INFORMARE DESPRE ÎNTÂLNIREA CU MINISTRUL TRANSPORTURILOR, DOMNUL LUCIAN ȘOVA ȘI REPREZENTANȚII SINDICATELOR FEROVIARE

Duminica 04 martie 2018 reprezentanții FSTFR, FMLR și FNFMCV s-au întâlnit împreună cu ministrul transporturilor dl. Lucian SOVA între orele 12:00 – 14:00 pentru a analiza problemele de la SNTFC CFR Călători SA. Sau discutat următoarele probleme:

– regularizarea cu bugetul de stat a compensației privind transportul feroviar public de călători necuvenită pe anul 2017 în valoare de 15.880.816,58 lei în concepția președintelui ARF dl. Marian PĂUN care avizează că îcepând cu 01.02.2018 va proceda și la calculul de accesorii pentru sumele nejustificate și nerestituite la bugetul statului, deoarece președintele ARF dl.  Marian PĂUN nu recunoaște notele CFR Călători prin care se arată că prestația pe un an de zile aprobată prin mersul de tren  2016-2017 pentru perioada 01.01-10.12.2017  și cea aprobată prin mersul de tren 2017-2018 pentru perioada 10.12.2017 – 31.12.2017 se regăsește în două mersuri de tren;

– încheierea și aprobarea Contractului de Servicii Publice cu OTF-uri de către ARF până cel târziu la sfârșitul lunii martie 2018, care să aibă compensația distribuită astfel încât să nu mai fie acordată discriminatoriu;

– întocmirea unui act de către Ministerul Transporturilor către Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Conturi, ANAF și ARF pentru ca toate OTF-urile să funcționeze după aceleași proceduri de achiziții publice;

– elaborarea unui memorandum privind capitalizarea CFR Călători cu 1 milion de euro pentru închirierea în leasing operațional de material rulant feroviar necesar și pentru renunțarea anulărilor trenurilor de călători din cauza lipsei de material rulant insuficient;

– efectuarea de demersuri necesare pentru recuperarea de către CFR Călători a supraaccizei de combustibil utilizată în transportul feroviar de călători;

– elaborarea unei proceduri pentru absorbția unei mari părți a reparatorilor de locomotivă și păstrarea SCRL Brașov SA pentru efectuarea de RR-uri și alte reparații mari planificate la locomotivele CFR Călători;

– înaintatrea de propuneri pentru modificărea reglementărilor în ceea ce privește agrementarea AFER a furnizorilor de componente și materiale folosite de CFR Călători care nu au implicații în siguranța circulației feroviare;

Toate discuțiile purtate între administrația CFR Călători, sindicate și ministrul transporturilor au fost urmate de propuneri de soluționare și discuții pe propuneri de soluționare, iar pentru măsurile hotărâte sau dispus termene de realizare scurte, precise și clare. S-a precizat că discuțiile ce au loc la OTF-uri pentru planul de mers al trenurilor 2017 – 2018 sunt ca urmare a adresei Direcției Trafic Serviciul Mers Tren cu nr. 4/34 din 14.02.2018 de la CNCF CFR SA, prin care s-a adresat la toți operatorii de transport feroviar solicitarea ca în perioada 09-13.07.2018 discuțiile comune între conducerea CNCF CFR SA  și operatorii de transport feroviar de călători în ceea ce privește realizarea practică a propunerilor pentru trenurile interregio. Până în data de 08.06.2018 se elaborează graficul de circulație pentru trenurile regio și în consecință OTF-urile au analize în prezent pentru a transmite trenurile pe care să se concretizeze în comandă fermă semnată de ambele părți.

 

SHARE

4 Responses

  1. Printr-un blocaj informational, nu stim daca premeditat sau nu, putem constata ca s-a indus lipsa de interes fata de calea ferata pentru clasa politica, sistemul de guvernamant si factorii de decizie.

    Dar vina si responsabilitatea nu este pe deplin a acestora.
    Calea ferata in sine, prin “vocea angajatilor sai” – in special a liderilor organizatiilor sindicale invitati in Consilii de Administratie sau in diverse comisii si comitete – nu a reusit ca in ultimii 25 de ani sa genereze si sa impuna un lobby coerent, constant si eficient catre clasa politica sau alti factori de decizie, in binemeritatul folos al lor si al societatii in ansamblu.

    Din pacate ceferistii au fost supusi manipularilor si dezbinarii, interselor marunte si de moment, dezinteresului si/sau lipsei de pregatire – din toate cate ceva – totul avand ca rezultat ignorarea majoritatii informatiilor in legatura cu vectorii conturati pentru politicile de transport adoptate la nivel European, ajungandu-se astfel ca CFR (asa cum a fost inainte de 1998) sa involueze..sa se degradeze pana aproape de colaps in zilele noastre.

    In mediul politic si decizional nu mai ajung informatiile sau ajung denaturate fiind “filtrate” de catre multiple interese, fara ca “vocea angajatilor” sa se faca auzita…poate cu exceptia cazurilor cand printre multiplele interese… se regaseste si unul al lor, personal.

    In acest mod, majoritatea deciziilor de nivel inalt luate in general pe considerente pur politice si/sau punctuale fata de interesele de moment, nu reflecta realitatea de pe teren, sunt iresponsabile si astfel genereaza efecte negative imprevizibile.

    Pentru exemplu cred ca putem enumera: numirea, demiterea si schimbarea frecventa a ministrilor, directorilor generali si directorilor din sistem pe considerente exclusiv politice, emiterea unor decizii si proceduri bazate pe criterii care nu au legatura cu sistemul de transport feroviar, achizitiile de material rulant sau subsisteme fara a tine cont de considerentele tehnice eligibile, nefinalizarea sau blocarea proiectelor bazate pe fonduri externe, lipsa de interes sau ignorarea unor nevoi tehnice ce par marunte dar care direct sau indirect tin de siguranta circulatiei, emiterea de directive si diverse dispozitii sau ordine care nu sunt acoperitoare realitatii si se contrazic cu multe altele existente etc.

    Aceasta stare de fapt (cu toate ca ajungem sa constietizam/simntim unde ne aflam), este mentinuta, iar noi, cei multi si afectati direct, nu facem decat sa ne pierdem in contre, trivialitati, cuntinuand a ne lapida intre noi , la gramada si parca pe zi ce trece mai fara discernamant.

    Avem un deziderat – statutul – de unii blamat de altii mult asteptat…si ne asteapta un an ce se contureaza a fi mai greu decat cel trecut…negocieri de CCM avand la baza bugete diminuate… drepturi “ciuntite” sau pierdute…efecte perverse la “revolutii fiscale”….degradari profesionale…, iar noi continuam a mentine starea de fapt mentionata anterior.

    Al cui este interesul, cine este de vina si a cui este responsabilitatea ?

    Ca sa dovedim ca interesul nostru real si general primeaza, ca vina poate fi absolvita de ce facem in continuare, iar responsabilitatea este in primul rand a noastra, a celor multi…sa incepem prin a participa in numar cat mai mare la MITINGUL din 23.04.2018…Ziua Feroviarului – Ceferistului…la care déjà AFTF a HOTARAT sa-si faca cunoscuta “vocea” intre orele 10-11 la MT si 12-13 la Guvern (cu aproximatie – programul exact va fi facut cunoscut in timp util)….si la care se pare ca si altii vor vrea sa fie “auziti”…cei de la Drum de Fier…si ceilalti…

    Semnaturile…feroviarilor si a celor ce depind de acestia (a membrilor familiilor acestora) vor fi suficiente (FARA A AVANSA CIFRE CA PLAN) pentru a fi atasate IN SUSTINERE la inscrisurile ce vor fi depuse pentru a debloca informational (inca o data) interesul clasei politice, sistemului de guvernamant si al factorilor de decizie…

    Apoi urmeaza al doilea pas…negocierile de CCM…vom ajunge si acolo…dar tot de noi, cei multi, va depinde cum vom strabate acest an ce se anunta greu…daca vom fi in stare sa discernem si sa NE SCHIMBAM ATITUDINEA!

    Sa incercam sa ne gandim care ar fi informatia transmisa/efectul unei participari masive.., cu adevarat numeroase…atat pentru primul pas – DEZIDERATUL – cat si pentru cel de-al doilea – NEGOCIEREA!

  2. elaborare,intocmire,regularizare,inaintare,incheiere=discutii si termene,c-am asa spune teoria,dar statutul?statutul? s-au acest lucru v-a ramane o utopie,se rezolva da’ nu se poate.

Share:

Alte articole