INFORMARE 28.02.2017


Astăzi 28.09.2017, comisiile de negociere a sindicatelor feroviare reprezentative s-au întalnit la sediile companiilor feroviare SNTFC CFR Calatori SA şi CNCF CFR SA  pentru o nouă rundă de negocieri a CCM 2017-2018.
În cadrul ședinței de negociere la CNCF CFR SA, administrația a prezentat spre consultare  comisiilor de negociere a sindicatelor feroviare reprezentative (FNDF, FNF M/C şi AFTF), proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli pe anul 2017.                                                                                                                                Următoarea întâlnire în şedinţă de negociere la SNCFC CFR  SA va avea loc în data de 09.03.2017.                                                                                                                          În cadrul şedinţei de negociere la SNTFC CFR Călători SA, administraţia a transmis organizaţiilor sindicale participante (FNF M/C şi AFTF) situaţiile solicitate de către acestea şi anume: execuţia bugetară a societăţii, balanţa de verificare, situaţia personalului pe funcţii şi clase de salarizare, respectiv situaţia ocupării forţei de muncă, toate la data de 31 decembrie 2016.                         Domnul Director General a arătat că datorită faptului că Bugetul de Venituri și Cheltuieli al companiei nu a fost aprobat, practic nu putem negocia.                     Următoarea întâlnire în şedinţă de negociere la SNTFC CFR Călători SA va avea loc în data de 15.03.2017.

Reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative au avut fiecare puncte de vedere consemnate în procesele verbale.

 

 

SHARE

24 Responses

  1. Ministerul Transporturilor a last numai 20 de articole din 56 cate erau in Statut ,din obligatii nu au taiat nimic . Astia ne vor sclavi pe plantatie , drepturi = 0 ,obligatii =100. La incetarea actualului CCM sa trantim o greva generala fara avertisment. La ora actuala se vorbeste numai de salariile doctorilor , profesorilor ,politistilor, restul salariul minim pe economie, frate greva daca guvernul a dat gratuit la studenti si CFR-isti trebuie sa-si cumpere bilet si tot guvernul nu e in stare sa plateasca subventia ,in cazul asta nu sunt de acord nici cu salariul in transe. Guvernul acorda gratuitati si nu e in stare sa plateasca ?? ma intreb !! pe spatele cui sau acordat gratuitatile . in cazul in care CFR-isti nu au gratuitati , progam de lucru cu zec de ore suplimentare lunare pe fiecare salariat, fara sarbatori , sambete si duminici libere. furati la salariu lunar de administratie , conditii de munca mai mult decat precare . Propun echipei de negociere ca la incetarea actualului CCM sa nu semnam nici un act aditional , ca semn de protest fata de comportamentul actualului guvern ,chiar daca prin asta pierdem unele drepturi . CAPITOLUL II
    Conflicte colective de muncă
    Art. 156. – Dreptul angajaţilor de a declanşa conflicte colective de muncă în legătură cu începerea, desfăşurarea şi
    încheierea negocierilor contractelor colective de muncă este garantat de lege.
    Art. 157. – Nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor pentru a căror
    rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ.
    Art. 158. – Conflictele colective de muncă pot avea loc pentru apărarea intereselor colective cu caracter economic,
    profesional sau social, în conformitate cu prevederile art. 156.
    Art. 159. – (1) În conflictele colective de muncă la nivel de unitate angajaţii sunt reprezentaţi de sindicatele
    reprezentative din unitate, potrivit legii.
    (2) La nivelul unităţilor în care nu sunt constituite sindicate reprezentative, iar angajaţii şi-au ales persoanele care să
    îi reprezinte la negocieri, aceleaşi persoane îi reprezintă şi în cazul conflictelor colective de muncă.
    Art. 160. – În cazul conflictelor colective de muncă angajaţii sunt reprezentaţi de organizaţiile sindicale
    reprezentative sau reprezentanţii angajaţilor, după caz, care participă la negocierile colective ale contractului sau
    acordului colectiv de muncă aplicabil.
    Art. 161. – Conflictele colective de muncă pot fi declanşate în următoarele situaţii:
    a) angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în
    condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract sau acord ori cel anterior a încetat;
    b) angajatorul sau organizaţia patronală nu acceptă revendicările formulate de angajaţi;
    c) părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită
    de comun acord pentru finalizarea negocierilor.
    Art. 162. – (1) În toate cazurile în care există premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă, organizaţiile
    sindicale reprezentative sau reprezentanţii angajaţilor, după caz, vor sesiza în scris angajatorul, respectiv organizaţia
    patronală despre această situaţie, precizând revendicările angajaţilor, motivarea acestora, precum şi propunerile de
    soluţionare. Angajatorul este obligat să primească şi să înregistreze sesizarea astfel formulată.
    (2) Cerinţa prevăzută la alin. (1) se consideră îndeplinită şi în cazul în care revendicările, motivarea şi propunerile de
    soluţionare sunt exprimate de sindicatul reprezentativ sau de către reprezentanţii aleşi ai angajaţilor cu ocazia
    întâlnirii cu reprezentanţii angajatorului ori ai organizaţiei patronale, dacă discuţiile purtate au fost consemnate întrun
    proces-verbal.
    (3) Angajatorul sau organizaţia patronală are obligaţia de a răspunde în scris sindicatelor sau, în lipsa acestora,
    reprezentanţilor angajaţilor, în termen de două zile lucrătoare de la primirea sesizării, cu precizarea punctului de
    vedere pentru fiecare dintre revendicările formulate.
    7
    Art. 163. – În situaţia în care angajatorul ori organizaţia patronală nu a răspuns la toate revendicările formulate sau,
    deşi a răspuns, sindicatele ori reprezentanţii salariaţilor, după caz, nu sunt de acord cu punctul de vedere precizat,
    conflictul colectiv de muncă se poate declanşa.
    Art. 164. – Pe durata valabilităţii unui contract sau acord colectiv de muncă angajaţii nu pot declanşa conflictul
    colectiv de muncă.
    Art. 165. – Conflictul colectiv de muncă se declanşează numai după înregistrarea prealabilă a acestuia, după cum
    urmează:
    a) la nivel de unitate, organizaţia sindicală reprezentativă sau reprezentanţii angajaţilor, după caz, notifică
    angajatorului declanşarea conflictului colectiv de muncă şi sesizează în scris inspectoratul teritorial de muncă din
    judeţul în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii unităţii care au declanşat conflictul, în vederea concilierii;
    b) la nivel de grup de unităţi, organizaţiile sindicale reprezentative vor notifica fiecărei unităţi membre a grupului de
    unităţi, precum şi organizaţiei patronale constituite la nivelul grupului declanşarea conflictului colectiv de muncă şi
    sesizează în scris Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în vederea concilierii;
    c) la nivelul sectorului de activitate, organizaţiile sindicale reprezentative vor notifica fiecărei unităţi în care au
    membri organizaţii sindicale reprezentative, precum şi organizaţiilor patronale corespondente declanşarea
    conflictului colectiv de muncă şi vor sesiza în scris Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în vederea
    concilierii.

    1. ATENTIE SPORITA LA ….Art. 159. – (1) În conflictele colective de muncă la nivel de unitate angajaţii sunt reprezentaţi de sindicatele
      reprezentative din unitate, potrivit legii……
      CATE SINDICATE REPREZENTATIVE CUNOASTETI LA NIVEL DE UNITATE? CATI REPREZENTANTI AI SALARIATILOR PERTICIPANTI LA NEGOCIERI CUNOASTETI?

  2. Recomand ca la incetarea actualului CCM sa nu semnam nici un act aditional ,asta ca semn de protest cu mentiunea catre administratie ca putem oricand inceta lucrul daca administratia si ministerul ne trateaza cu spatele.

  3. Toți salariații SNTFC,,CFR Călători,,SA în perioada următoare trebuie să încercăm să fim uniți pentru că la SNTFC,,CFR Călători,,SA la 15.03.2017 sau 30.03.2017 este posibil ca salariul să nu se acorde întreg ci în tranșe în funcție de încasările pe care le are SNTFC,,CFR Călători,,SA . Salariul lichidare și/sau avans poate fi în tranșe în martie 2017 pentru că SNTFC,,CFR Călători,,SA nu a primit subvenția pe ianuarie , februarie și martie 2017 . Mai mult pentru că SNTFC ,,CFR Călători,,SA nu are BVC pe anul 2017 aprobat prin HG s-ar putea să nu avem nici nou CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe anii 2017-2018 începând cu 23 martie 2017 și poate nu va fi nici creștere salarială până la semnarea unui nou CCM și în consecință în perioada următoare trebuie să încercăm să fim uniți și să protestăm sub toate formele legale existente împotriva tuturor acelora care cu voie sau fără voie distrug ,, SNTFC,,CFR Călători,,SA …

  4. Ce anume justifica cresteri “mai mari pentru unele categori de angajati”?
    Au fost mai dezavantajati decat restul angajatiilor in ultimi ani?
    Este cresterea fondului de salari atat de mare, incat permite si recuperarea pierderilor pentru toti cat si o alta diferentiere pe functii?
    Uni primesc mai putin, ca sa primeasca alti mai mult.
    Si iar se aprind certuri ca uni sunt mai ceferisti decat alti.

    1. Domnule Puiuț referitor la comentariul dumneavoastră nu pot să vă spun decât că la CNCF,,CFR,,SA azi 07.03.2017 în ședința Consiliului de Administrație s-a aprobat în 2017 o creștere 22% pe fondul de salarii , iar la SNTFC,,CFR Călători,,SA nu este încă BVC pe anul 2017 și nu s-a primit nici măcar compensația pe primele două luni ale anului 2017 și în concluzie la SNTFC,,CFR Călători,,SA până pe 15 martie 2017 nu mai este nici o întâlnire de negociere CCM , iar la ședințele de negocieri anterioare nu s-au avansat nici un fel de creștere salarială și nici creșteri salariale „mai mari pentru unele categori de angajati” …

      1. Era doar o opinie legata de o postare anterioara care spunea :
        “Domnule Podină Cristian credeam că știți că la SNTFC,,CFR Călători,,SA se negociază noul CCM 2017-2018 cu creșteri salariale pentru toți , dar mai mari pentru șefi tren , conductor tren , mecanici locomotivă I , acari, primitori distribuitori, tehnicieni II, contabili II etc”.
        Deci “dar mai mari” s-au nu pentru uni ?

        1. Domnule Puiuț referitor la postarea la care faceți referire spuneam doar că AFTF ( comisia de negociere a AFTF ) va arăta că nu are nici o explicație logică ca șefii de tren , conductorii tren , acarii, primitorii distribuitori, tehnicienii II, contabilii II etc să fie ca salarizare la nivelul salariului minim brut pe economie stabilit prin HG și , de asemenea spuneam că trebuie făcută o diferențiere mai mare între mecanici locomotivă I ( mecanici drum) și mecanici II ( mecanici manevră ) pentru că dacă nu există o diferențiere mecanicii II nu vor să promoveze în mecanici I etc.
          Oricum aș vrea ca toți să încercăm să fim uniți pentru că la SNTFC,,CFR Călători,,SA la 15.03.2017 sau 30.03.2017 este posibil să nu ne luăm salariul întreg ci în tranșe în funcție de încasări pentru că SNTFC,,CFR Călători,,SA nu a primit subvenția pe ianuarie , februarie și martie 2017 și pentru că CFR Călători nu are BVC pe anul 2017 aprobat prin HG s-ar putea să nu avem nici nou CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA pe anii 2017-2018 începând cu 23 martie 2017 și poate nici creștere salarială până la semnarea unui nou CCM .
          În consecință cred Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) și Sindicatul pentru Unitatea Salariaților CFR Călători ( SUS CFR Călători ) sunt organizații sindicale ce au puterea să mențină CFR Călători puternic și pentru asta din funcția de Președinte solicit membrilor de sindicat ai Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) și ai Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători ( SUS CFR Călători ) să dea dovadă de mare unitate în perioada următoare pentru că CFR Călători are nevoie de FSTFR și de SUS CFR Călători în perioada următoare…

      2. SA ne traiasca:fetele,sotiile,mamele , colegele de servici .La multi ani tuturor .

  5. ,, Călătoriile gratuite pentru studenţi ar putea însemna în 2017 un efort bugetar de 180 de milioane de lei (40 de milioane de euro). Cu aceşti bani, CFR Călători putea cumpăra opt trenuri noi sau repara 94 de locomotive electrice, conform calculelor ECONOMICA.NET.
    În perioada 1 – 20 februarie 2017, în baza HG 42/2017 au fost emise studenţilor peste 240.000 de bilete gratuite şi un număr de peste 3.000 abonamente lunare. Valoarea de decont a acestor călătorii este de peste 10,8 milioane lei, au spus reprezentanţii CFR Călători.
    Practic, datorită gratuităţii, CFR Călători înregistrează un trafic dublu de studenţi faţă de anul trecut, când în perioada 1-19 februarie 2016, studenților le-au fost emise peste 132.000 bilete cu reducere și doar 250 abonamente.
    Introducerea călătoriilor gratuite pentru studenţi a generat astfel un cost pentru bugetul statului în medie de circa 540.000 lei/zi. Pentru întreg anul, costul ar ajunge la 180 de milioane de lei (40 de milioane de euro), la un calcul grosier.
    260 de locomotive din parcul de 358 de locomotive electrice al CFR Călători, adică 80%, necesită reparaţii ce costă în jur de 500 de milioane de lei, după cum a explicat şeful companiei într-un interviu pentru Agerpres. Rezultă că, în medie, costul reparării unei locomotive electrice ar fi de 1,92 milioane de lei. Din cele 180 de milioane de lei ar putea fi reparate astfel 94 de locomotive electrice.
    De asemenea, compania aşteaptă bani de la buget pentru a putea cumpăra trenuri noi, după ce nu a mai făcut o astfel de achiziţie de ani de zile. ,, .
    Citiți :
    https://www.feroviarul.ro/stiri-feroviare/revista-presei/economica-ce-ar-fi-putut-sa-faca-cfr-calatori-cu-banii-pe-calatoriile-gratuite-ale-studentilor

    Citiți :
    https://www.feroviarul.ro/stiri-feroviare/comunicate-de-presa/5-trenuri-controlate-386-bilete-la-tarif-de-taxare-in-tren

  6. Nu stiu cum o fi la “Calatori”, dar la “Infra” se anunta vremuri “de restriste”….
    Conform celor relatate in presa :
    “ CFR SA, compania care administrează căile ferate din România, a înregistrat o creştere de 180% a profitului brut în 2016 faţă de 2015, până la 496,94 milioane lei (110,6 milioane euro), în contextul în care compania a luat anul trecut măsuri de reorganizare administrativă şi diminuare a pierderilor, potrivit datelor preliminate transmise News.ro de reprezentanţii companiei.”
    Oare chiar asa sa fie?
    In “proiectul de buget” pentru anul 2017 prezentat la negocierile din 28.02.2017 aflam ca in executia bugetara (preliminata) pentru 2016 sunt cateva “chestiuni” care parca nu se prea “leaga”:
    – Venituri totale bugetate (buget aprobat) in 2016 au fost de peste 4 miliarde, dar realizate numai de aproximativ 3 miliarde, iar pentru 2017 sunt “prognozate” (propuse) venituri de aproximativ 2,7 miliarde…adica cu circa 15% mai mici decat cele realizate in 2016 si cu aproximativ 40% mai mici decat cele bugetate in 2016!
    – Venituri din TUI au fost bugetate in 2016 de circa 859 milioane, dar realizate circa 827 milioane, iar pentru 2017 sunt prognozate circa 873 de milioane…adica cu circa 5% mai mult decat cele realizate in 2016 si cu circa 1,6% mai mult decat cele bugetate in 2016.
    Deci, cu toate ca veniturile prognozate per total sunt mai mici in 2017 fata de 2016, veniturile din TUI sunt mai mari…? De unde vine discrepanta?
    Simplu! Aflam ca in 2017 vor fi “venituri” MAI MICI decat in 2016 in principal din cauza SCADERII alocatiilor bugetare (transferuri) pentru REPARATII curente la infrastructura feroviara (cu circa 40% mai mici fata de bugetul anterior) si SCADERII valorii subventiilor pentru INVESTITII (cu circa 96% mai mici fata de bugetul 2016).
    In concluzie, ne se prea “leaga”o crestere “prognozata” a veniturilor din TUI daca starea infrastructurii feroviare va continua sa se deterioreze, din lipsa fondurilor pentru intretinere si in lipsa fondurilor pentru investitii!
    De unde “profit” pe o infrastructura deteriorata? Cum va creste viteza comerciala pentru atragerea “clientilor” care sa produca “profit”? Ceva nu se leaga. Poate ma insel, poate e numai un “proiect” de buget iar datele sunt “preliminate”, nu sunt specialist! Sunt cateva intrebari ale cuiva interesat de soarta locului de munca si a companiei care-mi “da painea cea de toate zilele” ca lucrator feroviar la infrastructura feroviara.
    Despre “bugetul de SALARII” doar 3 “chestiuni”:
    – In 2016 au fost bugetate circa 832,7 de milioane, s-au “cheltuit” aproximativ 809,5 milioane – deci o ECONOMIE de aprox.23 de milioane…iar pentru 2017 se prognozeaza o crestere cu circa 16.07% fata dacat s-a CHELTUIT si cu 12,9% fata decat s-a bugetat!
    – In 2016 au fost bugetate circa 6,4 milioane pentru cheltuieli de deplasari din care s-au cheltuit circa 5,4 milioane – ECONOMIE de aprox.1 milion…iar pentru 2017 se prognozeaza 12,5 milioane – adica o CRESTERE de 130% fata decat s-a cheltuit si cu 94% fata decat s-a bugetat!
    – In 2016 s-au mai facut ECONOMII la cheltuielile cu salariile de baza, cheltuielile cu bonusurile pentru salariati; la cheltuielile pe fondul de 5% – de unde se putea acorda o suma mai mare pentru vacanta/salariat sau de sarbatori – si la cheltuielile cu tichetele de masa!
    In concluzie: “cresteri” salariale “prognozate” pentru 2017 sunt de 16.07% – 12,9% in timp ce in anul 2016 s-au facut ECONOMII cu “veniturile” angajatilor!
    Stati linistiti…economiile au fost numai pentru slariatii de “rand”….pentru directori/directorat …alta e situatia!De la circa 264 mii lei bugetati pentru 2016, s-a CHELTUIT MAI MULT – 338 mii lei , iar pentru 2017 se “prognozeaza” 495 mii lei…adica o CRESTERE in 2017 cu 46,6 % fata decat s-a cheltuit in 2016 si cu 87,4% decat s-a bugetat in 2016!
    P.S. Pentru cine oare vor fi crescut cheltuielile cu diurna interna si externa? Pentru “intern” de la circa 4,8 milioane bugeta in 2016 la 9.6 milioane in 2017…cu 139% mai mult fata decat s-a cheltuit in 2016 si cu 97,6% fata decat s-a bugetat in 2016! Pentru “EXTERN”…in 2016 au fost bugetati circa 105 mii lei din care s-au cheltuit 60 de mii lei…iar pentru 2017 sunt “prognozate” diurne in valoare de 652,8 mii lei! Adica o CRESTERE cu peste 1000% fata de cat s-a cheltuit in 2016..respectiv cu peste 600% fata decat a fost bugetat in 2016! E greu cand trebuie sa te plimbii peste hotare! Probabil se va transpune noua “politica” guvernamentala si la CFR SA… “tot ministerul pe teren! = “toata compania pe teren!”

  7. S-0r fi trezit ceferistii????Se pare ca INCEP SA SE TREZEASCA!
    …………
    Au venit nemulțumiți din toate colțurile țării de la acar la operator de la manevrant la mecanic de la revizori de cale la șefi de gară . Au fost câțiva lideri ai unor sindicate ce s-au săturat de umilința mai marilor președinți ai federației….și de jaful la care sunt supuși forțați fiind de a plati dări de peste 40% în timp ce noi suntem ținuți cu botniță la gură.
    ………..

    https://www.facebook.com/groups/148773175482979/permalink/396083600751934/

  8. Solidari cu colegii lor din ţară, de la depourile mari, angajaţii secţiei Întreprinderea de Reparaţii Locomotive şi Utilaje (IRLU) de la Depoul Simeria au întrerupt activitatea pe parcursul zilei de ieri.

    Protestul spontan vine pe fondul nemulţumirilor legate de nivelul de salarizare al feroviarilor în raport cu responsabilităţile pe care le au, dar şi din cauza neplăţii unor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Protestele spontane, prin încetarea activităţii, au avut loc ieri la depourile mari din Târgu Mureş, Dej, Oradea, Craiova, Paşcani ş. a..
    „Am încetat lucrul spontan, la fel ca şi colegii din depourile mari, pentru că nu am primit bonurile de masă pentru luna februarie. Este ultima picătură care a umplut paharul. Despre salarii nici nu mai putem discuta. Sunt la nivelul salariului minim. Cu atât sunt plătiţi specialişti care repară 15 tipuri de locomotive şi care au un anumit nivel de şcolarizare. Până acum nu am primit nici un răspuns din partea administraţiei CFR – IRLU Bucureşti vizavi de situaţia noastră. Suntem solidari cu colegii din ţară care îşi cer drepturile şi nu vom relua activitatea până nu vom avea un răspuns”, a afirmat Constantin Buduceanu, şef formaţie echipă auxiliară la IRLU Simeria.
    Protestul spontan al ceferiştilor vine după ce în 28 februarie a avut loc o nouă întâlnire între reprezentanţii sindicatelor feroviare şi administraţia IRLU – CFR SA în vederea încheierii noului Contract Colectiv de Muncă. Concluziile întâlnirii i-au nemulţumit pe salariaţii societăţii, care au aflat că procentul prevăzut pentru majorarea salariilor pentru angajaţii care au peste minimul pe economie va fi mic în acest an. Asta, în condiţiile în care în ultimii şapte ani, mulţi dintre ceferişti au rămas cu venituri aproape echivalente salariului minim pe economie, iar munca lor implică o răspundere şi o pregătire profesională majoră. Din informaţiile celor de la IRLU Simeria, unde muncesc aproximativ 50 de persoane, salariile lor sunt între 1.375 şi 1.445 de lei net. Totodată, feroviarii mai susţin că dacă problemele lor nu vor fi tratate cu seriozitate de către administraţiile societăţilor care fiinţează sub sigla CFR, în următoarele săptămâni, autorităţile statului s-ar putea confrunta cu proteste generalizate.

  9. APEL – SCRISOARE DESCHISA
    DIN PARTEA UNOR LUCRATORI FEROVIARI

    Domnilor politicieni, guvernanti, presedinti de companii, membrii in AGA si CA, directori si alti factori de decizie, permiteti-ne sa va amintim ca in aceasta tara traiesc, muncesc, platesc taxe si voteaza alaturi de ceilalti cetateni romani, inclusiv noi cei care ne castigam traiul ca LUCRATORI FEROVIARI sau ceferisti, cum se mai spune.
    Am mai ramas putini in cei 27 de ani de democratie, dupa unele statistici din 290.000 cati eram prin 1990 am ajuns sa mai fim aproximativ 40.000, in tot sistemul feroviar.
    De ce am ramas numai atatia nu stim sa raspundem. Pot exista motive mai mult sau mai putin adevarate, argumentate corect sau incorect, obiective sau subiective, motive stiute sau ascunse, interese nationale sau straine, etc.
    Nu stim prea bine, pe unele doar le banuim din cele traite, in schimb ce stim cu certitudine este ca munca prestata de noi este aceeasi sau chiar mai multa, dar in conditii tot mai grele si platita tot mai putin.
    Dati-ne voie sa va spunem cate ceva tocmai despre salariul lucratorilor feroviari, care au ajuns ca jumatate dintre ei sa fie platiti la salariul minim pe economie!
    Adica, lucratorii feroviari cu functii de executie implicate direct in asigurarea sigurantei circulatiei, calificati si cu pregatire profesionala specifica, cu responsabilitati si raspunderi prevazute in zeci de regulamente, instructii de serviciu, ordine si dispozitii, cu raspunderi sub incidenta inclusiv a codului penal, cu experienta dobandita intr-o vechime in meserie/functie de peste 5-10-20 de ani, au ajuns sa fie salarizati la nivelul unui muncitor necalificat sau al unui debutant!
    Daca jumatate suntem platiti la salariul minim pe economie, aflati ca cealalta jumatate are salariul real la nivelul anului 2010.
    Va dam un singur exemplu: IPC – rata inflatiei luna decembrie 2016 fata de perioada de referinta luna ianuarie a anului 2010 a fost de 15,94%, astfel un angajat feroviar salarizat la clasa 26 in anul 2010 cu 1276 lei (298 euro) iar in anul 2017 cu 1482 lei(328 euro) a obtinut o crestere salariala in cei 7 ani de 206 lei (29 euro) adica o crestere de 16,14%, in conditiile in care am mentionat ca rata inflatiei a fost de 15,94%, deci puterea de cumparare a ramas in 2017 aproximativ egala cu cea de la nivelul anului 2010, fara sa mai amintim ca tot de atunci ne-au fost anulate, dupa 20 de ani, primele ocazionale : de Ziua Feroviarului, Paste, Craciun sau recuperarea fortei de munca -“ prima de vacanta”.
    Verificati! Poate mai aflati si de alte drepturi care ne-au fost anulate si va convingeti in cele din urma ca si romanii feroviari (cei mai multi lucrand tot pentru Statul Roman) au dreptul sa revina la drepturile avute anterior crizei, sa le fie recunoscut dreptul la o existenta decenta si asemanatoare cu a romanilor bugetari! In concluzie, am ramas putini si uitati, cu salarii de subzistenta pentru munca mai multa si depusa in conditii la fel de grele (sau mai grele).
    Domnilor politicieni, pe langa cele de mai dinainte, va amintim ca aveti prin parlament o lege cu privire la viata noastra, despre un statut asa cum aveti si dv-stra si alti romani indreptatiti sa aiba.
    Nu stim de ce si cum se tot taraganeza adoptarea acestei legi care ne-ar recunoaste dreptul la o moarte, daca se poate acasa si nu la locul de munca, dupa cativa ani de pensie in urma unei munci depuse ziua sau noaptea cu tot sufletul, chiar daca ne-a macinat fizic si psihic.
    Ce stim cu certitudine e ca speranta medie de viata a barbatilor in Romania este de 71 de ani si varsta de pensionare este de 65 de ani, iar lucratorii feroviari sunt afectati de conditiile de munca grele si periculoase, cu riscuri profesionale de ne-evitat, iar intrebarea care ne-o punem este: cati dintre lucratorii feroviari din Romania mai pot avea cel putin speranta de a se bucura de o pensie bine meritata timp de cei 6 ani „statistici”?
    Daca tot suntem cetateni romani si europeni, ne-am permis sa ne uitam si la alti feroviari europeni, cu salarizari si conditii de munca incomparabil mai bune,spre exemplu la cei din Franta, unde au statistic o speranta medie de viata de 79 de ani (barbati) si pot iesi la pensie la 55 de ani, deci cu o probabilitate mult mai mare, se pot bucura statistic de 24 de ani de pensie!
    Am fost si suntem a doua armata a tarii, chiar prima armata pe timp de pace, ne-am ales meseria stiind ca trebuie sa fim ordonati si supusi disciplinei impuse de regulamente, dar sa nu uitati ca suntem cetateni romani, lucratori feroviari care trebuie sa asigure traiul familiilor, sa-si hraneasca si sa-si educe copiii.
    Ar fi trebuit sa stiti si sa fi auzit de toate acestea de la cei care se spune, conform legilor, ca trebuie sa ne reprezinte si sa ne faca auziti. Nu stim daca au facut ce trebuie sau daca mai sunt ascultati de cineva, incepem a crede tot mai multi ca nici nu mai fac si nici nu-i mai asculta nimeni!
    De aceea, noi si din vointa noastra, am indraznit sa va amintim aceste lucruri pentru a nu se spune ca nu stiati atunci cand nemultumirile noastre se vor manifesta in moduri nedifinite si incontrolabile.
    Aducerea aminte sub astfel de forme si in acele momente, nu este de dorit nici de noi si credem ca nici de dv-stra. Indraznim sa o facem acum, cand inca credem si speram ca se mai poate face ceva!
    Pentru a afla de cat mai multi dintre dv-stra ca existam, vom incerca sa ne facem auziti-cititi facand un apel si la cea de-a patra putere in stat, presa scrisa, vorbita sau vazuta!

    1. Nu se discută mult pe negocierile de la CFR Călători pentru că nu există BVC pe anul 2017 al SNTFC CFR Călători SA aprobat prin HG și deci nu se știe care va fi valoarea exacta a creșterilor salariale pentru toți , dar organizația sindicală din care faceți parte are solicitări de creșteri salariale mai mari pentru șefii de tren , conductori tren , mecanici locomotivă I , acari, primitori distribuitori, tehnicieni II, contabili II etc
      Mai mult cred că știți că nici compensația pe ianuarie și februarie 2017 nu a fost primită de SNTFC,,CFR Călători,,SA de la Ministerul Transporturilor și din această cauză se primesc deja de SNTFC,,CFR Călători,,SA penalități de la unii furnizori ai SNTFC,,CFR Călători,,SA pentru întârzierea plăților facturilor care se făcea după cum bine știți din compensație ce trebuia primită lunar de la Ministerul Transporturilor pentru prestația efectuată de lunar de SNTFC,,CFR Călători,,SA …

  10. Ne duc cu presul ca la fiecare negociere.
    Administratia,bineînțeles.

          1. Domnule Podină Cristian credeam că știți că la SNTFC,,CFR Călători,,SA se negociază noul CCM 2017-2018 cu creșteri salariale pentru toți , dar mai mari pentru șefi tren , conductor tren , mecanici locomotivă I , acari, primitori distribuitori, tehnicieni II, contabili II etc
            Nu se discută mult pe negocieri pentru că nu există BVC pe anul 2017 al SNTFC CFR Călători SA aprobat prin HG și deci nu se știe care va fi valoarea exacta a creșterilor salariale pentru toți , dar mai mari pentru șefii de tren , conductori tren , mecanici locomotivă I , acari, primitori distribuitori, tehnicieni II, contabili II etc
            Mai mult cred că știți că nici compensația pe ianuarie și februarie 2017 nu a fost primită de SNTFC,,CFR Călători,,SA de la Ministerul Transporturilor …
            Așa că întrebarea dumneavoastră : ,, Pt ei sau pt noi cer bani ? ,, sper să fie doar o curiozitate și să rămână așa , pentru că ar fi păcat să nu aveți încredere în organizația sindicală din care faceți parte/să nu aveți încredere în toate organizațile sindicale care negociază noul CCM și în consecință să nu sperați la mai bine …

    1. Nu se discută mult pe negocierile de la CFR Călători pentru că nu există BVC pe anul 2017 al SNTFC CFR Călători SA aprobat prin HG și deci nu se știe care va fi valoarea exacta a creșterilor salariale pentru toți , dar organizația sindicală din care faceți parte are solicitări de creșteri salariale mai mari pentru șefii de tren , conductori tren , mecanici locomotivă I , acari, primitori distribuitori, tehnicieni II, contabili II etc
      Mai mult cred că știți că nici compensația pe ianuarie și februarie 2017 nu a fost primită de SNTFC,,CFR Călători,,SA de la Ministerul Transporturilor și din această cauză se primesc deja de SNTFC,,CFR Călători,,SA penalități de la unii furnizori ai SNTFC,,CFR Călători,,SA pentru întârzierea plăților facturilor care se făcea după cum bine știți din compensație ce trebuia primită lunar de la Ministerul Transporturilor pentru prestația efectuată de lunar de SNTFC,,CFR Călători,,SA …
      În consecință cred că nici măcar administrația SNTFC,,CFR Călători,,SA nu știe exact ce să negocieze și ,,cine ne duce cu preșul ,, cred că este Ministerul Transporturilor …