Conducerea se schimbă, obiceiul rămâne!

 Cel mai grav este că CFR Călători nu este lăsată de factorii decidenți în ultimii ani să mai facă investiții în material rulant, românii rămânând în continuare condamnați să circule cu trenuri vechi. Neexplicabil este faptul că în ultimii 5-6 ani la CFR Călători deși au existat fonduri aprobate în BVC-urile anuale pentru reparațile mari ale materialului rulant de tracțiune și de la vagoane, totuși acestea nu s-au folosit în întregime… Se pare că din nou se va legaliza o favorizare, respectiv posibilitatea ca operatorii de transport feroviar de călători privați să aibă prețul biletelor de călătorie mult mai mic decât cel al SNTFC CFR Călători SA la trenurile de călători, diferența din nou numai pentu operatorii de transport feroviar de călători privati se pare că se va acoperi cu compensație cât va fi nevoie pentru a avea profitul de 3 % și pentru a avea și majoritatea călătorilor de la SNTFC CFR Călători SA. Direcția Feroviară din Ministerul Transporturilor mai are astfel o idee în acest sens și propune modificări ce prevăd apariția tarifelor maximale la biletele de călătorie pe Calea Ferată Română.

Cititi aici: http://www.sursazilei.ro/romanii-condamnati-sa-circule-cu-trenuri-vechi/

SHARE

84 Responses

  1. Domnule mecanic (i)responsabil referitor la nedumerirea dumneavoasrtă în sensul că: ,, Eu unul nu mai inteleg nimic, din aceste hotarari judecatoresti. Patru federatii se unesc si formeaza o federatie? sau o federatie este formata din 4 federatii? dosarul 1237/117/2007″Tip solutie:
    Solutia pe scurt: Dispune înscrierera Federaţiei Sindicale ”Liga Sindicatelor din Transporturi” în registrul special, cu înscriera denumirii şi sediului, a numelui membrilor organului de conducere, CNP. ,, .
    Este greu de înțeles:
    -Sindicatul Libertatea Căi Ferate Cluj este afiliat și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi ce are 2621 membrii de sindicat din unitățile feroviare de stat ;
    – Sindicatul Național Solidaritatea 2012 este afiliat și la FRLR și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi ce are 1247 membrii de sindicat din SCRL Brașov SA și când sunt la FRLR sunt din alt sector de activitate (de Construcții de Mașini…) și când sunt la FNFMC și laLiga Sindicatelor din Transporturi sunt din Sectorul de activitate Transporturi Terestre și Servicii Conexe;
    – Sindicatul MC Dobrogea CFR Medgidia cu 486 membrii de sindicat este afiliat și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi ;
    – Sindicatul Liber MC Constanța Oraș cu 234 membrii de sindicat este afiliat și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi ;
    -Sindicatul USLFMC București cu 3349 membrii de sindicat este afiliat și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi ;
    – Sindicatul ,,Trafic,, Regionala CF Craiova cu 955 membrii de sindicat-Președinte Cațila Cristi ce este și vicepreşedinte nou ales în FNFMC pe parte de Infra – Catila Cristi – RCR Craiova și totuși acest sindicat este afiliat și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi ;
    -Sindicatul SELC Craiova cu 174 membrii de sindicat este afiliat și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi ; Obs. Sindicatul SELC Craiova este Sindicatul cu Președinte Matei Ion care a fost în timp afiliat la FSTFR, apoi la FMLR și iar la FSTFR, apoi la FNFMC și acum s-au afiliat la două federații în același timp și la mai mare… ;
    – Sindicatul Liber Revizia Vagoane București Grivița unde Președinte este domnul Constantin Daniel la 776 membrii de sindicat ce sunt salariați ai CFR Călători, este un sindicat și mai tare fiind din câte știu eu afiliat la trei federații în același timp : FNFMC, FSRV și Liga Sindicatelor din Transporturi și la mai mare… ;
    -Sindicatul Liber din Revizia București Basarab cu 141 membrii de sindicat este și acesta un sindicat tare fiind din câte știu eu afiliat la trei federații în același timp : FNFMC, FSRV și Liga Sindicatelor din Transporturi și la mai mare… ;
    -Sindicatul Salariaților din Societatea Feroviară Reg Iași cu 404 membrii de sindicat este afiliat și la FNFMC și la Federația Liga Sindicatelor din Transporturi etc.
    Mă întreb și eu ca și Manolescu Paul și ca și Mecanicul Iresponsabil este oare Liga Sindicatelor din Transporturi fuziunea dintre FNFMC, FMLR, FNDF , FRLR etc astfel încât să rămână o singură Federație Sindicală Liga Sindicatelor din Transporturi în locul celor menționate mai sus și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) ?

  2. ART. 41
    (1) Sindicatele legal constituite se pot asocia după criteriul sectoarelor de activitate.
    (2) Două sau mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiaşi sector de activitate se pot asocia în vederea constituirii unei federaii sindicale.
    (3) Două sau mai multe federaii sindicale din sectoare de activitate diferite se pot asocia în vederea constituirii unei confederaii sindicale.
    (4) Federaiile sau confederaiile sindicale pot constitui din sindicatele componente uniuni sindicale teritoriale.
    Art.42
    1) Federaiile şi confederaiile sindicale constituite prin asociere, potrivit art. 41 alin. (2) şi (3), dobândesc personalitate juridică potrivit dispoziiilor prezentei legi.
    (2) În vederea dobândirii personalităii juridice, împuternicitul special al federaiei sau confederaiei sindicale va depune la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul aceasta o cerere pentru dobândirea personalităii juridice, însoită de următoarele înscrisuri: a) hotărârea de constituire a federaiei sau confederaiei sindicale;
    b) hotărârile organizaiilor sindicale de a se asocia într-o federaie sau confederaie, semnate de reprezentanii legali ai acestora;
    c) copii legalizate ale hotărârilor judecătoreşti de dobândire a personalităii juridice, rămase definitive, de către organizaiile sindicale care se asociază;
    . d) statutul federaiei sau confederaiei sindicale constituite;
    e) lista membrilor din organul executiv de conducere, cu numele, prenumele, codul numeric personal şi funcia acestora.

    Eu unul nu mai inteleg nimic, din aceste hotarari judecatoresti. Patru federatii se unesc si formeaza o federatie? sau o federatie este formata din 4 federatii?
    dosarul 1237/117/2007″Tip solutie:
    Solutia pe scurt: Dispune înscrierera Federaţiei Sindicale ”Liga Sindicatelor din Transporturi” în registrul special, cu înscriera denumirii şi sediului, a numelui membrilor organului de conducere, CNP.,
    Cine ingelege ce-i cu aceasta liga si ce doreste ea, il rog sa-mi explice si mie( sunt mai greu de cap, ptr. prieteni).

  3. Pun întrebări că nu înțeleg de ce s-au mai făcut alegeri la FNFMC dacă Liga Sindicatelor din Transporturi desființează FNFMC, FMLR, FNDF , FRLR etc astfel încât să rămână doar Federația Sindicală Liga Sindicatelor din Transporturi în locul celor menționate mai sus și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) ? După ce m-am informat că la FNFMC au avut loc alegeri , nu mai înțeleg dacă da sau dacă nu vor rămâne la Calea Ferată Română doar cele două Federații Sindicale : Liga Sindicatelor din Transporturi în locul celor menționate mai sus și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) ? Și dacă da nu înțeleg de ce s-a mai făcut alegeri la FNFMC ??? Și dacă nu, nu înțeleg cum de s-a ocolit din nou Legea nr. 62/2011 de către cei ce au luat reprezentativitatea ? Am aflat că avut ,, Liga ,, din anul 2007, iar în 21.11.2014 li s-a admis cererea pentru modificarea actelor constitutive de către Tribunalul Cluj prin Hotărârea nr. 330/21.11.2014 și în 26.01.2015 prin Hotărârea nr. 43/26.01.2015 tot a Tribunalului Cluj i s-a constatat Ligii Sindicatelor din Transporturi reprezentativitatea la nivelul Sectorului de Activitate Transporturi Terestre și Servicii Conexe. Mă întreb dacă la negocierile noilor CCM-uri din septembrie 2014 la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA , SNTFM,,CFR Marfă,,SA și CN CF ,,CFR,,SA pentru anii 2014-2015, negocierea se va face de administrația unităților feroviare de stat cu Liga Sindicatelor din Transporturi reprezentată de Președinte Frățică Gheorghe și cu Alianța Națională Sindicală Feroviară reprezentată de Președinte Maxim Rodrigo Gabriel ???

  4. Liga Sindicatelor din Transporturi reprezentată legal de domnul Frățică Gheorghe în calitate de președinte ce este Federație Sindicală conform personalității juridice pe care a obținut-o înseamnă că va desființa până și FNFMC ??? Este oare Liga Sindicatelor din Transporturi fuziunea dintre FNFMC, FMLR, FNDF , FRLR etc astfel încât să rămână o singură Federație Sindicală Liga Sindicatelor din Transporturi în locul celor menționate mai sus și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) ? Vor rămâne la Calea Ferată Română doar cele două Federații Sindicale : Liga Sindicatelor din Transporturi în locul celor menționate mai sus și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România ( FSTFR ) ?

  5. Liga Sindicatelor din Transporturi , persoană juridica conform sentinței civile nr. 215/ 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1237/117/2007, reprezentată legal de domnul Frățică Gheorghe în calitate de președinte , este Federație Sindicală ?
    Dacă da ,înseamnă că toate sindicatele din celelalte Federații Sindicale de la Calea Ferată Română sunt acum afiliate și la noua federație Liga Sindicatelor din Transporturi ? Cum un sindicat nu poate fi în două Federații Sindicale așa cum susțineați domnule Frățică Gheorghe când ați vrut să distrugeți reprezentativitatea Alianței Naționale Sindicale Feroviare ANSF ) unde este Președinte-Maxim Rodrigo Gabriel , prin avocați atât dumneavoastră cât și AFTF unde este Președinte domnul Măntescu Iulică vă întreb cum de la dumneavoastră se poate,pentru că de exemplu Sindicatul Național Solidaritatea 2012 ce este sindicat afiliat la Federația Reparatorilor de Locomotivă (FMLR ) cu un număr de 1247 membrii de sindicat ce sunt salariați ai SCRL Brașov SA , declară prin actul său cu nr. 279/22.12.2014 că este afiliat și la Federația Sindicală Liga Sindicatelor din Transporturi în vederea obținerii reprezentativității Fedrației Sindicale Liga Sindicatelor din Transporturi la nivel de Sector de Activitate Terestru și Servicii Conexe ??? Păi domnule Președinte Frățică Gheorghe ați uitat în anul 2014 când ați vrut să distrugeți reprezentativitatea Alianței Naționale Sindicale Feroviare unde este Președinte-Maxim Rodrigo Gabriel , că ați susținut prin avocați atât dumneavoastră cât și AFTF unde este Președinte domnul Măntescu Iulică, că SCRL Brașov SA nu face parte din Sectorul de Activitate Transporturi și Servicii Conexe ???

  6. Vă informez că:
    Liga Sindicatelor din Transporturi, cu sediul în Cluj Napoca , strada Dobrogeanu Gherea, nr. 17, persoană juridical conform sentinței civile nr. 215/ 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1237/117/2007, reprezentată legal de domnul Frățică Gheorghe în calitate de președinte , a depus cererea în 13 noiembrie 2014 și a obținut reprezentativitatea la nivel de Sector de Activitate Terestru și Servicii Conexe în data de 26.01.2015 prin Hotărârea nr. 43/2015 în dosarul nr. 199/117/2015 de la Tribunalul Cluj.

  7. Vă informez că Noua Conducere a FNFMC din 18.06.2015 este :
    .preşedinte – Mare Grigore – Cluj, CFR Călători
    •primvicepreşedinte – Stanciu Liviu – Bucureşti, SRCF
    •vicepreşedinte organizare – Jucan Dan – Suceava, Trafic
    •vicepreşedinte social – Chiciudean Gabriel – Bucureşti, Trafic
    •vicepreşedinte Infra – Catila Cristi – RCR Craiova
    •vicepreşedinte Marfa – Epure Marian – ARAD
    •vicepreşedinte Călători – Victoraş Gheorghe – Constanţa
    •secretar general – Istrate Viorel – Galaţi, Călători

  8. În 2009 circa 400 vagoane de călători de clasa a doua ale CFR Călători au fost salvate de la fier vechi și trimise la modernizări pe 700.000.000 lei și de atunci încoace nu s-a mai modernizat nimic din câte știu eu …

  9. În timp ce operatorul de stat CFR Călători a anulat sute de trenuri zilnice în ultimii 9 ani , operatorii de transport feroviar de călători privati au preluat acele trenuri anulate pentru că pentru aceștia statul a putut să subvenționeze trenul și nu călătorul … Operatorul de stat CFR Călători a anulat sute de trenuri zilnice în ultimii 9 ani pentru că la acest operator s-a pus problema gradului de ocupare al locurilor cu călători plătitori și pentru fiecare tren de călători, remorcat de CFR Călători , în parte, i s-a tot pus în vedere CFR Călători că nu se va subvenționa trenurile de călători dacă acestea nu vor avea un grad mare de ocupare a locurilor cu călători plătitori …și astfel s-au tot redus trenurile zilnice ale CFR Călători …

  10. O Dameza, spune manelistului ei intr-o zi:Faci ba pariu cu mine ca ciuciubatii astia de c.f.r.-isti no sa mai castige nici un banut pa drepturile alea salariale nedate! D-a de unde stii tu fa? a intrebat musculosul cel cu lant de haur pe grumaz. Ma haladitule numa’ mertanu’ si lantu de haur ie da tine,ce ba tu uiti ca io lucrez cu mahmudele M.T.-ului, smecherii lor au cazut la pace,iar fraieri sa rabde pana lo veni spumele ! In mare si fara prea multe detalii cam asa sta treaba iar cauza,pentru ca orice are o cauza , este ca NU SANTEM UNITI . Smecherii ar trebui sa nu uite nici odata ca,, fraierii” au fost primi pe aceasta planeta si au supravietuitsi vor supravietui intodeauna,chiar dacaDUMNEZEUne-a mai parasutat , dupa fugasa cu smecheri,un pluton de panarame . STEAGUL SUS FRATILOR CA TRECEM NOI SI DE ASTEA CA DE TOATE RELELE PE CARE ALTII STRAINI DE NEAM VOR SA N-I LE IMPUNA!!!!!!!!

  11. Citii sieu un articol din ZIUA NEWS ,in care spune,autorul , ca s-au adunat sacalii sindicali sa se mai aleaga intre ei pentru inca patru ani.Pebanii cui ma fratilor!!! P.S. Am sa revin.

    1. asa e sau adunat ,da ai nostrii CE FAC ? de ex la satu mare sa pierdut un proces (primele pe 2010) am primit doar prima de pasti ,iar in alte judete sau castigat toate trei (pasti,ziua cfr,craciun ) ,mentionez ca in acel an la satu mare am plecat multi de la sindicatul libertatea ,o coincidenta sau o razbunare ?(ca sa pierdut procesu ) CHIAR NU SE POATE FACE NIMIC ?

      1. Problema este la justitia romana, respectiv la completul de judecata. Nu e singurul depou la care s-a dat numai prima de paste(ex. depoul Ploiesti). Sindicatele din Depoul Bucuresti, Constanta, Teleorman, Campulung Moldovenesc, nu au primit nici macar prima de paste. Toate au cazut la completul din ziua de joi, care nu a dat nimic invocand exceptia prescrierii drepturilor la 6 luni de zile(asa a caonsiderat completul pentru “ajutoarele” respective{asa sunt scrise in CCM}), completul de vineri a dat numai prima de paste, iar care aveau norocul sa fie luni si marti primeau aproape tot. Completul din ziua de miercuri nu a dat salariul suplimentar. Pentru cele care au pierdut tot s-a facut actiune la ÎCCJ(inclusiv depoul BC), iar judecatorul a zis ca in Romania nu este practica unitara, deci se poate orice cum considera completul de judecata. Singura solutie e sa mergem la CEDO, dar pentru discriminare de catre justitia romana, nu pentru drepturi salariale. Pentru drepturile din 2011-2014 s-au pierdut toate, chiar daca unele la tribunal au fost castigate…la curtea de apel nu. Un singur sindicat a castigat la Pitesti, dar pe viciu de procedura a tribunalului Pitesti(la tribunal au pierdut si curtea de apel a dat castig de cauza salariatilor pentru prostia care a debitato tribunalul in hotarare)…

        1. OUG 83/2015 art 8 alin (2) in anul 2015, autoritatile si institutiile publice, indiferent de modul de finantare, nu vor acorda premii si prime de vacanta

  12. ,, Pe calea ferată existau, la finalul anului trecut, 445 de restricţii de viteză. O parte au fost ridicate. Există, însă, în continuare sute de kilometri de şină pe care se circulă cu frâna trasă. Acum trenurile sunt obligate să reducă viteza în 386 de puncte.
    „Înseamnă trenuri întârziate, înseamnă disconfort al pasagerilor, înseamnă îndepărtarea călătorilor, deci venituri mai puţine la compania de călători şi cheltuieli mai mari”, spune Rodrigo Maxim, lider de sindicat CFR. ,, .
    Citiți:
    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Lipsa+banilor+taie+din+viteza+trenurilor

  13. Fost PIRAT acum HAIDUC spune în comentariul său că :
    ,,Degeaba tot scriem si ne stoarcem creieri, daca putini au curajul sa lupte iar multimea sta pe bara de la TURA B.C.(am scris multimea pentru a nu jigni). Marea majoritate a celor din multimea respectiva au ca lider pe Costache Marin care sufera saracul de betia puterii. DAR OARE PANA CAND??? ,, .
    Mecanic (i)responsabil spune în comentariul său că : ,,Hai sa incercam sa ne strangem cei care nu „stam pe bara,, si sa vedem cum vor reactiona cei care stau. Sa ne strângem toti cei care au ceva de spus si mai ales de facut.,,.
    Gogu Cefeistul pune la comentariul său:
    http://life.hotnews.ro/stiri-fun-20234535-video-ansamblul-liviu-dragnea-din-teleorman-pamflet-muzica-dedicatie-pentru-victor-ponta-clubui-dubai-viorele-viorele-duba-saij-cai.htm
    Fost PIRAT acum HAIDUC , Mecanic (i)responsabil , Gogu Cefeistul sunt câțiva din cei care au comentat în ultimul timp pe site-ul :
    http://www.fstf.ro
    Nemulțumiți sunt însă mult mai mulți: de situația existentă la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA referitoare la parcul de locomotive, automotoare , rame electrice și vagoane mai puțin ca ființă față de ceea ce este necesar , precum și la situația personalului de tren și de locomotive ce lucrează mai puțini ca ființă pentru mai mulți ce sunt dați ca necesar , de condițiile de muncă ce se degradează continuu, de salariu lunar (și aici mă refer că referitor la salariul lunar care ar fi bine să observăm că la funcția de mecanic de locomotive și automotor s-a ajuns ca acesta să fie la nivelul salariului lunar mediu pe societate în timp ce cu ani în urmă era printer cele mai mari din salarile lunare din societate) etc.

  14. Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a solicitat SNTFC,,CFR Călători,,SA să analizeze situația lipsei asigurării continuității conducerii Depoului de Locomotive București Călători din ultima perioadă de timp—Depou de Grad Special— , când a lipsit Șef Depou și a fost doar Șef Depou Adjunct Exploatare, când este doar Șef Depou și lipsește Șef Depou Adjunct Exploatare așa cum este situația din prezent .
    Să nu uităm că și pe perioada Directorului Exploatare Teodor Gavriș din SNTFC,,CFR Călători,,SA s-a dorit foarte mult să nu existe în același timp în Depoul de Locomotive București Călători conducere completă formată din : Șef Depou și Șef Depou Adjunct Exploatare.
    ,,Cel care i-a determinat pe șefii depourilor să-și încalce atribuțiile de serviciu și să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziție, este Teodor Alexandru Gavriș, director în cadrul CFR Călători. El este suspectat și de faptul că a făcut demersuri pentru alocarea către subunitățile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deși cunoștea faptul că prețurile erau supraevaluate. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=14&cad=rja&uact=8&ved=0CC4QFjADOApqFQoTCKS69crxkcYCFQuNcgod-VMMuQ&url=http%3A%2F%2Fziuadevest.ro%2Feveniment%2F50605-contracte-de-peste-170-000-de-lei-atribuite-fraudulos-de-cfr-calatori&ei=KN5-VaSGHouaygP5p7HICw&usg=AFQjCNE8vMGf55kmAZEjM__9ZLiChJslhQ&bvm=bv.95515949,d.bGQ

  15. Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a solicitat SNTFC,,CFR Călători,,SA să analizeze situația lipsei asigurării necesarului de personal la funcțiile de mecanici locomotivă și automotor, revizori de locomotivă și șefi tură tracțiune, precum și situația lipsei asigurării necesarului la funcțiile șefi tren și conductori etc.

  16. Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a solicitat SNTFC,,CFR Călători,,SA să analizeze posibilitatea efectuării de lucrări care să facă posibilă deschiderea geamurilor ce delimitează spatiul în care fac serviciu casierele din stația Bistrița și să se găsească o soluție de izolație fonică între ghișee deoarece în situația actuală sistemul de comunicare prin microfoane nu poate fi utilizat corespunzător .

  17. Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a solicitat din nou SNTFC,,CFR Călători,,SA să analizeze posibilitatea urgentării finalizării lucrărilor la dormitorul mecanicilor de locomotivă din Dej și mutarea lor în acesta până la sfârșitul lunii iunie 2015 , fapt care să permită începerea lucrărilor și la dormitorul comenzii personal din Dej, precum și la asigurarea vestiarului comenzii de personal de tren din Dej cu o ușă rabatabilă sau un perete cu o ușă etc.
    ,,Cel care i-a determinat pe șefii depourilor să-și încalce atribuțiile de serviciu și să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziție, este Teodor Alexandru Gavriș, director în cadrul CFR Călători. El este suspectat și de faptul că a făcut demersuri pentru alocarea către subunitățile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deși cunoștea faptul că prețurile erau supraevaluate. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=14&cad=rja&uact=8&ved=0CC4QFjADOApqFQoTCKS69crxkcYCFQuNcgod-VMMuQ&url=http%3A%2F%2Fziuadevest.ro%2Feveniment%2F50605-contracte-de-peste-170-000-de-lei-atribuite-fraudulos-de-cfr-calatori&ei=KN5-VaSGHouaygP5p7HICw&usg=AFQjCNE8vMGf55kmAZEjM__9ZLiChJslhQ&bvm=bv.95515949,d.bGQ

  18. Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a solicitat din nou SNTFC,,CFR Călători,,SA să analizeze situația parcului de locomotive pe care fac serviciu mecanicii de locomotivă de SNTFC,,CFR Călători,,SA-Depoul de Locomotive București Călători-SELC Basarab , locomotive ce aparțin mai multor Depouri de Locomotive de pe care lipsesc becurile din sala mașinii, din posturile de conducere și iluminat aparate, precum și cele de semnalizare locomotive, lipsesc ștergătoarele parbriz, oglinzile retrovizoare, iar scaunele din posturile de conducere a locomotivelor sunt deteriorate și de multe ori inutilizabile .
    ,,Cel care i-a determinat pe șefii depourilor să-și încalce atribuțiile de serviciu și să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziție, este Teodor Alexandru Gavriș, director în cadrul CFR Călători. El este suspectat și de faptul că a făcut demersuri pentru alocarea către subunitățile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deși cunoștea faptul că prețurile erau supraevaluate. ,, . Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=14&cad=rja&uact=8&ved=0CC4QFjADOApqFQoTCKS69crxkcYCFQuNcgod-VMMuQ&url=http%3A%2F%2Fziuadevest.ro%2Feveniment%2F50605-contracte-de-peste-170-000-de-lei-atribuite-fraudulos-de-cfr-calatori&ei=KN5-VaSGHouaygP5p7HICw&usg=AFQjCNE8vMGf55kmAZEjM__9ZLiChJslhQ&bvm=bv.95515949,d.bGQ

  19. ,, Ministerul Transporturilor a rămas liber după ce Ioan Rus a demisionat, în urma unei declarații jignitoare la adresa românilor din diaspora. Chiar dacă premierul Ponta a anunțat că discuțiile privind noul ministru al Transporturilor vor fi demarate săptămâna viitoare, au început deja să fie vehiculate câteva nume. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=11&cad=rja&uact=8&ved=0CFMQFjAKahUKEwiryPf57JDGAhUH8RQKHZJMANM&url=http%3A%2F%2Fwww.digi24.ro%2FStiri%2FDigi24%2FActualitate%2FStiri%2FCine%2Bar%2Bputea%2Bsa-l%2Binlocuiasca%2Bpe%2BIoan%2BRus%2Bla%2BMinisterul%2BTranspo&ei=FVN-VevpCofiU5KZgZgN&usg=AFQjCNHrs1sYqgNzKq0u16wvOb7Kxp2nlA&bvm=bv.95515949,d.bGQ

  20. ,, Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, este primul nume vehiculat în PSD ca posibil înlocuitor al lui Ioan Rus la conducerea Ministerului Transporturilor, conform unor surse politice. ,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=7&cad=rja&uact=8&ved=0CEMQFjAGahUKEwj28q_K6pDGAhVDQBQKHT2WAF8&url=http%3A%2F%2Fwww.obiectiv.info%2Fcine-ar-putea-sa-ii-ia-locul-lui-ioan-rus-primul-nume-vehiculat-in-psd-pentru-func-ia-de-ministru-al-transporturilor_75709.html&ei=mFB-VfbGIsOAUb2sgvgF&usg=AFQjCNFP5YaSViju8NsVQqr23CWkQFz3vA&bvm=bv.95515949,d.bGQ

  21. ,,După declarația făcută la adresa diasporei, Ioan Rus și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor. Despre afirmațiile făcute și despre gestul său, jurnalistul Cristian Tudor Popescu susține că demisia fostului ministru al Transporturilor a fost un gest de orgoliu.,, .
    Citiți:
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=5&cad=rja&uact=8&ved=0CDUQFjAEahUKEwjJ-eLO6JDGAhWEtBQKHSEwALE&url=http%3A%2F%2Fwww.b1.ro%2Fstiri%2Feveniment%2Fctp-demisia-lui-ioan-rus-un-gest-de-orgoliu-nu-s-a-gandit-niciun-moment-la-ce-ticalosii-a-debitat-114555.html&ei=iE5-VcmVOITpUqHggIgL&usg=AFQjCNGUiFIAf7tDvwrP_mjBG-a-OeM5Fg&bvm=bv.95515949,d.bGQ

  22. Beția puterii este cea mai periculoasa. Cine nu crede se va convinge singur și pe propria piele.

  23. Degeaba tot scriem si ne stoarcem creieri daca putini au curajul sa lupte iar multimea sta pe bara de la TURA B.C.(am scris multimea pentru a nu jigni). Marea majoritate a celor din multimea respectiva au ca lider pe Costache Marin care sufera saracul de betia puterii. DAR OARE PANA CAND???

    1. Hai sa incercam sa ne strangem cei care nu “stam pe bara,, si sa vedem cum vor reactiona cei care stau.
      Sa ne strângem toti cei care au ceva de spus si mai ales de facut.

  24. Sa fiu in ton cu articolul site-ului:
    http://m.ziuanews.ro/stiri/ioan-rus-si-a-premeditat-demisia-235237
    “Demisia lui Ioan Rus din fruntea Ministerului Transporturilor a provocat agitatie in randul baronilor PSD. Astfel, fiecare lider judetean de anvergura vrea ca un om de al sau sa ajunga la sefia ministerului transporturilor.

    http://m.ziuanews.ro/stiri/baronul-oprisan-vrea-sa-si-impuna-omul-sau-la-sefia-ministerului-transporturilor-235226
    Conducerea MT la varv, a fost, este si va fi intotdeauna o lupta politica, tocmai ptr. cele aratate mai sus.
    Concluzile sunt la d-tra. A mea: de aceea ne merge asa de bine!!!

  25. Iata ce se intampla cand MT si SNTFC , iau in deradere toate “semnalele de alarma,, trase de FSTFR, prin atatea acte trimise si la care s-a raspuns in doi peri, sau mai rau nu s-a raspuns:
    http://www.feroviarul.ro/stiri-feroviare/comunicate-de-presa/incendiu-intr-un-tren-regio-de-pe-ruta-bucuresti-fetesti
    FSTFR tot spune ca trebuie inlocuit materialul rulant invechit, cu altul nou nou. Dar cine sa auda? Unii sunt surzi si muti la toate propunerile si realitatile zilelor noastre.

  26. No coment ?
    “Subliniem ca, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a retinut ca, desi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanta, in privinta apararii lor, acestea sunt asimilate cu bunuri, statuandu-se ca notiunile de “bun” si “proprietate” au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde si alte drepturi si interese patrimoniale” (cauza Beyler impotriva Italiei, 2000). Asadar, drepturile salariale se circumscriu prevederilor Art. 44 din Constitutie si ale Art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ce stipuleaza ca “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de prevederile generale ale dreptului international”. Totodata, in conformitate cu dispozitiile Art. 167 alin. (1) din Codului Muncii salariul se plateste direct titularului sau persoanei imputernicite de acesta.

    In consecinta, fata de cele de mai sus, apreciem ca se impune reanalizarea continutului Art. I pct. 2 din legea transmisa spre promulgare, in sensul asigurarii dreptului salariatului de a-si manifesta vointa in mod direct si expres cu privire la veniturile sale salariale. ,,
    Cititi tot articolul : http://m.hotnews.ro/stire/20221700

  27. BUSINESS CLUB. CFR Marfă oprește la bursă. Listarea companiei se va face în două etape
    Publicat 19:29 08.06.15
    CFR Marfă va fi vândută pe bursă. Guvernul schimbă foaia şi nu mai caută un investitor strategic căruia să-i dea direct pachetul majoritar. Nu mai caută pentru că cel mai probabil nu a găsit. Listarea pe piaţa de capital se va face în două etape. Potrivit unor surse, statul ar dori să strângă din vânzare aproape jumătate de miliard de euro.
    Noua strategie de privatizare ar urma să fie prezentată FMI şi Comisiei Europene care trebuie să-şi dea acordul. Cel mai probabil acesta va veni pentru că, deşi se schimbă strategia, e măcar privatizare, nu amânare, aşa cum a tot făcut guvernul.
    Noul plan este de a vinde, într-o primă fază, un pachet de 25% printr-o ofertă publică inițială, după care să mai fie scos un pachet suplimentar de 26%, care să ducă în final la acționari majoritari privați.
    „Cred că este nevoie ca programul de listări să continue. Dacă în acest an nu se realizează principalele subiecte convenite cu Troika, cu creditorii externi, și eu aici mă refer la ultimele: la Portul Constanța, unde putem merge până la un procent de 30%, la compania Aeroporturi București, dar mai ales la schimbarea metodei de privatizare la CFR Marfă, de la privatizarea cu investitor strategic – și ne aducem aminte de spectacolul TV pe care l-am văzut atunci – la cea pe piața de capital”, spune Mircea Ursache, vicepreședinte ASF.
    „Acum ne angajăm noi, statul român, că vom reuși să facem aceste lucruri până la mijlocul anului viitor, deci într-un an de zile”, afirmă Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
    Însă tocmai planul de a face privatizarea până la pachetul majoritar în două etape poate fi dificil. Statul nu va ceda controlul de la început, managementul va fi tot dictat de Guvern, iar acest lucru poate descuraja investitorii.
    „Înainte trebuie să avem o companie care să se prezinte frumos și decent în fața investitorilor, să dea raportări financiare la timp, să facă profit, să aibă management numit din specialiștii din acel domeniu, nu rude cu verișorul nu știu cărui lider de partid. Abia apoi putem vorbi de listare”, spune Dumitru Beze, președintele Asociației Investitorilor pe piața de capital.
    Potrivit unor surse, un pachet de 25% din acțiunile CFR Marfă va fi scos pe bursă în luna mai anul viitor, pentru 250 de milioane de euro. Statul va mai vinde încă 26% din acțiunile companiei în toamna anului viitor, spun sursele.
    Oferta publică inițială trebuie făcută până în mai 2016 pentru că altfel expiră termenul ajutorului de stat aprobat de Comisia Europeană pentru CFR Marfă, în vederea privatizării. Au fost șterse datorii de 380 de milioane de euro în urmă cu doi ani și dacă această sumă apare iarăși în sarcina companiei, aceasta ajunge cu siguranță în faliment.
    CFR Marfă a revenit, anul trecut, pe profit. E drept, redus, de circa 230.000 de euro, însă în 2013 pierderile erau de 60 de milioane de euro. În acest parcurs și-au pierdut slujba 2.300 de angajați. Statul a încercat să vândă compania în 2013.
    Grup Feroviar Român al lui Gruia Stoica a oferit atunci 202 milioane de euro pentru 51% din CFR Marfă. Contractul nu a mai fost, însă, semnat pentru că omul de afaceri, care are acum probleme cu legea, nu a adus banii.
    Prin noua metodă de privatizare, statul speră să obțină circa 250 de milioane de euro pentru fiecare din cele două pachete care vor fi vândute. Banii obținuți din vânzarea acțiunilor ar urma să rămână în companie pentru modernizare.
    Sursa Digi 24

  28. “Un om care nu pricepe e un om manipulabil. Prostul ii prosteste si pe altii. A nu fi prost inseamna sa ai prezenta de spirit. Prostul are o absenta de spirit si, prin asta, el este un risc pentru comunitatea in care traieste. E foarte grav cand prostia ajunge sa fie indusa, sa fie strecurata in masa.” Cele mai mari prostii sunt cele care schimba lumea, viata unei comunitati, a unei planete, in timp ce cruzimea “este una dintre marile grimase ale prostiei”.

    Andrei Plesu

  29. ,,Comisarul european pentru Transport, Violeta Bulc, a lansat joi un avertisment serios la adresa autorităţilor române, cu prilejul unei întrevederi pe care a avut-o la Bruxelles cu ministrul Transporturilor, Ioan Rus. Violeta Bulc l-a atenţionat pe Ioan Rus să pună accentul pe dezvoltarea transportului feroviar şi să închidă căi ferate doar dacă este neapărat necesar. Cu această ocazie a ieşit din nou la iveală minciuna fostului ministru al Transporturilor Dan Şova, care susţinea cu tărie că oficialii Comisiei Europene i-au cerut să închidă 4.000 km de cale ferată.
    Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, s-a întâlnit joi la Bruxelles cu Violeta Bulc, comisarul european pentru Transporturi. Cei doi au discutat discutat pe marginea Master Planului General de Transport, dar au fost abordate și teme de actualitate ale politicii de transport de la nivelul Uniunii Europene, a informat joi seara Ministerul Transporturilor (MT).
    ’’Comisarul european pentru Transport a recomandat României ca în strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare să acorde atenție potențialului maxim de dezvoltare a acestui tip de transport, iar reducerea rețelei de cale ferată să fie judicios realizată, numai după ce au fost epuizate toate celelalte posibilităţi de rentabilizare a acesteia’’, a declarat Ioan Rus.
    Violeta Bulc: la nivelul UE, accentul va fi pus pe transportul feroviar ,, .
    Citiți:
    https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0CCYQFjAA&url=https%3A%2F%2Fziaruldeinvestigatii.ro%2Fblog%2Fposts%2Fminciuna-lui-dan-sova-iese-din-nou-la-iveala-comisarul-european-pentru-transport-violeta-bulc-il-avertizeaza-pe-ioan-rus-nu-inchideti-cai-ferate-dupa-ureche&ei=NOlxVZSvB-aBywPej4DwAg&usg=AFQjCNG1wGcxLsz-qekevk6gt4QXDR3OEg&bvm=bv.95039771,d.bGQ.

  30. „Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi” mai mult pe la televizor şi eventual în marile oraşe, când şefii unor instituţii mai vor să facă exerciţii de imagine în scop electoral.
    E suficient sã mergi cu trenul de la Reșița la Timișoara pentru a constata cât de mare e diferenţa între România lui „Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi!” şi România reală unde legea şi instituţiile statului funcţionează „Ca în Somalia!”.
    Drumul acesta te face să înțelegi perfect proporțiile incompetenței tuturor instituțiilor plătite din bani publici cu scopul de a proteja consumatorii de tot felul de abuzuri şi îţi arată cum se pot încălca toate legile româneşti şi europene referitoare la transportul de călători. După ce treci prin experienţa asta pricepi că drumul până în Europa mai este foarte lung pentru noi.
    Când te coci aproape trei ore, la 40 de grade, în niște conserve care scutură în draci călătorii înghesuiți ca sardinele, înțelegi că nimic nu s-ar schimba dacă am desființa instituții cum este “Protecția Consumatorilor” sau „Direcţia de Sănătate Publică”. ,, .
    Citiți:
    http://www.evz.ro/romania-asa-cum-nu-o-vezi-la-tv-mizeria-infecta-din-conservele-regiotrans.html

  31. ,, Conducerea se schimbă, obiceiul rămâne! ,, . Conducerea SNTFC,,CFR Călători,,SA se schimbă , dar obiceiul domnului Costache Marin și al amicilor săi rămâne !

  32. Referitor la ,, Conducerea se schimbă, obiceiul rămâne! ,, este adevărat că Conducerea SNTFC,,CFR Călători,,SA se schimbă , dar domnul Costache Marin rămâne !

  33. Propun sa ne schimbam si noi numele din CFR calatori in Regiotrans sau TFG sigur atunci o sa-i doara burta pe toti guvernanti si toate partidele politice de soarta transportului pe calea ferata.