COMUNICAT

După mitingul de protest din data de 16 februarie 2018, organizat de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în București Sector 1, în Parcul din fața Ministerului Transporturilor între orele 10.00 -12.30, la care vor participa ca invitați membri de sindicat de la toate federațiile sindicale feroviare și și-au anunțat prezența cca 100 membri de sindicat ai Federației Naționale Sindicale Infrastructură Feroviară (FNSIF), cca 150 membri de sindicat ai FNFMCV și cca 100 membri de sindicat ai altor sindicate și federații sindicale feroviare etc., ca urmare a hotărârii Federațiilor Sindicale Feroviare – Federația Națională Feroviara Miscare Comercial Vagoane, Federația Națională Drum de Fier, Federația Mecanicilor de Locomotivă din România, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Federația Națională a Sindicatelor Transporturi Elcatel reunite în ședința comună la data de 6 februarie 2018, va fi demarată o campanie de strângere de semnături pe suport de hârtie pentru susținerea proiectului de Lege privind Statutul personalului feroviar și pentru susținerea investițiilor multianuale în calea ferată română. Ulterior în luna aprilie 2018 va fi organizat un miting de protest în București pentru susținerea celor menționate mai sus la care vor participa în afară de federațiile semnatare a comunicatului și Federația Națională Sindicală Infrastructură Feroviară (FNSIF) care va participa efectiv la campania de strângere de semnături pe suport de hârtie pentru aceleași obiective  menționate anterior…

Aici aveți … COMUNICATUL

SHARE

10 Responses

  1. Domnule Presedinte Maxim Rodrigo Gabriel, am citit in actul nr.17 din 20 feb 2018 al FSTFR trimis catre MT si corpul de Control al MT printre altele si raspunsul dat de catre SCRL Brasov SA si anume ca nu-i intereseaza conditiile de munca ale mecanicului de locomotiva …ci doar conditiile tehnice de siguranta circulatiei. Total gresit domnule presedinte. E cit se poate de eronat acest raspuns. De ce? Pentru ca nici asta nu-i intereseaza. Daca ar fi adevarat atunci:
    1 Locomotiva ar trebui sa aibe luminile de semnalizare – coltarele si farul locomotive – in stare buna de functionare si nu cum sint in present la multe locomotive incit nu poti vede la o distanta mai mare de 40-50m. Ce ar trebui facut? Poate ar trebui schimbate oglinzile coltarelor si farului deoarece sint vechi de cind locomotivele si nu mai reflecta lumina asa cum ar trebui sau….. montarea de LED-uri asa cum sint la locomotivele moderne.
    2 Existenta in stare de funcionare a tuturor ampermetrelor si manometrelor cu care a fost dotat postul de conducere al locomotive si nu cum este de fapt in momentul actual cind exista dar foarte multe nu functioneaza.
    3 Iluminarea tuturor aparatelor de masura si control descrise mai sus, iluminarea corespunzatoare a postului de conducere.
    De ce este nevoie de cele spuse la punctul 2 si 3? Pentru ca mecanicul conduce locomotiva in funtie de parametri pe care aceasta ii arata. Mi-e usor sa conduc locomotiva ca un carutas iar daca se va arde un motor sau intra protectiile aiurea (daca le mai are) si dam minute intirziere trenului atunci sigur nu-i din vina mea. Sa va dau un exemplu: la un tren de noapte cu o locomotiva la care doar vitezometru era vizibil si functiona, avind la pupitru un mecanic asistent, acesta a fost in stare sa conduca trenul doar pe o portiune mica de linie. Dupa cum am mai spus si intr-un alt articol anterior : doar anii de experienta ai mecanicilor fac ca trenurile sa mearga.
    4 Despre geamurile frontale ale locomotivelor ce sa mai spunem? Oare asa au fost proiectate sa funtioneze? Cu geamurile sparte? Cu stergatoarele care sint doar pe inventar si atit? Oare domnul inginer de la reparatii cind se urca in masina personala nu-I pasa ca nu poate vedea prin geam cind afara ploua iar stergatorul nu-si face functia pentru care a fost montat? Asa circula nepasindu-i daca vede ceva in fata sau nu?
    5 Despre scaunul mecanicului de locomotiva care numai a scaun nu arata are rost sa-I spunem domnului inginer ca si el contribuie la siguranta circulatiei? Sa stea si dinsul in masina sa intr-o rina sau cu ceva arcuri iesite in fund sau cu sacunul care se misca in toate directiile nu mai drept nu sta si sa vedem cit de bine va conduce locomotiva, pardon, masina.
    Toate cele spuse mai sus fac parte din siguranta circulatiei in mod direc sau indirect. Nefunctionind cum trebuie il fac pe mecanic sa-i abata atentia de la ce trebuie sa faca in mod normal. Sa fac si o remarca depre nesimtirea mesriasilor care se urca in cabina locomotivei cu salopetele pline de unsoare si se aseaza pe scaun, cu miinile la fel de murdare si murdareste tot ce este posibil? La fel ca un interlocutor de mai sus, acum 25-30 de ani cind lucram in atelier nu era vorba de asa ceva. Cind iesea masina de la reparatie aveam grija ca aceasta sa fie curata. Si-au pus vre-odata oare intrebarea DOMNII DE LA REPARATII cite locomotive ar fi apte sa iasa din depou daca s-ar aplica cele impuse de instructiile in vigoare cu referire la apratele defecte sau lipsa ce nu ar mai permite iesirea locomotivei?
    Si ar mai foarte multe de spus. Colegii mei, mecanici de locomotiva stiu despre ce vorbesc, stiu pe ce se urca si urmeaza sa-si desfasoare activitatea cind ajung la servici. Stiu ca se afla intre ciocan si nicovala. Stiu ca n-ar trebui sa iasa cu astfel de locomotive. Dar cine are curajul sa n-o faca? Care ar fi urmarile? Le stie fiecare mecanic. Ce-i ramine de facut? Doar sa se roage ca trece si urmatoarea tura de servici fara a i se intimpla ceva rau.
    PS. Rog si alti colegi sa scrie despre alte probleme ce tin de condiile de munca ale mecanicului de locomotive si fac parte totodata si de siguranta circulatie asa cum sustin cei de la reparatii.

  2. Referitor la precizarile facute de Domnul Presedinte al F.S.T.F.R.,Maxim Rodrigo Gabriel ,in atentia Domnului Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion,despre situatia acordarii claselor de salarizare la SCRL Brasov la finele anului 2017,mentionez urmatoarele:Unii dintre subordonatii Domnului Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion,au procedat la acordarea de clase salariatilor SCRL Brasov SA fara sa tina cont de vechimea acestora,nivelul de pregatire profesionala sau contributia adusa de acestia in sectorul unde isi desfasoara activitatea,singurul criteriu fiind apartenenta sindicala,salariatii afiliati la F.S.T.F.R. fiind clar discriminati,invocand faptul ca FRLR este singura federatie cu drept de negociere si semnatura a CCM si de acordare a claselor respective, in cadrul SCRL Brasov SA.Reprezentantii FRLR,impreuna cu subordonati ai Domnului Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion si-au permis sa calce in picioare Codul Muncii,Regulamentul de ordine interioara al SCRL Brasov,aducand prejudicii financiare si de imagine unor salariati a caror singura vina este ca sunt membri de sindicat ai SUS CFR Calatori/F.S.T.F.R…Mentionez ca in perioada invocata pentru negocierea individuala,10-25.11.2017,am fost in C.O.,nu am fost anuntat si nu mi s-a adus la cunostinta ca are loc negociere individuala pentru acordare de clase,ulterior am facut o sesizare,am fost la o asa zisa negociere,insotit de reprezentantul din partea F.ST.F.R.am primit raspuns scris din partea Domnului Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion,precum ca mi s-a analizat activitatea si ca atat merit,fara sa se tina cont de vechime,de experienta,de calificativele FB an de an,am cerut o singura clasa in plus,fata de cea acordata,asta in conditiile in care au fost acordate clase unor salariati cu calificativul Satisfacator sau unor salariati care au avut probleme de natura juridica in cursul anului 2016,acestia fiind rasplatiti in anul 2017 cu una sau mai multe clase de catre FRLR si unii dintre subordonatii Domnului Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion.

  3. Precizez că prin actul SCRL Brașov SA nr. 100/526/09.02.2018 către SUS CFR Călători din FSTFR se mai menționează de Domnul Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion că în decembrie 2017 când a mărit salariile nu s-a făcut după bunul său plac și este nefondată afirmația că i-a discriminat pe membrii de sindicat ai FSTFR deși salariile reparatorilor de locomotive s-au mărit prin acordarea de clase de salarizare la cine a dorit —Domnul Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion —cu negociere individuală , iar la membrii de sindicat ai SUS CFR Călători fără negociere individuală pentru că aceștia nici măcar nu au fost informați că se face negociere individuală, ci doar au constatat pe fluturaș că au primit: unii o clasă de salarizare și alții două clase de salarizare în comparatie cu cei de la FRLR care au primit 5 sau șase clase de salarizare la cei care s-au încadrat să poată primi câte 5 sau 6 clase de salarizare după caz …Domnul Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion cred că este paralel cu negocierea individuală…

  4. Precizez că prin actul SCRL Brașov SA nr. 100/526/09.02.2018 către SUS CFR Călători din FSTFR se mai menționează de Domnul Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion că s-a diminuat la CFR Călători cheltuiala cu munca vie prin transferul reparatorilor de la CFR Călători la SCRL Brașov , adică în loc să se plătească salariații reparatori ai CFR Călători s-au plătit ceea ce făceau acei salariați înainte, ca prestație după ce s-au transferat, respectiv pe cheltuiala cu prestația de reparații și întreținerea materialului rulant :,, Prin preluarea activității și a personalului de la SNTFC CFR Călători la SCRL Brașov, compania CFR Călători a aplicat și un program de reducere a personalului, diminundu-și substantial cheltuiala cu munca vie, aceasta fiind transferată pe cheltuiala cu prestația de reparații și întreținerea materialului rulant, prestație executată și facturată de CFR SCRL Brașov. ,, .

  5. Ceferiștii bine pregătiți profesional , documentați și informați se întreabă : Ce se întâmplă cu Calea Ferată Română în prezent și care sunt cauzele involuției transportului feroviar de călători ? De ce s-a ajuns la conflict între mecanicii de locomotivă și reparatorii de locomotive și de ce nu sunt aceștia angajații aceleași societăți CFR Călători ? Oare se dorește ca tot ceea ce înseamnă relații de colaborare între mecanicii de locomotive de la CFR Călători și reparatorii de locomotive de la Filiala SCRL Brașov să se deterioreaze în mod continuu…

  6. În România unde transportul rutier este tot mai aglomerat viitorul ar trebui să fie al transportului feroviar și CFR Călători ar trebui să devină un exemplu de eficiență pentru toată economia românească .

  7. Precizez că prin actul SCRL Brașov SA nr. 100/526/09.02.2018 către SUS CFR Călători din FSTFR se menționează că : ,, Conform contractului de servicii încheiat între SCRL Brașov și SNTFC Călători, asigurarea condițiilor de muncă pentru personalul de locomotive și automotor nu sunt în competența și obligația SCRL Brașov ,, și se mai menționează că : ,,s-au asigurat numai costurile de întreținere a materialului rulant din punct de vedere ethnic și de siguranța circulației ,, .
    Domnule Administrator Special/Director General -Ing. Tomoiaga Ion mă faceți să vă întreb dacă condițiile inumane din cabina de conducere a mecanicului de locomotivă pentru că posturile de conducere nu sunt etanșe, pentru că geamurile laterale rămân blocate sau nu coboară ,pentru că ștergătoarele nu ating geamurile frontale , pentru că scaunele de mecanic locomotivă din posturile de conducere sunt deteriorate, fără perne sau blocate în anumite poziții, iar aerotermele unele sunt defecte, pentru că sunt becuri iluminat posture și sala mașinii lipsă etc nu se referă tot la întreținerea materialului rulant motor din punct de vedere tehnic și de siguranța circulației ? Dar locomotivele care au luat foc în anul 2018 etc și care au pus în pericol viața mecanicilor de locomotivă nu au pus în pericol oare și Siguranța Circulației ?

  8. În motivele de Miting de Protest din 16 Februarie 2018 se arată că pe lângă nemulțumirea că nu există încă o politică de personal pentru unitățile feroviare de stat pentru că se tergiversează aprobarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar, sunt nemulțumiri și față de faptul că în 2018 se vor anula trenuri de călători remorcate de CFR Călători din lipsă vagoane , dar și din lipsă de locomotive, automotoare și rame electrice pentru că de la intrarea României în UE și până în prezent nu s-a investit deloc în materialul rulant al CFR Călători și din această cauză dar și din cauză că SCRL Brașov SA care are ca sarcină întreținerea și repararea locomotivelor, automotoarelor și ramlore electrice nu înțelege că mecanicul de locomotivă și automotor trebuie să iasă cu locomotive, automotoare și rame electrice din Depouri așa cum se iese cu mașina mica dintr-un SERVICE.Cel mai potrivit cuvânt pentru locomotive, automotoare și rame electrice ce sunt în sarcina SCRL Brașov ca întreținere și reparații spun mecanicii de locomotivă că ar fi că ,,ies cu bombe pe roti din Depourile de Locomotivă ,, ( exemplu cele care au luat foc în parcurs, sau cazurile din București când în 01 februarie în Revizia de vagoane Grivița la un mecanic de locomotivă de manevră și în 02 februarie 2018 în stația Grivița la un mecanic de locomotivă de drum, a venit SMURDUL etc ) …

    1. In urma cu 30-33 de ani cand lucram ca electromecanic locomotive la Depoul B.C. ,in afara de reviziile planificate care se faceau cu maxima responsabilitate toti ne ocupam si de reconditionarea de piese si subansamble pentru a putea la orice ora sa avem in exploatare locomotivele in circulatia trenurilor de calatori si activitatea de manevra.Vreau sa precizez faptul ca atunci se implicau atat maistrii cat si inginerii care erau de cateva mai putini ca numar fata de acum, dar care erau devotati,pregatiti profesional si disciplinati ca niste CFR-isti adevarati asa cum bunicul meu fost CFR-ist im i povestea in serile lungi de iarna.Din pacate pentru noi acum ne-am cocotat pe o diploma si privim cu dispret la mecanicul de locomotiva si cu mare placere stiu sa luam numai note de relatii si sa facem dosare de cercetare eventual cu copy-paste ca de multe ori se schimba doar data si numele persoanelor cercetate .Daca as fi in pielea celor care se regasesc in cele prezentate de mine as crapa de rusine.Daca ar fi dat dovada de respect pentru anii lucrati de noi la institutia candva emblema a economiei Romaniei care se numeste inca CFR cei care au avut norocul sa poata face mai multe studii ar fi facut ceva sa mearga roata ca altadata.Cu proceduri schimbate de trei ori pe an si cu hartii la infinit nu o sa mai fie CFR ce a fost in tineretea noastra.Lasati capul in jos cei care considerati ca ati trecut ca gasca prin apa pe la scoli si va-ti trezit la CFR.