INFORMARE

Informare despre situația
Parcului de material rulant al CFR Călători și despre negocierea noului CCM.
Având în vedere starea tehnică deficitară a locomotivelor, automotoarelor și ramelor electrice ale CFR Călători și având în vedere că în perioada 2010-2015 s-au alocat în BVC-urile aprobate prin HG –uri sume de bani pentru reparații și revizii planificate care nu au fost consumate nici măcar la jumătate (de exemplu în anul 2015 s-au alocat 51775 mii lei și s-au consumat 12.000 mii lei ), Sindicatul pentru Unitatea Salariaților CFR Călători ( SUS CFR Călători) și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) s-au implicat și au sesizat toți factorii decidenți din România de starea tehnică deficitară a locomotivelor, automotoarelor și ramelor electrice ale CFR Călători și de scadențele acestora la reviziile mari neefectuate la termenul stabilit și rezultatul a fost că în anul 2016 prin BVC al CFR Călători aprobat prin HG s-au alocat 44.000 mii lei și s-au consumat 120.000 mii lei, suma alocată suplimentându-se ulterior, iar în primele 4 luni ale anului 2017 deși nu este încă BVC al CFR Călători pe 2017 s-au consumat deja 117.000 mii lei, adică aproape cât în tot anul 2016 și de 10 ori mai mult decât în anul 2015 ).
Mai mult, în activitatea de reparații planificate a materialului rulant motor (locomotive și automotoare ) ca urmare a contractelor în derulare, în prezent se mai află în reparație, în diferite faze de execuție, un număr total de 27 locomotive și automotoare astfel:
– 6 locomotive Diesel Electrice 2100 CP modernizate General Motors;
– 3 Locomotive Electrice 5100 KW;
– 2 Locomotive Diesel Electrice 2100 CP;
– 11 Automotoare Desiro ( 22 grupuri power-pack pentru efectuare R7 ).
Au mai fost de asemenea încheiate contracte noi de reparații ( începând cu data de 24.04.2017 ) pentru introducerea în reparație:
– a încă 40 Automotoare Desiro (80 grupuri power-pack pentru efectuare R7 );
– a încă 15 locomotive GM la RR;
– a încă 3 locomotive LDH cu IT la RG.
Mai mult sunt deja inițiate în prezent demersurile pentru efectuarea procedurilor de achiziție a serviciilor de reparații tip R8 la AM Desiro și tip RR la locomotivele LDH de manevră, precum și RG la locomotive electrice.
Având în vedere că valabilitatea CCM 2015-2017 al CFR Călători a expirat și că în data de 20 aprilie 2017 este ultima zi de valabilitate a Acordului încheiat în conformitate cu articolul 153 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și având în vedere că nu există proiectul de BVC pe 2017 pentru CFR Călători aprobat prin HG și că nici compensația pe primele 4 luni ale anului 2017 nu a fost acordată CFR Călători de Ministerul Transporturilor ceea ce coroborate afectează achiziția de piese de schimb și plata furnizorilor, inclusiv plata celor care fac reviziile mari scadente la parcul de material rulant motor al CFR Călători și care mai mult aduce penalități pentru CFR Călători din vina altora, precum și întârzierea din vina altora a efectuării reviziilor mari la care este scadent parcul de material rulant motor al CFR Călători, SUS CFR Călători a înaintat actul nr. 39/14.04.2017 cu solicitarea urgentării aprobării BVC pe 2017 al CFR Călători prin HG.
De asemenea SUS CFR Călători, FSTFR și celelalte organizații sindicale reprezentative prin reprezentanții lor la negocierile pentru noul CCM 2017-2018 la nivel de CFR Călători au solicitat administrației CFR Călători ca măcar în ultima zi a ACORDULUI, respectiv în 20.04.2017, să prezinte un proiect al Anexei nr. 1 și al Anexei nr. 2 din noul CCM la nivel de CFR Călători pe anul 2017.

Ataşat vă prezentăm situaţia detailată a parcului de material rulant al CFR Călători pentru perioada 2012 – 2017…

18 responses to “INFORMARE

  1. Podina Cristian

    d-nu Maxim Rodrigo ,de ce nu aveți facebook ?

  2. Mircea Ormenisan

    Nu vrea sa fiu inteles gresit dar CFR Calatori transportam in special tot felul de handicapati cu insotitorii lor cu tot care au dreptul de calatorie la clasa intiia , tot felul de persoane cu legi speciale ,senatori , deputati ,iar mai nou ne au invadat studentii mai ceva decit Sisienii care pe linga faptul ca ne sfideaza sunt si foarte obraznici iar noi CFR istii daca ne asezam la clasa intiia vine seful de tren si ne spune ca nu avem dreptul sa stam acolo . iar in concluzie baniii pt toti acesti calatori cu facilitati acordate prin lege nu se vireaza la CFR ca atare ni se spune ca nu suntem rentabili .ca atare nu se pot acorda salarii . ..Mi e rusine sa mai spun ca am primit 150 lei prima de Paste.

    • Maxim Rodrigo Gabriel

      Domnule Mircea Ormenisan ținând cont că în 20.04.2017 nu există încă BVC pe 2017 aprobat prin HG și că CFR Călători nu a primit compensația pe ianuarie, februarie , martie și aprilie 2017 , pot să vă spun că CFR Călători s-a descurcat în 2017 până acum tocmai pentru că a primit banii pe facilitățile de călătorie de la studenti și de la ,, tot felul de persoane cu legi speciale ,senatori , deputati etc. ,, . Faptul că s-a dat ajutor social de Paște de 150 lei și nu mai mult a fost tocmai pentru că nu există încă BVC pe 2017 aprobat prin HG și că CFR Călători .

  3. Simion valentin

    Domnule Rodrigo nu mai veniti cu chestii de genul” exista premisele declansarii, facerii etc”. Astea sunt baliverne.Nu suntem de acord cu nici un fel de prelungire. Da….sa ramanem fara contract si sa vedem daca nu ne platesc corespunzator. Poate se vor alatura cat mai multi colegi celor care au intrat in greva foamei. Daca veti semna ne vom uni si vom sesiza in scris organele statului si vom cere o ancheta ampla. Caci suntem siguri ca vor aparea surprize. Gata….ne-am saturat

    • Maxim Rodrigo Gabriel

      Domnule Simion Valentin vă răspund că în 20 aprilie 2017 organizațiile sindicale au luat act de proiectele Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 și au solicitat un termen pentru analiza acestora de către acestea și membrii lor de sindicat , pentru că acestea urmează să constituie baza de analiza ce va putea face obiectul negocierii effective de miercurea și joia viitoare condiționat de aprobarea BVC al SNTFC CFR CĂLĂTORI SA pe anul 2017 în forma publicată pe transparența la Ministerul Transpoturilor .

  4. Maxim Rodrigo Gabriel

    Domnule Podină Cristian pot să îți spun că pentru că nu avem BVC aprobat prin HG pe anul 2017 la CFR Călători și pentru că CFR Călători nu a primit compensația pe primele 4 luni ale anului 2017 pentru prestația efectuată, de vină este conducerea Ministerului Transporturilor și corect este ca : ,,Penalitatile sa le plateasca cei din vina carora s-au produs. ,, …

  5. Mircea Ormenisan

    Asta ar insemna o prelungire a acordului ,fara buget nu se poate discuta nimic .

    • Maxim Rodrigo Gabriel

      Se mai poate face alt accord sau se poate menționa în procesul verbal de negociere cu societatea, că există premisele declanșării conflictului colectiv de muncă și în continuare să se parcurgă etapele legale pentru a ajunge la Greva Generală etc.

  6. Mircea Ormenisan

    Am citit bine ? Nu exista nici proiectul BVC la calatori pe 2017 ? Referitor la penalitatile din vina altora eu zic ca tot pe noi ne va afecta la procentul ce va fi negociat ….cindva

    • Maxim Rodrigo Gabriel

      Conform proces verbal de negociere CCM din 19 aprilie 2017 se precizează că : ,,Având în vedere faptul că SNTFC CFR Călători SA nu are Buget de Venituri și Cheltuieli pe anul 2017, aprobat prin HG, reprezentanții administrației precizează faptul că, administrația nu poate negocia clauze ale contractului colectiv de muncă, care să angajeze creșteri ale cheltuielilor salariale. ,, .

      • pai , domnul director -vizitator sa-si dea demisia . Ce a facut pana acum de nu a facut demersuri? Si-a negociat doar functia , lui si a altora?

        • Maxim Rodrigo Gabriel

          Zurli vezi că nu se știe la cine te referi când spui : ,,domnul director -vizitator sa-si dea demisia ,, pentru că sunt mai mulți directori -vizitatori …

      • Penalitatile sa le plateasca cei din vina carora s-au produs.

        • Maxim Rodrigo Gabriel

          Zurli pot să îți spun că în cazul de față de vină este conducerea Ministerului Transporturilor și corect este ca : ,,Penalitatile sa le plateasca cei din vina carora s-au produs. ,, .

  7. Maxim Rodrigo Gabriel

    Domnule Podina Cristian pot să îți răspund că nu se știe încă, dacă mâine 20.04.2017 va fi în sfârșit la unul din punctele de pe ordinea de zi a Ședinței Guvernului României și aprobarea BVC pe anul 2017 al SNTFC,,CFR Călători,,SA …

  8. Podina Cristian

    nu avem încă buget ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *