LEGEA PRIVIND STATUTUL PERSONALULUI FEROVIAR – retrimisă la Comisia pentru Muncă și Protecție Socială pentru reluarea dezbaterilor!

Astăzi, 26 mai 2020 la ora 11.00, a avut loc on – line în format videoconferință pe platforma zoom, ședința Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților unde a fost dezbătuta cererea Președintelui României de reexaminare a Legii privind Statutul personalului feroviar în vederea emiterii Raportului comun cu Comisia pentru Muncă și Protecție Socială.
În urma acestor dezbateri din Comisia pentru Transporturi și Infrastructură, deputatul liberal Mircea Banias a propus retrimiterea legii la Comisia pentru Muncă și Protecție Socială pentru a se relua dezbaterile pe această lege. După supunerea la vot (și influențarea membrilor comisiei de către deputatul liberal), propunerea a fost adoptată cu 10 voturi pentru și 2 abțineri.
Deci acestă mult așteptată lege privind Statutul personalului feroviar a devenit o himeră!!!

SHARE

2 Responses

  1. Comisia pentru Transporturi: <> În concluzie, din lașitate, ei nu vor să dea aviz negativ, pentru ca să nu le sară CFR-iștii în cap. Așteapta ca această sarcină mârșavă să vină de la Comisia muncii.

  2. Ii ceva normal sa avem un statut la CFR , eu sunt pentru statut