Conducerea se schimbă, obiceiul rămâne!

 Cel mai grav este că CFR Călători nu este lăsată de factorii decidenți în ultimii ani să mai facă investiții în material rulant, românii rămânând în continuare condamnați să circule cu trenuri vechi. Neexplicabil este faptul că în ultimii 5-6 ani la CFR Călători deși au existat fonduri aprobate în BVC-urile anuale pentru reparațile mari ale materialului rulant de tracțiune și de la vagoane, totuși acestea nu s-au folosit în întregime… Se pare că din nou se va legaliza o favorizare, respectiv posibilitatea ca operatorii de transport feroviar de călători privați să aibă prețul biletelor de călătorie mult mai mic decât cel al SNTFC CFR Călători SA la trenurile de călători, diferența din nou numai pentu operatorii de transport feroviar de călători privati se pare că se va acoperi cu compensație cât va fi nevoie pentru a avea profitul de 3 % și pentru a avea și majoritatea călătorilor de la SNTFC CFR Călători SA. Direcția Feroviară din Ministerul Transporturilor mai are astfel o idee în acest sens și propune modificări ce prevăd apariția tarifelor maximale la biletele de călătorie pe Calea Ferată Română.

Cititi aici: http://www.sursazilei.ro/romanii-condamnati-sa-circule-cu-trenuri-vechi/

SHARE

84 Responses

  1. Am spus ca revin si iata ca am revenit, dar cu o rectificare,LA SHOTRA LUI BOGDAN.

  2. Ca toti suntem transportatori, indiferent pe unde poate fiecare sa gaseasca un loc de munca,prin aer ,pe sosele, pe calea ferata s-au trasportand pe ape se stie numai de catre noi CEI DE JOS DIN TRANSPORTURI CE VATA AMARA SI PLINA DE PERICOLE AVEM. Slugile celor ce la putere,ca o fac din inconstienta s-au constienti, pentru noi tot una este , BETIA PUTERII ESTE FOARTE PERICULOASA. P.S. Vedeti youtube : TRAGEDIA PASAGERULUI MOGOSOAIA .Si inca un P.S . Eugen Malihen este marinar la ocompanie de navigatie fluvialacare apartine unui fost comandant de la N.R. Pe noi matrozii ne gasiti chiar si in varf de munte,dovada, LA SOTRA LUI BOGDAN tot pe youtube de la PAUL ILIE. SIi ar mai fi ceva: Cargo-Calare pe motoare(haiducii soselelor). PE CURAND!!!!!!!!

  3. ,, Legea 94/2014 pentru aprobarea OUG 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanta. Lege nr. 94/2014
    Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 496 din 3 iulie 2014
    Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0CB8QFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.dreptonline.ro%2Flegislatie%2Flegea_94_2014_aprobare_oug_8_2009_acordare_tichete_de_vacanta.php&ei=tciUVayVCMmuUZ7Dg6gD&usg=AFQjCNHtamJDin0IV3vMMRZKM5y7nx6cvA

  4. ,, Legea 94/2014 pentru aprobarea OUG 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanta. Lege nr. 94/2014

    Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 496 din 3 iulie 2014

    Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

    Art. I
    Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8 din 18 februarie 2009 privind acordarea tichetelor de vacanta, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, cu urmatoarele modificari si completari:

    1. Titlul ordonantei de urgenta se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “ORDONANTA DE URGENTA privind acordarea voucherelor de vacanta”

    2. La articolul 1, alineatele (1) – (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

    “Art. 1
    (1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, pentru recuperarea si intretinerea capacitatii de munca a personalului salarial, angajatorii care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca pot acorda, in conditiile legii, bonuri de valoare, denumite in continuare vouchere de vacanta.
    (2) Institutiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si institutiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si subordonare, inclusiv cele care se finanteaza integral din venituri proprii, regiile autonome, societatile reglementate de Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la care statul este actionar unic sau actionar majoritar, societatile si companiile nationale care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, acorda, in conditiile legii, vouchere de vacanta.
    (3) Voucherele de vacanta se acorda in limitele sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de stat sau, dupa caz, in bugetele locale, pentru unitatile din domeniul bugetar, si in limitele sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
    (4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariatilor sub forma de vouchere de vacanta reprezinta contravaloarea a 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata, pentru un salariat, in decursul unui an fiscal.
    (5) Voucherele de vacanta sunt integral suportate de catre angajator, in conditiile art. 3.”

    3. La articolul 1, alineatul (6) se abroga.

    4. La articolul 1, alineatele (7) – (9) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
    “(7) Continutul minim al pachetului de servicii care se poate achizitiona prin intermediul voucherelor de vacanta va fi stabilit prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului.
    (8) Prestarea serviciilor achizitionate prin intermediul voucherelor de vacanta se face in unitati turistice, autorizate de Autoritatea Nationala pentru Turism.
    (9) Angajatul care beneficiaza de vouchere de vacanta nu mai beneficiaza de prima de vacanta in cursul anului fiscal sau de bilete de 3 odihna, acordate potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare.”

    5. Dupa articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu urmatorul cuprins:
    “Art. 1^1
    Societatile nationale, companiile nationale si societatile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la care statul este actionar unic sau actionar majoritar, precum si regiile autonome, indiferent de forma de coordonare/subordonare, pot acorda angajatilor proprii prime, cu ocazia plecarii in concediul de odihna, numai sub forma voucherelor de vacanta, in conformitate cu prevederile art. 1.”

    6. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “Art. 2
    (1) Voucherele de vacanta sunt emise de catre Autoritatea Nationala pentru Turism.
    (2) Fiecare voucher de vacanta este valabil daca are inscrise urmatoarele mentiuni:
    a) emitentul si datele sale de identificare;
    b) valoarea nominala a voucherului de vacanta;
    c) angajatorul si datele sale de identificare;
    d) numele, prenumele si codul numeric personal ale angajatului care este in drept sa utilizeze voucherul de vacanta;
    e) spatiul destinat inscrierii perioadei in care a fost utilizat si aplicarii stampilei unitatii afiliate;
    f) interdictia unitatii afiliate de a plati diferenta in bani dintre valoarea voucherului de vacanta si valoarea pachetului de servicii catre utilizatorii voucherelor de vacanta;
    g) perioada de valabilitate a utilizarii voucherului de vacanta.
    (3) Autoritatea Nationala pentru Turism are obligatia de a asigura circulatia voucherelor de vacanta in conditii de siguranta.
    (4) Voucherul de vacanta are perioada de valabilitate pana la data de 31 decembrie a anului in care a fost emis.”

    7. La articolul 3, alineatele (1) si (2) se abroga.

    8. La articolul 3, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “(3) Sumele corespunzatoare voucherelor de vacanta acordate de catre angajator sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, in limita a 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata pentru fiecare angajat, pe un an calendaristic. Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este cel stabilit prin hotarare a Guvernului.”

    9. La articolul 3, alineatul (4) se abroga.

    La articolul 3, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “(5) Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanta sunt: 10, 20, 30, 40 si 50 lei.”

    11. Dupa articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu urmatorul cuprins:
    “Art. 3^1
    Voucherele de vacanta se emit numai in sistem on-line.”

    12. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “Art. 4
    (1) Operatorii economici cu activitate de turism din Romania, autorizati de Autoritatea Nationala pentru Turism, conform Ordonantei Guvernului nr.58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 755/2001, cu modificarile ulterioare, care detin structuri de primire turistice clasificate si/sau agentii de turism licentiate si care accepta vouchere de vacanta ca modalitate de plata, se denumesc, in mod conventional si in intelesul prezentei ordonante de urgenta, unitati afiliate.
    (2) Comisionul maxim perceput de agentiile de turism, in calitate de unitati afiliate, nu poate depasi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit utilizatorilor voucherelor de vacanta.”

    13. La articolul 5, alineatul (1) se abroga.

    14. La articolul 5, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
    “(2) Orice plata se face numai prin intermediul societatilor bancare, potrivit legii.
    (3) Autoritatea Nationala pentru Turism va plati unitatilor afiliate cu care a incheiat contracte pentru decontarea voucherelor de vacanta contravaloarea acestora dupa prestarea serviciilor de turism.”

    15. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “Art. 6
    (1) Se interzice unitatii afiliate acordarea unui rest de bani la voucherul de vacanta.
    (2) Contravaloarea serviciilor turistice prestate de catre unitatile afiliate peste valoarea voucherelor de vacanta se suporta de catre salariat.”

    16. Articolul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “Art. 7
    (1) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de catre unitatea afiliata spre comercializare a voucherelor de vacanta de catre alte persoane decat titularul voucherului de vacanta.
    (2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 10.000 lei si retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licentei de turism, acceptarea de catre unitatile afiliate de vouchere de vacanta pentru achizitionarea de servicii care nu indeplinesc conditiile pachetului minim de servicii prevazut la art. 1 alin. (7).
    (3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unitatii afiliate de a da rest in bani la voucherul de vacanta.
    (4) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei si retragerea licentei de turism agentiei de turism, in calitate de unitate afiliata, fapta prin care pachetul de servicii turistice oferit pentru voucherul de vacanta difera de pachetul similar de servicii oferit de structura de primire turistica pentru alte categorii de beneficiari.
    (5) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre personalul cu atributii de control din cadrul Autoritatii Nationale pentru Turism.
    (6) Contraventiilor prevazute la alin. (1) – (4) le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.”

    Art. II
    In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Autoritatea Nationala pentru Turism si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice vor elabora si vor supune spre aprobare Guvernului modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea tichetelor de vacanta, in mod corespunzator modificarilor si completarilor aduse prin prezenta lege.

    Art. III
    In cuprinsul actelor normative in vigoare, sintagma “tichet de vacanta” se inlocuieste cu sintagma “voucher de vacanta”. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0CB8QFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.dreptonline.ro%2Flegislatie%2Flegea_94_2014_aprobare_oug_8_2009_acordare_tichete_de_vacanta.php&ei=tciUVayVCMmuUZ7Dg6gD&usg=AFQjCNHtamJDin0IV3vMMRZKM5y7nx6cvA

  5. Sincere condoleante pentru cel care a fost un lider de sindicat deosebit și un om deosebit CARDASIM VIRGINEL … Fiei tarana usoara!

  6. Sincere condoleante pentru cel care a fost colegul nostru CARDASIM VIRGINEL… Fie tarana usoara!

  7. Asistam astazi intr-o onorabila institutie la urmatoarea alocutiune … ,,multumim … pentru sprijinul acordat de ,,xxx ”fara de care nu ar fi fost posibila adoptarea….”m-am simtit pentru o clipa ca acum 30 si ceva de ani atunci cand orice sedinta incepea cu inevitabilul ,, multumim conducerii de partid si de stat pentru sprijinul acordat…”oare in cei 25 de ani trecuti de la asa zisa Revolutie am schimbat ceva ? Nu, sigur nu s-a schimbat nimic si atunci iarasi spun ca : „ Decât să ne fie frică, mai bine sa ne fie rusine! ” sau poate mai bine sa …ne fie doar rusine!

  8. ,, Mult mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu
    Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania (FSTFR) considera ca acest ordin emis de catre Ioan Rus se refera la faptul „ca viteza comerciala ce este principalul parametru de incadrare in categoria de trenuri si in stabilirea tarifului , este un parametru oferit de Infrastructura Feroviara si serviciile oferite de operatorii de transport depind in totalitate de acesta si sunt mult viciate de infrastructura feroviara subfinantand continuu de Guvernul Romaniei si de Ministerul Transporturilor”.
    „Consideram ca distanta maxima, ce este un alt criteriu de incadrare in categoria de trenuri si in stabilirea tarifului, apare doar la trenurile Regio, categorie la care apare si parametrul „ opriri specifice fiecarei categorii de tren,, cu precizarea ca,, opreste in halte, halte de miscare, halte comerciale si statiile de cale ferata din parcursul trenului, in proportie de minimum 70 % din numarul total al acestora”. Inainte de 1990 la CFR erau viteze comerciale mai mari decat cele din prezent pentru ca Guvernul Romaniei si Ministerul Transporturilor de la acele vremuri dadeau mai multa importanta caii ferate din tara noastra decat au dat dupa Revolutie si decat dau in prezent Guvernul Romaniei si Ministerul Transporturilor.
    Este inexplicabil, tinand cont ca in Uniunea Europeana transportului feroviar i se acorda o mare importanta ajungandu-se la viteze comerciale de ordinul sutelor de Km/h, ca in Romania viteza comerciala ce este acum principalul parametru de incadrare in categoria de trenuri si in stabilirea tarifului. Practic este un parametru oferit nu de operatorii de transport feroviar ci de Infrastructura Feroviara si, deci, serviciile oferite de operatorii de transport depind in totalitate de starea infrastructurii feroviare subfinantata continuu de Ministerul Transporturilor si Guvernul Romaniei”, a precizat pentru ZIUAnews, Maxim Rodrigo, liderul Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania.
    Citiți :
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/ordin-cu-dedicatie-dat-de-ioan-rus-pentru-falimentarea-companiei-cfr-calatori-243381

  9. Restructurarea la Ramura Tracțiune Feroviară Călători a început înainte de apariția SNTFC,,CFR Călători,,SA, respectiv încă din anul 1993 prin Ordinul 310/1/441/1993 când s-a trecut la conducere simplificată la Societatea Națională a Căilor Ferate Române (SNCFR), astfel din conducerea cu echipă completă : mecanic locomotivă și mecanic ajutor s-a trecut la conducerea simplificată doar cu mecanic de locomotivă încă din anul 1993. Acum în anul 2015 este o restructurare mascată la Ramura Comercial, respectiv de la personal tren ( șef tren și conductor tren ) se trece la șef tren ( fără conductor ) și când se defectează indușii la locomotivă avem din nou echipă completă pe locomotivă ( mecanic locomotivă și șef tren ) și garniture trenului cu călători (fără agent ) …
    Se pare că pe locomotivă va fi doar domnul Șerban Stănescu zis mecanic locomotivă de Formula UNU din Depoul de Locomotive București Călători și Șeful de tren atunci când Indușii se defectează …

    1. Nu sunt rautacios,dar cred ca ar trebui sa lase locul celor mai tineri si Serban ca leatul lui e demult la pensie si de la o varsta mirosi a haine vechi.Poate asteapta sa se revina la conducere in echipa completa si va face
      service cu alt JUNE dl.GIGI EXPERTUL.

  10. Se pare că domnului Șerban Stănescu zis mecanic locomotivă de Formula UNU din Depoul de Locomotive București Călători I se va spune și domnul MASTERPLAN …

  11. Se pare că domnul Șerban Stănescu zis mecanic locomotivă de Formula UNU din Depoul de Locomotive București Călători va merge conform Ordin Ministru Transporturilor nr. 723/04.06.2015 publicat în Monitorul Oficial nr. 436 din 18 iunie 2015 cu trenul de călători al SNTFC,,CFR Călători,,SA cu viteza comercială medie — de formula UNU —de cel puțin 60 Km/h și cu tarif de tren INTERCITY (IC ) …

  12. FELICITARI si URARI de SUCCES pentru proaspata conducere a FNFMC aleasa/realeasa la JUPITER !

    FELICITARIsi PENTRU “vechea” ORGANIZATIE SINDICALA “proaspat” REPREZENTATIVA – LIGA SINDICATELOR DIN TRANSPORTURI – L.S.T. (a nu se confunda cu LSD ca ala e un drog), in special organelor de conducere, domnului presedinte Fratica Gheorghe si “celorlalti” care stiu sa-si urmareasca foarte bine interesul si sa-si consolideze pozitiile de lideri de sindicat specialisti/experti negociatori de CCM cu atitea rezultate benefice din 2008 si pina in prezent pentru angajatii, membrii de sindicat reprezentati!

    Asa cum reiese din solicitarea LST pentru reprezentativitate unde se mentioneaza:
    “…Va rugam sa constatati ca subscrisa indeplineste conditiile legale de reprezentativitate, in conformitate cu prevederile Legii 62/2011, astfel;
    Liga Sindicatelor din Transporturi are statut legal de federatie sindicala, reunind la ora actuala sindicate componente a federatiilor membre ale acestei organizatii;
    Are independent patrimoniala si organizatorica;
    Organizatiile sindicale component cumuleaza un numar de 20466 de membrii reprezentind un procent de 12,24% din cei 167.126 de salariati ai sectorului…
    …Ne intemeiem prezenta cerere pe dispozitiile art.51 alin.1 lit.B si art.52 lit.B din Legea 62/2011…”

    SE POATE CONSTATA , asa cum a admis si instanta, ca se indeplinesc toate conditiile legale:
    – Organizatiile sindicale – sindicate, nu federatii – sunt membre LST – nu persoanele- deci se respecta art.3 al.(4);
    – Organizatiile sindicale se pot asocia in vederea constituirii de federatii sau confederatii, singurul criteriu fiind al sectorului de activitate – art.41 si 42, iar legea dupa cite se vede nu interzice ca o organizatie sindicala – sindicat- sa fie afiliata la mai multe federatii sau o federatie la mai multe confederatii, cu cit mai multe afilieri cu atit e mai sigura pozitia acelorasi organe de conducere, lideri de sindicat specialist/experti …realesi nonstop;
    – Nu conteaza pentru LST ca sunt afiliate organizatii sindicale sub 15 membrii de sindicat – legea prevede limita de 15 membrii de sindicat numai pentru constituire sindicat – art.3 al.(2)- pentru continuarea activitatii sindicale probabil ca sunt indeajuns si 5 membrii de sindicat…sau numai organele de conducere…!
    – Nu TOATE organizatiile sindicale – sindicate- membre ale FNFMC, “Vagoane” sau “Reparatori” sunt si membre ale LST, adica au mai ramas si sindicate (de rezerva) numai in federatiile respective… care federatii nu stim explicit daca sunt sau nu afiliate la LST care este tot o federatie conform criteriului sectorului de activitate!
    – Daca LST va negocia vre-un nou “accord valabil numai pentru semnatari” sigur vor beneficia si membrii acestor sindicate de rezerva…ca doar fac parte din federatiile membre ale LST!
    – Fiind solicitata reprezentativitatea la nivel de sector de activitate (nu la grup de unitati) nu mai este necesar ca angajatorii sa confirme existenta numarului de angajati membrii ai organizatiei sindicale respective…sau ca “au auzit” de organizatia sindicala respectiva…deci datele comunicate de lideri sunt suficiente si luate de “bune”…!
    – Daca angajatori nu au auzit de LST ( sau poate cunosc deja “in amanunt”organizatia)…nu este prea important…oricum vor “negocia” cu prietenii arhicunoscuti de atitia ani de zile!

    In concluzie avem o “LIGA” care este condusa de fostul lider FNFMC care va “coordona” aceiasi fosti sau actuali lideri (recent alesi/realesi la Jupiter) specialisti/experti de federatii afiliate (mai mult sau mai putin) si care vor reprezenta toti membrii/nemebrii LST la negocierile viitoare si care acum “sigur se vor obtine drepturile piredute (“suspendate” cum le place expertilor sa spuna) pentru toti cotizantii din sectorul de activitate.
    Apropos: cit o fi cotizatia la “LIGA”? Cotizantii vor plati “bir” si la LIGA si catre “vechile” federatii?
    E greu si pentru ei sa “se lupte” cu angajatorii si pentru “LIGA lui Fratica” si pentru vechile federatii! Sau poate e chiar mai usor? Speranta cotizantilor unde o fi? In LIGA sau in vechile federatii?
    Oricum nu conteaza, cotizantii chiar daca nici nu stiu ce s-a ales la Jupiter sau la Cluj ei cotizeaza si nu comenteaza! LIGA sa traiasca, aceiasi lideri sa “infloreasca”!

  13. Se scrie ca Fratica Ghe. are reprezentativitate ,, Terestru si Servicii Conexe” dar in aer si pe apa nu se poate deoarece el este deja in pom si pomul in aer iar pe apa sigur scapati de el deorece acolo erea mola peste bord intr-un din tenda legat la gura , sacul nu el. Pentru ,,bacteru” si Gabi : O.U.G. 83/2015 nu stiu daca se aplica si retroactiv,dar ma voi documenta. ROMANII simt de ani buni ca betia puterii este periculoasa tare. Dar in timp vom sparge damigeana cu drogul puterii. SPERANTA TRIUMFA MEREU!!!!!!!! STEAGUL SUS FRATILOR!!!!!!!!

  14. Avem acum oare două Federații Sindicale de MC cu reprezentativitate la nivel de Sector de Activitate Transporturi și Servicii Conexe : FNFMC cu Președinte Mare Grigore (sindicate afiliate la FNFMC) și Liga Sindicatelor din Transporturi cu Președinte Frățică Gheorghe (foste sindicate din FNFMC, FSRV și FRLR afiliate acum la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi etc.), deci FNFMC la pătrat și nu numai ?

  15. Avem acum oare două Federații Sindicale cu Ramura Mișcare de la CN CF ,,CFR,,SA conduse amândouă de Comercial de la SNTFC,,CFR Călători,,SA ???

  16. Mă întreb și eu ca și Popică, ca și Manolescu Paul , ca și Mecanicul Iresponsabil , oare Liga Sindicatelor din Transporturi înseamnă fuziunea dintre FNFMC, FSRV , FRLR etc astfel încât să rămână o singură Federație Sindicală Liga Sindicatelor din Transporturi în locul celor menționate mai sus și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) ?

  17. Domnule mecanic (i)responsabil referitor la nedumerirea dumneavoasrtă în sensul că: ,, Eu unul nu mai inteleg nimic, din aceste hotarari judecatoresti. ,, vreau să înțeleg și eu cum domnul preşedinte – Mare Grigore – Cluj, CFR Călători este noul Președinte al FNFMC și în același timp Președintele Sindicatului Libertatea Căi Ferate Cluj ce este un sindicat afiliat și la Federația Sindicală Liga Sindicatelor din Transporturi unde Președinte este domnul Frățică Gheorghe . Oare în această situație FNFMC se va supune Federației Sindicale Liga Sindicatelor din Transporturi , respective Președintele Mare Grigore va asculta de comenzile Președintelui Frățică Gheorghe în continuare ???

Share:

Alte articole