Ieri 29.09.2015 la ora 13.00, comisiile de negociere a federațiilor sindicale feroviare reprezentative s-au întalnit la sediul SNTFC CFR Călători cu comisia de negociere a SNTFC CFR Calatori SA pentru o nouă rundă de negociere. Administrația a venit cu aceeași ofertă doar cu acordarea a căte un tichet de masă pe zi lucrătoare și încheierea unui nou Acord pentru două luni de zile. Organizațiile sindicale reprezentative nu au fost de acord cu oferta Administrației, astfel că astăzi 30.09.2015 la ora 14.00 va mai fi o nouă rundă de negociere.
Tot ieri 29 septembrie 2015 în jurul orei 17.00 la invitația Ministrului delegat pentru dialog social – domnul Liviu Pop, a avut loc o întalnire de lucru pe problemele ce sunt în sectorul feroviar cu delegați ai federațiilor sindicale feroviare. Din partea Guvernului Romaniei au participat Ministrul Finantelor Publice – domnul Eugen Teodorovici, Ministrul Transporturilor – domnul Iulian Matache si Secretarul de stat din Ministerul Muncii – domnul Adrian Marius Dobre.
Reprezentanții tuturor organizațiilor sindicale feroviare au atras atenția despre problemele și nemulțumirile ce sunt în rândul tuturor salariaților din sectorul feroviar prin imposibilitatea finalizării negocierilor colective derulate la nivelul unităților de cale ferată cu semnarea contractelor colective de muncă, astfel existând premisele declanșării cu data de 01.10.2015 a conflictului colectiv de muncă conform legislației în vigoare.
Ministrul Finanțelor Publice a adus la cunoștință reprezentanților sindicatelor feroviare, că împreună cu Ministrul Transporturilor vor identifica soluțiile pentru acoperirea resurselor necesare onorării solicitărilor formulate de către organizațiile sindicale la rectificarea bugetară din luna octombrie 2015, specificînd ziua de 21 octombrie 2015 la se adaugă și timpul necesar aprobării hotărârilor de guvern pentru modificarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale unităților de cale ferată.
În discuție a fost adusă și problema stadiului în care se află proiectul de Lege privind Statutul personalului feroviar, unde Ministrul delegat pentru Dialog Social domnul Liviu Pop, a solicitat depunerea formei finale spre a fi promovat pe cale de inițiativă parlamentară.
SOLICITARE A PREȘEDINTELUI FSTFR ÎN COMISIA DE DIALOG SOCIAL A MINISTERULUI TRANSPORTURILOR
Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România – Maxim Rodrigo Gabriel informează membrii Consiliului Național de Conducere al FSTFR că în conformitate cu cele discutate
One Response
câte un tichet pt fiecare zi lucrătoare e bine ,dar să nu uităm că momentan nu se respectă acordul din septembrie anul trecut în care șefilor de tren li sa dat cls 25 doar pe hârtie ,la conductori la fel nici un șef de tren sau conductor NU are clasa maxima de salarizare DE CE ?