu sper din tot sufletul să reușească să redreseze CFR Călători și să o facă o societate profitabilă…

    1. SA FACA CURATENIE GENERALA PRINTRE CORUPTII DIN MINISTER SI GASTILE LOR ASERVITE, SA TAIE IN CARNE VIE. dar numai daca vrea…
      dormiti linistiti,dupa cum se vede dorobantu si gasca devalizeaza pentru voi

    1. Este vreunul dintre shmecheri care sa nu fi falsificat ceva ? Niet.
      Toti sunt “masteri”, toti sunt “doctori”, dar daca-i iei la bani marunti, fie au mamaliga-ntre dinti, fie au coji de seminte pe limba, fie au fusta crapata chiar deca-i mini…
      Nerusinare in faza maxima. Sictirul cel mai profund posibil !

      1. daca esti politician sau lingi mana care trebuie (sau cotizezi unde trebuie) ca sa ajungi unul poti sa faci oricate facultati vrei simultan. Pentru mine un lucru e clar: clasa politica = 0 intelectualitate, corectidudine (nu mai zic patriotism si integritate morala ca e degeaba). Probabil in transporturi se pregatesc miscari si comisioane mari asa ca au pus o marioneta in fata iar sforile o sa le traga altii din umbra. Asa s-a intamplat si cu fosta ministra a turismului buna prietena cu fost ministra tineretului si sportului, care au tocat banii tarii si apoi au plecat la semnal fara ca nimeni sa le bata obrazul macar.

    1. Lucian , pe cine sa tragi de maneca, sunt toti pe felie cum se spune !

  17. Se pare că deşi secret, planul de mamagment care nu a adus până în prezent nici o soluţie salvatoare pentru SNTFC, ZiuaNews încet, încet, îl desecretizează.
    Nu-i de mirare că mai marii companiilor feroviare, interzice angajaților să mai citească acest ziar.
    Cel puțin dacă am simții și vedea ceva din aceste contracte, care se vor pentru revigorarea SNTFC-ului și a traficului de călători. Dar tare mă tem că… .
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/cfr-calatori-a-incheiat-contracte-de-peste-70-de-milioane-de-euro-fara-licitatie-101816

  18. Mă văd nevoit să dau în scris, un răspuns unui coleg mecanic care citind comentariul meu din | 24/08/2013 at 10:28 pe site, m-a întrebat(după care a fugit): ce mă determină să nu mai stau din timpul liber să curăț locomotivele?
    Răspunsul este simplu, 1)- salariul prea mic pentru funcția și răspunderea care derivă de aici. Deci, nu mai există motivația.
    2)- tăierea din orele alocate remizării și luării în primire a locomotivelor.
    Ordinea nu este neaparat aceasta.
    PS. Nu reproșez nimănui nimic, dar dacă tot aveți întrebări de pus, de ce nu o faceți pe acest site? Pentru că de citit, citiți. Părere dumneavoastră contează.

  19. Doamna Ramona Manescu a depus, azi 26.08.2013, juramantul pentru functia de Ministru al Transporturilor, la Palatul Cotroceni. Au fost prezenți presedintele Traian Basescu, unii ministri, presedintii celor doua Camere si consilierii prezidentiali.

  20. Preşedintele României-domnul Traian Băsescu a semnat, azi 26.08.2013, decretul pentru numirea doamnei Ramona Mănescu în funcţia de Ministru al Transporturilor . Citiți : http://www.ziare.com › Politic › Ramona Manescu › Ministerul Transporturilor

  21. Preşedintele României-domnul Traian Băsescu a semnat, azi 26.08.2013, decretul pentru numirea doamnei Ramona Mănescu în funcţia de Ministru al Transporturilor, după ce premierul Victor Ponta i-a transmis azi dimineaţă propunerea pentru numirea doamnei Ramona Mănescu în funcţia de Ministru al Transporturilor .
    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ramona-manescu-noul-ministru-al-transporturilor-basescu-a-semnat-numirea_1255897.html#ixzz2d5vx2rx4
    Follow us: @realitatea on Twitter

  22. -http://www.puterea.ro/economie/planul-de-management-al-cfr-calatori-la-secret-77158.html
    -http://www.medierenet.ro/2013/08/19/de-ce-e-tinut-la-secret-planul-de-management-al-cfr-calatori/#.UhfG4vkwpTA

  23. Incredibil articol…
    “Ştim bine că, atunci când în România garnitura trasă de locomotivă atinge viteze ameţitoare de 60 de kilometri pe oră, prima întrebare pe care şi-o pune un om normal este dacă vor rezista şinele şi terasamentul, a doua – dacă nu cumva trenul a rămas fără frâne, iar a treia – dacă macazurile vor funcţiona normal (e clar că furtul de cabluri din reţeaua feroviară a devenit sport naţional, deşi în ţările UE ar fi considerat act terorist).

    În tot acest timp, însă, unii au prosperat, doar că ei compun ceea ce astăzi poate fi numit fără rezerve – mafia transporturilor.

    Alcătuită din oficiali de rang înalt ai statului român – cu poziţii-cheie cel puţin în Ministerul Transporturilor, CNADNR, CFR şi alte entităţi similare -, dar şi din afacerişti cu vaste conexiuni în mediul politic, această structură spongioasă a absorbit şi a controlat, 24 de ore din 24, fluxurile de bani publici proveniţi din bugetele României şi UE.
    V-aş sugera, totuşi, să nu uităm că jaful de la Ministerul Transporturilor s-a făcut la lumina zilei şi chiar sub ochii noştri, astfel că nu doar suportăm efectele nefaste ale corupţiei, ci, în calitate de cetăţeni indiferenţi, i-am oferit o preţioasă libertate de mişcare.

    Şi este simptomatic faptul că DNA-ului – singurul parchet care a dovedit că magistraţii români pot avea şi alte raporturi cu oficialii corupţi decât cele subsumabile clasicului sărut al mafioţilor – îi lipseşte încă suportul popular pe care îl merită şi care îi este efectiv necesar pentru a face faţă presiunilor cărora trebuie să le facă faţă.

    Haideţi, aşadar, ca, indiferent de activităţile care ne sufocă peste zi, să ne luăm răgazul de a ne întreba ca la şcoală: – Copii, ce este Ministerul Transporturilor?

    Doar să ne întrebăm, căci răspunsul corect există. El a fost dat anul trecut, într-o discuţie privată, de către elevul Sâmpetru: – E un minister în care se fac bani, spunea respectivul.
    Orice ar fi, nu uitaţi că bâlbele USL din ultimele zile, pe tema numirii unui şef la Transporturi, au la bază fix ceea ce zicea şi procurorul Sâmpetru: „E un minister în care se fac bani .

    Şi, tocmai pentru că aduce bani, a fost musai ca în anii post-decembrişti să fie numiţi mai degrabă recuperatori decât oameni cu calităţi autentice de ministru şi perfect dedicaţi interesului naţional”

  24. ramane sa ne punem o singura intrebare:oare conducerea CFR Calatori accepta aceste lucruri pentru a grabi falimentarea societatii,coroborate cu anularea sistematica de trenuri ???

  25. Pe http://www.romanialibera.ro/…/noul-ministru-al-transporturilor-de-ce-se-balbai…‎ se arată de ce CFR Călători pierde în ultimul timp mulți călători, respectiv pentru că : ,, Ştim bine că, atunci când în România garnitura trasă de locomotivă atinge viteze ameţitoare de 60 de kilometri pe oră, prima întrebare pe care şi-o pune un om normal este dacă vor rezista şinele şi terasamentul, a doua – dacă nu cumva trenul a rămas fără frâne, iar a treia – dacă macazurile vor funcţiona normal (e clar că furtul de cabluri din reţeaua feroviară a devenit sport naţional, deşi în ţările UE ar fi considerat act terorist). ,, .

  26. Pe Kanal D în 25.08.2013 la ora 17.30 călătorii neplătitori au explicat teoria călătorilor care nu plătesc bilete. Ani întregi în care călătorii nu au luat bilete de călătorie și în loc să se găsească soluții în acest sens, Conducerea CFR Călători anulează trenurile de călători, precum și ani întregi în care se fură din același locuri zilnic din infrastructura feroviară și nimeni nu face nimic și trenurile întârzie astfel permanent și călătorii renunță la abonamente sau la plata biletelor de tren sau chiar la deplasarea cu trenurile de călători ale CFR Călători și dacă nu renunță călătorii la trenurile de călători ale CFR Călători, renunță în schimb Conducerea CFR Călători la trenurile de călători respective etc.

  27. Pe Kanal D în 25.08.2013 la ora 17.30 se vorbea despre trenurile de călători ale CFR Călători, pentru că se fură din infrastructura feroviară fără să ia nimeni nici o măsură și trenurile întârzie permanent și călătorii renunță la abonamente sau la plata biletelor de tren sau chiar la deplasarea cu trenurile de călători ale CFR Călători. Astfel se circulă cu viteză mica și cu stationari multe neitinerarice , dublându-se timpul de parcurs al distanțelor în vagoane insuficiente și care nu oferă confortul necesar și cu mulți călători neplătitori în vagoanele supraagomerate…

  28. Deputatul Nini Săpunaru răspunzând potrivit Mediafax unei întrebări privind criticile aduse candidaturii sale la preluarea funcţiei de Ministru al Transporturilor a spus că: ,, Eu nu am văzut asemenea linşaj mediatic şi, slavă Domnului!, am fost şi am partipat la multe evenimente în ţara asta” .

  29. Ramona Mănescu ce este un nume vehiculat pentru ocuparea funcţiei de Ministru al Transporturilor ocupă poziţia de europarlamentar din partea PNL, are 40 de ani și este născută în Constanţa …

  30. Varianta PNL către Premier prezentată public în 25.08.2013 este cu două propuneri pentru Ministrul Transporturilor ,respectiv pentru Deputatul Nini Săpunaru şi pentru europarlamentarul Ramona Mănescu…

  31. Deputatul Nini Săpunaru a întrebat presa în 25.08.2013 despre ce 4 dosare la DNA știe aceasta atâta timp cât dânsul nu știe de nici unul…Deputatul Nini Săpunaru la DIGI 24 la ora 15.00 susține că ambele variante susținute de PNL pentru funcția de Ministru al Transporturilor sunt foarte bune…

  32. Conform MEDIAFAX : ,, Deputatul Nini Săpunaru şi europarlamentarul Ramona Mănescu sunt nominalizările pe care PNL le va înainta premierului Victor Ponta a anunţat, duminică, preşedintele PNL Crin Antonescu. Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei o propunere în acest sens ,, .

  33. S.R. Stănescu la criticat pe domnul Președinte – Crin Antonescu și nu mai este consilierul domnului Crin Antonescu…

  34. Domnul PrimMinistru Victor Viorel Ponta va decide cine este noul Ministru al Transporturilor : Ramona Mănescu sau N. Săpunaru și va înainta una din aceste propuneri ale PNL către Președintele României-domnul Băsescu Traian.

Share:

Alte articole

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de Presă VINERI, 24 IANUARIE 2025, INTRE ORELE 10:00 -16.00, NICI UN POLITICIAN NU POATE, LEGAL, PATRUNDE IN PIATA VICTORIEI ! Miting de Protest sindical

Read More »