DE ZIUA CFR-ISTULUI COLECTIVUL FSTFR VĂ DOREȘTE LA MULTI ANI!

SCURT ISTORIC FEROVIAR

La 23 aprilie 1880 a fost înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”.

Primul conducător al Direcţiei Princiare CFR, înfiinţată prin Decretul 1248/1880
a fost colonelul Ştefan Fălcoianu.

Evoluţia instituţiei a fost rapidă şi a crescut odată cu sporirea reţelei de căi ferate:
– La 10 mai 1881 se transformă în Direcţia Regală CFR
– La 28 iunie 1882 apare legea unificării tuturor căilor ferate ale statului român, iar la 6 martie 1883 se transformă în Direcţia Generală CFR.

Calea ferată a contribuit decisiv la unirea principatelor în fapt prin construcţia căii ferate Buzău – Mărăşeşti, la apărarea teritoriului naţional în războaiele din anii 1877-1878, 1916-1918 şi 1941-1945.

Prima încercare pentru a alege o zi a ceferiştilor a fost făcută la 22 septembrie 1912 cu ocazia înfiinţării societăţii funcţionarilor CFR din întreaga ţară, care a avut loc la Iaşi şi unde s-a propus ca ziua ceferiştilor să fie sărbătorită la 23 aprilie, ziua înfiinţării Administraţiei Căilor Ferate.

Totodată s-a propus ca patronul spiritual al căilor ferate din România să fie sfântul şi marele mucenic Gheorghe.

Toate acestea nu au fost legiferate până în anul 1952 când la propunerea foştilor directori generali Chivu Stoica şi Alexa Augustin şeful Departamentului CFR Ionel Diaconescu împreună cu sindicatele CFR au hotărât ca ziua ceferistului să fie sărbătorită la 16 februarie, dată care evoca mişcarea grevistă de la Atelierele Griviţa CFR din anul 1933. Bine înţeles că despre patronul spiritual nici nu mai putea fi vorba în acest context.

După anul 1990, având în vedere că Atelierele CFR Griviţa nu mai făceau parte din sistemul Ministerului Transporturilor şi data de 16 februarie nu mai era semnificativă pentru SNCFR, ziua ceferiştilor a fost schimbată începând din anul 1991 la 31 octombrie, dată ce marca inaugurarea căii ferate Bucureşti Filaret – Giurgiu (31 octombrie 1939). Dorinţa feroviarilor ca sărbătoarea lor să fie întro zi mai semnificativă decât cele amintite, relevantă pentru tradiţia feroviară românească şi care să facă posibilă stabilirea unui patron spiritual, a făcut necesară investigarea istoriei căilor ferate, cercetându-se documente în urma cărora s-au stabilit următoarele:
– La data de 23 aprilie Principele României Carol I şi I. C. Brătianu ca ministru secretar de stat la lucrări publice au semnat decretul nr. 1848 publicat în Monitorul Oficial nr. 94/1880 prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România.
– Prin Hotărârea de Guvern nr. 300/1999 iniţiată de Compania Naţională
de Căi Ferate „CFR”-SA şi publicată în Monitorul Oficial nr. 163/19.04.1999 s-a hotărât schimbarea denumirii zilei festive din „Ziua Ceferiştilor” în „Ziua Feroviarilor”, determinat de faptul că din cele cinci societăţi feroviare rezultate din divizarea fostului SNCFR, numai trei păstrează în denumire CFR.
– Patronul spiritual al feroviarilor din România să fie sfântul şi marele mucenic Gheorghe.

36 responses to “DE ZIUA CFR-ISTULUI COLECTIVUL FSTFR VĂ DOREȘTE LA MULTI ANI!

  1. Enciu Dumitru

    Să nu neglijăm sub nici o formă condițiile de muncă pe locomotive ale mecanicilor de locomotive și automotor de la CFR Călători referitor la starea jalnică a scaunelor din posturile de conducere a locomotivelor pe care suntem obligați prin natura muncii să stăm ore întregi și suportăm disconfortul creat de scaunele deteriorate.

  2. Maxim Rodrigo Gabriel

    Deși CFR Călători a fost sesizată de SUS CFR Călători și de FSTFR despre condițiile inumane de la dormitoarele la capete de secție și asta se poate observa din Actul Comun Administrație SRTFC Brașov-FSTFR de constatare a stării jalnice a dormitoarelor de pe raza SRTFC Brașov, deși CFR Călători a fost sesizată de starea jalnică a scaunelor din posturile de conducere a locomotivelor, deși CFR Călători a fost sesizată de FSTFR de necesitatea schimbării uniformelor salariaților din Ramura Comercial: șefi tren, conductor tren, casieri etc cu uniforme mai frumoase și de bună calitate etc și deși s-a promis de Administrație că se vor lua măsuri de remediere a situaților sesizate, nu s-a luat încă nicio măsură în acest sens.
    În articolul din Ziuanews din 18.05.2015 se face referire la actul FSTFR nr. 109/15.05.2015 arătându-se că mai nou CFR Călători a început să dispună ca mecanicul de locomotivă II să facă din atribuțiile mecanicului de locomotivă automotor I, iar mecanicii de locomotive automotor I să facă din atribuțiile revizorilor de locomotive și a șefilor de tură, iar Șefii de Tură din Depourile de Locomotive să facă din atribuțile Șefilor de Depou și FSTFR informează SNTFC,,CFR Călători,,SA -domnul Director General Iosif Szenteș și pe Ministerul Transporturilor- domnul Ministru Ioan Rus că în spiritual gândirii arătate mai sus ar trebui să fie suficient un Șef Serviciu Exploatare Locomotive și Vagoane care să facă atribuțiile Directorului Exploatare de la SNTFC,,CFR Călători,,SA , ținând cont că și așa în viitorul apropiat nu vom mai avea nici locomotive suficiente și nici vagoane suficiente , nici automotoare și nici rame electrice suficiente și nu vom mai avea nici revizori de locomotive suficienți și nici șefi de tură suficienți și din această cauză vom anula trenuri de călători și să nu uităm că pentru a completa posturile vacante de șefi depou și șefi depou adjunct societatea se chinuie să completeze locurile vacante de circa 2 luni.
    Mai mult FSTFR în actul menționat sesizează că până și la subunități feroviare din București ale CFR Călători, de exemplu până și la Depoul Automotoare București sunt perioade când nu există firme de salubizare și vidanjări și perioade când deși există contract pe 3 luni cu firmă de salubrizare aceasta susține că nu are în caietul de sarcini și în contractual încheiat cu societatea și operația de vidanjare și salariați pentru vidanjare și din această cauză automotoarele Depoului de Automotoare București chiar dacă sunt salubrizate bine —PUT– ceea ce alungă călătorii de la CFR Călători.
    Citiți:
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/ioan-rus-accelereaza-distrugerea-companiei-cfr-calatori-217585

  3. Cititi:http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/recompensa-electorala-a-lui-ioan-rus-directorul-postei-romane-numit-in-fruntea-companiei-cfr-calatori-215019
    Ce fromos se rotesc cadrele! Corb la corb u-si scoate ochii. La fel si in gasca administratiei si a specialistilor lideri de sindicat cu masinuta la scara!
    Frunzulita de dudau.. o sa fie si mai….bine! Pentru aceiasi!

  4. stefan ion

    Bolile profesionale nu sunt recunoscute in Romania,muncitorul sa moara putin inainte de pensie sau imediat dupa pensionare.

  5. stefan ion

    http://goo.gl/X9ZxBK serviciu la CFR

  6. Maxim Rodrigo Gabriel

    ,, Unul dintre angajatii Remarul neaga acuzatiile.Potrivit DNA, Alexandru Gavris a primit 100.000 de euro pentru a ajuta compania Remarul sa castige licitatii – desi firma nu avea capacitatea tehnica de a efectua lucrarile. ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=3&cad=rja&uact=8&ved=0CCwQFjAC&url=http%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fstiri-despre%2FCFR%2BCalatori&ei=HmVOVcnNIKafyAPShYDIDg&usg=AFQjCNEwer-vC9erEjw9wGoZrPVmjpwpBw&bvm=bv.92885102,d.bGQ

  7. Maxim Rodrigo Gabriel

    ,, 1990 – 2005 “Geologii”, “Hidrologii” si “Economistii” dezastrului Romaniei de dupa 1990, Iliescu, Predoiu, Stolojan si Constantinescu si-au batut joc de avutia tarii – mii de fabrici au dat faliment. ,,.
    Citiți mai mult pe :
    http://fluierul.ro/mobile/article/indexDisplayArticleMobile.jsp;jsessionid=55C22A727CA4928031A4DE8E483189F3?artid=51826&title=mostenirea-nestiuta-a-lui-ceausescu-america-e-socata-de-ce-a-descoperit-in-romania

  8. Maxim Rodrigo Gabriel

    ,, Intervenția justiției și reinstaurarea unui mediu concurențial echitabil pentru toți actorii, indiferent de forma de proprietate, demonstrează că și companiile de stat pot să-și desfășoare profitabil activitatea atâta timp cât nu se mai face transferul ilicit către societățile controlate de potentații vremii. Compania care administrează infrastructura feroviară, CFR SA a obținut anul trecut cel mai mare profit dintre societățile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, de 382 milioane de lei.
    CFR Călători, care a realizat anul trecut o cifră de afaceri de două miliarde de lei, s-a adaptat din mers, eliminând pierderile și câștigând călători. În acest an, compania de transport feroviar de persoane va avea cu siguranță un profit mai mare, principalul concurent privat, Regiotrans, suferind un recul puternic – vezi sinuciderea în toaleta unui avion care efectua un zbor din Columbia în Costa Rica a lui Costel Comana, cel care controla societatea Regiotrans și era anchetat într-un dosar de corupţie în care partenerul său de afaceri Iorgu Ganea a fost arestat.
    După cum au mai fost și problemele tehnice descoperite la trenurile RegioTrans. Astfel, în 17 martie Trenurile RegioTrans nu au mai avut voie să circule pe căile ferate din România, după ce Autoritatea de Siguranţă Feroviară a retras licenţa companiei, costatând că operatorul privat foloseşte trenuri care nu corespund din punct de vedere tehnic prevederilor legislative sau instrucţiunilor de specialitate în vigoare. Cursele regulate au fost preluate de către CFR Călători, trenurile RegioTrans reintrând pe traseele normale progresiv pe parcursul lunii aprilie. ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://bit.ly/1HRrazg
    http://bit.ly/19xmlxA
    http://bit.ly/1Et4Tpb

  9. stefan ion

    Salariul colegilor germani este in euro 4,7 % marire la ei, este salariul nostru pe o luna cu tot cu impozite la noi la romanica. Cu deflatia anuntata cu surle si trambite de guvern pe hartie este un bun prilej al administratiei sa spuna ca a crescut nivlul de trai si ca Uniunea Europeana nu le da voie sa mareasca salariile ????? Nemti au avut curaj !!!!

  10. Maxim Rodrigo Gabriel

    ,, Sindicatul german al mecanicilor de locomotivă (GDL) a anunţat duminică declanşarea unei noi acţiuni de protest, în perioada 4 – 11 mai, cea mai lungă grevă din istorie, din cauza divergenţelor privind salariile.
    Reprezentanţii Deutsche Bahn (DB) – compania de transport feroviar deţinută de statul german – au apreciat acţiunea ca fiind inadecvată şi exagerată.
    Greva ar urma să afecteze transportul de marfă începând de luni şi transportul de persoane începând de marţi, acţiunea de protest urmând să continue până duminică. Greva reprezintă a opta dispută a Sindicatului german al mecanicilor de locomotivă (GDL) privind creşterea salariilor cu 5% şi reducerea săptămânii de lucru de la 39 de ore la 38. Negocierile pe acest subiect au început în urmă cu zece luni. De asemenea, GDL vrea să aibă dreptul să negocieze şi pentru alte categorii de angajaţi de la Deutsche Bahn.
    Greva urmează să înceapă marţi la ora locală 2.00 (3.00, ora României) şi va dura până duminică, la ora locală 9.00 (10.00, ora României), a anunţat sindicatul din Frankfurt.
    Sindicatul a respins joia trecută o ofertă de salarizare prezentată de către operator, care include o creştere salarială de 4,7%, în două tranşe, începând de la 1 iulie, şi o plată unică, pentru fiecare angajat, în valoare de 1.000 de euro, până la 30 iunie. ,, .
    Citiți mai mult pe :
    http://www.feroviarul.ro/stiri-externe/stiri-externe/mecanicii-de-locomotiva-din-germania-nu-se-lasa-au-declansat-o-noua-greva-de-6-zile

  11. la satu mare sa sarbatorit pe cont propriu

  12. Ştefan Ion

    A 9-a minune a lumi, dar unde este profitul ? asta-i întrebarea !!!!

  13. stefan ion

    De 20 de ani reactualizam proiecte, refacem studii de fezabilitate, studii de piata , de marcheting sau de ce dracu or mai fi ele si atat,de treaba nu se apuca nimeni n-ar trebui sa ne laudam cu ce vom face ci cu ce facem . Toate astea sunt pentru fraerit Uniunea Europeana si fraeri ca noi , votanti, politicieni vand pielea ursului din padure . Vreau ceva palpabil ,da domnule s-a apucat de treaba nu in 2020 sau nu stiu ce mileniu vom face noi, frectie la un picior de lemn uni uita de ce a luat ciorba in lingura dar pana in 2020 eu m-am saturat de toate astea ,administratia a semnat ca mareste salariul cu faimoasele 10 bonuri si sunt semnale ca nu poate sa le dea ca nu au buget ,tehnica manipulari maselor functioneaza ireprosabil. Urmatoarele negocieri sa inceapa cu tabelele de greva pe masa , daca nu negociem pe picior de forta cu administratia nu facem nimic ramanem cu coada intre picioare.

  14. stefan ion

    Peste putin timp nu o sa mai avem ce sarbatori, involutia cai ferate este foarte rapida,o sa ne intoarcem la origini sa mearga cineva calare inaintea trenului cu un steag in mana si sa semnalizeze ca linia este OK

  15. mecanic (i)responsabil

    Imi cer scuze public conducerii SMLC Brasov. Din informatile mele sunt singurii care organizeaza ZIUA CFR- istilor.
    Tuturor participantilor, distractie placuta.
    Exemplu de urmat… .

  16. mecanic (i)responsabil

    LA MULTI ANI CFR-isti, LA MULTI ANI Feroviari sau cum ne-om mai numii,
    Oricum ne vom numii, sa fim sanatosi si la punga grosi.
    Trebuie sa felicit FSTFR si site-ul, deoarece sunt singurii dintre toate federatile, confederatile, presa srisa, vizuala sau audio care si-au amintit ca astazi este ziua noastra, a CFR-istilor.
    Trebuie sa felicit si ceferistii care de ziua lor ,,pe persoana fizica,, si-au sarbatorit singuri ziua, fara a fi indrumati sau organizati de lideri.
    LA MULTI ANI, multa sanatate si putere de munca.