INFORMARE

Reprezentantul ANSF, domnul Țîrlea Gheorghe care a participat în ziua de 11.05 la ședința cu reprezentanții administrației CNCF CFR SA, în urma unor dezinformări de pe diferite site-uri “binevoitoare” ține să precizeze;                        – “Ca participant la ședința din 11.05.2016, la CNCF CFR SA, țin să precizez că nicio organizație sindicală nu a fost de acord cu propunerea administrației, urmând a ne întâlni în data de 18.05.2016. Cine susține altceva, ori nu a fost prezent în sală, ori are interese ascunse! Era adevărat dacă se preciza că am solicitat verbal, simularea primei grile propuse cu introducerea a 7% sporul Muncă Grea Feroviară (ca și la SNTFC), cum de altfel ni se promise-se în 05.05.2016! Nefiind încheiat niciunun Proces Verbal, fiecare spune ce a înțeles, sau ce vrea să ……”

7 responses to “INFORMARE

  1. Maxim Rodrigo Gabriel

    Conferința de presă din 26 mai 2016, de la sediul Ministerului Transporturilor :
    ,, Ministrul Transporturilor, Dan M. Costescu, a susținut pe 26 mai 2016, la sediul Ministerului Transporturilor o conferință de presă în care au fost abordate subiecte legate de activitatea ministerului şi a companiilor din subordinea/autoritatea MT. ,, .
    ,, CFR MARFĂ
    • CFR Marfă are o nouă conducere selectata pe OUG 109/2011 și a început reorganizarea în teritoriu
    „CFR Marfă, aşa cum am anunţat-o, era compania în situaţia cea mai dificilă. Aşa cum v-am spus acum câteva luni, Comisia Europeană, prin DG Competition, a cerut lichidarea acestei companii. Răspunsul nostru a fost nu. CFR Marfă nu este o companie de lichidat.
    Vom continua procesul dorit de privatizare, dar aşa cum am spus, nu acum, nu cu orice preţ, ci după restructurare care va da o anumită valoare companiei şi va aduce venituri prin privatizare statului român. Primul pas a fost finalizarea procedurii selecţiei 109, iată că această selecţie a /managerului privat/ se întinde. Practic, cred că avem procentul cel mai mare din toate ministerele care deţin companii pentru 109, mai avem 5 sau 6 companii şi finalizăm, din portofoliul de 23. A venit rândul CFR Marfă, pe acelaşi principiu pe care vi l-am prezentat mai devreme, acolo a venit o echipă, am profitat de selecţia făcută de recrutor şi lângă directorul general pe care vi l-am prezentat am adus şi doi specialişti pe domeniul tehnic. Împreună au primit mandatul pentru restructurarea companiei, la aceasta şi lucrează, ei vor să redevină lideri naţionali la nivelul transporturilor feroviare, la nivel de cotă de piaţă sunt şi ei foarte aproape acum dar au pierdut mai mult de jumătate. Şi, foarte important, aşa cum a declarat directorul general, vor să redevină pe profitul operaţional până la sfârşitul anului, ceea ce este o provocare, dar nu este imposibil. ,, .

  2. Maxim Rodrigo Gabriel

    Conferința de presă din 26 mai 2016, de la sediul Ministerului Transporturilor :
    ,, Ministrul Transporturilor, Dan M. Costescu, a susținut pe 26 mai 2016, la sediul Ministerului Transporturilor o conferință de presă în care au fost abordate subiecte legate de activitatea ministerului şi a companiilor din subordinea/autoritatea MT. ,, .
    ,, CFR CĂLĂTORI

    • În martie au intrat în circulaţie primele vagoane modernizate

    „Despre CFR Călători, avem primele 30 de vagoane modernizate care au ieşit din acest proces la începutul anului. Până la sfârşit vor mai fi încă 30.”

    • Va fi simplificată procedura de emitere a legitimaţiilor de călătorie pentru elevi şi studenţi
    „ Această simplificare a legitimaţiei de călătorie pentru elevi şi studenţi, pe care ne-am asumat-o împreună cu Ministerul Învăţământului. Se va umbla la modificări legislative în aşa fel încât să fie gata la 1 decembrie şi atunci studenţii să poată circula doar pe baza legitimaţiei de student, nu ca acum pe baza unei legitimaţii intermediare, tichete de toate felurile. Este în cadrul procesului de simplificare.

    • CFR Călători are deja discuţii cu TAROM-ul pentru integrarea la nivel de bilet;
    Wi-fi gratuit pe vagoanele nou modernizate

    „Includerea biletului pentru orice pasager al TAROM-ului, şi, foarte important, integrarea cu alte mijloace de transport. Se are în vedere acelaşi proiect cu metroul, care este în cadrul Ministerului Transportului. Deci cine va coborî , de exemplu, în Gara de Nord pentru destinaţia Bucureşti vom încerca să introducem şi o călătorie cu trenul inclusă în costul biletului, dar la un preţ mult mai mic pentru aceştia. Şi pe măsură ce metroul, la rândul lui, se va integra cu RATB-ul, pentru că lucrăm şi la acest proiect, integrarea va fi mult mai mare.” ,, .

  3. Maxim Rodrigo Gabriel

    conferința de presă din 26 mai 2016, de la sediul Ministerului Transporturilor :
    ,, Ministrul Transporturilor, Dan M. Costescu, a susținut pe 26 mai 2016, la sediul Ministerului Transporturilor o conferință de presă în care au fost abordate subiecte legate de activitatea ministerului şi a companiilor din subordinea/autoritatea MT.
    CFR INFRASTRUCTURĂ
    • CFR prinde viteză- 166 de proceduri de achizitie demarate pentru reparaţii şi reabilitări de linii de cale ferată ,, .
    „Puteţi vedea în ultimele şase luni au început 166 de proceduri de achiziţie demarate, lucru care se va vedea cu siguranţă la sfârşitul anului în viteza comercială. 166 de proceduri înseamnă ceva. Am şi câteva exemple pentru lucrările care au început deja. E vorba de 36 milioane pentru Dolj, Mehedinţi, Olt şi Argeş. Este vorba de zona Banatului – 2,7 milioane. Partea sudică a României, lucrările pentru magistrala (…) 928,2 milioane.
    Rezultatele nu se văd imediat, dar la ei pentru că au început anul trecut, au început să se şi vadă rezultatele. La proiecte noi avem o mulţime de proiecte care până acum au fost blocate.
    Cluj – Oradea – Episcopia Bihor care înseamnă şi electrificare. Va creşte procentul nostru de transport verde în Europa.
    Bucureşti – Giurgiu – frontieră- nod frontieră, care include şi vestitul pod de la Grădiştea, care de 11 ani este prăbuşit. Am reuşit să lansăm acest proiect în sfârşit şi avem şi bucăţile din coridoarele europene, cărora le-a venit rândul după coridorul IV pe care îl ştim cu toţii, pe coridorul IV Nord, prin Ardeal.
    Sunt coridoarele din sud, pe sud-est mediteranean – Craiova – Drobeta Turnu Severin şi nu este trecut aici dar este în acelaşi stadiu şi va începe şi el: Craiova – Calafat, legătura noastră spre sudul Europei, spre Bulgaria şi apoi spre Grecia. Este vorba de parte din coridorul IV transeuropean pe care l-am amintit.
    În acest an se va finaliza şi partea de linie pentru frontieră – Curtici – Arad, Secţiunea Coşlariu – Sighişoara – Tronsonul Coşlariu – Micasasa Lot 3.
    • Gări modernizate: Târgu-Mureş, Piteşti, Slatina, Slobozia Veche, urmează alte 47 ,, .
    „Din gările modernizate, Piteştiul a fost dat în funcţiune acum o săptămână şi ceva, Slobozia Veche acum trei săptămâni şi ceva. Sunt realizări de dată recentă. La sfârşitul anului, vor fi Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Copşa Mică, urmează alte 47 de staţii.
    Sunt programe de reabilitare de poduri, podeţe şi tuneluri pentru toată reţeaua care vor creşte şi ele viteza de deplasare pe calea ferată. Deja se vor finaliza. Vor intra în licitaţie cele de pe Galaţi şi Craiova.
    Vor fi reabilitate liniile pe care le-am spus (Craiova – Calafat, Drobeta – Craiova – Caransebeş şi Cluj- Episcopia Bihor).
    Se va demara bucata Braşov – Sighişoara, care este ultima bucată lipsă, veriga lipsă din coridorul IV. Ea a fost câştigată în cadrul programului CEF, Connecting Europe Facility. 688 de milioane. Este o realizare foarte bună a căii ferate. A reuşit să-şi securizeze din primul apel de oferte această sumă. Este o realizare mare. Trebuie să şi o urmărească şi să nu o lase să iasă din termen.” ,, .

  4. Maxim Rodrigo Gabriel

    Domnule Bacteru referitor la : ,, ceva de la ședința din 18 ? protocolul privind ,,cum se dau cele 1000 lei pt bilet de tratament ,e gata ? ,, în data de 25.05.2016 s-a semnat Protocolul cu nr. 1/2947/2016 de la CFR Călători, cu nr. 106 /2016 de la ANSF, cu nr. 111/ SG/2016 de la FNFMC și cu nr 598/2016 de la AFTF . Protocolul s-a dat la toți liderii de sindicat din cadrul ANSF și FSTFR etc pentru a-l pune la dispoziția membrilor de sindicat. S-a dat și modelul de Cerere la toți liderii de sindicat din cadrul ANSF și FSTFR etc pentru a-l pune la dispoziția membrilor de sindicat.

  5. ceva de la ședința din 18 ? protocolul privind ,,cum se dau cele 1000 lei pt bilet de tratament ,e gata ?

  6. Țîrlea Gheorghe

    Țin să precizez că se fac unele dezinformări pe diferite site-uri „binevoitoare” deși nicio organizație sindicală de la CNCF,,CFR,,SA nu a fost de acord cu propunerea administrației în datele de 5 și 11.05.2016, urmând a ne întâlni în data de 18.05.2016. Îmi mențin părerea că cine susține altceva, ori nu a fost prezent în sală, ori are interese ascunse!