Monthly Archives: decembrie 2015

LA MULTI ANI!

2016

CCM-uri semnate la companiile feroviare de stat!

După semnarea de Acorduri la companiile feroviare de stat, au fost semnate și Contracte Colective de Muncă, astfel că la CN CF CFR SA s-a semnat în data de 18.12.2015, la SNTFC „CFR Călători”  SA în data de 21.12.2015, iar la SNTFM „CFR Marfă” SA în data de 22.12.2015. Aceste CCM-uri au fost înaintate pentru înregistrare la ITM București, urmând ca la data înregistrării efective ale acestora prevederile Acordurilor vor înceta.

ÎN SFÂRȘIT O S-AVEM CCM-uri!!!

După mai bine de 1 an de negocieri a CCM-urilor la Unitățile Feroviare de Stat când s-a negociat din aproape în aproape prin Acorduri pentru diverse perioade ale anului 2015, existând chiar și una lună fără CCM-uri și fără Acorduri, se poate spune că în sfârșit se poate negocia mult așteptatele CCM-uri la nivel de Unități Feroviare de Stat în 2015 pentru 2016. Astfel că după ce BVC-ul pe anul 2016 a fost votat de Parlament în data de 16.12.2015, anul 2016 nu va mai fi ca anul 2015, unde din aproape în aproape să se negocieze raporturile de muncă și să se stabilească între angajatori și angajați desfășurarea activităților în condițiile negociate prin Acorduri și Actele Adiționale la CIM-uri.

CE INSEAMNĂ SĂ AI MINISTRU EXPERT ÎN SISTEMUL FEROVIAR!!!

Așa cum a precizat FSTFR prin președintele său în Ședința de Negociere de la SNTFC,,CFR CĂLĂTORI,,SA a apărut Bugetul de Venituri și Cheltuieli al SNTFC,,CFR Călători,,SA rectificat pe anul 2015 în Monitorul Oficial nr . 901 din 04 decembrie 2015 si in acelasi Monitor Oficial Bugetul de Venituri și Cheltuieli alCNCF CFR SA rectificat pe anul 2015, dar nimeni nu credea că Președintele FSTFR/ANSF -Maxim Rodrigo Gabriel are dreptate, deși a menționat de mai multe ori pe timpul negocierilor la interval de timp diferite că și Președintele Confederației Sindicale Naționale Meridian – Domnul Popescu Ion a fost alături tot timpul de ANSF și FSTFR și a fost peste tot să se lupte pentru ca salariaților de la SNTFC,,CFR Călători ,, SA si CNCF CFR SA să le treacă odată prin Hotărâre de Guvern BVC-urile rectificate pe anul 2015…Și domnul Președinte Popescu Ion a fost alături în 04.12.2015 , toată ziua de FSTFR și ANSF ținând periodic legătura până s-a dat Hotărârile de Guvern mult așteptate, dar era prea târziu deoarece celelalte organizații sindicale nu l-au crezut nici pe Maxim Rodrigo Gabriel, nici pe domnul Popescu Ion și nu au negociat și semnat nici măcar noul CCM la nivel de SNTFC,,CFR Călători,,SA încă de azi 04.12.2015. Poate altădată vor tine cont și de CSN Meridian, de ANSF și de FSTFR pentru că : ,, Buturuga mica răstoarnă Carul Mare ,, .