INFORMARE

Luni 21 septembrie 2015, conducerile federațiilor sindicale feroviare reprezentative s-au întalnit la Ministerul Transporturilor cu conducerile celor trei companii feroviare (SNTFC CFR Calatori SA, CNF CFR SA si SNTFM CFR Marfă) si conducerea Ministerului Transporturilor.
În prezența domnul ministru Iulian Matache s-a solicitat listă minimală de revendicări după cum urmează:
–  Semnarea contractului colectiv de muncă;
– Creșterea salariilor cu cel putin 10%;
– Acordarea tichetelor de masă conform legii, respectiv acordarea de vouchere de vacanță începând cu 1 ianuarie 2016;
Directorii celor  trei companii feroviare (SNTFC CFR Calatori SA, CNF CFR SA si SNTFM CFR Marfa) au declarat că nu pot rezolva aceste revendicări întrucât legislația actuală nu permite acest lucru. Domnul Maxim Rodrigo Gabriel a adus la cunoștință domnului ministru Iulian MATACHE că are răspuns de la Ministerul de Finanțe(pe care l-a înaintat în copie) unde se arată că a acordat Ministerului Transportului suma de bani solocitată de către acesta, totodată existând posibilitatea de acordare a majorării cu 10 % a salariilor la SNTFC CFR Călători SA.
Reprezentanții federațiilor sindicale feroviare reprezentative prezenți la sedinta, au aratat domnului ministru că salariile lucrătorilor feroviari au ajuns la nivelul salariului unui muncitor necalificat, iar de la 01 ianuarie 2015 jumătate dintre salariații feroviari vor ajunge să fie salarizați la salariul minim pe economie, astfel solicitând domnului ministru Iulian Matache să aducă la cunoștință Guvernului României  în ședința de Guvern din data de 23.09.2015 despre iminența deschiderii unui conflict de muncă major la Calea Ferată, respectiv Greva Generală începând cu data de 01 octombrie 2015 dacă nu se vor găsi soluții legale pentru majorarea cu cel puțin 10 % a salariilor. Totodată s-a transmis domnului ministru Iulian Matache că începând cu data de 22.09.2015, salariatii feroviari vor purta banderole albe timp de trei zile în semn de protest pentru tergiversarea soluționării favorabil a revendicărilor solicitate. Mai mult Alianța Națională Sindicală Feroviară (ANSF) a înaintat domnului ministru al transporturilor o sesizare prin care se aduce la cunoștință că cei din conducerea Ministerului Transporturilor si Consiliului de Administrație al SNTFC CFR Călători, vor fi singurii vinovați de nesemnarea unui CCM până la sfârșitul lunii septembrie si de o eventuală grevă Generală la nivel de SNTFC CFR Călători.

Vom reveni cu amănunte după ședința de guvern și întâlnirea cu dl. ministru al transporturilor Iulian Matache.

SHARE

One Response

  1. Mult succes comisiei de negociere!
    Nu va pierdeti speranta noi membrii vostri va suntem aproape.