Monthly Archives: ianuarie 2016

CCM – urile au fost înregistrate la ITM București

S-a confirmat că au fost înregistrate la ITM București  CCM-urile la nivel de unități SNTFC CFR Călători SA cu data de 23.12.2015, CNCF CFR SA cu data de 21.12.2015, ce sunt valabile 15 luni de la data înregistrării.

Legea 1/2016 pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011

Anul 2016 începe în domeniul legislativ cu Legea nr. 1/2016 din 11/01/2016 ce a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 26 din 14/01/2016, lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011.
Aceasta prevede printre altele:

2. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 24. – (1) La cererea organizaţiei sindicale şi cu acordul membrilor acesteia, angajatorii vor reţine şi vor vira sindicatului cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată.
(2) Cotizaţia plătită de membrii de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat, potrivit prevederilor Codului fiscal.”

vezi aici: Legea 1 din 2016_modificare Legea dialogului social

În sfârșit „CFR Călători vrea trenuri noi”

CFR Călători vrea trenuri noi, iar cinci garnituri ar putea fi cumpărate chiar în acest an. Bani există – 100 de milioane de lei de la bugetul de stat. Nevoile sunt însă de 50 de ori mai mari. Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători: „Iniţial am dorit să achiziţionăm 120 de rame electrice şi 120 de automotoare. Cam ăsta ar fi necesarul de material rulant pe următorii 7 ani”.
Un plan ambiţios dat peste cap, însă, de lipsa banilor. Şefii companiei feroviare şi-au dat seama că nu le vor ajunge fondurile decât pentru cel mult 104 trenuri electrice şi automotoare tip Săgeată Albastră. Şi asta în condiţiile în care pe lângă fondurile proprii şi alocările de la bugetul de stat vor accesa şi bani europeni.
Licitaţia pentru primele trenuri ar putea fi lansată chiar în primăvară, iar cu puţin noroc contractul se poate semna până la finalul anului.
Iosif Szentes: „Sunt alocate pentru acest an 100 de milioane de lei. Am putea să cumpărăm 4-5 rame electrice sau automotoare noi. CFR Călători mai dispune de o sumă de 126 de milioane de lei”.
Şefii companiei vor licitaţie internaţională şi au şi câteva cerinţe destul de clare.
Iosif Szentes: „Trebuie să corespundă la temperaturi minime de -40 de grade, la temperaturi maxime la nivelul şinei de +50 de grade”.
În România s-au construit în ultimii doi ani două trenuri electrice. Au făcut-o craiovenii de la Softronic, care au în plan să mai realizeze unul. Şefii de la CFR Călători se aşteptă însă la oferte şi din partea unor mari firme străine.
„Săgeţile albastre” sunt cele mai noi trenuri ale CFR Călători. Au fost cumpărate în perioada 2003-2007 şi au costat 320 de milioane de euro.
Au fost achiziţionate atunci 120 de astfel de automotoare. Din ele doar jumătate mai funcţionează, iar alte 4 ar trebui să iasă în acestă lună de la reparaţii.
Restul locomotivelor şi vagoanelor au o vechime cuprinsă între 25 şi 40 de ani.
CFR Călători are nevoie de trenuri noi, spun călătorii, nemulţumiţi de condiţiile din vagoane.
După ce vor fi cumpărate noile trenuri vor circula din Capitală spre Craiova, Constanţa şi Braşov, dar şi pe tronsoanele din vestul ţării care au fost modernizate. Trenurile de stat au transportat anul trecut aproximativ 55 de milioane de călători.

Citiți :
http://www.cfrcalatori.ro/presa/Investiții-la-CFR-Calatori-56/s-1/p-1

Proiect de ORDONANŢA GUVERNULUI privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european

Pe site-ul Ministerului Transporturilor în data de 06.01.2016 a fost publicat pe Transparența decizională spre consultare publică „Proiectul de ORDONANŢA GUVERNULUI privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european”. Vezi aici: http://www.mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/1030-0g06012016dtf.

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii la proiect este data de 10.01.2016

Grup ţintă: Toate persoanele fizice sau juridice interesate, care pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Proiect de modificare la Ordonanța 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române

Pe site-ul Ministerului Transporturilor în data de 04.01.2016 a fost publicat pe Transparența decizională spre consultare publică, „Proiectul de ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare”. Vezi aici: http://www.mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/1025-og04012016dtf

Tot în data de 04.01.2016 pe Transparența decizională a mai fost publicat spre consultare publică și „Proiectul de ORDONANŢA GUVERNULUI pentru modificarea art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile”. 
Vezi aici: http://www.mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/1024-0g04012016dgms

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii la ambele proiecte este data de 10.01.2016

Grup ţintă: Toate persoanele fizice sau juridice interesate, care pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectele de act normativ.