CCM – urile au fost înregistrate la ITM București

S-a confirmat că au fost înregistrate la ITM București  CCM-urile la nivel de unități SNTFC CFR Călători SA cu data de 23.12.2015, CNCF CFR SA cu data de 21.12.2015, ce sunt valabile 15 luni de la data înregistrării.

SHARE

37 Responses

  1. ,, 10.777 de km de cale ferată, din care doar 4.029 sunt linii electrificate (mai puțin de 40%), o viteză comercială medie a trenurilor de călători de numai 43 de kilometri pe oră și 1.800 de restricții de viteză impuse pentru a evita riscul unor tragedii produse din cauza stării deplorabile a infrastructurii. Acesta este portretul în cifre al transportului feroviar din România 2014.
    Situația justifică locul 78 pe care se clasează România la capitolul calității infrastructurii feroviare, în Raportul privind competitivitatea dat publicității recent de World Economic Forum (WEF). ,, .

    Citiți :
    http://cursdeguvernare.ro/e-drept-ca-nu-avem-autostrazi-dar-macar-infrastructura-feroviara-e-praf-planul-european-si-masterplanul-romanesc-doua-lumi-paralele.html

  2. ,, Cea mai mare problemă a infrastructurii de cale ferată din România o reprezintă subfinanțarea cronică, a explicat marți, în Parlament, ministrul Transporturilor Dan Costescu ,, .
    ,, În flota CFR Călători vor fi introduse 83 de trenuri electrice, 27 de automotoare diesel, valoarea proiectului fiind de aproape 500 de milioane de euro.Totodată, în acest an se vor demara lucrări de reparații și modernizare la peste 20 de locomotive și la aproape 80 de vagoane, 40 dintre acestea fiind apte pentru circulația la 200 de kilometri pe oră. ,, .

    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwjj0dKb1YrLAhUBZCwKHR_zBh4QFggaMAA&url=http%3A%2F%2Fcursdeguvernare.ro%2Finfrastructura-feroviara-un-transfer-de-10-20-al-traficul-rutier-ar-asigura-necesarul-de-finantare-anual-ies-din-garantie-370-de-km-de-cale-ferata-exista-buget-de-refacere-pentru-doar-15km.html&usg=AFQjCNGFiApJ31Iclda9r_aZfuyVsZYTZw&bvm=bv.114733917,d.bGg

  3. ,,statul susține dezvoltarea infrastructurii rutiere și după aceea o distribuie generos către toți contribuabilii pe când la calea ferată nu se întâmplă acest lucru. Toate costurile sunt suportate de calea ferată și transmise mai departe clienților lor, operatorii feroviari CFR Marfă, CFR Călători care evident nu au cum să fie competitivi la nivel de preț de utilizator final cu toate că s-a dovedit și se poate calcula și demonstra statistic că transportul feroviar este organic mai ieftin decât cel rutier”, a argumentat Dan Costescu.

  4. ,,Cea mai mare problemă a infrastructurii de cale ferată din România o reprezintă subfinanțarea cronică, a explicat marți, în Parlament, ministrul Transporturilor Dan Costescu.

    În opinia sa, fondurile publice au fost direcționate, cu precădere, pentru infrastructura rutieră, pentru a susține nevoie de mobilitate în creștere a cetățenilor și nivelul tot mai ridicat de motorizare – în defavoarea infrastructurii ferate.

    Cu toate că transportul pe calea ferată este mai ieftin, operatorii de stat nu sunt competitivi la ora actuală nici din punct de vedere al prețurilor și nici din punct de vedere al vitezelor comerciale, a subliniat ministrul.

    Cele trei mari companii de cale ferată din România, CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă, au fost iertate de la înființarea lor, în 1998 (prin dizolvarea unui gigant de stat și ștergerea tuturor obligațiilor restante), de numeroase datorii acumulate de-a lungul anilor la bugetele statului sau între ele.

    CFR Călători este în continuare dependentă de subvenția primită de la bugetul de stat, procesul de privatizare al CFR Marfă a înregistrat mai multe eșecuri, în vreme ce CFR SA are un buget care nu poate asigura necesarul de investiții.

    Fondurile comunitare pot sprijini dezvoltarea infrastructurii ferate, însă acestea pot fi accesate doar pentru dezvoltarea coridoarelor europene de transport, în vreme ce fondurile pentru reparațiile și modernizare de care are nevoie calea ferată trebuie asigurate de la bugetul de stat.

    Lungimea căilor ferate în exploatare este de peste 10.000 de kilometri, dintre care doar 4.000 sunt electrificate, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS).

    Anual, 370 de km de cale ferată ies din garanție. CFR are buget pentru 15 km

    Guvernul își propune să continue lucrările la tronsolul de cale ferată Sighișoara-Simeria, prevăzut a se circula cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră, astfel încât să ajungă la grade de execuție de cel puțin 70% pe toate tronsoanele.

    (Citiți și: ”E drept că nu avem autostrăzi, dar măcar infrastructura feroviară e praf. Planul european și Masterplanul românesc – două lumi paralele”)

    Alte proiecte pe care Ministerul Transporturilor intenționează să le relanseze în acest an sunt Predeal-Brașov, electrificarea căii ferate Cluj-Episcopia Bihor și Craiova-Calafat, ramura sudică a Coridorului IV Craiova-Caransebeș și podul de la Grădiște-Giurgiu.

    Cele mai bune cifre din rețeaua CFR în ceea ce privește viteza de circulație sunt București-Constanța (100 de kilometri pe oră) și București-Brașov (71 de kilometri pe oră). ”În celelalte zone, în acest moment, viteza comercială este undeva la 40 și ceva de kilometri pentru călători și 20 și ceva de kilometri pentru marfă. Este o realitate de la care trebuie să plecăm”, a precizat ministrul Transporturilor.

    În opinia sa, principala cauză a vitezei foarte scăzute de circulație pe calea ferată o reprezintă subfinanțarea cronică a acestui sector, în condițiile în care, în fiecare an ies din garanție 370 de kilometri de cale ferată, însă bugetul CFR SA prevede fonduri pentru repararea a 5-15 kilometri.

    ”În fiecare an 370 de kilometri expiră la reparație capitală, ies din garanție practic la calea ferată. Banii alocați prin buget pentru reparații anual au fost, ca medie, între 5 și 15 kilometri pe an. Cu aceste cifre, fără a vrea să-i laud pe foștii mei colegi (…) acești oameni fac sacrificii foarte mari să țină în circulație calea ferată. Practic, ei din acest motiv reduc vitezele pentru a evita orice pericol și iată cu atâția bani am reușit să fim totuți într-o poziție foarte bună față de celelalte căi ferate”, a precizat Dan Costescu în Parlament.

    Ministrul Transporturilor: Dacă mutăm 20% din trafic pe rețeaua feroviară asigurăm fonduri pentru necesarul de investiții în infrastructură

    Ministrul Transporturilor a precizat că finanțarea generoasă de care s-a bucurat sectorul rutier a făcut ca accesul la transportul feroviar să fie costisitor, ceea ce îl face necompetitiv, cu toate că acesta este, organic, mai ieftin.

    ”Taxele de acces, de drum ca să le spunem așa popular pentru calea ferată sunt de 20 de ori mai mari decât la rutier. În acest fel, statul susține dezvoltarea infrastructurii rutiere și după aceea o distribuie generos către toți contribuabilii pe când la calea ferată nu se întâmplă acest lucru. Toate costurile sunt suportate de calea ferată și transmise mai departe clienților lor, operatorii feroviari CFR Marfă, CFR Călători care evident nu au cum să fie competitivi la nivel de preț de utilizator final cu toate că s-a dovedit și se poate calcula și demonstra statistic că transportul feroviar este organic mai ieftin decât cel rutier”, a argumentat Dan Costescu.

    În opinia sa, o soluție care ar permite găsirea unor surse suplimentare de finanțare care să acopere necesarul de investiții în infrastructură ar fi o strategie de mutare a traficului dinspre rutier către feroviar.

    Ministrul Transporturilor a precizat că mai multe state europene, printre care Germania și Franța, au lansat la începutul crizei o politică de repornire a motoarelor economiei prin transferul de trafic de pe rețeaua rutieră suprasolicitată către rețeaua feroviară. În România, un transfer de 10-20% din trafic către feroviar ar putea asigura necesarul de finanțare pentru investițiile în infrastructură, a precizat Costescu.

    ”Trecând pe un mijloc de transport mai ieftin, practic s-a făcut o economie care permite folosirea ei în investiții sau pur și simplu relansarea economiei. Am făcut un calcul și pentru România, unde avem aceeași situație, infrastructura rutieră este suprasolicitată la cât avem acum. Un simplu 10% transfer între cele două moduri de transport ar însemna 1% din PIB,  20% – evident 2% din PIB. Ar însemna atât cât ar avea nevoie ideal infrastructura României ca să fie dezvoltată”, a arătat ministrul Transporturilor.

    Bugetul CFR SA pe 2016: Investiții și salarii în creștere

    Proiectul de buget al CFR SA pe 2016 prevede venituri de 4,2 miliarde de lei, cu 71,8% mai mult decât bugetul aprobat pe anul trecut, respectiv cu 12% mai mult decât realizările efective din 2015, reiese dintr-o hotărâre publicată de Ministerul Transporturilor.

    Anul trecut, CFR SA a avut un buget de 2,4 miliarde de lei, însă din execuție reiese că a încasat venituri de 3,7 miliarde de lei, pe fondul unei creșteri substanțiale a subvențiilor pentru investiții, de la 204,7 milioane de lei – suma bugetată, la 1,5 miliarde de lei, reiese din execuția bugetară pe 2015. Veniturile din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare publice au fost cu 3% mai mici decât cele prevăzute în bugetul de anul trecut și ar urma să se ridice în acest an la 859,5 milioane de lei, în creștere cu 5,3%, potrivit proiectului.

    Cheltuielile CFR SA ar urma să se ridice în acest an la 4,2 miliarde de lei, în creștere cu 15,4% față de realizările de anul anterior, respectiv cu 79,6% mai mult decât suma bugetată în 2015.

    Compania care administrează infrastructura ferată din România urmează să realizeze investiții în valoare de 2,5 miliarde de lei, în creștere cu 53,6% față de realizările de anul trecut. În 2015, CFR SA a bugetat investiții în valoare de 2,3 miliarde de lei, gradul de realizare fiind de circa 70%.

    Cheltuielile de natură salarială au fost majorate cu 17,4% față de execuția de anul trecut, la peste un miliard de lei. Cheltuielile privind salariile de bază vor crește cu 9,7%, cele privind sporurile și primele cu 12%, în vreme ce valoarea bonusurilor acordate angajaților a fost triplată (la 89,9 milioane de lei) față de suma acordată în 2015. Pe de altă parte, compania a redus salariile conducerii. Astfel, cheltuielile aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete au scăzut cu 24%, la circa un milion de lei.

    Numărul mediu de salariați este de circa 21.790 de persoane, în timp ce numărul de personal prognozat la finele anului este de 22.256 de persoane. Câștigul mediu lunar este de 3.043 de lei (salariu și bonusuri)

    Flota veche de 35 de ani a CFR Călători va fi înnoită

    Ministrul Transporturilor a precizat că flota veche de 35 de ani a CFR Călători va fi înnoită, în acest an urmând să fie aprobată strategie de material rulant pentru transportatorul de stat.

    ”Este o companie care administrează materialul rulant și fără material rulant degeaba investim în infrastructură. Aceste două componente sunt legate. În acest an, am plecat de la o realitate istorică – vârsta medie a flotei CFR Călători este de 35 de ani. Nu s-au mai făcut practic investiții din 2010-2011 și prin fondurile pe care le-am asigurat am demarat practic mecanismul de achiziție pentru o nouă flotă”, a precizat Dan Costescu, adăugând că executivul intenționează să aprobe până la finele anului o schemă de ajutor de stat astfel încât să înceapă producția prototipului și să fie programate lucrările. Acestea ar urma să fie finalizate în 2020-2022, ”termene care vor coincide și se va sincroniza cu termenele pentru coridorul IV pentru infrastructura pe care acest material rulant va circula”, a arătat ministrul.

    În flota CFR Călători vor fi introduse 83 de trenuri electrice, 27 de automotoare diesel, valoarea proiectului fiind de aproape 500 de milioane de euro.

    Totodată, în acest an se vor demara lucrări de reparații și modernizare la peste 20 de locomotive și la aproape 80 de vagoane, 40 dintre acestea fiind apte pentru circulația la 200 de kilometri pe oră.

    Bugetul CFR Călători pe 2016: Peste 50% din venituri sunt subvenții de la bugetul de stat

    Proiectul de buget pe acest an pentru CFR Călători prevede venituri în valoare de 2,2 miliarde de lei, dintre care 1,2 miliarde, respectiv 54,8%, subvenții de la bugetul de stat.

    Compania ar urma să realizeze investiții în valoare de 76,9 milioane de lei, 15,5% fiind finațate de la bugetul de stat.

    Numărul mediu de salariați ar companiei ar urma să fie de 12.535 de persoane, iar câștigul mediu net lunar pe salariat (venit care include bonusurile) este de circa 3.528 de lei.

    Anul trecut, CFR Călători a avut un buget de 2 miliarde de lei, acesta fiind majorat la rectificarea de la finele anului cu circa 100 de milioane de lei.

    Dan Costescu: Eu favorizez varianta ca CFR Marfă, odată profitabil, să rămână în patrimoniul statului

    În ceea ce privește CFR Marfă, ministrul Transporturilor susține că favoriează varianta ca transportatorul feroviar să rămână în portofoliul statului și să fie reorganizat. Odată ce va deveni profitabil, statul ar putea lua în calcul fie să-l privatizeze, fie să listeze pe bursă un pachet minoritar de acțiuni în vederea strângerii de capital pentru investiții.

    ”Cel mai bine ar fi să se facă o privatizare pe bursă, așa-zisul IPO, în care cu un anumit procent 20% sau 30% sau altă cifră care va fi stabilită și calculată de către consultant să putem să facem investiții. Să putem crește această firmă, să-i putem majora practic activele. Eu favorizez varianta în care operatorul, odată profitabil, să rămână în patrimoniul statului român. Există și alte variante”, a precizat Dan Costescu.

    El a precizat că la CFR Marfă s-a constituit deja un grup de lucru care redactează cerințele pentru restructurare, pasul următor fiind găsirea unui consultant care să pregătească privatizarea.

    ”Deci în acest moment trebuie să vină un consultant, nu unul dintr-o firmă de apartament. Trebuie să vină un consultant care să aibă o experiență dovedită, care a restructurat și a făcut profitabile companii similare în zone similare în Europa, nu în altă parte și acest consultant va fi responsabil de această restructurare”, a arătat ministrul.

    Bugetul CFR Marfă pe 2016: Bonusuri de 15 ori mai mari pentru angajați

    Proiectul de buget al CFR Marfă prevede venituri totale de 923,6 milioane de lei, în scădere față de bugetul rectificat din 2015, de 1,1 miliarde de lei, se arată în documentul publicat de Ministerul Transporturilor. În decembrie anul trecut, bugetul transportatorul feroviar de marfă a fost majorat cu 27,4%. Cheltuielile au crescut cu 25,1% pe fondul majorării cheltuielilor de personal de la 288,1 milioane de lei la 353,7 milioane de lei pentru a finanța o creștere a numărului de salariați. Tot atunci au fost tăiate semnificativ și bonusurile, de la 5,8 milioane de lei suma prevăzută în bugetul inițial, la 1,1 milioane de lei.

    Anul acesta, CFR Marfă își propune să acorde bonusuri de aproape 15 ori mai mari, respectiv de 16,5 milioane de lei. Pe de altă parte, cheltuielile de personal au fost scăzute cu circa 15 procente, la 300,7 milioane de lei. Compania nu va mai plăti în acest an plăți compensatorii aferente disponibilizărilor de personal.

    Investițiile bugetate sunt la un nivel similar celui din 2015, de 76 de milioane de lei. Compania anticipează că numărul de angajați va crește cu 147 de persoane, la 6.623 de salariați la finele acestui an.

    Costescu: Statul personalului feroviar va duce la o golire a companiilor de căi ferate

    Ministrul Transporturilor susține că actuala formă a proiectului privind statutul personalului feroviar, ce urmează să ajungă în Parlament, va duce la o golire a companiilor de căi ferate deoarece le-ar permite angajaților să se pensioneze la vârsta de 50 de ani, în condițiile în care vârsta medie a colectivului CFR SA este de 47 de ani.

    ”Acest proiect va ajunge la dvs. Sunt de acord. Personal sunt la a treia generație de feroviari în familie. Bunicul meu a fost șef în zona gării regale de la Sinaia. Stimez această categorie, dar vă rog să analizați foarte atent acest document pentru că el trebuie să fie unul echilibrat și în afară de drepturile pe care fiecare categorie socio-profesională trebuie să le aibă, trebuie să fim atenți și la impactul pe care acest statul îl poate avea asupra companiilor. Repet, sunt drepturi care li se cuvin. V-aș ruga să vă aplecați cu atenție asupra vârstei de pensionare pentru că aprobarea acestei legi în această formă ar însemna practic o golire a companiilor de căi ferate. Vă spun cifre exact: CFR SA are media de vârstă 47 de ani. Dacă se preconizează o ieșire la 50, practic 30%, 50% din companii vor ieși. La fel și CFR Călători are un an mai mult la medie”, a precizat Dan Costescu.

  5. ,, 2015 este al doilea an în care CFR Călători a obținut profit. Directorul general al companiei, Iosif Szentes, a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre investițiile ce vor fi realizate pe termen scurt și lung, despre greutățile întâmpinate în privința reparării materialului rulant, situație care a condus la ideea internalizării unor servicii, dar și despre eforturile CFR Călători pentru modernizarea parcului de locomotive și vagoane în vederea asigurării unor bune condiții de călătorie.,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=10&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwjqq7fV1oTLAhXKDywKHfVIAPYQFgheMAk&url=http%3A%2F%2Fwww.agerpres.ro%2Feconomie%2F2016%2F01%2F31%2Finterviu-szentes-cfr-calatori-nu-avem-in-momentul-de-fata-rezerve-cu-care-sa-lucram-ceea-ce-este-un-lucru-periculos-12-28-26&usg=AFQjCNEsKlP5Stv2GaZbh-dKnXZrtlPvhg&bvm=bv.114733917,d.bGg

  6. ,, Capital: Ce intenții aveți pentru parcul de material rulant al CFR Călători?
    Dan Costescu: CFR Călători trece printr-o perioadă de adaptare a parcului, problema este că nu au material rulant adaptat pentru competiția din piață. CFR Călători are trenuri gândite și proiectate pentru linii de lung parcurs. Vagoanele și locomotivele nu sunt adaptate pentru mediu și scurt parcurs acolo unde a renăscut concurența și unde această concurență riscă să se extindă pe liniile lungi. Acesta este fenomenul pe care îl constat acum, operatorii privați încearcă să se extindă și pe liniile mari. O locomotivă electrică sau una diesel de 21.000 CP nu are cum să fie eficientă trăgând două vagoane. CFR Călători a avut și problema cu parcul de Desiro care este imobilizat din cauza problemei la aparatul de rulare. Am trecut în bugetul CFR Călători bani pentru achiziționarea de material rulant. Deocamdată sunt 100 milioane de lei de la buget pregătite pentru achiziție. Vrem să achiziționăm 10 rame care să poată să circule pe rutele București-Constanța, București-Brașov și București-Craiova. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwj9qazv04TLAhXMkywKHc0LBu4QFggaMAA&url=http%3A%2F%2Fwww.capital.ro%2Fdan-costescu-toate-lucrarile-trebuie-cu-adevarat-supravegheate.html&usg=AFQjCNHb3m-frdlIjBV4RwqKhkvATlyabg

  7. , Ministerul Transporturilor evaluează posibilitatea ca, în paralel cu proiectul construcției magistralei de metrou 1 Mai – Otopeni, să construiască și o cale ferată spre aeroport într-o variantă economică și atractivă, a declarat vineri ministrul Dan Costescu. ,, .
    „O capitală europeană ar merita să aibă aceste două proiecte în paralel, cu acces la aeroport. Nu este deplasat să considerăm că trebuie să avem și cale ferată și metrou până la aeroport. În acest moment, proiectul feroviar nu este la fel de matur, precum cel al metroului. Ce ne gândim acum să facem? Așa cum arată lucrurile acum, metroul are poziția numărul l, noi suntem sub niște constrângeri financiare date de Master Plan și de acel deficit de finanțare despre care spuneam, deci de asta avem nevoie de conceptul de prioritizare, de programare. Metroul se află în , dar evaluăm în același timp și posibilitățile de a construi o cale ferată, nu una de mare viteză, nu una de mari standarde, ci o cale ferată eventul ieftină, dar prin soluții poate fi făcută interesantă, cu un material rulant modern, atrăgător, care să fie, practic, un shot între aeroport și Gara de Nord”, a spus ministrul Transporturilor, după întâlnirea cu premierul Dacian Cioloș. ,, .
    ,, Dan Costescu a fost de acord că aceste două proiecte s-ar putea „canibaliza”, însă totul depinde de ce va indica studiul de trafic. „Există acest risc de canibalizare, dar depinde, pentru ce le alocăm și depinde de studiul de trafic acest lucru. El ne va spune exact în ce zonă trebuie să ne oprim, pentru că sunt niște diferențe. Sunt unii care circulă cu niște scopuri, sunt alții care circulă cu alte scopuri. De exemplu, la metrou viteza maximă comercială ar fi undeva la 35 km pe oră, însă, la feroviar, chiar dacă traseul este mai lung, ne-am putea permite o viteză comercială de 65 km pe oră, deci dublu. Fără să mai oprim prin toate stațiile ar putea să rezolve o problemă”, a explicat el.
    Potrivit ministrului, proiectul realizării liniei de cale ferată între Gara de Nord și aeroport (de fapt, modernizarea liniei ferate existente şi prelungirea ei până la aerogară) nu va putea fi realizat în cursul acestui an, însă se va putea lua o decizie într-un sens sau altul, mai ales că există și presiunea socială în condițiile în care în 2020 va avea loc turneul final al Euro 2020. ,, .
    „Anul acesta nu va fi făcut în niciun caz, dar decis da. Depinde la ce ne referim când vorbim despre începere. Dacă ne referim la studiul de fezabilitate, la cerințe, la alte lucruri da. Făcut nu, dar decis cu siguranță. Va trebui, pentru că, dacă amânăm decizia mai mult de acest an, nu mai avem când să îl implementăm și știm cu toții că există o presiune socială referitor la evenimentul din 2020. Acesta ar putea constitui un motiv suficient de bun pentru a începe și acest proiect acum, dar într-o variantă economică și atractivă în același timp”, a subliniat Dan Costescu. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=7&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwj9qazv04TLAhXMkywKHc0LBu4QFgg_MAY&url=http%3A%2F%2Fcetateanul.net%2Fsubiecte-fierbinti%2Fdan-costescu-e-spre-aeroport%2F&usg=AFQjCNFkAVeTlF0NkpdHuB8MkXO2CHjVhQ

  8. ,, India si Franța ar putea semna un acord pentru o cale ferata de mare viteza intre Delhi si Chandigarh. Potrivit unei surse, citate de mass-media indiana „Parisul a oferit ajutor Indiei, pentru modernizarea infrastructurii de cale ferata, avand in vedere experienta franceza in transportul feroviar mare viteza, pentru modernizarea liniei Delhi – Chandigarh la viteze de 200 km/h si pentru modernizarea caii ferate Ambala si Ludhiana.”
    Oferta Frantei vine dupa ce Japonia a semnat un acord de finantare cu până la 81% a proiectului feroviar de mare viteza care va lega orasele Mumbai si Ahmedabad.
    In ceea ce priveste proiectul Delhi – Chandigarh, un studiu de fezabilitate a fost deja finalizat de catre Caile Ferate Indiene si Caile Ferate Franceze (SNCF). Costul exact al proiectului si modelul de finantare sunt inca in proces de estimare. ,, .
    Citiți :
    http://www3.conectoo.ro/aero-new/ClickService/X0ZBU1Q5NDAxNjEzKzg2ODYyNTMrNjg5MzcrODI2NTAwNTcr

  9. ,, Operatorul polonez PKP Intercity va moderniza 400 de vagoane, 60 de locomotive si va construi un depou pentru mentenanta parcului de material rulant, proiectele avand o valoare de 1,8 miliarde zloti (404 milioane euro). Vagoanele modernizate vor circula pe rute nationale si internationale, precum Berlin – Poznan – Varsovia, incepand cu 2018.
    Cele 60 de locomotive vor fi modernizate pentru a spori masurile de siguranta, a reduce costurile cu mentenanta si, de asemenea, pentru a putea rula cu viteze sporite de 125 km/h, in prezent, la 160 km/h. PKP Intercity va utiliza suma de un miliard de zloti (224,5 milioane euro) din fonduri proprii precum si fonduri de la bugetul UE.
    Dupa introducerea in circulatie a noilor trenuri Stadler/NEWAG Flirt si Pesa Dart la sfarsitul lunii decembrie 2015, PKP Intercity a confirmat ca proiectul va continua cu modernizarea a șapte locomotive electrice si 60 de vagoane, alaturi de modernizarea atelierelor de mentenanta.
    Contractele de modernizare pentru vagoanele de pasageri sunt împărțite în patru loturi. Datele limită de depunere a ofertelor sunt între 10 și 15 februarie iar data depunerii ofertei pentru contractul de locomotive electrice este 16 februarie. Proiectul urmează să fie finalizat până în 2018. ,,
    Citiți :
    http://www3.conectoo.ro/aero-new/ClickService/X0ZBU1Q5NDAxNjA3Kzg2ODYyNTMrNjg5MzcrODI2NTAwNTcr

  10. A apărut pe site Ministerul Transporturilor-Transparență Decizională :
    ,,Proiectul de ORDIN al ministrului transporturilor pentru modificarea şi completarea Ordinul ministrului transporturilor nr. 535/2007 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenței de transport feroviar şi a certificatelor de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar pe căile ferate din România ,, .

  11. Domnule Bacteru cred că trebuie să solicitați în scris că doriți negocierea CIM care să se finalizeze prin acordarea clasei de salarizare consemnată într-un act additional la CIM-ul dumneavoastră, asta referitor la întrebarea dumneavoastră : ,,Ce se întâmplă dacă nu semnezi CIM ? pt că art 26 alin 1 ,,Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleeași funcții sau alteia echivalente , cu ocazia aplicării CIM ,se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau a subunității cu competență de angajare și salariat având în vedere propunerea conducătorului locului de muncă ,în prezența reprezentantului organizației sindicale,, …. ,,asta NU SE ÎNTÂMPLĂ , cred că știți ? e NORMAL ? ,, .

  12. Ce se întâmplă dacă nu semnezi CIM ? pt că art 26 alin 1 ,,Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleeași funcții sau alteia echivalente , cu ocazia aplicării CIM ,se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau a subunității cu competență de angajare și salariat având în vedere propunerea conducătorului locului de muncă ,în prezența reprezentantului organizației sindicale,,,,asta prevede CIM ,,,asta NU SE ÎNTÂMPLĂ ,,cred că știți ? e NORMAL ?

    1. Eu nu am semnat CIM pana in prezent.Am specificat ca am luat la cunostiinta si ca nu sunt de acord.Pana in prezent vad ca primesc conform noului CCM cu clasa 33.Am trimis acuma doua saptamani prin liderul meu o cerere catre seful de depou si una catre directorul CFR Calatori prin domnul Rodrigo,dar pana in prezent liniste deplina.Oricum darea claselor la noi e o bataie de joc.Eu dupa 29 de ani fara nici o abatere am 33 ,iar altii sunt angajati cu maxim dupa trei ani de mecanicie la privat.

  13. Miting 6 Martie
    ,, CNSC
    Către :
    PRIMARIA GENERALA A MUNICIPIULUI BUCURESTI
    DOMNULE PRIMAR GENERAL,
    Va aducem la cunostinta ca in ziua de 6 martie 2016, intre orele 11.00-18.00 se va desfasura in Bucuresti o manifestatie de protest organizata de catre SCMD, in Piata Victoriei, la care vor participa circa 30.000 de rezervisti si delegati din sindicatele si ONG-urile partenere (CNSC).
    Scopul actiunilor este rezolvarea cererilor legitime ale SCMD/CNSC inaintate Guvernului Romaniei cu in cadrul manifestatiilor din 28 decembrie 2015 si 24 ianuarie 2016.
    In sprijinul bunei desfasurari a actiunilor, solicitam din partea Primariei si a organelor de Politie si Jandarmerie sa ia urmatoarele masuri:
    Din partea Primariei – aprobarea locului de desfasurare a manifestatiei si asigurarea a 5 WC-uri ecologice. Atentionam ca pe 24 ianuarie, protocolul a fost incalcat, WC-urile nefiind asigurate.
    Din partea Politiei si Jandarmeriei – asigurarea locului de desfasurare a manifestatiei.
    Cu stima si multumiri,
    PRESEDINTE,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU ,, .

    CONSILIUL NATIONAL AL SOCIETATII CIVILE,
    Secretariat
    Telefon: 0736600961, 0736600973, 0736600974
    Fax: 0314379582
    E-mail: platformacivica@gmail.com
    Site: http://cnsc-forta3.blogspot.ro/

  14. ,, Valentin Dorobanțu,director general CFR Călători Perioada: ian. 2013 – apr. 2014
    Ocupant al funcției de director general al CFR Călători doar ceva mai mult de un an, între ianuarie 2013 și aprilie 2014, Valentin Dorobanțu a ocupat anterior funcții de conducere în cadrul AFER și CFR Călători. În perioada cât a gestionat destinele companiei, acesta pare să fi acordat majoritatea contractelor prin negociere directă, fără organizarea unor licitații. De altfel, deși în momentul părăsirii funcției, acesta a declarat că face asta „din motive personale“, au existat suspiciuni legate de o investigație a Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu contractele menționate care au adus prejudicii companiei. Interesant este că Dorobanțu a plecat de la CFR Călători direct la cel mai mare operator privat concurent, RegioTrans. ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiW_PvMk_nKAhWiCpoKHWRHDVkQqQIIHTAA&url=http%3A%2F%2Fwww.capital.ro%2Fcorporatistii-care-au-plecat-de-la-stat-106-manageri-si-membri-ca-au-fost-numiti-si-demisi-la-stat-din-2012-si-pana-astazi-dintre-acestia-abia-10-au-ramas-in-functie.html&usg=AFQjCNFqUuIGeqxUNcpDLwTcF8Al1P7sSQ&bvm=bv.114195076,d.bGs

  15. ,, Ministerul de Finanțe din Polonia analizează posibilitatea unei fuziuni între Compania de Transport Aerian (LOT) și operatorul feroviar de marfă PKP Cargo sau divizia de transport pasageri PKP Intercity, precum și posibilitatea acordării unui ajutor de stat companiei de transport aerian din fondurile căilor ferate de stat. Această idee absolut neobișnuită, după părerea analiștilor polonezi, a fost formulată cu scopul de a sprijini spraviețuirea companiei de transport aerian.
    Aceasta traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, cu pierderi pentru 2015 estimate la 250 milioane de zloți (57 milioane euro). Cu toate acestea, Ministerul de Finanțe nu a confirmat oficial că va lua în calcul acest scenariu iar la ultima analiză ministerul în cauză a emis posibilitatea de a prelua compania aeriană sub tutela sa.
    Este încă prea devreme pentru a vorbi despre soluții specifice cu excepția uneia, aceea că operatorul aerian are nevoie de capital pentru a-i sprijini dezvoltarea și reîntoarcerea pe piață.
    Potrivit cotidianului polonez Rzeczpospolita, Ministerul de Finanțe a avut o reuniune pe această temă dar nu a consultat în acest sens niciuna din cele două companii feroviare, PKP Cargo și PKP Intercity. ,, .
    Citiți :
    http://www3.conectoo.ro/aero-new/ClickService/X0ZBU1Q5NDk3Nzk4Kzg2ODYyNTMrNjk2NTUrODI2NTAwNTcr

  16. ,, Să sperăm că la finele anului vom avea contractele încheiate, pentru că noi dorim să cumpărăm și rame electrice și rame Diesel pe care să le folosim pe infrastructura în curs de reabilitare sau care s-a reabilitat deja. Asta înseamnă că până la finalul anului 2020 mai rămân patru ani de lucru, patru ani în care trebuie să fie livrate aceste 70-80, până la 100 de trenuri, rame electrice, respectiv automotoare. Nevoia noastră, cu cât trece timpul, începe să devină mai mare, deci probabil că ritmul ar trebui să fie de trei vehicule/lună, astfel încât să putem consuma atât banii care vor veni de la UE, dar și pe cei care vor fi obținuți de la bugetul de stat”, a argumentat directorul companiei naționale de transport feroviar. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwjHxI2BwejKAhWJFCwKHSXPCfMQFgggMAE&url=http%3A%2F%2Fwww.capital.ro%2Fcfr-calatori-500-milioane-euro-pentru-modernizarea-parcului-de-material-rulant.html&usg=AFQjCNEidKXBPKI0EFWoabGnQY3V4B1DbA&bvm=bv.113370389,d.bGs

    1. d-nu Rodrigo ,,,DE CE dacă faci ore suplimentare ești pedepsit ? adică ți se dă liber dar ,nu ți se dă tichet de masă pt ziua respectivă ,,e corect ?

  17. ,, CFR Călători are în pregătire două proiecte mari europene ce vizează achiziţia şi, respectiv, modernizarea parcului de material rulant prin achiziţia de rame electrice şi automotoare Diesel, care însumează 500 de milioane de euro, a declarat directorul general al companiei, Iosif Szentes. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwjHxI2BwejKAhWJFCwKHSXPCfMQFgggMAE&url=http%3A%2F%2Fwww.capital.ro%2Fcfr-calatori-500-milioane-euro-pentru-modernizarea-parcului-de-material-rulant.html&usg=AFQjCNEidKXBPKI0EFWoabGnQY3V4B1DbA&bvm=bv.113370389,d.bGs

  18. ,, De asemenea, am reuşit, în 2015, să înscriem în Registrul Naţional al Vehiculelor peste 1.050 de vagoane. Ţinta noastră este de cel puţin 1.200 de vagoane şi până la sfârşitul lui 2016 – mai rămân câteva şi pentru anul 2017 – acest parc să fie complet funcţional ca să deservească cele peste 1.380 de trenuri cu care în prezent operăm zilnic.
    În ceea ce priveşte parcul de material rulant motor – mă refer la locomotive electrice, Diesele – situaţia este puţin mai grea din acest punct de vedere. Şi aici sunt peste 300 de vehicule înscrise în Registrul Naţional al Vehiculelor, dar încă nu am ajuns la jumătatea cifrei de care avem nevoie. Cauzele acestei nerealizări pleacă din motive obiective. Nu e vorba de lipsa de fonduri, lipsa de bani, e vorba de lipsa de capacitate care să absoarbă toate aceste lucrări de reparaţii de diferite tipuri care trebuie făcute la locomotive şi la automotoarele tip Desiro. Întreprinderile reparatoare nu au capacitate suficientă pentru a face acest lucru. În plus, licitaţiile la noi durează foarte mult, nu există nicio licitaţie care să nu fie contestată, plus că sunt şi câteva dosare la Direcţia Naţională Anticorupţie, care ne-au creat probleme, dar sperăm că situaţia s-a deblocat în cursul lunii decembrie anul trecut.
    Am început şi noi să ne orientăm spre internalizarea acelor lucrări care, în momentul de faţă, nu pot fi făcute de întreprinderile reparatoare. Le-am internalizat în cadrul Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive (SCRL). În acest sens, deja a avut loc licitaţia pentru achiziţionarea unei prese care lipsea companiei, cu care să putem – cu ajutorul roţilor şi bandajelor ce se vor cumpăra până la finalizarea montării acestei prese – să putem repara efectiv osiile motoare la aceste vehicule motor. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwj2tKyIv-jKAhVE2CwKHe4vDOMQFgg5MAU&url=http%3A%2F%2Fwww.economica.net%2Fcfr-calatori-nu-a-avut-niciun-proiect-european-pe-care-sa-l-fi-accesat-sau-la-care-sa-fi-participat_113908.html&usg=AFQjCNFuYjdmSDR9CO3dtpHnWuUXhOxbSA

  19. ,, Referitor la repararea materialului rulant, Szentes a subliniat că firmelor de profit le-ar trebui cinci ani să repare tot ce are de reparat CFR Călători.
    “Necesarul nostru de reparat, numai la materialul rulant motor — deci locomotive electrice, Diesel și LDH-uri, respectiv automotoare Desiro — însumează 560 milioane de lei. Până acum, cu toate că am avut bani mulți, niciodată nu au consumat suma alocată pentru reparații din cauză că firmele reparatoare nu au avut capacitate. Anul acesta am pus un pariu cu reparatorii, cu unii dintre ei, că nu vor putea realiza toate reparațiile de care avem nevoie”, a afirmat oficialul companiei. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=7&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwj2tKyIv-jKAhVE2CwKHe4vDOMQFghAMAY&url=http%3A%2F%2Fwww.agerpres.ro%2Feconomie%2F2016%2F02%2F01%2Fcfr-calatori-vrea-sa-modernizeze-parcul-de-material-rulant-prin-proiecte-in-valoare-de-500-milioane-euro-19-45-00&usg=AFQjCNH9ZwwrxMKm_XAjEJfCX7CRRl44hQ

  20. Domnule Sorynaccio vă rog să faceți o adresă către SNTFC,,CFR Călători,,SA și către ANSF din partea dumneavoastră cu toate datele despre dumneavoastră pe care să o trimiteți să ajungă la mine , cu precizarea că adresa pe care o veți face trebuie să conțină și solicitarea dumneavoastră pentru a negocia Actul Adițional la CIM cu ocazia semnării noului CCM 2015-2017 la nivel de societate , asta referitor la comentariul dumneavoastră precum că : ,,Am si eu o problema cu dl Rodrigo. Era vorba ca la semnarea CCM se va da clasa maxima si celor care nu o au.Vad ca din nou ne sare randul.Explicati-mi si mie cu este posibil un om cu 28 de ani de cale ferata ,12 ani de mecanicie din care 9 de drum 1 ,fara nici o abatere in toata activitatea de 28 de ani nu reuseste sa primeasca nici acuma clasa 34 ,in schimb tinerei care au terminat acuma 3 ani scoala de mecanici ,au lucrat 2 ani la Regiotrans si unul l-au stat pe acasa de cand au disparut din zona noastra , sunt angajati cu clasa 34. ,, .

  21. Am si eu o problema cu dl Rodrigo. Era vorba ca la semnarea CCM se va da clasa maxima si celor care nu o au.Vad ca din nou ne sare randul.Explicati-mi si mie cu este posibil un om cu 28 de ani de cale ferata ,12 ani de mecanicie din care 9 de drum 1 ,fara nici o abatere in toata activitatea de 28 de ani nu reuseste sa primeasca nici acuma clasa 34 ,in schimb tinerei care au terminat acuma 3 ani scoala de mecanici ,au lucrat 2 ani la Regiotrans si unul l-au stat pe acasa de cand au disparut din zona noastra , sunt angajati cu clasa 34. Am refuzat semnarea actului aditional si vreau sa stiu daca mai are rost sa raman in sindicatul asta unde liderul meu tot timpul ma sfatuieste sa mai astept.Probabil sa astept iesirea la pensie cu clasa 33.Oricum vad ca nu se mai pune baza pe competenta deloc ,si mai nou directorul vad ca se intalneste cu copii care pozeaza trenurile ca sa le ceara sfatul in loc sa discute cu angajatii.Mai avem sanse sa vedem clasa maxima anul asta sau vom fi nevoiti sa apelam la alte organe ?Cineva imi zicea ca sinficatul nu da clase ,ca ne apara cnd facem prostii.Eu nu vreau sa ma apere ca fac prostii ,pentru ca pe alea fac tot posibilul sa le evit.Asa am reusit sa nu am nici o abatere pana in prezent.Eu vreau ca sindicatul sa ma apere cand sunt nedreptatit ,si am cam fost decand am trecut de la marfa la calatori.Sunt singurul din 15 insi caruia i sa luat 2 clase de salarizare la transfer si de acolo am ramas de caruta.Unde am zis ca e cea mai serioasa firma din calea ferata am fost cel mai umilit cum s-ar zice.

    1. art 26 alin 1 ,,Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleeași funcții sau alteia echivalente , cu ocazia aplicării CIM ,se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau a subunității cu competență de angajare și salariat având în vedere propunerea conducătorului locului de muncă ,în prezența reprezentantului organizației sindicale,,,,asta prevede CIM

  22. În legătură cu managementul dezastruos al conducerii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”, FSTFR sesiza organele decidente ale Statului Român din anul 2013.
    ,, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) a sesizat, pe 19 august 2013, Consiliul de supraveghere din domeniul feroviar, din cadrul Consiliului Concurenţei, în legătură cu managementul dezastruos al conducerii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători”, în frunte cu managerul privat Valentin Dorobanţu. După mai bine de o lună, preşedintele Consiliului de supraveghere din domeniul feroviar, Otilian Neagoe, a dat un răspuns de complezenţă şi a pasat responsabilitatea soluţionării celor sesizate de sindicalişti către Ministerul Transporturilor.
    Preşedintele FSTFR, Gabriel Maxim Rodrigo, a solicitat Consiliului Concurenţei să verifice dacă CFR Călători „respectă prevederile legale ale Contractului de prestări servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015″. Reprezentantul sindicaliştilor a cerut să se verifice modul prin care managerul privat Valentin Dorobanţu a desfiinţat, de la începutul anului 2013 şi până acum, „un număr de 150 de trenuri de călători rentabile din punct de vedere financiar pentru companie, trasee care, ulterior, în bună parte, au fost preluate de către operatorii privaţi de transport feroviar de călători”.,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwjv4rvv5L3KAhUG3iwKHR_RBtAQFggsMAM&url=http%3A%2F%2Fwww.ziuanews.ro%2Fdezvaluiri-investigatii%2Fconsiliul-concurentei-gireaza-jaful-de-la-cfr-calatori-104920&usg=AFQjCNFuy6dapYWR35XHq28AaY3YORXT9w&bvm=bv.112454388,d.bGg

  23. ,, Oana Manolescu, deputat: Una este să îi dai un claxon scurt şi alta este să claxonezi până îl scoţi pe cel din faţă din sărite.
    Reporter: Poliţiştii spun că e o problemă. Ei nu au cum să dovedească dacă a claxonat scurt sau să îl depisteze într-o intersecţie. Nu se poate dovedi fapta.
    Oana Manolescu: Mda.
    Deşi iniţiatorii acestei propuneri legislative susţin că toate ideile lor vor duce la dispariţia şoferilor agresivi, senatorii nu au cerut până acum opinia Ministerului de Interne sau a Poliţiei Române.
    „Un poliţist nu poate demonstra că ce a auzit este claxonul meu şi nu claxonul celui din dreapta sau stânga. Claxonul nu a fost inventat la maşină ca un gadget. Inclusiv acest claxonat este util întrucât dacă nu ne defulăm o să luăm parul ca să spargem parbrizul celui din faţă”, spune Ana Bulai, psiholog. ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Proiect+de+lege+Soferii+care+abuzeaza+de+claxon+pot+ramane+fara+?ref=yfp

  24. ,, Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. ,, .
    ,, Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit. ,, .
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=8&cad=rja&uact=8&sqi=2&ved=0ahUKEwjY2uPR1bvKAhWJQBoKHeiLDjsQFgg4MAc&url=http%3A%2F%2Falba24.ro%2Fpe-24-ianuarie-romanii-sarbatoresc-mica-unire-primul-pas-spre-romania-afla-prin-cate-peripetii-au-trecut-stramosii-nostri-pentru-tara-161497.html&usg=AFQjCNF3prCI-W3UbnYAWDSaaei-YvZLzg&bvm=bv.112064104,d.bGg

  25. ,, Maxim Rodrigo, sindicalist: Neavand aceste unitati de deszapezire,la care se adaugă materialul rulant vechi si neavand garnituri, vagoane, automotoare, rame care sa faca fata pe vreme rea se intampla astfel de situatii pe calea ferata.” ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiKlOi4tLXKAhWBORoKHcPSDXkQFggjMAM&url=http%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fvideo%2Fpasagerii-din-trenul-arad-constanta-au-mers-12-ore-in-vagoane-plina-de-zapada-explicatia-data-de-cfr-calatori%2F61764137&usg=AFQjCNHPMgqMD7rrvO37hv8E2bogveKFeg&bvm=bv.112064104,d.d2s

  26. ,,În timp ce, în Japonia, un tren cu șapte vagoane plutește deasupra șinei de cale ferată cu o viteză de peste 500 km pe oră, în România, s-a ajuns la „performanţa“ ca 100 de kilometri să fie parcurşi în două ore. Viteza medie s-a redus cu 20 kilometri pe oră faţă de acum 25 de ani. În acest ritm, există riscul ca, într-o jumătate de secol, trenurile de călători nici să nu mai plece din staţie – dacă, nu cumva, compania falimentează între timp. Situaţia s-a degradat de la an la an, chiar dacă, la sfârşitul lui 2014, societatea obţinea un profit contabil. Starea parcului rulant, calitatea serviciilor de întreţinere şi planurile de achiziţii nu prea dau speranţe de redresare. ,, .
    Citiți :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=7&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiq34fIzrvKAhWHGCwKHXDYC80QFgg2MAY&url=http%3A%2F%2Fwww.capital.ro%2Fdaca-o-tin-tot-asa-in-50-de-ani-trenurile-cfr-calatori-nici-nu-vor-mai-pleca-din-statie.html&usg=AFQjCNGe81IgSMqZirL0ItZ4kx55iFsZlA